Construită în jurul anilor 1880 la interescţia străzilor Lónyay János şi Szlatinai, casa Koch – Gruber este printre primele clădiri care a fost construită în stilul eclectic.

La începutul secolului i se zideşte poarta mare, intrarea în clădire rămânând doar cea de pe strada Lónyay János.
În interiorul clădirii a funcţionat magazinul lui Paszternák Mayer care, cu ocazia sărbătorilor oferea clienţilor fideli câte un mic pachet cadou.

În salonul casei a fost înălţat primul brad din oraş care avea ca şi decoraţiuni becuri colorate, stârnind admiraţia localnicilor.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: actualmente clădirea găzduiește… restaurantul Casa Veche.

Una dintre cele mai mari şi mai impunătoare proprietăţi private din Piaţa Regina Elisabeta (azi Piața Libertății), a fost construită prin unirea a două clădiri sub o faţadă unitară. Această lucrare a fost realizată în 1873, când clădirii i-au fost anexate două balcoane din fier forjat, accentuându-se astfel simetria faţadei, şi dând un aspect mult mai grandios casei.

În această clădire s-a născut marele pictor Simon Hollósy, unul dintre cei mai celebri locuitori ai oraşului, fondatorul şcolii de pictură băimăreană, precum şi István Hollósy – scriitor şi Jozsef Hollósy, acesta din urmă fiind om de ştiinţă şi autorul a numeroase scrieri literare.

În curte se află atelierul foto deţinut iniţial de Dapsy Károly, apoi de Szabó János.

Trebuie să amintim şi numele celebrului pictor şi profesor de desen, Zahorai János, unul dintre cei mai renumiţi portretişti ai Ungariei, născut la Sighet în 1835, cu toate că posteritatea l-a dat uitării, deşi merita admiraţia acesteia.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: actualmente imobilul găzduiește la parter diverse magazine 

Clădirea băncii austro-ungare a fost construită între anii 1906-1907 la intersecţia străzilor Lónyay Iános şi Jókai Mór, pe locul vechii case Bányai, după proiectul arhitectului Alpár Ignácz din Budapesta. Stilul este unul eclectic, specific lucrărilor arhitectului, cu toate că se pot regăsi şi elemente ale stilului art-nouveau. Atât interiorul cât şi exteriorul sunt bogat ornamentate. Clădiri de bănci aparţinând stilului eclectic, asemănătoare cu cea din Sighet, se pot întâlni şi în oraşe precum Cluj-Napoca, Nyiregyháza, Timișoara.

Intrarea principală, de pe strada Lónyay János, este marcată de o poartă frumos sculptată. Urcând treptele, la dreapta, găsim camera portarului. La parter se aflau birourile, camera directorului, locuinţa de serviciu, iar la etaj, sălile de primire a publicului. Toate încăperile aveau sobe de maiolică pictate manual.

La demisolul clădirii, la izbucnirea războiului, a fost amenajat primul buncăr împotriva bombardamentelor, realizat de firma « Kollerich R.T. » din Budapesta. Spre strada Jókai Mór, curtea băncii este închisă de un frumos gard din fier forjat, realizat în stil neo-baroc.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: actualmente clădirea este sediul… Băncii Comerciale Române – Sucursala Sighetu Marmației, membră a Grupului austriac Erste Bank.

Casa primarului oraşului, dr. Papp Tibor, a fost construită între anii 1896-1897. Proprietarul a avut mai multe funcţii importante printre care cea de profesor şi director al Academiei Reformate de Drept şi era mare maestru al lojii francmasonice “Tisza”.

Una din atracţiile casei o reprezenta frumoasa şi valoroasa bibliotecă. Mobilierul, bogat sculptat cu frunze, avea printre ornamente şi două statui mari: un soldat roman şi o femeie din Roma Antică, având un paner cu fructe în mână.

Este interesant de remarcat că această casă nu a fost construită la mijlocul terenului. Motivul este unul simplu: doar două străzi sighetene ofereau posibilitatea construirii de case tip vilă, celelalte fiind ocupate de construcţii în şir.

Terenul ales de dr. Papp Tibor, aflat la colţul străzii Jókai Mór, obliga constructorul să ridice casa cu faţada laterală lângă trotuar, primarul respectând regulile stricte din acea vreme. În jurul casei au fost plantaţi copaci aparţinând unor specii valoroase, iar lângă casă se afla un mic părculeţ, cu un podeţ, pe sub care se scurgea apa de ploaie spre stradă.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: Actualmente clădirea găzduiește Centrul Bugetar.

