Sighetul nu s-a „eliberat” totalmente, din păcate, de amenințarea COVID – ului. Deși măsurile de precauție și de prevenție au fost respectate în ultimele luni (cu mici excepții, bineînțeles), continuă să se înregistreze pacienți infectați la Spitalul Municipal din Sighet dar – foarte important – și pacienți vindecați.

O tânără pacientă internată cu mai multe zile în urmă în spital (două cazuri erau internate la Sighet pe parcursul săptămânii trecute), a fost externată ieri după ce două teste i-au ieșit consecutiv negative.

Dar, tot ieri, două persoane internate la mijlocul săptămânii cu suspiciunea de infecție au fost confirmate pozitiv.
Așadar, azi, la Spitalul din Sighet sunt internate trei persoane infectate cu COVID (toate trei originare din Săpânța).

Contrar tuturor previziunilor și așteptărilor că ameliorarea vremii și creșterea temperaturilor de afară vor „ucide” virusul, se pare că amenințarea va plana asupra noastră multe luni, de acum încolo, până la eventuala descoperire a unui vaccin.
De aceea este important de-a nu ne relaxa total – deși relaxarea se simte și se „vede” în toate comunitățile, inclusiv la Sighet – și de-a manifesta maximă precauție acolo unde sunt întâlnite grupuri mai mari de oameni (la liturghii, botezuri, nunți, înmormântări etc.).

Este păcat să ne asumăm riscuri inutile tocmai acum când, se pare, România se numără printre țările care au trecut relativ bine peste pandemia care a afectat întreaga lume.

Salut, Sighet!

Pandemia va dispărea
Într-o vară oarecare,
Și-om cânta și ne-om distra,
Poate vom pleca la mare!

Pân’ atunci, la întâmplare,
Lumea-aplică la terase
Sfaturi despre distanțare:
Stați puțin și-apoi spre… case!

Viața asta-n pandemie
E făcută pentru turmă,
Cei de Sus nu vor să știe
Că minciuna ne conturbă.

Noi ce stăm la rînd, la coadă,
Și-acceptăm cu umilință
Să ne distanțăm pe stradă,
Mai avem câte-o dorință:

Să nu fim prostiți pe față,
Nu vrem zâmbete teatrale,
Vrem și bucurii în viață
Nu minciuni…. electorale.

Ras Publica

Un interval lung de timp, în Sighet, dar și în înteg județul Maramureș, pacienții confirmați – infectați cu COVID 19 au fost într-un număr relativ mic, chiar județul a figurat o perioadă lungă printre cele „favorizate” de soartă, aceasta fiind probabil și o consecință a conformării la reguli și a disciplinei locuitorilor.

Din păcate, în ultimele zile, cazurile de pacienți confirmați, dar și persoanele cu suspiciunea de infecție au crescut brusc. Să fie oare un rezultat al relaxării premature și al abandonării precauției maxime (abordări neindicate pentru mult timp și de acum încolo)?…

Din surse din Spitalul Municipal Sighet am aflat că la momentul actual, la Secția Infecțioase a instituției medicale (acolo unde există condiții adecvate de internare și proceduri precise, circuite delimitate, separate, neintersectabile de tratament – observație – supraveghere, ce vizează bolnavii pozitivi și pe cei cu suspiciuni) se află 4 pacienți confirmați pozitivi, dintre care o persoană în curs de vindecare (o probă i-a ieșit negativă) și probabil în 2 – 3 zile va fi externată, dacă o următoare testare va fi tot negativă.

O altă persoană (dintr-o localitate de pe Valea Izei) confirmată pozitiv a fost deja transferată azi la Spitalul TBC Baia Mare, pentru a elibera rezerva de la Sighet, dar semnele pentru aceasta indică evoluție pozitivă, spre vindecare.

Tot pe la Sighet a trecut, în urmă cu mai multe zile, pacientul din Sarasău, polițist, confirmat pozitiv și care a stârnit controverse prin comportamentul „surprinzător”, inadecvat, de fapt – se pare – redat incorect, neconform cu realitatea, într-o parte din mass media națională.

În plus, la Sighet, mai există 3 cazuri de pacienți cu suspiciuni de infecție cu COVID 19, doi fiind internați, un alt pacient (din Sighet) este așteptat în cursul următoarelor ore pentru a fi internat, acestora urmând a le fi recoltate probe pentru stabilirea unui diagnostic final.
Trebuie să menționăm că toți contacții pacientului pozitiv internat, angajat al Spitalului Sighet, aproximativ 14 persoane, sunt în autoizolare la domiciliu, neprezentând niciun fel de simptome.

Îi rugăm și le sugerăm sighetenilor dar și locuitorilor „dependenți” de Spitalul Municipal Sighet, din Depresiunea Maramureșului, să nu lase garda jos, să continue să aplice – zi de zi – toate regulile stabilite de protecție și prevenire a infectării cu periculosul virus.

