Povestea unui băiețel care s-a trezit, peste noapte, în spital…

Puiul de om aleargă după mama lui, prinsă cu serviciul. Stă într-un colț de masă și-și face temele, răspunde dacă îl întrebi, în rest e serios. Nu prea îi place mâncarea, numai dulciurile. E iarnă afară, dar el are obrajii ireal de albi, e ager, iar ochii mari te urmăresc în tăcere. Noi, adulții ăștia serioși, îl mai băgăm în seamă din când în când. Și-atunci râde și are chef de povestit. E bucuros că vine vacanța de iarnă și Moșul și zăpada. E băiat mare și e la școală, are responsabilități.

Vacanța e pe sfârșite, dar, din păcate, puiul de om despre care tocmai scriu, nu merge iar la școală sau mai exact nu la cea cu care este el obișnuit, nu se întâlnește cu doamna învățătoare și cu colegii pentru a povesti și el câte a făcut în vacanță și câte i-a adus lui Moșu. De ce? Pentru că nu se știe ce ursitoare rea a decis altfel, iar oamenii aceia mari, îmbrăcați în halate albe, i-au găsit o boală, leucemie. Cum așa, dintr-o dată? El era doar puțin obosit și mai mult semăna totul cu o răceală. Dar uite că el ia drumul Clujului, la o altfel de școală, mai dură, mai aprigă, în care calificativul nu mai e bine, foarte bine, satisfăcător ci e balanța între a fi și a nu fi. E școala în care nici un părinte nu ar dori să-și înscrie vreodată copilul, dar care, din păcate, e plină mereu și, în care, fiecare își joacă șansa. Uite că pentru el vacanța nu e gata, cu toate că îl așteaptă toate cărțile și caietele și doamna învățătoare.

Puiul de om nu înțelege de ce până ieri putea să alerge vesel afară și acum are voie doar între patru pereți. De ce este amorțit și i se fac tot felul de analize, de ce mama plânge pe ascuns și de ce tati a rămas acasă. De ce nu mai poate să meargă la mami la serviciu să o aștepte? De ce nu mai poate șă-și facă temele, să meargă la școală? Uite, acum trebuie să-și radă și părul, pentru a-i crește altul mai puternic, dar asta doar după ce oamenii cei mari, în halate albe, o să-i termine ședințele de chimioterapie. Uite că și mama se joacă. Și-a pus mască atunci când stă cu el. Și e tristă. Și el trebuie să mănânce și lucruri ce nu- i plac lui. El vrea să alerge, dar nu poate.

Povestea aceasta nu e inventată, e povestea unui băiețel care s-a trezit, peste noapte în spital și care vrea să se facă bine, chiar dacă acest lucru nu se poate peste noapte. Alături de el sunt părinții lui, suntem noi, adulții cei serioși, care ne mai făceam timp să povestim cu el, sunt medicii de la Oncologie Pediatrică din Cluj și Asociația Beatrix Buhrer pentru Sprijinirea Copiilor Afectați de Cancer, sunt dascălii și colegii de la școala unde învață.

Alături de el puteți fi dumneavostră, cititorii acestor rânduri, dacă veți dori să redirecționați cei 2 % din impozitul anual către Asociația Beatrix Buhrer pentru Sprijinirea Copiilor Afectați de Cancer, prin completarea și depunerea declarației 230 la ANAF (finanțe). Codul de identificare fiscală a asociației este 18355650 iar contul RO86BTRL01301205874316XX.

Roxana Pontoș

sursă foto: internet