Sighet – Expoziția „Vasile Stoica – mare diplomat și om de cultură”

Duminică, 18 octombrie 2020, a avut loc deschiderea expoziției „Vasile Stoica – mare diplomat și om de cultură”. Proiectul a fost iniţiat de către Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat” şi Asociația Ștefadina din București, sub coordonarea prof. univ. dr. Ioan Opriş. Bogata documentaţie provine de la Arhivele Naţionale, Arhiva Diplomatică, Arhiva Militară, Biblioteca orăşenească şi Muzeul „Gheorghe Lazăr” Avrig, Lia Maria Stoica-Vasilescu, Ioan Opriş, Maria Grancea, Martin Rill. Obiectele prezentate aparţin colecţiei Stoica-Vasilescu.

Expoziţia „Vasile Stoica – mare diplomat și om de cultură” este o expoziţie itinerantă, ea fiind expusă înainte la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” din Bucureşti, în prezența președintelui Academiei Române, Acad. Ioan Aurel Pop, la Muzeul de la Chişinău, Republica Moldova, dar și la Muzeul Orașului Oradea. Ne bucurăm că această expoziție omagială a ajuns și pe simezele muzeului nostru, prin grija prof. univ. dr. Ioan Opriș, colaborator al muzeului nostru de zeci de ani, prieten apropiat al Domnului Dr. Mihai Dăncuș, fostul director al muzeului.

Mulțumim Domnului Primar, Av. Vasile Moldovan că a ales să fie alături de noi la vernisaj, îi mulțumim reprezentatului Muzeului Țării Făgărașului, muzeograf Faraon Gheorghe pentru prezentarea făcută, dar și Domnului Todinca Gheorghe, fostul director al muzeului, pentru lecția de istorie oferită.

***

Vasile Stoica (1 ianuarie 1889 Avrig – 27 iulie 1959 Jilava)

Text: prof. univ. dr. Ioan OPRIȘ

,,Existenţa unui popor nu se discută ci se afirmă” (Ioan Raţiu)

Vasile Stoica aparţine Generaţiei Marii Uniri, contribuţiile sale la împlinirea şi desăvârşirea acesteia aşezându-l între cei mai de seamă reprezentanţi ai ei.

Format în şcolile Transilvaniei vrednic servite de dascăli luminaţi, prin susţinerea Fundaţiei ,,Gojdu”, el s-a impus prin calităţi excepţionale ca lider, în vremea studiilor universitare de la Budapesta, fiind ales preşedinte al Asociaţiei ,,Petru Maior”. După absolvirea acestora, şi a unei specializări în filologie sub conducerea profesorului Beöthy Zsolt (1913). ASTRA l-a numit profesor la Şcoala de fete de la Sibiu (1913-1914) iar Vasile Goldiş l-a cooptat între redactorii ziarului ,,Românul” de la Arad.

Mobilizat ca ofiţer în armata austro-ungară, a decis la 3 octombrie 1914, să treacă în Regat, alăturându-se grupului de patrioţi transilvăneni (Goga, Lucaciu, Rusu Abrudeanu, Moţa, Schiopul, Tăslăuanu, Lapedatu ş.a.) care militau, aici, pentru unirea cu România. A contribuit direct prin articole de presă, conferinţe şi două cărți (Habsburgii, ungurii şi românii – 1915 – şi Suferinţele din Ardeal – 1916) la prezentarea opţiunilor de unire.

La intrarea României în război, s-a înrolat voluntar iar proclamaţiile regale pentru armată şi naţiune îl au ca autor; a luptat direct pe front, în Valea Oltului şi pe Argeş, fiind rănit de două ori.

Remarcat pentru abilităţile sale excepţionale a fost trimis – împreună cu Vasile Lucaciu şi Ioan Moţa – în SUA cu misiune specială. Aici a reuşit să unească asociaţiile românilor americani în Liga Naţională (5 iulie 1918) şi să pună bazele primei unităţi de militari voluntari dintre aceştia. În scopul informării publice şi a conducătorilor SUA a tipărit într-un tiraj mare broşuri de prezentare a provinciilor româneşti, hărţi şi memorii de susţinere a cauzei acestora, determinând presa cotidiană să dea atenţie dezideratelor lor. Împreună cu liderii mişcărilor naţionale cehoslovace, poloneze şi sârbocroate a militat pentru Uniunea Medio-Europeană (preşedinte Th. Masaryk, prim-vicepreşedinte V. Stoica), care a adresat memorii preşedintelui W. Wilson, contribuind la formarea unei opinii corecte asupra evoluției popoarelor din Europa centrală şi de sud-est şi a susţinerii eliberării lor.

