In Memoriam prof. Béres Iosif (28 iul.1933-24 oct. 2023)

Marți, 24 octombrie 2023, s-a stins din viață unul dintre întemeietorii Muzeului Maramureșan, domnul profesor Béres Iosif.

S-a născut în Sighet, pe data de 28 iulie 1933. A urmat cursurile Facultății de Biologie, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Șef al secției Științele Naturii și director adjunct al Muzeului Maramureșan din Sighetu Marmației.
De-a lungul ultimilor ani a primit Premiul Academiei Române (2000), Ordinul Meritul Cultural clasa I de la Presedinția României, Premiul Ministerului Culturii pentru Patrimoniu. Începând cu 2004, este Cetățean de Onoare al municipiului Sighetu Marmației. A realizat zeci de mii de fotografii, cu siguranță cea mai bună colecție a naturii Maramureșului.

Primul articol de specialitate l-a publicat in 1951, în revista Aquila (Anuarul Centralei Ornitologice de la Budapesta, fiind prima semnalare a guguștiucului în Maramureș). De-a lungul vremii, a publicat numeroase materiale științifice în reviste și anuare de specialitate din țară și străinătate. A colaborat la editarea unor mari lucrări din domeniu. În 2000, în colaborare cu Gavril Ardelean, a publicat „Fauna de vertebrate a Maramureșului”, lucrare premiată de către Academia Română.

Biolog, ornitolog, fotograf, ghid, consultant științific, Béres Iosif este un model pentru toți cei care l-au cunoscut personal sau au intrat în contact cu lucrările dumnealui.

Personalul Muzeului Maramureșean Sighet este alături de familia îndoliată.
Fie-i țărâna ușoară!

Echipa „Salut, Sighet!” transmite condoleanțe familiei îndoliate!




Timpul s-a transformat în eternitate la expoziția de frumuseți minerale! (Horia Picu)

La Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Maramureșan din Sighet s-a deschis pe 23 iunie a.c. expoziţia „Zestrea Minerală a României”.

Mineralele pe care le-am văzut, culese din adâncul Pământului, le consider un posibil punct de întâlnire dintre timp și eternitate. În afara condiţiilor fizico-chimice necesare timpului pentru a le crea, iată că, prin intervenţia omului iscoditor în măruntaiele planetei, minerale cu forme și culori deosebite, au fost scoase la suprafaţă, spălate și aranjate așa cum trebuie pentru a fi arătate publicului. Şi a fi trecute în eternitate!

Sunt frumoase și așa vor rămâne. De la timpul geologic necesar aducerii lor la formele de azi, și expuse publicului într-o expoziţie care nu putea fi altfel decât itinerantă, prin mai multe muzee ale ţării, mineralele au făcut deja trecerea de la timp la  eternitate. Vor fi la fel de frumoase și de atractive și după ce privitorii de azi nu vor mai fi… Vor fi etern frumoase și proaspete, atrăgătoare și misterioase prin locul din adâncuri unde omul iubitor de frumos a putut să le zărească, poate prăfuite, înnegrite și însingurate. A fost nevoie doar de un licăr de lumină reflectată și mineralele din Zestrea României și-au început drumul spre suprafaţă, spre frumos și spre nesfârșita admiraţie a celor care le privesc.

Mineralele expuse trebuie văzute. Am fost la expoziţie. Şi o să mai merg. Prefer momentele când e mai multă liniṣte. Așa, mă voi putea gândi în voie cum Maestrul Pământ și-a adus contribuţia la realizarea a ceva ce omul nu va fi niciodată în stare să facă, în asemenea proporţii, în asemenea forme diverse și în nenumărabile amestecuri chimice, în proporţii care dau culoare și unicitate exponatelor.

Nu pot să nu reamintesc și eu că „Zestrea minerală a României” poate fi văzută la Sighetu Marmaţiei datorită strădaniei Muzeului Maramureșan Sighetu Marmaţiei, Primăriei și Consiliului Local Sighet, Muzeului Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare.

Mineralele au fost cercetate, clasificate și studiate pe toate feţele de: Academia Română – Secția de Științe Genomice, Universitatea Babeș – Bolyai Cluj – Napoca – Facultatea de Biologie și Geologie, Universitatea din București – Facultatea de Geologie și Geofizică, Universitatea Al. I. Cuza Iași – Facultatea de Geografie și Geologie, Institutul Geologic al României – Muzeul Național de Geologie.

