Arta în poARTA MARAMUREȘEANĂ

În cadrul proiectului poARTA MARAMUREȘEANĂ, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, Secția de etnografie din cadrul Muzeului Maramureșan a organizat două workshop-uri, parte a proiectului.

Porțile maramureșene ocupă un loc privilegiat în creația artistică populară din Maramureș, în ansamblul culturii populare, materiale și spirituale din țara noastră, iar prin proiectul nostru dorim să arătăm locul important care i se acordă acestei arte în condițiile profundelor transformări ce se produc în structura satului contemporan maramureșean. Proiectul prezintă și promovează patrimoniul cultural material, dar și meșterii populari care continuă acest meșteșug.

Primul workshop a avut loc cu ocazia Sărbătorii mărului, ediția a VIII-a. Au fost prezenți studenți și masteranzi din cadrul Universității Babeș – Bolyai, Facultatea de Geografie, Extensia Sighetu Marmației, dar și elevi de la diferite școli din municipiu. Prezenți la acest workshop au fost meșterii Pop Radu a Gânjului din Desești și Ion Petric din Breb, ambii specializați în construcția de porți, dar și alte construcții și obiecte din lemn.

Cel de-al doilea workshop a avut loc la Liceul Tehnologic MARMAȚIA unde au răspuns invitației noastre meșterul popular Codrea Petre din Valea Stejarului, ginerele lui Moș Pupăză, care a învățat taina sculptatului în lemn de la regretatul meșter și Cupcea Petru din Călinești.

Aceștia s-au prezentat îmbrăcați în port popular autentic, fiecare lucrând la un stâlp de poartă. Pe lângă uneltele pe care azi le folosesc în construcția, ornamentica porților, aceștia au făcut și o prezentare a vechilor unelte folosite de sculptorii maramureșeni. Studenții și elevii au aflat multe despre ornamentica de pe porțile maramureșene, dar și tehnicile de ornamentare și construcție. Meșterii le-au explicat cum se execută motivele ornamentale, dar și procedeele folosite în tehnica de ornamentare: sculptarea în relief care se aplică pe stâlpii porții, fruntar, pragul de sus, chituși; incizarea (săparea lemnului în adâncime), dar și traforarea folosită la fundătura portiței și a aripilor porții. Astfel, au învățat și părțile componente ale unei porți, semnificațiile motivelor decorative, care în trecut aveau o funcție magico-mitică, dar și despre obiceiurile legate de timpul de tăiere a lemnului.

Prin organizarea workshop-urilor ne-am dorit ca studenții și elevii să cunoască valorile patrimoniului cultural material și să conștientizeze rolul vital al conservării patrimoniului cultural material în contextul unei societăți globalizate și informatizate.

Muzeograf Mirela BARZ,
șef secție etntografie




Icoanele de Nicula sub „lupa” unei sighetence

Mirela BarzIcoanele pe sticlă, valoare artistică populară, sunt expresia spiritualităţii ţăranului român. Icoana este o pagină de trecut, în care descoperim atât Divinitatea, imaginea sacră, cât şi mentalităţi complexe despre viaţă, religie, artă.

Originea picturii pe sticlă, ca gen al creației populare și ca meșteșug artistic, este considerată a fi regiunea estică a Europei Centrale – Boemia, Austria, Slovacia, unde au apărut primele centre de pictură pe sticlă favorizate de existența aici a manufacturilor de sticlă. De aici, pictura pe sticlă pătrunde în Transilvania în condiții istorice favorizante: existența legăturilor comerciale active cu Boemia și Austria și constituirea aici încă din secolul al XVI-lea a atelierelor de manufacturiere de producere a sticlei – glăjării.

Originile icoanelor pe sticlă sunt legate de icoana minunată a Maicii Domnului de la Nicula. Această icoană, realizare a preotului pictor Luca din Iclod în anul 1681 şi donată bisericii române din sat de către Ioan Cupşa, a lăcrimat în anul 1699, evenimentul generând tradiţia marilor pelerinaje anuale de „Sântămărie”.

Unii creştini ortodocşi insistă să precizeze că icoanele se „scriu”, nu se „pictează”, ele sunt mărturii, o formă de relatare a Scripturii sau a vieților Sfinților. Icoanele au fost „cărţile” celor ce nu ştiau să citească, în care aceştia puteau „citi” învăţătura creştină, icoanele fiind astfel o formă de mărturisire şi propovăduire a credinţei.

Majoritatea iconarilor erau simpli țărani, ei neavând o pregătire specială, mulţi dintre primii iconari fiind neştiutori de carte, aşa cum dovedesc numeroasele inscripţii greşite pe iconiţele lor. Iconarii din Nicula nu şi-au semnat lucrările, se considerau simpli meşteşugari, neavând conştiinţa valorii muncii lor, deşi icoanele lor sunt adevărate opere de artă şi printre cele mai valoroase din întreaga producţie populară.

