ALESUL

s-a dat cu râurile
și râurile erau jgheaburi crăpate
s-a dat cu pietrele
și pietrele erau var nestins
s-a dat cu bradul
și bradul s-a dovedit a fi lariță
s-a dat cu pasărea
și pasărea țipăt era
s-a dat cu iarba
și iarba fum rugă de fum era

de-atunci își împarte soarta cu sărmanul paing
zi după zi trasează fără odihnă
itinerarii la o mare creață
o mare pe care-o citesc amândoi ca prin ceață

                         (din volumul „Cartea întâlnirilor”, Ed. Limes, 1999)

* * *

Nota redacției: pentru că în 02 februarie, poetul, prozatorul, publicistul, editorul Mircea PETEAN și-a aniversat ziua de naștere  îi dorim și noi –  cu o „mică” întârziere – cu prietenie și respect… LA MULȚI ANI! 

Salut, Sighet!

Foto: Ion Mariș

Joi, 27 martie 2025, de la ora 15:00, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței Sighet (sala de conferințe), va avea loc lansarea volumului de poeme „ DOAR ÎMPREUNĂ Alte sigilii” (Editura Limes, Florești – Cluj Napoca, 2025), autor Gheorghe Mihai BÂRLEA.

Invitat de onoare, poetul Mircea PETEAN, manager Editura Limes.

Organizatori: Centrul Cultural Sighet, Revista Nord Literar, Uniunea Scriitorilor din România – reprezentanța Maramureș.

Salut, Sighet!

Vă propunem, dragi cititori, o nouă secțiune în publicația noastră online, o altă „secvență” dedicată Poeziei. La această nouă secțiune – Poemul de duminică – vom publica în fiecare duminică poetul și poemul pe care-l vom selecta pentru a încheia săptămâna într-un mod plăcut, optimist, creativ.
Pentru că azi poetul, prozatorul, eseistul, publicistul, editorul Mircea PETEAN își aniversează ziua de naștere, dăm startul acestei secțiuni cu… poetul Mircea PETEAN, cel care cunoaște foarte bine și iubește Maramureșul, dorindu-i prietenește și cu mult respect LA MULȚI ANI! (Salut, Sighet!)

* * *

fanfara a tăcut
muzicienii s-au retras
iată fața văzută a invizibilului –

trompetele înfulecă tot ce apucă
trombonul cască și adoarme instantaneu
cornul se răsucește în jurul propriei axe
toba mică se odihnește pe toba mare

tuba iese din rând
pășește alungul țărmului
pimbându-și prin gură țigara stinsă

rămas singur
dirijorul se îndreaptă spre țărm
aruncă pietricele în mare
apoi începe să adune materiale
pentru Corabia „piraților”

sunetele muzicii continuă să răsune deasupra mării
de parc-ar fi mânate de tăcere pe fața ei

Mircea Petean
(din volumul Mai vorbim. Alte poeme ligure)

* * *

Mircea PETEAN este poet, prozator, eseist, publicist și editor. S-a născut la 2 februarie 1952 în Jucu de Mijloc, jud. Cluj. Absolvent al Facultății de Litere din Cluj-Napoca, specialitatea română-franceză, promoția 1976. A predat limba și literatura română, limba franceză și limba „poezească” la Moisei și Borșa, în Maramureș (1977-1989). Inspector școlar în Maramureș, pentru scurtă vreme, imediat după Revoluția din 1989. Redactor și șef de secție la Editura Dacia din Cluj Napoca (1990-1998). Secretar general de redacție la Editura Cartimpex din același oraș (1998), redactor la Radio Renașterea (1999-2009). Actualmente este directorul Editurii LIMES, pe care a fondat-o la finele anului 1998. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Debutul absolut în revista „Echinox” (1974), Cluj-Napoca, cu o pagină de poeme.
Debutul în volum: Un munte, o zi (poezie), Cluj-Napoca, Dacia, 1981.
Colaborări la: „România literară”, „Viața Românească”, „Ziarul de duminică”, „Echinox”, „Euphorion”, „Steaua”, „Tribuna”, „Apostrof”, „Convorbiri literare”, „Dacia literară”, „Familia”, „Poesis”, „Ex Ponto”, „Argeș”, „Nord literar”, „Poesia Universal Contemporanea” (Argentina), „Chrysanthemum” (Austria), „Terra Nova” (Canada), „Horizontes Poéticos”, „Crátera” (Spania), „Rhein (Germania) etc. A deținut rubrici permanente în „Steaua”, „Apostrof”, „Convorbiri literare” etc.

