Un geniu și un… Papă la Blaj (autor, prof. Vasile Pop)

prof. Vasile Pop

Un geniu rămâne geniu chiar și la 16 ani, iar un bichir nu rămâne nici măcar bichirel la 50 de ani .

După moartea lui Aron Pumnul, în 1866, Eminescu se lasă de școală și pornește, pe jos, de la Cernăuți, pe drumul cel mare, împărătesc, spre capitala românismului, Blajul, cu gândul de a-și da examenele restante de clasa a III-a. În romanul autobiografic „Geniu pustiu”, relatează despre călătoria spre BLAJ, din vara lui 1866: „Într-o zi frumoasă de vară, îmi făcui o legăturică, o pusei în vârful bățului și o luai la picior pe drumul cel mare, împărătesc”.

Ajuns la marginea Blajului, pe dealul Hula, face un popas sub un tei pentru a admira panorama orașului. Entuziasmat, Eminescu exclamă: „TE SALUT DIN INIMĂ, ROMĂ MICĂ, ÎȚI MULȚUMESC, DUMNEZEULE, CĂ M-AI AJUTAT S-O POT VEDEA”.

Auzi, bichirelule, ce cuvinte ieșeau din gura unui adolescennt de 16 ani? Atunci tu, un „epigon”, de ce încerci să duci în derizoriu numele unui oraș pe care numai un geniu, ca Eminescu, îl putea numi „ROMĂ MICĂ” ?

Voi încerca, foarte pe scurt, să argumentez cum și de ce Blajul mai era numit MICA ROMĂ.

În anul 1855, Sfântul Scaun recunoaște Mitropolia de Alba Iulia și Făgăraș, cu sediul la Blaj și întemeierea episcopiilor de Lugoj și Cluj-Gherla, prin 3 bule pontificale. Aceste documente creionează frontiera teritoriilor locuite de români, deja la 26 noiembrie 1853. În documentul pontifical de întemeiere a eparhiei Cluj-Gherla, se vorbește explicit despre „națiunea românilor transilvăneni”. Cu alte cuvinte, la 1853, Roma intuiește frontierele ce vor fi recunoscute prin actul de la 1 Decembrie 1918 și menționează printr-un document oficial existența credincioșilor de naționalitate română din Transilvania.

Începând cu anul 1853, în Anuarele pontificale din întreaga lume vor figura în rândul diecezelor catolice și cele 4 eparhii greco-catolice pentru credincioșii NAȚIUNII ROMÂNE DIN TRANSILVANIA.

Și acum, bichirei și bichirici, să-l ascultăm pe Mircea Eliade, care sintetiza poetic rolul esențial al ȘCOLILOR BLAJULUI pentru națiunea română: „Făclia aprinsă acum 200 de ani la Blaj, nu a mai putut fi stinsă de atunci și nici nu se va stinge vreodată. Această făclie, Inochenție Micu-Klein, Petru-Pavel Aron au încredințat-o sutelor și miilor de tineri ardeleni care au învățat atunci în „Școalele Blajului”. Odată trezită conștiința latinității noastre, nimeni și nimic n-au mai putut-o nimici. Limba, literatura, cultura modernă, poartă pecetea făurită la Blaj – cu câte lacrimi, cu cât sânge, cu cât geniu, o știe numai istoricul care și-a închinat toată viața cercetând această epocă eroică. Asemenea creații spirituale n-au moarte, căci ele s-au identificat cu însuși geniul care le-a dat naștere”.

SFÂRȘITUL PĂRȚII A DOUA

prof. Vasile POP




Mi-e dor de oameni! (autor, Lenuța Peter)

Peter Lenuta timbruDacă cineva îmi spunea acum 3 – 4 ani că voi ajunge să scriu un articol într-o pagină destul de populară, aş fi plecat şi nu aş mai fi vorbit cu el/ea niciodată, deoarece ştiam sigur în acel moment că asta nu se putea întâmpla. Ei, bine, câte surprize ne oferă viaţa!… Sunt bucuroasă că am şansa să-mi exprim gândurile, părerile, dar sunt şi tristă, având în vedere subiectul pe care îl voi aborda. Nu ştiu dacă voi face o “faptă” bună în acest sens, dar o să mă străduiesc.

Am 17 ani şi aş avea câteva întrebări…

1. Dumnezeu ne spune să ne iubim aproapele ca pe noi înşine. De ce nu-l ascultăm?
2. De ce judecăm oamenii? Oare noi suntem atât de perfecţi?
3. De ce vorbim mult, prost şi fără rost, în loc să ascultăm, să analizăm şi să tăcem?
4. De ce astăzi, iubirea este o afacere? Dacă îmi oferi, îţi ofer, de ce nu putem să oferim ceva din suflet fără să aşteptăm nimic în schimb?
5. De ce goana după bani și faimă ne face să uităm adevăratul motiv pentru care trăim?
6. De ce nu ne mai place frumosul, orginalul, simplul? De ce o femeie trebuie să îşi pună câteva straturi de machiaj şi să aibă un corp frumos pentru a fi atrăgătoare pentru un bărbat? Dar atunci, cu celelalte femei ce facem? Cred că singurul machiaj este dimineaţa când te trezeşti…
7. De ce suntem atât de încordaţi, răutăcioşi, frustraţi, pesimişti, în loc să zâmbim, să trăim, să iubim…
8. De ce, dacă anturajul tău sunt oamenii înţelepţi, oamenii adevăraţi, eşti numit şters, tocilar, ciudat? Dar, dacă ieşi în baruri, arăţi ca o fată dacă eşti băiat şi ca un clown dacă eşti fată, ştii toate tipurile de alcool, atunci eşti “cool”, nu? Consider că, doar oamenii fără “coloană vertebrală”, fără un ţel, ar putea spune asta.
9. De ce facem lucrurile pentru că trebuie făcute, nu pentru că ne face plăcere?
10. De ce trăim după “reguli” (cum să faci asta, dacă nimeni nu a făcut-o?!)? De ce nu ne facem viața exact aşa cum ne dorim, exact aşa cum ne place, deoarece din momentul în care ne-am născut, timpul ne ia viaţa înapoi şi atunci, de ce să nu ne bucurăm de ea exact aşa cum este, de ce trebuie să ne uităm după alţii? Nu lor trebuie să le placă, ci nouă.
11. De ce nu vedem oamenii din toate perspectivele lor, ci doar din una, şi aceea strâmbă?
12. De ce ne uităm rădăcinile, tradiţiile, VALORILE, devenind un popor robotizat?
13. De ce nu ne bucurăm de progresul altora, în loc să-i “săpăm”, să-i urâm şi noi să ne dorim să fim deasupra?

Sunt atât de multe întrebări şi răspunsuri limitate sau… nedorite. Poate vi se pare că m-am jucat un pic, dar vreau să cred că prin acest articol am determinat cel puțin o persoană să vadă viaţa dintr-o altă perspectivă, aşa cum alţii m-au ajutat și pe mine să… văd!

“Dacă ar trebui să-mi rezum în puţine cuvinte experienţa mea, aş spune că jocul m-a dus mereu tot mai departe, tot mai adânc în real. Şi filozofia mea s-ar reduce la o singură dogmă: joacă-te!” (Mircea Eliade)

Lenuța Peter
(elevă, clasa a XI-a, Liceul Tehnologic Forestier)