Dragii mei sigheteni!
Pe 10 octombrie 2026, la ora 17:00, mi-am permis să invit la Sighet Teatrul Particular Brașov cu piesa „Doamna Gugăl”,  o comedie absolut „sărită de pe fix”!
Vă simțiți sufocați de notificări, apeluri continue și problemele tuturor care par să se reverse doar peste voi? Nu sunteți singuri! Într-o lume în care tehnologia ne controlează viața, avem nevoie de o pauză de deconectare și de o porție zdravănă de terapie prin râs.
Vă aștept la un eveniment cultural de excepție în orașul nostru: un one-woman show incendiar cu remarcabila actriță Dorina Roman, un spectacol de Ivona Boitan.

CÂND?
Sâmbătă, 10 octombrie 2026, ora 17:00.

UNDE?
Școala de Muzică (Școala Gimnazială de Muzică și Arte Plastice), Sighetu Marmației.
PREȚ BILET: 40 lei
Biletele pot fi achiziționate direct de la Nelica Hotea.

REZERVĂRI ȘI DETALII:
Sunați la numărul de telefon: 0745.055.921
Vă aștept cu mare drag să petrecem o seară plină de umor și voie bună!
Spuneți-le și prietenilor!

Nelica HOTEA

Ce s-a întâmplat aseară, 17 iulie 2026, poate fi numit Actorul (Claudiu Bleonţ) şi spectatorii.

Recunosc că mi-e greu să scriu o cronică de teatru pe care o simt că nu poate fi altcumva decât pozitivă. Claudiu Bleonţ poate s-ar gândi că am umblat la traista cu osanale pe care am răsturnat-o în acest text, aşa cum el a răsturnat aseară cutia de bere pe scenă. El s-a grăbit să şteargă urmele şi a fost apreciat de public pentru caracterul lui gospodăresc. Acest text va rămâne. Probabil că actorul l-ar fi preferat mai critic. N-o pot face, pentru că sunt doar un spectator care simte emoţia transmisă de un actor.

Pe scena Şcolii de Muzică a fost chiar IONA, coborât din textul lui Marin Sorescu şi materializat în actorul Claudiu Bleonţ. Au fost momente când ne-am regăsit şi noi în fragmente din rostirile actorului. Chiar aş fi vrut să am posibilitatea să-l întreb pe oaspetele nostru dintr-o frumoasă vineri de vară dacă ar avea posibilitatea să se nască iar şi iar, oare ar schimba ceva? Ar alege alt drum pe care să meargă? Alt drum pe care să urce?

Vedem actori pe scenă, pe ecran şi ne plac, sau nu ne plac. Avem doar impresii. Arată bine, au voci puternice şi plăcute, au expresivitate artistică. Spectatorul rămâne doar cu subiectivismul limitelor sale şi dă verdicte. Asta a fost de când e lumea actorilor în primele planuri ale existenţei spirituale a omului.

Situaţia se schimbă când actorul de pe scenă termină rolul, primeşte aplauzele şi rămâne în faţa spectatorilor săi şi nu joacă niciun rol. Povesteşte despre el, despre năzuinţele şi temerile sale. Adică e „un om între oameni” care simte nevoia de a discuta cu alţi oameni. Tocmai acest lucru l-a făcut pe Claudiu Bleonţ să primească aprecierile sighetenilor, nespuse poate cu voce tare, dar oricum scrise în aceste rânduri.

Citez dintr-o cronică de teatru luată de pe https://www.palatulculturiibistrita.ro/eveniment/iona-spectacol-de-teatru-728: „ Iona e un personaj biblic, înghițit de un pește. Ne găsim în ținuturile mitologiei, iar mitul lui Iona este, ca orice mit care se respectă, un mit de-o actualitate continuă. Timp de trei zile Iona, captiv în burta peștelui, se roagă Domnului, a treia zi peștele îl aruncă pe țărm. Istoria lui Iona e mai lungă. […] Sorescu îl ia pe Iona, cu singurătatea lui cu tot, și-l lasă să se înfrupte din darul vorbirii, al cuvântului. Dar omul nu vorbește singur, vorbește cu sine. […] cuvântul lui Iona nu rămâne monolog. Iona lui Sorescu preface monologul în dialog. Fiindcă omul are nevoie de dialog. Și de celălalt. Celălaltul, semenul nostru.”

Iona suntem fiecare dintre noi. Avem o problemă, o rezovăm şi dăm de alta, mai mare şi succesiunea continuă. Până la sfârşit…

Într-o frumoasă seară de vineri, la Sighetu Marmaţiei,  Claudiu Bleonţ a dialogat cu Iona şi a fost Iona pe care şi l-ar fi dorit Marin Sorescu, apoi omul cu visurile şi îndoielile sale a dialogat cu spectatorii.