Atenție deci, un nedorit, dar posibil val doi va fi mult mai periculos! Atenție la relaxare!

Salut, Sighet!

Ne aflam în plină iarnă, aici în Minneapolis, cu zăpadă multă, albă și curată, în troiene și un ger aspru ne oprea să ieșim pe afară. Indicatorii și știrile anunțau -3o grade Celsius. Utilajele de deszăpezire umpleau șoselele centrale, pentru a le curăța. Cele mai mărginașe, de cartiere, reveneau conducerii acestor sectoare, care curățau zăpada până la prag, cu utilaje proprii. Căderile de zăpadă în acest Stat rece, sunt masive și acțiunile sunt foarte bine organizate. Se plătesc taxe locale pentru îngrijirea zonelor, întreținerea lor, iarna, vara și tot timpul, cu tot ce trebuie. S-au închis temporar și școli, prin decizii locale, pe unde era cazul și se făcea și serviciul de acasă, atât cât se putea; aceasta dura 2-5 zile. Și în cazul furtunilor sau a ploilor intense, violente, totul se oprea temporar; este grija pentru sănătatea oamenilor și deciziile se iau imediat, local, pe unde se impun.

A venit apoi cumplita veste și, destul de repede și peste tot, s-a pus bariera izolărilor, a restricțiilor. Oamenii au înțeles pericolul și s-au conformat; n-am auzit pe aici să fie confruntări cu organele de ordine, cel puțin în această zonă. Fiica noastră lucreză acasă, de destul de multă vreme, într-un domeniu financiar, cu calculatorul și altă aparatură electronică. Nepoțelul este zilnic în corespondență cu școala, pe tabletă și calculator și activitățile se desfășoară aproape normal. Începând din clasa a VI-a, toți elevii primesc de la școală o tabletă; lucrează și acolo cu aceasta și sunt obișnuiți. Noi suntem într-o zonă mai puțin aglomerată și este bine.

La medic sunt consultații online acuma, exceptând cazurile grave, iar pentru medicamente merge la Farmacie și le ia la un gemuleț, ele fiind pregătite și rețeta fiind transmisă acolo electronic. Chiar și alimentele se pot comanda și achita online și îți sunt aduse la ușă, unde faci dezinfectarea necesară și se pot lăsa unele afară, pentru dispariția virusului.

O ciudată apariție a acestui virus, neanunțată din timp. A fost o tăcere extrem de vinovată, fără discuție, fiind comunicată abia după 6 săptămâni (!!) de la apariția ei în Wuhan. Tocmai de aici vine ciudățenia, parcă ar fi zburat virusul așa, întâmplător și neobservat, de sub aripile unui liliac și nu i s-a auzit „bâzâitul”. Au brăzdat în acest timp cerul mulțime de avioane din China spre Europa și America, cu multe milioane de chinezi infectați, plini cu viruși, pe care l-au împrăștiat peste tot, în centrele mari, aglomerate, cu care China avea strânse relații. În Italia erau ceva aniversări și, la Veneția, au venit o mulțime, cu îmbrățișări, dovada lipsei de atitudine rasistă, cu care și virușii erau în deplin acord, infecțiile și decesele fiind masive. În America, pe unde sunt stabilizați numeroși chinezi cu afaceri, cu numeroase locații alimentare și de consum, au făcut ravagii, cu mulțime de infecții și decese în centrele mari, fiind pe primul loc. Tocmai această ascundere dezvoltă suspiciune, întârzierea care a produs atâtea decese și, pe lângă aceasta, un mod cu totul ciudat de a se răspândi, exponențial, de a acționa, diferit de virusurile altor epidemii. Se dezinfectează spații, soluri, obiecte, cu mulțime de materiale protectoare cu care se acoperă oamenii, încât nici nu știi pe unde se află și cum apare, de parcă ar fi peste tot. Nu se comportă ca un virus „natural”, oarecum, cu efecte și consecințe naturale, sub toate aspectele cunoscute și pare a fi înarmat cu toxine atât de complexe, nedescifrabile, întrebându-te cum de și le-a putut forma, încât nu ești sigur că ai scăpat de el, nici atunci când pari a fi „scăpat”. Nu se cunoaște nici remediul și nici dacă pandemia se va încheia total cândva și când va lua sfârșit, pentru a fi apoi stăpânită de vreun vaccin, periodic. Am privit la plămânul unui „vindecat” și te sperie brăzdarea plămânilor de o rețea de linii albe, care nu sunt altceva decat leziunile lăsate de toxinele lui, cu cine știe ce perspective și efecte ulteriore. Îi plac toate organele vitale ale organismului și „iubește” mult bătrânii și pe cei cu diverse afecțiuni. La noi, se spunea într-o comunicare, cam 86% dintre decedați sunt oameni în vârstă și, majoritatea din ceilalți, cu alte afecțiuni sprijinitoare. Nu se știe nici de cei mai tineri care scapă, cum „scapă”. Se putea intitula articolul la fel cu cel pe care l-am scris in 06.04.2020: „În Lupta cu Necunoscutul”, eventual cu două părți, pentru că tot la fel de necunoscut este și acuma. Cel scris atunci, s-a bucurat de mulțime de vizualizări și comentarii favorabile, cu unul singur critic, pe care îl consider exagerat și nedrept (scris în data de 08.04.2020). Pentru aceasta și fac această completare aici, legată de acesta.