Erou de război, orator, poliglot şi energic militant pentru unitatea neamului românesc, V. Stoica a fost chemat de I. I. C. Brătianu la Paris ca să servească delegaţiei României, ca expert tehnic la Conferinţa de pace.

A sprijinit ca atare demersurile acesteia prin legăturile sale întinse şi buna apreciere dobândită în plan diplomatic. Calităţile sale l-au recomandat pentru o nouă misiune în SUA, aceea de organizare a serviciilor consulare. Întors în ţară (1920), a intrat în diplomaţie la propunerea lui Take Ionescu, conlucrând cu acesta, cu I. G. Duca şi , mai ales, cu N. Titulescu la consolidarea postbelică a României; în această direcţie s-a remarcat ca autor al mai multor documente oficiale prezentate la importante reuniuni ale Ligii Naţiunilor şi Micii Înţelegeri, încredinţându-i-se misiuni diplomatice la Geneva, Londra, Bruxelles, Roma, Paris, Atena, Belgrad, Berlin, Praga ş.a. În anii 1929-1930 a condus Agenţia internaţională de presă RADOR.

Deceniul al patrulea a încununat cariera diplomatică a patriotului Stoica prin trimiterea sa ca ministru al României în Albania, Bulgaria, Letonia, Lituania şi Turcia; în respectiva calitatea a promovat interesele naţionale, susţinând relaţiile bilaterale bazate pe reciprocitate şi informând, ca fin analist, evoluţia de pe scena politică internaţională.

Ca semn de preţuire a serviciilor sale, a fost onorat prin cele mai înalte decoraţii acordate diplomaţilor.

În contextul izbucnirii celui de al Doilea Război Mondial şi al presiunilor pe seama României, ambasadorul Vasile Stoica a fost numit subsecretar de stat la Ministerul Propagandei Naţionale; aici l-au surprins evenimentele dramatice din vara anului 1940, soldate cu dureroase pierderi de teritoriu naţional. Adversar al cedărilor şi noii orientări politice, şi-a dat demisia, rămânând în Ministerul Afacerilor Străine ca şef al Oficiului de Studii. Democrat convins, adversar al fascismului şi susţinător al neimplicării României în război, a fost marginalizat şi i s-au limitat atribuţiile. Sub îndrumarea sa s-au întocmit materiale de prezentare a realităţilor istorice, demografice şi etnografice din provinciile păgubite prin deciziile militare germano-italo-sovietice, hărţi, cărţi, sinteze şi, direct, memorii adresate conducerii statului în vederea scoaterii din război şi a pregătirii Conferinţei de Pace.

La 23 august 1944 a fost numit ca director politic în Ministerul Afacerilor Străine, iar la 6 martie 1945 secretar general, poziţie din care a contribuit la salvarea multora din diplomaţii români blocaţi în străinătate, ca şi la instalarea unor raporturi corecte cu Comisia Aliată, promovând interesele naţionale în noul context postbelic.

Ca diplomatul cel mai avizat în problemele teritoriale, ferm democrat şi pacifist, guvernul i-a încredinţat, la 9 iulie 1946, postul de trimis extraordinar şi plenipotenţiar în Olanda, cu acreditare şi în Belgia. În noua sa poziţie a sprijinit direct guvernul român, respectiv delegaţia acestuia la Conferinţa de Pace de la Paris. Din acest post a fost rechemat în 1947, scos din rândurile diplomaţilor şi ostracizat.

În situaţia nou creată, a plănuit o încercare de plecare ilegală în străinătate, nedusă la îndeplinire, în temeiul căreia a fost închis şi condamnat, la 31 martie 1948, trecând prin închisorile de la Aiud, Giurgiu, Văcăreşti şi Jilava. Eliberat după 7 ani, în decembrie 1958 Tribunalul Militar Bucureşti l-a condamnat la 10 ani închisoare corecţională pentru ,,atitudinea duşmănoasă”, antiguvernamentală. Bunurile i-au fost confiscate iar calvarul său a durat, de data aceasta mai puţin, murind la Jilava (27 iulie 1959).