Noi, cei din sală, am mai fi stat să ascultăm un om ajuns la vârsta înţelepciunii şi a desăvârşirii actoriceşti. Nu s-a putut… Presiunea timpului ni l-a luat dintre noi, poate pentru altă scenă, în alt oraş, poate în acelaşi rol, adică pentru… „Alte măști, aceeași piesă,/ Alte guri, aceeași gamă,/  Amăgit atât de-adese/ Nu spera și nu ai teamă.” (Mihai Eminescu – Glossă)

Mesajul perceput aseară a fost puţin altfel decât în poezia eminesciană: speră şi nu ai teamă.
Lucru de ţinut minte pentru zile grele.
Nu credeţi?…

Horia Picu

P.S. Evenimentul s-a desfăşurat datorită efortului organizatoric al avocatei Nelica Hotea şi a fost o sărbătorire a zilei avocatului (24 iunie) şi a zilei justiţiei (5 iulie).

Foto: Ion Mariș

Nelica Hotea nu doar scrie poezie. Ea și trăieṣte poezie. Nu sunt primul care observă (mai exact care spune) acest lucru. Cel care semnează prefaţa zicându-și, enigmatic, „Cititorul″, scrie: „cerneala cerului a alunecat în cerneala spiritului ṣi din acest melanj s-a întrupat versul″.

Citindu-i cartea, dau dreptate și firească întâietate Cititorului pentru adevărul constatării sale. Poeziile Nelicăi Hotea emoţionează, plac, invită la introspecţie, lasă urme în mintea ṣi sufletul celui care le citeṣte.

„În anotimpul răcoros/ ridic emoţiile de jos,/ îndepărtând cu palma/ înfrigurarea albă.″ Un crâmpei de poezie care stă martor că „melanjul″ e prezent încă de la început în carte.

Multe sunt planurile în care autoarea ne invită să simţim alături de ea. Nu le-am tratat pe toate. Ar fi însemnat pe undeva să mă îndepărtez de la esenţa pe care o simt eu emanând din versurile scrise întotdeauna cu sentiment ṣi cu măiestrie scriitoricească.

Autoarea, are ṣi de data aceasta ceva bun de spus despre relaţia părinţi-copii: „Răniţi, aterizăm forţat/ pe acelaṣi aeroport/ de unde am decolat/ și unde mereu/ suntem așteptaţi.″

Mama, întotdeauna, oriunde-ar fi, este un „felinar în noapte,/ iubire, toleranţă și vise protejate.″

Nelica Hotea caută o cale de acces spre divinitate, pentru că – zice ea – „Pierdut-am cheia/ raţiunii de a fi/ și ușa e închisă;/ descuie-mi mintea, Doamne, Tu″.

Asocierile interesante de cuvinte, ideile îndrăzneţe sunt prezente la fiecare pagină. Nu multă lume ar fi putut spune mai frumos și mai convingător altfel decât „dârdâind speranţă/ Mă bizui pe spirit/ în anotimpul meu,/ iar neliniștii mele/ îi cer doar un pled.″

E, în versurile de mai sus, un „ceva″ dincolo de cuvinte. E un „ceva″ care se trăieṣte…

Legată organic de locul natal, poeta scrie: „Tu, Maramureṣ,/ m-ai legat de doruri ṣi de glie,/ sub luna nopţii ai sculptat/ în fiinţa mea, în fiinţa lor,/ un ram de care atârnă azi/ poveste ṣi simţire.″ Şi ne invită să cugetăm dacă nu cumva ṣi în noi există poveste ṣi simţire „marcă înregistrată″ Maramureṣ…

Îndepărtarea de la valorile credinţei – poezie scrisă pe 24 decembrie 2017 – nu poate s-o lase indiferentă pe autoare: „Iar smerenia e departe,/ chefuim, avem de toate,/ El ne iartă, ne iubește,/ veste a fost și încă este.″

Are dileme cu care îṣi hrăneṣte mintea, are trăire, are zbucium, are dorinţa „restartării″ pentru „un altfel″ mai bun, mai reuṣit. Dorinţa… iluzia… pe care fiecare om gânditor le are…

„Dacă n-aṣ avea dileme, /cu ce mi-aș hrăni mintea?/ dacă n-aṣ avea trăire,/ oare aș putea iubi?!″- se întreabă Nelica Hotea, iar la sfârșitul poeziei, (ne) pune o întrebare care poate deschide un univers întreg de întrebări ṣi răspunsuri, de argumente ṣi contraargumente. O întrebare pe care ne-o putem pune oricare dintre noi oferindu-ne răspunsul de moment, de trăire a clipei, mereu alta, mereu altfel, cu alte și alte variante de răspuns de fiecare dată…

„Dacă nu ar exista iubire,/ cu ce mi-aș potoli setea dorurilor?″

„Epuizată și neînteleasă,/ mă întorc adesea tot la mine,/ o fiinţă excomunicată,/ făcând un pact cu taina vie./ Şi-n universul meu de azi/ mă pun de acord cu mine însămi,/ împrejmuindu-mi cu un gard/ gândirea nouă, simţirea, crezul.″

Autorea acestui volum de poezii e un permanent freamăt de întrebări, de „alternative″ cum ea însăṣi le numeṣte.