Volume publicate:

POEZIE
Un munte, o zi (Ed. Dacia, Cluj-Napoca,1981); Cartea de la Jucu Nobil I (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1990); S-au produs modificări (Dacia, Cluj-Napoca, 1991); Călător de profesie (Ed. Albatros, București, 1992); Zi după zi (Ed. Euphorion, Sibiu, 1993); Lasă-mi, Doamne, zăbava! (Ed. Echinox, Cluj-Napoca, 1995); Dincolo de marginea marginii (antologie de autor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996); Ploi, zăpezi, felurite (carte de haiku trilingvă: română, franceză, engleză, însoțită de Însemnări despre haiku, Ed. Euro Tami Press, Târgu-Mureș, 1998); Cartea de la Jucu Nobil II (Ed. Paralela 45, Pitești, 2000); Cartea de la Jucu Nobil I-II-III (Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2003, ed. a doua, cu titlul Trilogia transilvană, 2018); Lovituri de nisip (Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2004); Poemele Anei (Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2007, ed. a doua, 2019); Câmp minat (Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2009); Liniște redusă la tăcere (Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2011); Catedrala din auz. Poeme ligure (Ed. Limes, Florești – Cluj, 2012, ediția a doua adăugită, Limes, 2014); Munți și zile (antologie de autor, ED. Limes, Florești – Cluj, 2012); Nerostitele. Noi poeme ligure (Ed. Limes, Florești – Cluj, 2018); Mai vorbim. Alte poeme ligure (Ed. Limes, Florești – Cluj, 2020); Balade (Ed. Limes, Florești – Cluj, 2021); Trilogia ligură (Ed. Limes, Florești – Cluj, 2022); O sută și una de poezii (pref. de Ovidiu Pecican, Editura Academiei Române, București, 2022).

PROZA
Cartea întâlnirilor (roman epistolar scris în colaborare cu Andreas Wellmann, Ed. Limes, 1999); Drumul spre Nghe An. Patru scriitori români descoperă Vietnamul (în colaborare cu Valeriu Butulescu, Horia Gârbea și Mircea Ghițulescu, Editura Muzeului Literaturii Române, București, 2004); Nicanor, ultimul om (proză scurtă, Ed. Limes, Florești – Cluj, 2014); La drum! (jurnale de călătorie, Ed. Limes, Florești – Cluj, 2016); Lumea lui Fa și Pi (povești, povestiri, prevestiri, Ed. Limes, Florești – Cluj, 2022).

ESEU
Ocolul lumii în 50 de jocuri creative (în colaborare cu Ana PETEAN, Ed. Dacia, 1996; ediția a II-a, Limes, 2004; ediția a III-a, Limes, 2010).

A fost tradus în franceză, engleză, germană, albaneză, maghiară, spaniolă etc., a fost inclus în numeroase antologii de poezie din țară și străinătate, în volume de referințe critice. A fost distins cu numeroase premii.

Salut, Sighet!

Sursa foto: Internet („Sălajul pur și simplu” și „Răsunetul”)

Îmi amintesc că am fost acolo, acolo pe Muntele acela. Îmi amintesc și că acolo atunci pe Munte erau foarte multe vise, un fel de alcooluri de zmeură de-ți tăiau respirația, îţi sminteau cuvintele stârnindu-l și pe Dumnezeu până acolo încât El se lăsa plimbat umăr la umăr căindu-se de iubirea neiubită.

Nourii erau pândiți acolo de însăși Cuvântul ce sta lipit de pământ repezindu-se din când în când asupra foii albe cum albă era ziua aceea de februarie. Apoi cred că știu ce s-a întâmplat, deși multe s-au întâmplat pe Muntele și Ziua aceea. Și de atunci de fiecare dată a acelei zile a lunii februarie mă așez într-o stare de căință și recunoștință la adresa stăpânului acelei zile, Poetul și Editorul Mircea PETEAN, care mereu, în ciuda zăbavelor, rămâne mereu neafectat aproape de Dumnezeul Său liniștindu-ne inimile, înveselindu-ne și mai ales copleșindu-ne cu sinceritatea trăirilor sale așternute și ascunse în spatele Cuvântului.

Mircea Petean și-a luat asupra sa cu de neștirbită zăbavă ca prin cuvânt să zugrăvească viața în varietatea de culori calde sau agresive, pendulând între dragoste şi ură, bucurie şi necaz, speranţă şi frică, pace şi conflict, credinţă şi disperare, inima sa rămânând mereu aproape de Cuvânt și de cea care-i dă acestuia putere, Doamna sa ANA. În ciuda tuturor zăbavelor, Mircea Petean rămâne neafectat de fiecare dată întoarcându-se spre depozitul tuturor binecuvântărilor şi minunilor posibile, Cartea.