Reabilitat în 1970 în urma unor stăruitoare şi repetate demersuri ale soţiei, Paula, i s-au adus osemintele la Avrig, îngropându-l creştineşte lângă ai săi.

Mărturia ultimelor zile ale patriotului o datorăm unui istoric, Alexandru Zub, ,,coleg” de suferinţă cu acesta la Jilava – iar un artist, sculptorul George Apostu i-a dăltuit în piatră crucea ce-i străjuieşte numele şi-l aminteşte pentru eternitate.

 

 

Un gând mic despre un Om Mare: Vasile Stoica

Am trăit modest, dar demn, sunt om de caracter și de linie dreaptă. Mi-am făcut cariera de la coarnele plugului țărănesc până la cel mai înalt grad diplomatic prin muncă, talent și hărnicie; îmi ador țara și poporul meu românesc căruia i-am servit cu devotament neclintit toată viața mea. Am fost un pasionat al carierei mele convins că numai cu pasiune poți realiza o operă atât de importantă.>> Aceste cuvinte simple și sincere caracterizează perfect viața lui Vasile Stoica (1889-1959), făuritor al României întregite, răsplătit de patria sa pervertită de comuniști prin încarcerare și moarte la Jilava. Născut în Avrigul Sibiului – ca și Gheorghe Lazăr – Vasile Stoica a purtat cu sine mereu, cu nedisimulată mândrie, pecetea nobilității neamului românesc, având un mare scop: întregirea politică a României prin alăturarea provinciilor istorice la patria-mamă.

Profesor, diplomat sau publicist, militar sau călător pe meridiane îndepărtate, Vasile Stoica și-a concentrat eforturile pe cauza națională, realizând, prin admirabile conferințe, prin discuții, persuasiune, argumentare temeinică, necesara coeziune a românilor americani și utila sensibilizare a autorităților de peste Ocean față de problema unității românești. La Washington, a avut ocazia să stabilească strânse raporturi cu viitori lideri ai Cehoslovaciei, Poloniei sau Serbiei, mai ales cu Thomas G. Masaryk, Ignacy Jan Paderewski, H. Hinkovici. Împreună cu cei trei a participat la întâlnirea de nivel înalt de la Casa Albă, la data de 20 septembrie 1918, cu Woodrow Wilson, autorul celor paisprezece puncte ale proiectului pentru restabilirea păcii în Europa după încheierea Primului Război Mondial. Ca diplomat, a reușit să plaseze România și problema stringentă a unirii tuturor românilor la nivel internațional, pe scena europeană și mondială, pledând pentru libertatea și autodeterminarea tuturor popoarelor, pe ruinele prăbușitelor imperii german, austro-ungar, otoman și țarist. Pledoaria sa onestă pentru țară nu s-a putut împăca cu ocupația bolșevică a României de după Al Doilea Război Mondial, refuzând toate compromisurile. Ca răsplată, a fost închis între anii 1948 și 1954, pentru ca să fie din nou arestat în 1957 și să moară apoi, peste doi ani, privat de libertatea pământească. A trecut astfel, ca martir, în libertatea cerească, „modest, dar demn”, nu în genunchi, ci în picioare, binemeritând în veci recunoștința poporului român. A pornit din sudul Transilvaniei, a studiat la Brașov și la Sibiu, la Budapesta și la Paris, a fost președinte al asociației culturale studențești „Petru Maior”, a fost voluntar pe fronturile Marelui Război și apoi diplomat de la Tirana și Sofia până în Țările Baltice sau America. A purtat cu sine mesajul acela de modestie și de demnitate, câștigând admirație și prețuire pentru sine, dar mai ales pentru români și România.”

Acad. Ioan-Aurel Pop Preşedinte al Academiei Române

,,Efigie de intelectual rasat şi de martir al libertăţii, Vasile Stoica a fost un eminent reprezentant al Ardealului suferind şi al României întregite.

Sol al ţării sale pe pământ american, diplomat în Albania şi Bulgaria, în ţările baltice, în Turcia şi în Olanda, membru al delegaţiilor române la Conferinţa de Pace de la Versaille în 1919 şi la Conferinţa de Pace de la Paris în 1946, vorbitorul a 14 limbi străine şi redutabilul gazetar s-a întors în Patrie spre a muri în temniţa de la Jilava.

Biografia acestui român exemplar spune totul despre veacul în care a trăit, iar datoria noastră este să ne amintim de asemenea oameni rari.