„Aveam alternative,/ să rămân să plâng,/ sau să-mi reiau seninul/ de unde l-am lăsat.″

Alege „alternative″ îndrăzneţe și vine cu superbe reuṣite poetice, care ne duc la dilema a nu ști ce să admirăm mai întâi: ideea, sau partea ei vizibilă, versul. Un exemplu: „În noul an, eu am decis/ să visez în visul meu.″

Fascinantele jocuri de cuvinte m-au surprins plăcut ṣi pe mai departe în „Calendarul freamătului″, unde am întâlnit ṣi altele, ca: „iubesc iubirea″, sau „viata mea în viaţă″.

În a doua parte a volumului de poezii autoarea se prezintă cu ṣi mai multă exactitate. În câteva versuri ne spune cine este.

„Surprinsă existenţa/ de tâmpla cea albită,/ împrăṣtiind omătul/ în patru diviziuni:/Iubesc, iert, râd ṣi plâng.″

La lansarea cărţii am încercat s-o prezint pe Nelica legându-mă de prenumele ei. Am zis atunci: N – de la neliniște, neastâmpăr, E – de la emoţie, empatie, entuziasm, etc. etc. Palidă strădanie faţă de prezentarea pe care și-o face prin versurile de mai sus…

Cititorul va avea parte de plăcute surprize citind această carte. Poeta i le oferă cu entuziasm și pricepere, invitându-l să le deslușească după propria lui personalitate.

„Întoarsă dintr-un naufragiu sufletesc,/ am poposit la malul fiinţei mele″ ṣi acolo vede ṣi simte viaţa aṣa cum este: „tributul deja mi-l cunosc;/ nimic nu este fără preţ/ ṣi nimeni fără vrere…″

Cea mai frumoasă poezie – o părere absolut personală! –  este din 12 octombrie 2022. E în ea un vers repetitiv („ceva mă tulbură, ceva mă cheamă″), care chiar tulbură, chiar cheamă.

De ce se numeṣte cartea „Calendarul freamătului″ aflăm din ultima poezie, care se încheie cu îndemnul la care mă asociez cu entuziasmul și cu siguranţa omului care se simte acum mai bine după citirea frumoaselor stihuri bine gândite și adânc trăite ale autoarei, cea care spune „îl rog pe Dumnezeu/ să mă păstreze om imperfect de viu″.

Nelicăi Hotea așa-i stă bine. Să fie imperfect de vie!

Horia Picu

Azi am făcut o călătorie și am ajuns în Desești, la Parasca Pop, o bătrânică în vârstă de 87 de ani care, de aproximativ 15 ani, locuiește într-o colibă acoperită cu pungi de plastic, lacrimi și nevoi. Ei, sărmanii, bătrânii noștri, trăiesc sub teama morții, bucurându-se de orice cuvânt, însă noi suntem prea ocupați să-i mai observăm. Demult ne-am pierdut răbdarea și nici nu ne mai obosim să-i ridicăm de jos, ignorând astfel efortul lor de străbunici, bunici și părinți. Oare chiar nu am mai avea niciun minut pentru EI ?! În ticăitul alert ce- l simt, apăsați de teama următorului minut, de ce nu am putea fi frumoși, încurcând acel ticăit al senectuții? scria, pe pagina sa de facebook, pe la sfârșitul lunii februarie, Nelica Hotea.

”Tic-tac contra Tac” – este primul volum (de poezie) al Nelicăi Hotea, avocat de profesie, apărut la Editura „Ecou Transilvan” din Cluj Napoca, cu aportul financiar al familiei Adriana şi Mihai Curmei, cu o copertă realizată de artistul plastic Ştefania Adela Pop din Sighetu Marmaţiei, prefaţa, semnată de actorul de film şi teatru Claudiu Bleonţ din Bucureşti.

Autoarea a hotărât ca banii obținuți din vânzarea acestui volum să-i fie donați Parascăi Pop din Desești (imagine), bătrâna care împlineşte în această lună 87 de ani, şi care a trăit timp de 15 ani într-o colibă de nailon şi cârpe, mizerie şi singurătate, frig şi întuneric.

Lansarea volumului va avea loc sâmbătă, 11 martie 2017, de la ora 16:00, la Restaurantul „Nova” din Sighetu Marmaţiei.

”Timpul ar trebui să ne preocupe pe fiecare dintre noi. Timpul este partenerul principal al vieţii noastre”. (Nelica Hotea)

sursă: Ștefania Adela Pop