La scurt timp după răspândirea protestantismului, majoritatea locuitorilor Sighetului au îmbrăţişat această religie.
Date privind existenţa unei şcoli reformate există încă din anul 1540. La început, ea a funcţionat într-o clădire de lemn, ulterior fiind mutată într-una de piatră, ridicată în 1802. La 28 iulie 1805, instituţia a fost vizitată de prinţul Josef Nádor al Ungariei. Clădirea iniţială, cu un aspect sobru, având un singur etaj, a fost extinsă în anul 1883 cu aripa de sud. În 1886, un incendiu distruge clădirea, ea fiind reconstruită în 1887 pe baza planurilor arhitectului Krupás Károly care adoptă un stil clasicizant.

Din 1836, clădirea a devenit şi sediu al Academiei de Drept, ea fiind prima instituţie de învăţământ în care s-a predat dreptul în limba maghiară. Primul profesor a fost Pataky János. În anul 1913, construcţia este extinsă prin adăugarea în partea dinspre strada Szilágyi István a unui corp cu două etaje. La parter, situată între cele două intrări principale, se afla o bogată bibliotecă cuprinzând aproximativ 30.000 de volume, cel mai vechi fiind „Codexul de la Esztergom” datat 1299.

În timpul războiului, armata germană a folosit clădirea ca depozit de alimente, la retragerea trupelor fiind incendiată. Cărţile din biblioteca şcolii au fost salvate de locuitori care, printr-un lanţ uman, au dat cărţile din mână în mână pentru a le depozita în biserica reformată din apropiere. Mai târziu, o parte din volume au fost confiscate de noul regim iar altele dispersate prin diferite locaţii.

În 1899, în parcul din faţa liceului a fost amplasată statuia de bronz a directorului şcolii, academicianul Szilágyi István, lucrare realizată de sculptorul Tóth András din Debrecen.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: În perioada comunistă clădirea a găzduit Sala de Spectacole „Studio”, actualmente nefuncțională, și poartă, azi, numele „Viorel Costin”.

Porţile Şcolii Superioare de Fete au fost deschise în anul 1861, un important rol în realizarea acestui proiect avându-l Leövey Klára, care considera că educaţia fetelor este un scop nobil.

Din nefericire, în luna noiembrie a aceluiaşi an, şcoala este închisă, respectându-se ordinele venite de sus.
Redeschiderea a avut loc în noiembrie 1870, la intervenţia prefectului Iosif Man de Şieu şi a soţiei acestuia, baroana Sztoika Mária, sub titulatura de “Şcoala Superioară de Fete Elisabeta”. Scopul era educarea tinerelor fete, fără a ţine cont de religie şi apartenenţa socială. Şcoala avea cinci clase, dar după 1877, la ordinul ministrului învăţământului şi cultelor, Trefort Ágoston, şcoala se organizează în patru clase superioare şi două pregătitoare, astfel îmbunătaţindu-se calitatea educaţiei oferită în cadrul instituţiei.

Clădirea datează din secolul al XVII-lea, încă din timpul contelui Bethlen István, fiind construită în stil baroc. Înainte de transformarea în şcoală, a fost sediul Administraţiei Zootehnice a Comitatului Maramureş. De-a lungul secolelor au loc modificări succesive ale clădirii, fiind remodelată în stil neoclasic, ca mai târziu, în jurul anului 1901 să primească o înfăţişare art nouveau.

Deasupra intrării principale se putea observa stema ţării, înconjurată de lauri şi anul reconstrucţiei (1901), alături de inscripţia: “Şcoala regală maghiară Superioară de Fete”.

În perioada interbelică ea a fost redenumită Liceul de fete “Domniţa Ileana”.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: actualmente clădirea găzduiește Liceul Pedagogic Ucrainean „Taras Șevcenko”

A fost construită în anul 1889, pe baza planurilor a doi arhitecţi, Gerster Béla şi Kreiszel Géza, din Budapesta, la cererea Primăriei oraşului. „Reduta” a fost prima clădire publică realizată pe baza unui proiect unitar, înconjurată de străzi, obţinându-se astfel un aspect arhitectural impunător.

