Pictorul sighetean Ștefan – István Hegedűs a participat la ultima tabără înainte de… izolarea generală!

Luna martie ne-a adus, pe lângă semnele primăverii și…. pandemia care a răsturant toate previziunile. Viața cotidiană și derularea tuturor activităților au fost perturbate de impactul cu un dușman invizibil. Nu știm ce surprize ne va aduce viitorul apropiat, cert este că lumea se poate transforma dramatic. Toate activitățile încep să se adapteze la restricțiile impuse, lumea virtuală – vrând – nevrând – devine o a doua „casă”.

La sfârșitul lunii februarie, pictorul sighetean Ștefan – István Hegedűs, a participat la cunoscuta Tabără Internațională de Pictură de la Vaja (Ungaria). A fost ultima activitate „reală” pentru că, la doar câteva zile de la încheierea taberei, a început sarabanda închiderii granițelor. Piști Hegedűs a parcurs cu bine cele două săptămâni petrecute la Vaja (14 – 28 februarie 2020) și, ajuns la momentul potrivit acasă, la Sighet, mi-a dat câteva detalii despre perioada petrecută acolo. La tabără au participat 12 pictori, 5 din România și 2 din Ucraina. Fiecare artist a finalizat trei lucrări, dintre care două – conform înțelegerii – au fost donate organizatorilor. István Hegedűs a oferit cea de-a treia lucrare unei importante galerii de artă din Budapesta și s-a întors acasă cu o experiență frumoasă, fără tablouri dar… sănătos. De altfel, pictorul sighetean are numeroase lucrări în mai toate galeriile importante din Ungaria dar și în colecții private de acolo și din întreaga lume.

Talentatul pictor sighetean a participat la tabăra internațională de la Vaja pentru a… treisprezecea oară și, este convins că cifra 13 nu este „purtătoare” de ghinion.

Piști Hegedűs, deși s-a conformat deciziei generale de autoizolare, continuă să ne comunice și să ne transmită virtual mesajele lui frumos „colorate”!

Ion MARIȘ




Hollósy – 160 de ani de la naștere

Uniunea Armenilor din România, sucursala Baia Mare și Primăria Municipiului Sighetu Marmației vă invită sâmbătă, 25 martie 2017, la evenimentul: Hollósy – 160 de ani de la naștere. Co-organizatori: Muzeul Maramureșului Sighet și Universitatea „Babeș – Bolyai”, Cluj  Napoca.

Evenimentul se va desfășura după următorul program:

Ora 09.30 – Muzeul Maramureșului – Sălile de expoziţie

  • Seminar „Simon Hollosy – artistul” – susţinut de Lucian Nastasă Kovacs – directorul Institutului de Armenologie
    În deschidere vor lua cuvântul: domnul Varujan Vosganian – Preşedinte al Uniunii Armenilor din România, Excelenţa Sa Hamlet Gasparian – Ambasador al Republicii Armenia, domnul Horia Scubli – Primar al municipiului Sighetu Marmaţiei
  • „Biserici Armene din România” – Expoziţie de tablouri, creaţii ale Cercului de pictură „Hollosy Simon” al UAR, Sucursala Baia Mare. Prezintă: Mihai Tirică – preşedintele AAP „Alexandru Şainelic”
  • Lansare de carte: „Copiii războiului” , autor Varujan Vosganian, moderator Ion Mariș

Ora 13.00 – Casa natală a artistului
-Dezvelire placă comemorativă

Ora 15.30 – Cimitirul Catolic
-Depunere de coroane de flori la mormântul artistului

Ora 16.00 – Casa Ioan Mihaly de Apşa 
-Din creaţia artistului: „Cetatea Hustului” , prezintă Gheorghe Todinca – director al Muzeului Maramureşului

 

Echipa „Salut, Sighet!”