Mai adaug, folosind informația dată pe https://www.agerpres.ro/cultura-media, că „Vernisajul iniţial al expoziţiei naţionale itinerante „Zestrea Minerală a României” a avut loc pe 27 aprilie 2022 la Muzeul Judeţean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare. Expoziţia a fost dedicată omagierii profesorului Victor Gorduza, la 80 de ani de la naşterea sa, muzeograf, director şi fondator al Muzeului de Mineralogie din Baia Mare”.

Spuneam că omul nu va putea face vreodată ce face Pământul în adâncurile sale. Există însă un mare merit care revine omului truditor, explorator al zonelor unde doar curajoṣii se încumetă să ajungă să lucreze ṣi să cerceteze.

Fără el, omul, mineralele ar fi rămas nedescoperite. Şi-ar fi trăit timpul acolo unde s-au format. Scoţându-le la suprafaţă ṣi arătându-le celor care vor să le vadă, iată că mineralele ne dau ocazia să înţelegem că de la timp se poate ajunge la eternitate.

Acest lucru se face pentru că există iubitori de frumos, care nu trec indiferenţi pe lângă generoasa și inepuizabila ofertă a Naturii!

Horia Picu




Expoziție: Zestrea Minerală a României

Zestrea Minerală a României, expoziția națională itinerantă, va avea loc vineri, 23 iunie 2023, la ora 14:00, la Muzeul de Științele Naturii din cadrul Muzeului Maramureșan Sighet (Piața Libertății, nr. 15).

Este o expoziţie în premieră ce cuprinde mineralele descrise pentru prima oară în România precum şi cele mai rare şi spectaculoase asociaţii minerale de pe teritoriul naţional.

Organizatorii evenimentului: Muzeul Maramureșan, Primăria și Consiliul Local Sighet, Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare.

Parteneri: Academia Română – Secția de Științe Genomice, Universitatea Babeș – Bolyai Cluj – Napoca – Facultatea de Biologie și Geologie, Universitatea din București – Facultatea de Geologie și Geofizică, Universitatea Al. I. Cuza Iași – Facultatea de Geografie și Geologie, Institutul Geologic al României – Muzeul Național de Geologie.

Muzeul Maramureșan Sighet




În căutarea orașului pierdut: SIGHET – oameni, locuri, povești! | VIDEO

Luni, 16 ianuarie 2023, în sala Transit a Primăriei Sighet a avut loc lansarea volumului „ÎN CĂUTAREA ORAȘULUI PIERDUT: Sighet – oameni, locuri, povești”, autori Alin Spiridon Pralea, Dănuța Boboșan, Mihai Gerald Manole. Volumul a apărut în cadrul unui proiect co – finanțat Administrația Fondului Cultural Național, implementat de Muzeul Maramureșan în perioada 01.07.2022 – 15.11.2022, proiect care a cuprins mai multe activități.

Urmăriți înregistrarea video a lansării cărții:

Foto & video, dr. Sorin MARKUS




ICOANA – Fereastră Către Suflet!

Muzeul Maramureșan invită iubitorii de frumos la expoziția „Icoana – Fereastră către Suflet”.
Expune: Georgeta Maria IUGA.

Vernisajul va avea loc Vineri, 09 decembrie 2022, ora 14:00, la Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor”, Sighetu Marmației.

Muzeul Maramureșan Sighetu Marmației




Expoziție foto & Lansare de carte

Muzeul Maramureșean Sighetu Marmației și Editura Valea Verde vă invită Joi, 13 octombrie 2022, ora 13:00, la Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor” (str. Bogdan Vodă, nr. 1) unde va avea loc un dublu eveniment: Expoziție foto și Lansare de carte! Dublul eveniment are un singur autor: Mariana SCUBLI.

Nu ezitați! Sunteți așteptați cu… mult drag!

Parteneri media: TV Sighet, Salut, Sighet!, Maramedia, Sighet FM, Radio România Sighet, Sighet-online, Sighet 247.

Salut, Sighet! 




Artistul vizual Ioan BORLEAN expune… „Amprente – Mărturisiri”!