Am trecut acolo o frază, citată cu ghilimelele de rigoare și autorul ei, găsită întâmplător pe internet. Am considerat-o adevărată, asttfel, cel ce a reprodus-o putând suporta rigorile legii și, în paragraful 9 al articolului, fiind de bună credință, am afirmat că este agresivă la adresa bătrânilor și am marcat acolo câteva întrebări retorice. Mai mult, în paragraful 14, am precizat că ea reprezintă o simplă predicție a ceea ce avea să aducă pandemia prezentă pentru bătrâni. În tot restul articolului reamintesc despre multele epidemii și catastrofe care ne-au traversat și pe care le-am biruit, așa cum vom face și acuma, cred, probabil. În rest, este prezentată evoluția acestei urgii, cu măsurile de apărare și protecție adoptate, cu afectarea gravă mai ales a bătrânilor ș.a. Consider că s-a dat prea mare amploare unui element marginal, reducând și substituind chiar generalitatea articolului prin această particularitate. În fapt, chiar dânsul recunoaște fraza menționată, prin afirmația făcută, că i-am dat acesteia o interpretare „eugenică”; altfel, cele afirmate n-aveau obiect. Mai apar și exprimările „distinse domn” și „frumosul articol”, care nu pot sta alături de un articol construit pe un „eșafodaj fals”. Pentru a-i acorda satisfacție, spun că era mai bine să nu amintesc acolo de FMI, cu totul în afara legăturii între conținutul și titlul aricolului, „În Lupta cu Necunoscutul”, integrabilitatea lor fiind realizată fără acest adaus, FMI fiind bine cunoscut în domeniul financiar, de cei în drept, în toate ale lui și fără nicio legătură cu o izbucnire pandemică planetară.

Determinarea intervenției și stăvilirea pandemiei au fost prioritare în acțiunile celor ce ne conduc, dar noutatea și necunoașterea totală a acestei pandemii a însoțit-o, ca peste tot de altfel și s-au făcut si multe greșeli, favorizate și de lipsa de unitate a factorilor politici. S-a trecut cu atâta ușurință peste mulțimea de victime, mereu în creștere și s-a dat prioritate nuanței electorale, atât de bizară și nelalocul ei, în acestă luptă dificilă cu viața. Au fost câteva state, care, în necunoașterea totală a acesteia, a pericolului pentru sănătatea cetățenilor, au lăsat-o în totală libertate, punând lumea la dispoziția ei, spunând că va trece și populația va rămânea imună, fără a se degrada starea economică. Au pus la sacrificiu bătrânii și pe cei cu afecțiuni medicale, știind că erau preferații pandemiei. Văzând dezastrul masiv au revenit, dar cu mulțime de vieți ucise de virus, pe conștiință. Așa a fost prin Anglia, la un moment dat fruntașa în decese, Canada, Italia și altele. Un astfel de dispreț pentru viață, pentru bătrâni și alți nevoiași nu s-a mai văzut de la nazism și comunism încoace. E bine că la noi s-a procedat cu prudență de la început și aveam o situație relativ bună la sfârșitul stării de urgență. Populația, în mare măsură, a fost disciplinată și acei care au fost tot timpul cu probleme și potrivnici legilor, se tot manifestă și încurajează nesupunerea, amplificându-o, precum milionarul de sub drapel, acesta doar fiind mare, pentru care bătrânii și bolnavii sunt fără importanță, nu e o problemă „dacă scapă sau nu scapă”. Personajul, în orice manifestație publică a prezentat soluții bizare, ca și acuma, demonstrative, cu acele îmbrățișări etnice manipulatoare, starea de izolare si atâta fereală fiind și altfel greu de suportat, de stăpânit. Cine știe, poate are o imunitate specială, ceva care dizolvă toxinele acestor viruși!

În traversarea prezentei pandemii, cu amenințarea vieții atât de agresivă, cred că amenzile nici nu sunt potrivite, așa cum nici nu au avut mare efect. Trebuie să fim conștienți că avem deja peste 1100 de români uciși, într-un timp ralativ scurt și destul de mulți în stare gravă la reanimare; este o realitate și e necesară prudența în continuare. Sunt mulți asimptomatici, purtători de viruși, pe care-i transmit și altora, din care vor rezulta și victime, fără să știi și fără să vrei. Dar sunt cei care „fug” din izolare, din carantină, sau alții, poate, chiar știind că sunt infectați și totuși se strecoară în mulțime, chiar printre ai săi și cine știe pe câți îi vor despărți de viață. Pentru aceștia, după câteva avertizări, ca și pentru cei cu vinovății grave în răspândirea deceselor, se recomandă „mititica”… precum sugera și d-nul Mitrea, pentru că eliberarea a peste 10000 de crminali, violatori și mari hoțomani, au lăsat „locuri libere” pe acolo.

