De Florii în satul maramureșean

În această perioadă, când credincioșii din toată lumea se pregătesc pentru bucuria pe care o aduce biruința lui Hristos asupra morții, Muzeul Maramureșan și Asociația Rădăcinilor Străbune, în parteneriat cu Primăria Sighetu Marmației, vă invită să participați la evenimentul „De Florii în satul maramureșean”, organizat în data de 17 aprilie 2022, în Duminica Floriilor.

În cadrul evenimentului „De Florii în satul maramureșean” va avea loc un concert de pricesne și cântece religioase susținut de coruri bisericești, grupuri vocale și interpreți de cântece religioase și nu numai, din Maramureșul și zonele învecinate.

Concertul va avea loc în Muzeul satului maramureșean „Mihai Dăncuș” din Sighetu Marmației, începând cu ora 18.00.

Așadar, vă invităm să sărbătorim împreună Floriile, o sărbătoare care ne amintește de intrarea triumfală a Domnului Iisus în Ierusalim, moment ce marchează începutul Săptămânii Patimilor.

Vă așteptăm cu mare drag!

Muzeul Maramureșului
Comunicat de presă




Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” a ajuns la ediția LIII (53)!

Miercuri, 22 decembrie 2021, la conferința de presă – concisă și la obiect – desfășurată la sediul Primăriei Sighet, am aflat câteva detalii despre mult – așteptatul Festival de Datini și Obiceiuri de Iarnă care, an de an, „îmbătrânește” frumos și devine – sau ar trebui să devină – din ce în ce mai atractiv.

Primarul Sighetului, Vasile Moldovan, alături de conducătorii instituțiilor partenere au punctat principalele caracteristici ale Festivalului „adaptat” – și anul acesta – constrângerilor bugetar – epidemiologice.

Echipa de serviciu, Primăria Municipiului Sighetu Marmației în parteneriat cu Centrul Cultural, Muzeul Maramureșan și Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Geografie – Extensia Sighetu Marmației, organizează în Muzeul Satului Maramureșean, luni, 27 decembrie 2021, a LIII-a (adică a cincizecișitreia) ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” 2021. Așadar luni, a treia zi de Crăciun începând cu ora 13:00 pe ulițele din Muzeul Satului „Mihai Dăncuș”, se dă „startul” Alaiului ansamblurilor populare din satele maramureșene și invitații lor. Anul acesta, Festivalul va fi integrat în decorul satului maramureșean, în muzeul care va deveni, cel puțin pentru o zi… muzeu – viu. Acolo vor coabita armonios colindători, artiști, turiști și, bineînțeles, localnici (care vor avea la dispoziție mijloace de transport gratuite, ce vor pleca din centrul Sighetului spre Dealul Dobăieș).

După paradă, ne-au informat organizatorii, până în jurul orei orei 16.30, în patru puncte special amenajate în Muzeu, vor fi oferite publicului prezent colinde, dansuri și jocuri de iarnă, obiceiuri integrate în teatrul popular etc. toate acestea „ghidate” cu explicațiile pertinente de rigoare.

Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” 2021, din Muzeul Satului „Mihai Dăncuș” – Sighetu Marmației, este evenimentul care va încheia Sărbătoarea Crăciunului din acest an, se pare, într-o tușă… tradițional – optimistă!

Foto & text: Ion Mariș




Sighet – Îmbracă o cămeșă și hai la muzeu… în șezătoare!

Muzeul satului maramureșean „Mihai Dăncuș” din Sighet vă invită în 24 iunie la evenimentul „Îmbracă o cămeșă și hai la muzeu… în șezătoare”. Un eveniment în care se vor sărbători deopotrivă Sânzienele și Ziua Internațională a Iei.

Se vor organiza un târg al meșterilor populari, o paradă a portului tradițional, o șezătoare cu jocuri, povești și legende, ateliere meșteșugărești, precum și un joc în sat alături de invitați speciali.

Tot cu această ocazie va fi vernisată expoziția „Portul popular românesc – hrană pentru suflet”, o expoziție de costume populare din mai multe zone etnografice ale țării, din colecția Fundației Culturale Dana Ardelea.

Pentru cei care îmbracă o cămașă tradițională sau o ie intrarea este liberă, anunță organizatorii.

Salut, Sighet!




Vernisaj la Muzeul Satului „Mihai Dăncuș” | VIDEO (autor, Sorin Markus)

În cadrul evenimentelor reunite sub genericul „Muzeul Satului în sărbătoare”, luni, 24 mai 2021, la Muzeul Satului „Mihai Dăncuș” a fost vernisată expoziția de fotografie PĂDURILE SECULARE DE LA STRÂMBU BĂIUȚ (organizată de WWF România în colaborare cu Muzeul Maramureșean). Expoziția va rămâne permanent la dispoziția turiștilor la Casa Dunca de Șieu.

Autor, Sorin MARKUS