Muzeul Maramureșan Sighetu Marmației și Rotary Club Sighet vă invită Vineri, 07 octombrie 2022, ora 12:00, la vernisajul expoziției de pictură „Amprente – Mărturisiri”. Expune artistul vizual Ioan BORLEAN.

Vernisajul are loc în sala de expoziții temporare a Muzeului Etnografic „Francisc Nistor” din Sighet, str. Bogdan Vodă, nr. 1.

Sunteți așteptați cu multă… culoare!

Salut, Sighet!




„Noaptea cercetătorilor europeni” a fost un succes!

După prima ediție a „Nopții cercetătorilor europeni” (SCIENCE4FUTURE-II) de la Sighet am avut o discuție finală, de „analiză”, cu conf. univ. dr. Gabriela Ilieș – coordonatorul proiectului din orașul nostru, pentru a prezenta cititorilor noștri câteva concluzii și aprecieri.

Prima ediție a evenimentului de la Sighet a fost sub semnul experiențelor și a experimentelor din domeniul cercetării interdisciplinare transmise spre comunitate.

Am făcut și noi „radiografia” jurnalistică a evenimentului. Am întrebat și ni s-a răspuns!

Câte persoane au ajuns în locația sigheteană a nopții europene?
„Au fost prezenți elevi alături de profesori și părinți din toate școlile sighetene. Pe tot parcursul zilei au fost în jur de 500 de copii și adolescenți, 20-25 de clase de elevi la care s-au adăugat echipele organizate pe cont propriu în grupuri de prieteni și părinți. În afară de aceștia au fost prezenți studenții extensiei noastre, în special de la Geografia turismului, susținători ai activităților de la standuri, dar și adulți interesați de subiectul cercetării din domeniul nostru etc.” am aflat de la coordonatorul sighetean.

Care au fost – pentru vizitatori – cele mai atractive „puncte” din programul evenimentului?
„Activitățile turistice au fost foarte solicitate, elevii și studenții implicați au derulat opt ture de Escape the room, șapte ture multisenzoriale și patru ture de catacombe. Elevii – ghizi au lucrat intens iar la finalul programului reacțiile copiilor au fost subiect de dezbateri. Au reușit să desprindă singuri o serie de concluzii și să împărtășească din experiențele lor, au subliniat importanța utilizării de metodologiei de specialitate și impactul ei asupra modului în care comunicăm, activăm și interacționăm cu oamenii într-un cadru de acest gen.
Astfel „Imprimanta 3D” a fascinat nu numai copiii ci și adulții prezenți care au avut câteva „revelații” despre modul în care ar putea să integreze modelele 3D ale clădirilor de patrimoniu în activitatea lor profesională.
„Chimia culorilor” a atras atenția asupra avantajelor și dezavantajelor utilizării pigmenților vegetali și minerali, participanții au pus zeci de întrebări interesante și au reușit chiar să învețe câteva formule foarte grele de chimie organică.
La „Pixel-cu-pixel” elevii au descifrat modelele și au încercat cu răbdare să le reproducă, unii mai timizi, alții cu entuziasm. La tiara instalată în demisol a fost activitate permanent, toți vizitatorii au vrut să încerce cum funcționează și să experimenteze pe tiara cea mică.
În fine, concursurile la fiecare stand s-au bucurat de succes în pofida ploii care ne-a cam încurcat planurile.
Iar seara, în amfiteatrul plin, prezentarea a fost realmente interactivă, întrebările și ideile au curs mai mult de o jumătate de oră după terminarea timpului alocat”, ne-a destăinuit conf. univ. dr. Gabriela Ilieș.