Cred că trecerea de la „urgență” la „alertă” trebuie făcută gradat, pe ocupații, activități, pe serii, fără îngrămădiri, cu mijloacele de protecție prezente, cu respectarea dispozițiilor celor în drept să le dea, o comportare ce ne poate scoate din criză, fără multe „pierderi”. Dar reproșurile, regretele, dramele vor fi de durată, se vor stinge greu. Peste ani, ce va simți unul care, mergând de ziua morților cu o lumânare la ai săi, aflați sub pământul vremurilor, va auzi întrebarea, nerostită : „tu m-ai pus aici, sub glie, prea devreme!?”

(Minneapolis, 18.05.2020)

prof. Gheorghe BĂRCAN
fost elev al Liceului „Dragoș-Vodă”- Sighet

sursă foto: http://www.justitiarul.ro/

Asistăm zilnic, la primii pași de după Marea Izolare, e drept, mai șovăielnici, mai poticniți, dar totuși încercări de mers înainte, asemeni unui copil ce acum învață să meargă în picioare. După multe poticneli și încercări, prin perseverență, vine ziua, cînd își ia zborul și efortul îi este răsplătit! Așa se întîmplă și în viața noastra (era să zic nouă) și vrind-nevrînd, îmi vin și multe comparații, care se pliază perfect pe tot ce ni se întîmplă.
Nu-mi închipuiam vreodată, că voi fi contemporană cu acest cataclism planetar, venit de nicăierea, dar, care și-a pus amprenta urîtă asupra bătrînei noastre planete, numită Terra, poate că nimic nu-i întîmplător pe pămînt, ce-i să se întîmple se va întîmpla negreșit, mai devreme sau mai tîrziu.
Întrebată fiind de un prieten atunci cînd am venit în America, cînd o să mă întorc, i-am răspuns: niciodată! Așa mi-a venit atunci să-i răspund. Nu a fost nimic calculat.
Cu o seară înainte de a lua avionul, am constatat, că-mi expirase pașaportul. Am pierdut biletele, dar hazardul s-a concentrat și mi-a înlesnit repede alt pașaport, alte bilete și iată-mă ajunsă în State.
Semne ar fi fost, să rămîn acasă, ca să nu mă prindă urgia departe de țară. Luptă-te dacă poți cu soarta!
În toată această perioadă de așteptare, mintea îmi da ghes să caut explicații, comparații, similitudini între evenimentele ce se succed parcă, peste capul nostru.
Pămîntul nostru, atît de perfect, de rotund, de ospitalier, dintr-o dată, ne-a dat un bobîrnac de ne-am pierdut echilibrul, ne-a scos de pe orbita noastră, sfînta noastră normalitate și ne-a pus la colț! Fiecare cu el! La început bosumflați, nu ne găseam vina, ostracizați de diverse ordonanțe, menite să ne corecteze acțiunile și gîndirea și să ne adaptăm la noile reguli impuse de moment.
Două luni și mai bine de stat în casă, cu cîte o gură de aer din cînd în cînd, cel puțin pentru mine, au fost un bun motiv de aranjare a gîndurilor, despre cum văd eu, ,,pe persoană fizică”, repornirea Terrei, metaforic vorbind.

