Natio Romena (prof. Vasile Pop)
Cât de dragi îmi sunt aceste două cuvinte scrise în limba-mamă a limbii mele materne! Mai știe cineva cui le datorăm? Unor îngeri ai neamului meu! Îți mulțumesc Inochentie Micu-Klein pentru ,,Lecțiunea” ta de acum câteva sute de ani. Afirmarea drepturilor națiunii valahe din Transilvania, în secolul al XVIII-lea, începe cu această ”Lecțiune” pe care ai oferit-o neamului tău, Preasfinția Ta!
Oare ce vei fi simțit, atunci când, aflându-te la studii, vei fi descoperit că acele populații de la sud și de la est de Carpați sunt de ACEEAȘI GINTĂ cu cei din Transilvania? Eu cred că o profundă emoție! Ceea ce trebuie să ne impresioneze pe noi toți este că Biserica Unită a avut o influență decisivă pentru afirmarea, evoluția și cristalizarea sintagmei de NATIO ROMENA pentru poulațiile românesti, majoritare în zonă. Aceasta s-a răspândit în popor, în primul rând, prin biserică și școală, ajungând să genereze o adevărată conștiință de apartenență la același neam, cu aceleași origini și aceeași limbă.
Ne îndreptăm acum pașii cu multă smerenie spre un alt episcop al bisericii unite, Petru Pavel Aron, care va continua calea dezvoltării conștiinței naționale. Cum va reuși, oare? Prin ȘCOALĂ, este răspunsul primit din partea acestui român sfânt! Iată-l pe acest arhiereu deschizând în anul 1754 ȘCOLILE BLAJULUI, adevărate catedrale ale sufletului neamului românesc. Școlile Blajului au reprezentat prima formă organizată de școlarizare gratuită în limba română pentru tineri de toate confesiunile.
VIRTUS ROMANA REDIVIVA va fi deviza iluștrilor corifei ai ȘCOLII ARDELENE, SAMUIL MICU, GHEORGHE ȘINCAI, PETRU MAIOR, ION BUDAI-DELEANU, toți absolvenți ai Școlilor Blajului și ai marilor universități europene. Ce vor redescoperi aceștia prin bibliotecile din Roma sau Viena? Nimic altceva decât LATINITATEA LIMBII ROMÂNE, LATINITATEA POPORULUI ROMÂN, CONTINUITATEA POPORULUI ROMÂN LA NORDUL DUNĂRII!
Ar fi foarte multe de spus. În încheiere, doresc să-i las pe alții să vă spună câte ceva.
CARDINAL IULIU HOSSU: ”DACĂ NU EXISTA UNIREA RELIGIOASĂ DE LA 1700, NU ERA NICI ADUNAREA DE LA BLAJ DIN 3/15 MAI 1848 UNDE S-A STRIGAT ”VREM SĂ NE UNIM CU ȚARA!, NU ERA NICI UNIREA DIN 1918”.
ISTORICUL NICOLAE IORGA: ”ÎNTOARCEREA NOASTRĂ SPRE LATINITATE, SPRE ROMA, LA 1700, ESTE DE O IMPORTANȚĂ INEGALABILĂ… ORI DE CÂTE ORI FACEM UN POPAS ÎN ISTORIA UNIRII TRANSILVANIEI CU ȚARA, SE CUVINE SĂ ADUCEM UN OMAGIU BLAJULUI ȘI BISERICII UNITE CU ROMA, AI CĂREI OAMENI MARI AU FOST ”LUMINI ÎN NOAPTEA ISTORIEI NOASTRE, OAMENI DE ALEASĂ CULTURĂ ȘI NEÎNCETAT DEVOTAMENT PENTRU A-L SERVI PE DUMNEZEU ȘI PATRIA”.
PS. S-ar putea să existe și o parte a doua. Nu am urmărit nimic altceva decât să scriu câteva cuvinte despre ADEVĂR. Vă mulțumesc.
prof. Vasile POP
foto: ”Salut, Sighet!”
Bârlea, Ion (Berbeşti, 11 ianuarie 1883 – Bucureşti, 12 mai 1969), preot, profesor, folclorist. Autorul celei mai bogate culegeri folclorice din Maramureş, preotul Ion Bârlea s-a născut la 11 ianuarie 1883 în satul Berbeşti, într-o familie de preoţi (tatăl Petru a fost protopop iar mama, Elena Man, provenea şi ea dintr-o familie de preoţi). Ion Bârlea face şcoala primară în satul natal apoi clasele gimnaziale la Sighet, „la şcoala ungurilor romano-catolici, condusă de ordinul piariştilor”. După terminarea lieului confesional reformat calvin, îşi continuă studiile la Academia Teologică din Gherla pe care o absolvă în anul 1905. Între anii 1905 şi 909, colindă satele şi culege „însemnările de pe cărţile rituale biserceşti, de pe icoane, de pe iconostase, de pe clopote”, însemnări care – prin intermediul lui Nicolae Iorga, vor fi publicate în anul 1909 în volumul „Însemnări din bisericile Maramureşului”. În acelaşi an se căsătoreşte cu fiica preotului din Botiza şi este hirotonit de episcopul dr. Ioan Sabou din Gherla. Între anii 1909-1913 este preot paroh la Ieud, între 1913-1920 la Călineşti apoi profesor de religie din 1920 la Sighet. Este preşedinte al Ligii Culturale din Maramureş, membru corespondent al secţiilor de istorie şi folclor ale „Astrei”, conduce „Gazeta de Maramureş” şi colaborează la numeroase reviste. Cariera de pedagog o continuă la Cluj şi Colegiul „Sfântul Sava” din Bucureşti. S-a stabilit la Orţişoara apoi din 1958 la Bucureşti unde moare la 12 mai 1969.