Cum apreciați/ evaluați această primă ediție?
„Cu toții am învățat multe de la ediția de anul acesta, evenimentele cu intrarea liberă, fără implicarea directă a școlilor la noi în oraș sunt încă la început. Noi considerăm că ne-am atins obiectivele, urmând ca pentru ediția viitoare să ne gândim la ateliere și mai interesante.
Evenimentul „Noaptea cercetătorilor Europeni 2022” a fost derulat alături de partnerii noștri din învățământul preuniversitar: Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, Liceul Tehnologic Marmația, Colegiul Național Pedagogic Regele Ferdinand, Centrul de cercetare al Muzeului Maramureșan și echipa de experte a Asociației Rădăcinilor Străbune. Pe această cale doresc să le mulțumesc tuturor celor implicați direct din partea partenerilor externi: Prof. Claudia Dura, Prof. Măriuca Verdeș, Prof. Emilia Bilcec, Prof. Daniela Vlașin, Prof. Ileana Șandor, Prof. Maria Șerba, muzeograf Nicoleta Nemeș, dr. ing. Daniel Cristian Danielescu. De asemenea, le mulțumim pentru spijinul logistic studenților și cadrelor didactice din Facultatea de Geografie a Extensiei Sighetu Marmației implicate în organizarea și derularea evenimentului. Elevilor din echipele operative le transmitem felicitări pentru modul în care au dus la bun sfârșit tot ce și-au propus. Cu asemenea tineri viitorul comunității noastre este pe mâini bune”, a concluzionat d-na Gabriela Ilieș.

Salut, Sighet!




Sărbătoarea Rădăcinilor Străbune, ediția a VII – a, 02 – 03 iulie 2022

Sâmbătă și Duminică, 02 și 03 iulie 2022, în Muzeul Satului Maramureșan „Mihai Dăncuș” din Sighet va avea loc Sărbătoarea Rădăcinilor Străbune, ediția a VII – a.

Organizatorii evenimentului (având la bază… voluntariatul!) sunt Asociația Rădăcinilor Străbune – Școala Rădăcinilor Străbune Călinești, Muzeul Maramureșan Sighetu Marmației, Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” Sighet și Fundația Culturală Dana Ardelea București. Partenerul principal este Primăria Sighet.

Sâmbătă, 02 iulie 2022, de la ora 11:00, va avea loc ȘEZĂTOAREA – în cadrul gospodăriilor din incinta Muzeului – cu participarea Asociației Iia Călătoare, Biblioteca Avrig/ Șezători Avrig, Șezători din Țara Făgărașului, Șezătoare la Brașov, Șezătoare la Ozun, Șezătoare Veneția de Jos și alte șezători din Maramureș.

Duminică, 03 iulie 2022, de la ora 10:00, la biserica din Muzeu va avea loc Sfânta Liturghie urmată de lansarea cărții „Pănura de halube și țesături ornamentale din lână din subzona Mara – Cosău” (autoare: Maria Șerba, Ileana Șandor, Măriuca Verdeș, Editura Valea Verde, 2022, Sighet).

Dând curs îndemnului organizatorilor Sărbătorim alături de invitații nostri!…. suntem/ sunteți așteptați cu drag la… Sărbătoarea Rădăcinilor Străbune!

Salut, Sighet!




Îmbracă o cămeșă și hai la muzeu… în șezătoare!

În data de 24 iunie 2022, credincioșii ortodocși și greco – catolici sărbătoresc Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. În calendarul popular, această zi este cunoscută în Maramureș sub numele de Sânziene. Tot în această zi, la inițiativa Comunității online La Blouse Roumaine, începând cu anul 2013, este sărbătorită și Ziua Universală a Iei.

Deci, iată, fiind o zi încărcată de simboluri și credințe, Muzeul Maramureșan organizează vineri, 24 iunie 2022, evenimentul „Îmbracă o cămeșă și hai la muzeu… în șezătoare”. Evenimentul va avea loc la Muzeul Satului Maramureșan „Mihai Dăncuș” unde vă așteptăm cu o serie de activități menite să aducă povestea acestei sărbători, încărcată de magie și frumusețe, mai aproape de dumneavoastră. Astfel, va fi organizat un târg al meșterilor populari și demonstrații ale meșteșugurilor, o șezătoare cu jocuri, povești și legende, ateliere de lucru (împletit cununi de sânziene, atelier de fluier, pictură, pictură pe sticlă, împletit, cusut etc.), dar și un Joc în sat alături de invitați speciali.

Mulțumim partenerilor noștri: Centrul Cultural Sighetu Marmației, Asociația Rădăcinilor Străbune, Clubul Copiilor Sighetu Marmației, Primăria municipiului Sighetu Marmației.

Pentru cei care îmbracă o cămașă tradițională sau o ie, intrarea este liberă!

Comunicat de presă – Muzeul Maramureșan Sighet