Mică fiind, făceam și eu parte din rîndurile de copii, implicați în diferite activități alese de părinți.
Păzitul oilor la păscut sau a vacilor, intrau în sarcina noastră. Nu presupunea mare efort, doar vigilență. Căutam însă, în același timp, diverse metode de a ne umple timpul cu diverse jocuri inventate de mințile noastre de copii, pentru a ne umple timpul cu ceva. Încă nu se inventaseră pe atunci telefoanele mobile, nu aveam nici măcar fixe. Vînam cele mai mari mușuroaie de furnici și, cu niște bețe special stunjite de coajă, ațîțam sărmanele insecte, care, pentru a-și apăra teritoriul, se agățau de bețele noastre, înnegrindu-le în cîteva secunde. Nu știu cîți au încercat această experiență, dar, după ce scuturam bățul de furnici, rămînea pe el o acreală, pe care noi o savuram lingînd acel bîț, mai ceva ca și vata de zahăr. Poate că aveam carență de vitamina C. Dacă la început, mușuroiul era perfect, după invazia noastră, arăta ca un cîmp de luptă, cu furnici dezorientate, unele moarte, altele cărîndu-și sacii sparți în spate… Ce mai, pierderi grele, făcute cu inconștiența acelor ani.
A doua zi, însă surpriză! Mușuroiul era refăcut la loc, arăta exact ca și cu o zi înainte. Urmele vandalismului nostru erau șterse! Cîtă putere de regenerare la niște biete insecte, cîtă forță de repliere de a aduce iar mușuroiul în stadiul de la început… Că, cel puțin pe mine m-au făcut să mă simt vinovată pînă astăzi și imaginea mușuroaielor sparte încă mă urmăresc.
Sunt niște amintiri care răzbat prin forța exemplului, în niște situații de criză, la o dimensiune cu mult mai vastă. Numai că, raportînd dimensiunea lor la cea a mușuroiului, parcă nu-i chiar atît de deplasată cu cea a Pămîntului vizavi de oameni. De la o anumită înălțime și ei nu par mai mari decît niște niște furnici.
Așa și cu Pămîntul, atacat de acest virus, e asemeni unui mușuroi, unde totul era bine rînduit, dar a trebuit ca el să-l vandalizeze. Noi, furnicile cu chip uman de pe el, încercăm în fiecare zi să ne revenim și să ne refacem mușuroiul. Vor fi mari eforturi, nu puține, dar exact ca și într-un puzzle pînă ce tabloul nu va fi complet, nu ne vom da bătuți. Poate vor fi și multe piese lipsă, dar le vom înlocui, fie și artizanal pentru început.
Îl mai compar (Pămîntul), cu un Big Bang – Clock, care a funcționat impecabil, dar noi, prea siguri pe el, am uitat să-l tragem. Nefiind tras la timp, arcul s-a întins și s-a oprit. Și aici intervine ceasornicarul, care-i dă de capăt, îl trage, îi fixează limbile și bate iar.
Pornirile însă, întotdeauna presupun dublu efort la început. Exact ca o mașină care, cu cît stă mai mult nefolosită, cu atît îi scade prețul, deoarece stagnarea în orice domeniu, este păguboasă.
Avioanele sunt proiectate să zboare, nu să staționeze pe pistă în intemperii, dacă le-ai tăiat zborul, incep să moară… Orice e scos din mișcare, presupune timp și efort pentru repornire. D-apoi o planetă!
După acest ,,Accident Universal” lumea n-o să mai fie așa cum am știut-o noi. Efuziunea, entuziasmul, exuberanța, pentru multă vreme vor fi mai estompate. America (pînă mai ieri) era considerată ca un reper al consumismului. S-au deschis Moll-urile, dar sunt goale, cel puțin în prima săptămînă erau pustii. Să vezi un ditamai colosul luminat, răcit cu aer condiționat, cu muzica pornită, pentru un singur client care-și bea cafeaua într-un fotoliu, cafea adusă de acasă în termos…
S-a sucit lumea, nu mai intră cecurile la sfârșit de săptămînă, sau dacă intră nu se mai aruncă la cheltuieli, spaima pentru ce va urma este și aici apăsătoare.
Americanii nu au experimentat niciodată cum e să nu ai. Niciodată însă nu e prea tîrziu să afli.
Succinct am vrut să fac, așa, un periplu, cu legături nebănuite între diferite experiențe din viața de fiecare zi, și această stare nouă, pandemică, cu care va trebui să socializăm zi de zi…
Concluzia ar fi că, pentru repornirea Terrei (sensul e metaforic) exact ca și în cazul unei pompe scăpate, e nevoie de o amorsare a acestui uriaș vid creat între oprirea și pornirea Lumii. Sau ca în cazul unei mașini rămase fără benzină trebuie insistent apăsată pedala de accelerație pînă ce intră iar benzină în carburator. Încet, încet, fără să înnecăm motorul, o să ne reluăm mersul firesc. La toate aceste manevre trebuie însă niște reguli suplimentare, față de cele cunoscute, reguli sugerate de micile aluzii făcute din lumea reală și anume:
– Să avem tenacitatea furnicii, care, fiecare în parte, după puterile ei, ajută la refacerea mușuroiului.
– Să avem îndemînarea ceasornicarului, care știe cum să repare ceasul pentru a ticăi din nou,
– Primele două reguli să fie unite cu multă empatie a fiecăruia către fiecare, iar la final, cînd vom striga cu toții: ,,Și totuși se învîrte !” să simțim că, atît cît s-a putut, ne-am dat concursul pentru ca marea mașinărie numită Terra să o ia din loc!

(15 mai 2020)

Ileana Pisuc
Richardson – Texas (USA)

Putem să acceptăm aceste dezamăgiri temporare, dar nu trebuie să ne pierdem niciodată speranța.
Răul devine deseori știre, dar există un adevărat ocean de bine în omenire – Papa Francisc

Adevărata dăruire înseamnă o revărsare a iubirii tale. Atunci când dăruieşti în acest fel, nu simţi că eşti sleit de puteri. De fapt, te simţi energizat, pentru că iubirea pe care o dărui se întoarce la tine, prin recunoştinţa oamenilor pe care i-ai atins. Nu face greşeala de a crede că nu ai nici un dar de făcut. Fiecare dintre noi are ceva de dăruit.