Pe lângă valoarea artistică incontestabilă, icoanele aveau şi o funcţie de protector împotriva bolilor şi calamităţilor naturale, care ameninţau viaţa şi munca ţăranului în trecut.

Viaţa spirituală şi materială a ţăranului stă sub semnul icoanei şi al crucii. În casă vedea copilul primele icoane, în faţa cărora învaţă să se închine; de la ele află Vieţile Sfinţilor, a Maicii Domnului şi mai ales Viaţa Mântuitorului, de la Naştere până la Înălţare. În general, gospodăria ţăranului purta principalul însemn creştin, crucea; pe acoperiş, pe pereţii caselor sau pe porţi. Tot cu semnul crucii era însemnată pâinea înainte de a fi începută.

Icoanele pe sticlă au ocupat un loc de onoare în casele ţăranilor care le considerau intermediari între viaţa pământească şi cea eternă din rai. Icoanele pe sticlă înşirate în cameră erau pentru ţăranul analfabet o importantă Carte Sfântă.

Ion Mușlea spunea despre țăranul român, zugrav de icoane pe sticlă că: „Cel ce poate da așa ceva, este hotărât lucru un artist… El și-a pus acolo tot sufletul, a trăit momentul de creație, a fost artist în toată puterea cuvântului

Pentru ţăranul maramureşean, icoana avea mai multe funcţii. Maica Domnului cu Pruncul se dădea fetelor ca zestre, la nuntă, ca simbol de belșug și fertilitate binecuvântată. Ca să aibă un copil, ţăranca se roagă la icoana Maicii Domnului. Patruzeci de zile stă o icoană la capul copilului. După botez se închină copilul la icoană. Mirii îşi aleg icoana unui sfânt, protector al familiei. La moarte, se punea o icoană sau o cruce pe piept. Pentru izbăvirea de primejdii (boli, secetă, foamete, război etc.) se cerea ajutor la icoane.

Toate aceste exemplificări şi analizări ale temelor folosite în icoanele pe sticlă, îl recomanda pe ţăranul iconar ca pe un neobosit preot luptând pentru păstrarea credinţei.

Icoanele pe sticlă au o valoare etnografică, unanim recunoscută astăzi. Cercetarea consecventă a colecțiilor ne oferă posibilitatea unică de a lua contact cu aceste opere de artă, în timp ce catalogarea contribuie la cunoașterea acestui patrimoniu inestimabil.

Este de notorietate faptul că vastul patrimoniu artistic al ţării noastre este departe de a fi valorificatBrosura icoane COPERTA2 muzeistic integral. Se află în depozitele muzeelor şi în colecţiile unor instituţii ecleziastice adevărate comori cvasi-necunoscute de public şi adesea necercetate de specialişti. Tocmai un asemenea ansamblu de opere de artă este dat la iveală şi pus în valoare sub forma acestui volum de icoane pe sticlă.( în imagine: „Icoane de Nicula din patrimoniul Muzeului Maramureșan”, autor, Mirela Ana Barz)

În muzeele noastre, în expoziţiile de bază sau temporare, icoanele pe sticlă sunt prezentate doar din punct de vedere formal, artistic. O asemenea expunere răspunde la întrebarea cine le-a creat şi când. Se ştie că orice piesă de muzeu conţine o zestre de informaţii pe care, de cele mai multe ori, etichetele sau textele de prezentare nu le pot reda. Or, icoanele pe sticlă au înmagazinate mult mai multe informaţii, care uneori sunt ascunse, alteori au un înţeles adânc, ce nu poate fi perceput dintr-o simplă examinare. În ele se pot descoperi care au fost credinţele, mentalităţile din lumea satului transilvănean, la un anumit moment istoric.

În acest catalog întâlnim icoane pictate pe sticlă de Nicula, din Colecţia Muzeului Maramureșan, acestea aparţinând tezaurului de obiecte de cult, pe care aş dori să le ofer citirii interdisciplinare, pornindu-se de la un singur amănunt, din discursul tematic iconografic al fiecăreia. Cele mai multe icoane sunt datate, şi în totalitate aparţin celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. Icoanele, asemenea paginilor de carte, deschid scene din Viaţa Mântuitorului Iisus Hristos, din Viaţa Maicii Domnului şi din Vieţile Sfinţilor.

George Călinescu spunea: „Icoanele pe glajă sunt foarte multe de o rară frumusețe artistică, muzeele și oamenii de gust le strâng cu grijă, istoricii de artă le studiază”.

Icoana cunoaște multe mâini, a întâlnit multe priviri, a văzut multe lacrimi. Și știe o poveste veche și frumoasă. Doar priviți-o!

Autor, Mirela Ana Barz, muzeograf

 

n.r.  Volumul „Icoane de Nicula din patrimoniul Muzeului Maramureșan „, autor, Mirela Ana Barz, șeful secției de etnografie din cadrul Muzeului Maramureșului din Sighet, a fost lansat în decembrie, 2016.