Scriitor contemporan reprezentativ, unul dintre reperele cele mai avansate pe linia modernismului liric românesc, frământat de nelinişti, ale căror întrebări se încumetă să le deslușească rosturile. Răspunsurile sale reuşesc să lumineze prin Cuvânt, niciodată în umbra altora, experienţa pur omenească, adevărul concret al existenței. În „goana” după cunoașterea totală, Mircea Petean nu se mulțumește cu jumătăți de măsură, ci dorește totul pentru a scăpa „astfel de tentaţia rostirii abstracte, de expresia sibilinică şi de jongleriile verbale, oricât de ingenioase, preferând simplitatea şi directeţea, dar fără a neglija forţa nuanţei şi puterea de impact a ironiei şi autoironiei, convertite adeseori în sarcasm.” Stăruinţa în înfrângerea limitelor şi încăpăţânarea în a-şi măsura forţele cu prorpia „răscoală” lăuntrică provoacă mereu poetul în căutarea „originii” într-un-târziu-dumiritu-lui.

■ Echim VANCEA

*
Alte și alte poeme ale Anei

* * *

aura sonoră de deasupra creștetului meu vibrează
în deplin acord – ca să zic așa – cu verdele frunzișului
prinși de mână (să nu cumva să se piardă – se-aude
un glas cârtitor)
pășim alene pe aleile parcului din cartierul unde am
viețuit vreo 20 de ani

dar ce sunt aceia raportați la vârsta Universului?
mai nimica, într-adevăr, mai nimica

am visat că poezia e sarea din deșertul cuvintelor –
zice Ana
poate că inconștient ai reformulat o zicere mai veche
                                                                                        de-a mea –
poezia e sarea din lacrima umanității –
zic

atunci s-o lăsăm baltă dar nu înainte de-a decreta –
poezia e lacrima din deșert – zice

iar eu am început să alerg –
mă îndepărtam cât de cât
ca să revin în viteză la sânul ei
mierlele cântau în neștire
acoperindu-i zâmbetul subțire

(Mircea Petean)

Fie elevată, fie neaoșă, fie sibilinică, fie dezarmant de limpede, rostirea poetică a lui Echim Vancea se rostuiește într-un monolog uniform, neîntrerupt decât de scurte pauze de respirație, care poartă, asemenea unei monotone ape curgătoare, frânturi dintr-o rostire lăuntrică înfricoșată, mereu la pândă, mereu în căutarea unui cuvânt privilegiat. Simple embleme afișate cu un anume orgoliu, la început, anumite cuvinte, anumite sintagme au primit o încărcătură specială, cu putere de simbol, în timp, pentru a se impune, la un moment dat, ca adevărate concepte lirice. Unul dintre ele este umbra, cântată și descântată pe durata unui întreg poem-fluviu în cartea de față. Poetul umbrei va rămâne, probabil, Echim Vancea, într-o istorie adevărată a poeziei române, iar nu una făcută improvizat, pe criterii aiuristice.
Pentru mine, Echim este martorul. Un martor discret, atent, prevenitor, ca orice martor autentic. Omul din umbră, căruia i s-a oferit șansa de a asista la nașterea unei mari pasiuni. O pasiune atât de mare cât să țină nu pentru o viață, ci pentru o eternitate…
Pe cât de hâtru, de nonconformist și de necugetat în viața de zi cu zi, pe atât de serios, de aplicat și de devotat vocaței sale, în cele poeticești. Un model de consecvență. Chiar și pe patul de spital, el cugeta la opera sa, dregea versuri, se consola cetind și convorbind cu umbrele prietenilor săi, literații.
Va fi crezând în posteritate? Mă tem că nu. O face mai degrabă din credința că înțelept e să sporești talanții cu care ai fost înzestrat, nu să-i îngropi.

Mircea PETEAN, editor
(textul de pe coperta a IV-a a cărții)

„Sigilii de sare”, Ed. LIMES, 2019 (prefaţă: Ana Bantoş, postfaţă: Mircea Petean, colecţia MAGISTER, coordonator: Mircea Petean, coperta: Oana Stepan)

Un exerciţiu de adecvare poetică

„/…/ dacă îţi lipseşte o lacrimă,/ fără de care trupul este mormânt,/ şi zilele fără rost,/ înseamnă că din tine a plecat îngerul,/ sau n-a fost” (Încremenire)

Poeţii sunt un altfel de neam. Ei nu au steme, blazon. Au diploma suferinţei, cu peceţile lacrimei. Acest document le conferă o nobleţe care nu se pretează la nesărata şi derizoria fală…