Sigur ați mai auzit ca Speranța trăiește la Sighet, sigur ne-am mai lăudat cu asta! O scurtă recapitulare. Grupul Speranța a luat naștere aici, la Sighet, acum 16 ani, suntem un grup de tineri al cărui obiectiv este voluntariatul. Mulți dintre noi am crescut odată cu acest grup, iar obiceiurile practicate ne-au devenit stil de viață, ne-au format și direcționat spre așa numitul viitor.

Deși suntem constrânși de situație, acceptăm cu greu restricțiile, dar încercăm să rămânem uniți. Dacă acum două luni eram uniți „face to face”, astăzi suntem uniți online. Ziua Internațională a Dorului, nu a făcut altceva decât să ne facă să ne fie și mai dor de activitățile noastre, de timpul petrecut împreună. Ne este greu, dar mai mult ne este dor. Ne e dor să ne întâlnim cu toții în curtea Oratoriului, să ne unim în voluntariat, activități recreative și educaționale, să ne unim în rugăciune. Ne e dor de activitățile organizate cu copiii de la casele de tip familial, de zâmbete, îmbrățișari. Dintre activitățile noastre mai amintim: Sărbătoarea Voluntariatului – anul acesta trebuia să sărbătorim a 11-a ediție, în care promovăm voluntariatul și activitățile noastre ca grup. Eveniment care se desfășura în Parcul Grădina Morii. Anul acesta va trebui să spunem „pas”… Tabăra de vară – în fiecare vară organizam un campus așa cum îl numim noi, timp de 6 săptămâni, care include activități educaționale, cursuri de limba italiană și limba engleză, ateliere de lucru manual, tombolă, cineforum, teatru și dans, jocuri, cateheză… anul acesta… pas. Câteodată spuneam „hai, încă o săptămână de tabără și gata!” – asta era cu dublu înțeles. Eram și obosiți, dar și triști… acum suntem doar triști, pentru că trebuie să renunțăm la ceea ce iubim.

Partea frumoasă e că suntem uniți, și întâlnirile noastre au loc în mediul online, în fiecare duminică ne întâlnim pe Zoom, facem schimb de păreri, ne aducem aminte de vremurile frumoase, și planificăm următoarele ieșiri pe munte…

Suntem o mare familie, și ceea ce ne leagă e dăruirea și iubirea. Suntem învățați să trăim în fraternitate.

Motto-ul nostru este:
Suntem un grup și Speranța ne numim
Vrem Pace în lume și cu toții frați să fim

Monica BUD

Sâmbătă, 21 martie 2020
„Viața și romanele nu sunt făcute decât din întâlniri.” (Jean d’Ormesson)

Azi e ziua mondială a poeziei. Într-un joc cu mine însămi, îmi propun să recitesc ultimul volum de poezie pe care l-am așezat în bibliotecă. Deși înțeleg că e vorba de o desfătare lirică, mă îndrept spre rafturi cu nerăbdarea unui copil pus pe șotii. Descopăr că e vorba de „Templul de Adamant” al Antoniei Luiza Dubovici, carte dăruită în 2019 de poeta pe atunci însărcinată, cu dedicația: „O stea din constelația sufletului meu pentru nemărginitul univers al sufletelor domniilor dumneavoastră”.

O redescopăr pe Antonia între oale care fierb și cuptoare care sună. Sunt câteva poezii pe care am nevoie să le citesc de două-trei ori, altele mi se cuibăresc în suflet de la primul vers. Îmi place atât de mult confesiunea Antoniei, felul în care dezvăluie cititorilor viața ei interioară încât devin curioasă de forma pe care ar îmbrăca-o în limba franceză poezia mea preferată din lirica ei:

Le Temple

J’erre la pensée fatiguée.
J’ai touché à la mort
et rien n’a tremblé
dans mon cœur. Pas un seul souffle.
Un ange demeure dans la lumière.
Il a vu mon âme effacée comme la cire
qui lui a coulé sur la manche pendant toute la vie.

Dehors, la lumière s’estompe et les oiseaux croulent sur
mon âme
comme une main chaude qui dévoile des étoiles.

După ce o recit de câteva ori, în timp ce condeiul a redevenit cuțit și taie mărunt zarzavaturile pentru salata de bœuf, constat că acest poem sună bine în orice limbă. Mă declar mulțumită și deloc preocupată de prânzul amânat. Bucătăria s-a umplut cu picături de divin și cu aburi de cădelniță.