Stilul adoptat este unul eclectic clasicizant, clădirea fiind una din cele mai reprezentative construcţii ale oraşului.
Cei care pătrundeau prin poarta principală, se găseau într-un hol de marmură roşie, de unde se intra în sala festivă, bogat decorată cu stucatură aurită, în stil neorococo. Parterul era decorat cu oglinzi veneţiene în ancadramente aurite, în stil neorococo, care sclipeau în lumina splendidului candelabru.

Până în anul 1910 sala festivă a fost folosită pentru şedinţele Consiliului Local. Tot aici au fost organizate manifestările artistice ale oraşului. Printre numeroşii artişti care au urcat pe scena „Redutei” se numără renumita pianistă, de origine sigheteană, Hollósy Kornélia, precum şi alte nume sonore ale artei interpretative.
Partea de nord a clădirii găzduia Cazinoul ofiţerilor armatei austro-ungare, iar parterul găzduia berăria Dreher, magazinul de încălţăminte Silberstein Simon şi măcelăria Bottyán Gyula.

În faţa „Redutei”, la fel ca şi în cazul Prefecturii, personalităţile vremii au plantat copaci.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r. Reduta a devenit ulterior Cinematograful „Muncitoresc” (azi desființat). Găzduiește în continuare Secția de Etnografie a Muzeului Maramureșean.

În cursul lunii octombrie s-a deschis la Sighetu Marmației o expoziție în casa de adunare parohială de lângă parohia reformată. Expoziția cuprinde biblioteca veche de aproximativ 150 de ani a lui Szabó Aurél, care a fost un binecunoscut avocat al secolului XIX din Sighet. Istoricul bibliotecii a fost prezentat de profesorul Zolopcsuk Pál Róbert (pasionat de istoria locală).

Szabó Aurél a fost prim curatorul bisericii reformate, vicepreședintele Baroului de Avocatură. Biblioteca lui personală conținea 4.500 de cărți, bibliotecă ce s-a remarcat și prin mobilierul excepțional, în care erau gravate portretele și numele marilor clasici: Shakespeare, Goethe, Schiller, Arany János, Molière și Jókai Mór .

”Biblioteca cuprindea volume de poezie, romane, enciclopedii, cărți de călătorie, volume de drept. Era un om foarte cult și citit.” – explică Zolopcsuk Pál Róbert. Biblioteca de astăzi este doar o parte a ceea ce a fost pe vremuri, multe volume au dispărut în timpul războaielor mondiale și, datorită schimbărilor de regim, au mai rămas aproape două mii. Zolopcsuk Pál Róbert a mai adăugat că biblioteca este ca o capsulă a timpului, deoarece renumitul avocat a strâns doar cărți care s-au editat la vremea respectivă.

Lângă bibliotecă putem vedea camera destinată memoriei Priellei Kornélia, actriță născută la Sighet. Prielle Kornélia a fost distinsă pentru prima dată cu titlul de Membru pentru Eternitate a Teatrului Național din Budapesta. În muzeu sunt expuse numeroase scrisori personale ale artistei, coroanele suflate cu aur și argint primite pentru rolurile sale, sau putem vedea un trandafir pe care l-a primit de la contele Teleki Sándor în 1881. Aici este expusă și o placă memorială, care a fost inaugurată în 1896 pe casa lui Szabó Aurél, casă care a fost construită pe locul casei natale a Priellei Kornélia. La momentul inaugurării a fost prezentă la Sighet chiar și artista. Tot în micul muzeu este expus un fotoliu, pe care artista l-a primit în 1890 de la directorul teatrului din Cluj. Pe fotoliu sunt brodate cele mai importante roluri pe care le-a jucat Prielle Kornélia, cum ar fi Desdemona sau Ophelia. De altfel, ea a sprijinit cultura sigheteană, a adus multe trupe de teatru în orașul natal, și chiar a pus bazele unui teatru în 1886-1887, care, ulterior, a fost denumit Teatrul de Vară Prielle Kornélia.

Intrând în muzeu, putem vedea portretul Priellei Kornélia, al lui Szilágyi István, respectiv al lui Szőllősy Antal, care a fost primar al Sighetului. Tot aici este expus bustul lui Szilágyi István, care se afla, la sfârșitul sec. XIX, începutul sec. XX, în fața școlii reformate, al cărei director a fost multe decenii la rând. ”Istoria acestui bust este remarcabilă, deoarece, după numai doi ani de la moartea lui Szilágyi István, maghiarii din oraș, reformații și catolicii, au pornit o colectă pentru a-i ridica o statuie fostului director. Acest fapt dovedește de cât respect și prestigiu se bucura pe vremurile acelea un profesor la Sighet.” – a remarcat Zolopcsuk Pál Róbert.