Gheorghe Mihai Bârlea şi-a susţinut, prin cărţile lui dintâi („Lasă-te prădat” şi „Din penumbră”), doldora de tulburate elegii, dizertaţia pentru diploma menţionată. Eu, în calitate de prieten şi cititor şi emul, i-am acordat calificativul „summa cum laude”, pentru: excepţională profunzime, fermecată rostire, asumare a vulnerabilităţii poetice sine qua non, tandra curtenire a cititorului…

Intensitatea acestor două cărţi, de care am ştiut pe măsură ce se scriau, poem cu poem, mi-a blocat o vreme accesul la volumele de maturitate ale poetului: „Ceremonia clipei” şi „Umbra lucrurilor”. Văzându-l, în plus, atât de confundat în multiplele sale alte, alese, preocupări, la aniversarea vârstei sale de 60 de ani am scris: „Sper să mai găsească răgazul să facă poezie. De scris ştiu că scrie. Doar că nu i se pot garanta mari împliniri printre poeţi, el fiind doldora de oameni.”

Ci, nu a fost să fie!… Aceste „Sigilii de sare” reprezintă o mare împlinire, o carte completă, în care sensibilitatea poetului, pe partea luminoasă de această dată, şi mesajul său sunt una, rodesc, aşa cum s-a observat, într-un fel de Îndreptar de frumuseţe morală. Rezonanţele „acordului“ cu comosul, cu natura, cu „lumea”, pe care le percepe poetul, mă duc cu gândul la stoicism. Doar că, în cartea de faţă, răul este considerat un impas trecător, de depăşit, nu o parte a „armoniei universale”. Tragicul însuşi poate fi îmblânzit, omul fiind în mod natural bun, luminos, menit fericirii, un agent al biruinţei iubirii. Foarte convingător poetic… Şi nu numai.

„Parabolele fericirii” se intitulează primul ciclu al cărţii. Ştiam la ce „parabole” lucrează Mihai. Pentru că el trăieşte din împărtăşirea cu prietenii, este modul său de viaţă. Şi aveam emoţii. Când concluzionezi, îndemni, oficiezi, pledezi pentru mari Adevăruri, e uşor să cazi în grandilocvenţă, sentenţiozitate, moralizare… – antipoetice toate. Devine greu să rămâi poet…

Lui Gh. M. Bârlea, însă, îi reuşeşte acest exerciţiu de adecvare – menţine taina, dă rol principal metaforei, dă intimitate figurilor oratorice şi prozodiei solemne, pe măsură ce ne dăruieşte din bucuriile şi dumiririle sale. Ideologia cărţii, una profund religioasă, a marilor împliniri ale Omului (Iubirea, rodirea, dăruirea…) este surclasată de frumuseţea poemelor şi de aceea, celestă, a persoanelor evocate. Şi, pentru ca lucrurile să fie clare, poeticitatea este potenţată în ciclul următor, „Ispitiri”, bijuterie cu bijuterie…

Mi-a plăcut inserarea printre „Sigilii”, a unor poeme din primele volume ale poetului: „Arderi”, „Seara”. Semn că poetica actuală a autorului a fost preliminată încă de atunci. Sau că ele erau necesare, urmând a fi convertite în „Îndreptarul” de faţă?

Nov. 2019 Marin SLUJERU

Poetul – senator Gheorghe Mihai Bârlea nu este cetățean de onoare al Sighetului dar, este un cetățean respectabil. Deși este politician, își permite să-și coloreze viața și să ne coloreze așteptările cu… parabolele fericirii. Adică ne ispitește cu poezie, cu noul său volum „Sigilii de sare„!

Ana Blandiana, analizând cartea poetului sighetean, crede că: „citind-o, descoperi cu bucurie că există și poeți fericiți”.

La Centrul Cultural, miercuri, 13 noiembrie 2019, de la orele 15:30 (fix), la sala de spectacole, Piața Libertății, nr. 24A, Mircea Petean (directorul editurii Limes din Cluj Napoca), Gheorghe Pârja (poet, ziarist), Ioan Ardeleanu – Pruncu (profesor, jurnalist) și Andrei Făt (profesor) ne vor desfereca sigiliile de ceară ale poetului Gheorghe Mihai Bârlea.

Dacă vă doriți să cunoașteți latura poetic – optimistă a unui politician – intelectual, faceți un „popas” în cămara cu poeme a Sighetului.

NB: Volumul „Sigilii de sare” va fi lansat și la Baia Mare, joi, 14 noiembrie 2019, orele 16:00, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”.

Salut, Sighet!