Îngerul, scoica și altarul din creația ei mă însoțesc constant în realizarea sarcinilor menajere de sâmbătă așa încât, la un moment dat, în minte, apoi pe hârtie, îi răspund Antoniei cu o fărâmă de confesiune personală:

Poetul din mine compune
pe-acorduri de liră sfințită-ntr-o noapte de-un înger pribeag.
Scrie plângând, înmuindu-și penița-n
ulei de tămâie din Templul cel Sfânt.
Ia rănile-adânci, le-nchide-ntr-o scoică
și pios o așează pe-un țărm de altar.

Ai zice că între mine și Antonia e o lume întreagă de când s-a mutat în Statele Unite. Și totuși, mai aproape ca azi n-am fost niciodată.

Poate această întâlnire, poate un semnal scânteietor din univers sau o fulgerare de lumină interioară mă convinge că mai există creație:
labirint verde
câmpia-n înserare
ocean de greieri

prof. Luminița COLOPELNIC

*****

Absolventă a Facultății de Litere, secția română-franceză, a Universității de Nord din Baia Mare, orașul natal, Luminița Colopelnic și-a început cariera în învățământ în cadrul facultății care a format-o și la Colegiul Național „Mihai Eminescu”.

Căsătoria cu un viitor preot o va aduce în Sighetu Marmației unde de 21 de ani predă limba franceză la Colegiul Național „Dragoș-Vodă”. An de an pregătește elevi pentru olimpiadă și pentru atestatele lingvistice. Timpul liber și l-a dedicat teatrului ca actor amator la Centrul Cultural, clubului de dezbateri pe care l-a înființat la CNDV și cursului opțional de limba chineză pentru copii și adulți. Activează de 6 ani în Serviciul de Ajutor Maltez, sucursala Sighet, unde în prezent este președinte, dar coordonează și activitatea celor 40 de elevi voluntari din Tineretul Maltez.

Deși la 18 ani obținuse mențiune pentru proză la Festivalul național „Vasile Lucaciu”, a fost, după cum ne-a mărturisit, prea ocupată să trăiască. Scrisul a rămas în urma creșterii a doi copii, a proiectelor școlare sau de voluntariat.

„Izolarea la domiciliu mi-a reînsuflețit pasiunea pentru scris și mi-a oferit răgazul necesar pentru așternerea pe hârtie a acelor semnale luminoase sau sonore care pot duce la corectarea direcției, semnale pe care le-am reunit într-un jurnal numit Balize. Am început să le descopăr în 11 martie și continui să descopăr balize aproape zilnic.” (prof. Luminița Colopelnic)

*****

N.r.: pagina de jurnal face parte din volumul în lucru „Balize”, care va fi publicat curând.

Pentru lumea întreagă, dar și pentru noi, urmează greul, zilele post-pandemie și multele semne de întrebare. Un virus neînsemnat și total „neînțeles” s-a găsit – tocmai într-o perioadă de relativ echilibru economic – să infecteze sănătatea planetei. Sub microscopicul agent patogen, sub perfectă „acoperire”,  ne-a „oferit” o lebădă neagră, venită pentru a ne aminti că nu suntem stăpânii naturii. De ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, cine este vinovatul zero rămâne de… mediat la nivelul structurilor supra-statale. Din păcate, hazardul va gestiona viața noastră în lunile și – poate – în anii următori. Vom fi nevoiți, mai ales în fostele zone carantinate, să acceptăm o terapie socială de urgență, să identificăm un „tratament” pentru recâștigarea încrederii cetățeanului în sistemul medical dar și în cel statal, ce emanau siguranță și care s-au fisurat; este obligatorie găsirea de soluții credibile pentru eliminarea potențialelor conflicte socio – economice și „declanșarea” empatiei și solidarității transfrontaliere.

Altfel, urmările crizei mondiale sanitare pot duce la intensificarea confruntărilor sociale, comerciale (mai ales pe axa China – SUA), a protecționismului extrem și în cazuri dure la conflicte sângeroase. Normal ar fi să învățăm – toți – din erorile apărute în ultimele luni (și chiar din istorie!) și să preluăm/ aplicăm ideile/ măsurile de succes (așa numitele bune practici!) confirmate de duritatea experienței pandemice.

La momentul actual sunt clare semnele că mecanismul socio – economic global s-a blocat și că, în scurt timp, se va redesena configurația lumii. Șomajul zdrobitor, inimaginabil, care azi – conform statisticilor – se ridică la aproape un sfert din populația Pământului (aprox. 1,6 miliarde persoane) va fi una dintre cele mai mari provocări. Este la fel de clar că, populația – acolo unde este posibil – trebuie să reducă viteza de consum (contrar indicațiilor unor analiști!), să economisească mai mult și să facă investiții sustenabile. O altă amenințare probabilă este criza alimentară ce poate lovi lumea cu urmări mult mai grave decât pandemia propriu-zisă.