Acad. Răzvan Theodorescu Vicepreşedinte al Academiei Române

Dacă v-am făcut curioși și doriți să aflați mai multe despre Vasile Stoica, despre legătura acestuia cu Maramureșul, vă invităm să vizitați expoziția care va rămâne pe simezele Secției de Etnografie până la începutul anului viitor.

Muzeograf, dr. Mirela BARZ
manager interimar al Muzeul Maramureșului, Sighet




CARPATHIA SYLVAE la Sighet!

Sighetenii sunt invitați la expoziția CARPATHIA SYLVAE – pădurile virgine din Maramureș. Expune artistul fotograf și scriitor Bernard Boisson (Franța).

Vernisajul va avea loc, vineri 18 septembrie 2020, la orele 14:00 la Muzeul Maramureșului – Muzeul de Științele Naturii, Piața Libertății, nr. 15.

Curator: Vasile Timur Chiș

Expoziția este organizată cu sprijinul Institutului Francez, Institutului Cultural Român dar și al altor organizații din România și Franța.

Salut, Sighet!




Măriuca Verdeș are mare grijă de… rădăcinile străbune!

În 08 septembrie 2020, zi de importantă sărbătoare creștină, un simpozion a încheiat seria de ateliere începute în 03 august a.c. la Călineștiul Maramureșului. Atelierele, păstorite de Asociația Rădăcinilor Străbune și Centrul de Informare Turistică al Bisericii din Călinești Căieni, s-au derulat în cadrul „Școlii rădăcinilor străbune” (școală inițiată în urmă cu șase ani de inimoasa Măriuca Verdeș). În plină pandemie, atelierele au fost destinate copiilor, care au fost conectați astfel la vacanța de vară reală, tradițională.

„Învață și du mai departe” (ediția a II – a) a fost îndemnul generic pentru participarea copiilor la atelierele care s-au desfășurat la Biserica „Nașterii Maicii Domnului”. La ateliere au fost prezenți meșteri populari, specialiști în creația populară, buni povestitori și înțelepții „consacrați” din mediul rural.

În cadrul simpozionului din 08 septembrie a fost vernisată și o expoziție de fotografie cu imagini de arhivă din Călinești, fotografii dăruite de către Muzeul Județean Satu Mare (colecția de fotografii Ioniță G. Andron) și Muzeul Maramureșean din Sighetu Marmației. O mână de ajutor (la materializarea expoziției) a dat și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș.

Salut, Sighet!




Sighet – Album retro (LXII)

Pentru un pic de răcoare, în acest august călduros, vă propunem o imagine de… colecție.
În fotografie, un grup de sigheteni per pedes și o familie înstărită într-un „taxi” – sanie pentru plimbări extrem de liniștite (pe o stradă pe care vă rugăm s-o identificați!), imediat după sfârșitul Primului Război Mondial.

Salut, Sighet!

NR: Fotografie din arhiva Muzeului Maramureșului Sighetu Marmației.




Sighet – Album retro (LVIII)

O plimbare „boierească” prin Sighet, la început de secol XX, probabil în anii Primului Război Mondial. În acea perioadă, birjele și bicicletele erau principalele mijloace de locomoție iar Sighetul era un oraș foarte liniștit.
O parte dintre clădirile din stânga imaginii, azi, nu mai există.

Salut, Sighet!

NR: Fotografie din arhiva Muzeului Maramureșului Sighetu Marmației.




Sighet: Muzeul Satului Maramureșean neizolat de primăvară! | VIDEO

Muzeul Maramureșului din Sighetu Marmației are în patrimoniu și un Muzeu al Satului – plin de viață! – amplasat pe Dealul Dobăieș, ce cuprinde gospodării românești tradiționale bine conservate de pe Văile Izei, Marei, Cosăului, Vișeului etc. În muzeu și-au găsit locul firesc și case specifice arhitecturii țărănești maghiare, ucrainene, evreiești.

Deși în aceste zile în muzeu nu se permite accesul vizitatorilor, primăvara a „invadat” totuși nestingherită Dealul Dobăieș, iar noi primim în dar un tur virtual filmat de Alina Marincean (muzeograf), un preambul la minunatele zile pe care le putem petrece într-un mediu tradițional și natural splendid, imediat după ce vom ieși din… pandemie!

Salut, Sighet!

foto: Alina Marincean