Inițial, colecția lui Szabó Aurél și a Priellei Kornélia a fost lăsată Asociației pentru Cultură Maramureș, care avea sediul la Palatul Cultural. La etajul doi al palatului exista chiar o cameră denumită Prielle Kornélia, dar după schimbările survenite în urma Primul Război Mondial, văduva lui Szabó Aurél a decis să lase totul bisericii reformate, unde se păstrează și astăzi.

Cărțile bibliotecii nu pot fi împrumutate, ele pot fi citite doar la fața locului. Deocamdată, muzeul nu are un program de vizită permanent, doritorii trebuie să apeleze la parohia reformată pentru a li se deschide expoziția.

Sursă (articol și foto): szigetiporta.ro

Traducere din limba maghiară: Brigitta Zahoránszki 

Cu toate că actul oficial de acreditare a fost semnat de către regele Karol al III – lea abia la 5 octombrie 1737, gimnaziul piarist funcţiona deja din anul 1721 sub titulatura de “Gimnazium regium”.

La început, şcoala a funcţionat cu un profesor şi 28 de elevi într-o clădire de lemn. Ulterior, ordinul piarist ridică o clădire de piatră în vecinătatea bisericii. Unul din profesorii școlii a fost poetul Juhász Gyula. Între anii 1911-1912, Ordinul Piarist construiește o nouă clădire în capătul parcului bisericii romano-catolice, la intersecţia străzilor Jokái Mór şi Şcolii (azi Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”). Proiectantul clădirii a fost arhitectul Baumgarten Sándor din Budapesta, construcţia fiind atribuită firmei “Fuchs es Társa”, din Beregszász. Deasupra intrării principale, şase îngeri susţin o coroană împletită, în mijlocul căreia se afla emblema Ordinului Piarist, cu inscripţia “Gimnaziul Piarist”, iar pe faţadă, doi îngeri flanchează stema ţării. La intrare se află două plăci de marmură cu inscripţia: “Pentru educarea, etică, religioasă şi patriotică a tinerilor, impulsionarea culturii naţionale, ridicată cu sacrificiul nobil al statului maghiar, de către Ordinul Piarist, în 1912. A fost construită în timpul domniei regelui apostolic Franz Josef, ministrului educaţiei şi cultelor contele Zichy János, conducătorului ordinului Magyar Gábor, inspectorului şcolar regal, Mázy Egelbert, directorului gimnaziului piarist Kelle János, sub supravegherea controlorului constructor Novákovics Peter.” La realizarea planşeelor la nivelul I şi II s-a folosit pentru prima dată în Sighet betonul armat.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

Aşezată cu faţada spre Piaţa “Regina Elisabeta” (n.r. azi Piața Libertății) şi flancată de strada Coroana, clădirea hotelului datează din secolul al XVIII-lea. Devine proprietatea arhitectului şef al oraşului, Mandel József, care îi modifică stilul, în 1891, conferindu-i un aspect eclectic clasicizant.

Decorarea pereţilor interiori îi aparţine pictorului Tilger, printr-o execuţie de un înalt nivel calitativ.
Mult timp hotelul a fost cel mai cunoscut din oraş, aici fiind cazaţi chiar şi membri familiei imperiale de Habsburg.
Ca şi în cazul celorlalte hoteluri din oraş, Coroana avea un apartament special, unde erau cazate personalităţile dar, spre deosebire de restul, această cameră era mobilată în stil popular, pereţii fiind împodobiţi cu trofee de vânătoare şi covoare ţărăneşti specifice Maramureşului.

Graţie numeroaselor oglinzi veneţiene cu rame sculptate și încrustate cu bronz, care sclipeau în lumina arămie a candelabrelor, cafeneaua amenajată la parter, în colţul clădirii, era considerată un punct special de atracţie. Restaurantul, închiriat de Östereicher Sámuel, servea meniuri renumite, printre care şi meniuri cuşer.
Grădina de vară era locul unde, la umbra copacilor, se puteau servi sortimente de bere şi băuturi scumpe.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r. Hotel Korona, actualmente Hotel Coroana