Ni s-a tot spus – în aceste ultime săptămâni tragice – de către unii dintre cei mai importanți actori politici din țară că, la problema X se va face o evaluare a situației, la problema Y evident o… analiză, la problema Z o reevaluare etc. Discursurile par extrase din filme de prost gust!… cred că ne-am săturat de evaluări, analize, studii teoretice și păreri evazive! Lucruri concrete – oare – nu se pot face? Variante precise post – pandemie, nu se pot fixa?

Putem găsi ușor – fără a face analize sofisticate – câteva posibile direcții statale prioritare de intervenție, pentru a preîntâmpina colapsul țării noastre. Digitalizarea țării ar trebui urgentată mai ales din perspectiva educației și învățământului, prin urmare este obligatorie dotarea elevilor provenind din familii cu venituri reduse cu tablete/ calculatoare și asigurarea accesului la internet, pentru a „roda” școala online. Asigurarea hranei populației este la fel de importantă ca și educația, așadar, urgent trebuie găsite căile rapide de investiții masive în agricultură, irigații pe toate suprafețele deținute de marile ferme de stat și/sau private, subvenționarea produselor agricole și zootehnice locale etc. Se poate gândi, de asemenea, o modalitate de co-finanțare a fabricilor de medicamente (prin preluarea de acțiuni de către stat, acolo unde este posibil) sau chiar înființarea unora noi; este necesară informatizarea urgentă a instituțiilor publice, pentru a reduce la maximum birocrația și eliminarea funcționarilor inutili.

Pentru a înlesni crearea de noi locuri de muncă trebuie să se reia, prin proceduri curate, transparente, finanțarea marilor lucrări publice, autostrăzi, spitale regionale etc. din fondurile europene disponibile sau chiar din bugetul statului, cu împrumuturi interne sau externe pe termen lung și cu dobânzi mici, prin parteneriat public – privat etc. Ar fi important de identificat câte o investiție strategică în fiecare județ din țară, pentru a da posibilitatea în primul rând forței de muncă locale de-a munci, de-a se evita periculosul șomaj.

Ideile foarte bune – girate de evaluarea unor specialiști dar și de oameni de afaceri de succes – ar putea fi finanțate prin granturi (bani nerambursabili) de către stat, prin co-asocierea cu antreprenorii creativi, ceea ce ar duce la consolidarea segmentului IMM – urilor.

Și nu în ultimul rând, majorarea pensiilor minime până la cel puțin echivalentul a – spre exemplu – 300 – 400 euro, coroborate cu impozite diferențiate pe pensiile și salariile „nesimțite” din sistemul public.

Sunt multe variante/ soluții de bun simț pentru evitarea lentoarei în „evaluări” fără conținut și adaptarea urgentă la criza ce se va disemina în toate sectoarele de activitate.

Dar, toate bunele intenții și chiar dorința de implicare dezinteresată pot eșua dacă nu se va conveni asupra unui pact politic post – pandemie! OBLIGATORIU! Indiscutabil, nu poate fi permisă continuarea jocului murdar politicianist după ieșirea – deocamdată, incertă – din starea de urgență. Un moratoriu pentru cel puțin doi ani în care, fiecare domeniu vital pentru viitorul țării (sănătate, educație, agricultură, industrie, turism, mediu etc.) să fie condus de către oameni competenți, de către cei mai buni profesionști! Să dispară – măcar pentru doi, trei ani – politrucii din toate funcțiile importante! Să aruncăm la gunoi „ideologiile”!

Pare imposibil?! Nu știu, nu cred!

Da, e nevoie de o schimbare masivă, de o reformă națională, dar și globală a capitalismului „gaussian”, este nevoie de un alt tip de… stat! Și, dacă mai marii lumi ar accepta, este nevoie de aplicarea economiei sociale de piață pe întreaga planetă.

Din păcate, lumea este condusă de super – bogați, fără nicio empatie pentru mulțimea… supraviețuitoare! Ei s-au „distanțat” demult, prin colosalele averi pe care stau, de omul de rând. Să existe oare solidaritate și din partea celor care se zvântură prin topurile Forbes, care-și doresc active nemuritoare?

Fără solidaritate sinceră, la toate nivelurile, lumea poate colapsa! Puținii rămași se vor tooot ascunde, periodic, din fața invincibililor… viruși!

Ion MARIȘ

Doctorul Ion Alexie este specialist în Boli Infecțioase în Las Vegas. A plecat din România în 1987 pentru o operație cu tatăl său, în Franța. De acolo a decis să nu se mai întoarcă în România, deși era student la Medicină, absolvent al anului V. A cerut azil politic în Grecia, iar ulterior a ajuns în SUA în 1989. Desigur că în SUA ar fi trebuit să facă facultatea de la început.

Având noroc cu revoluția din 1989 s-a întors în România să își încheie facultatea de Medicină (din care fusese exmatriculat pentru plecare din țară). Ulterior, a revenit în SUA și a făcut la Detroit specialitatea în Medicină Internă. După ce a lucrat ca medic internist, a decis să facă o supraspecializare în Boli Infecțioase la Universitatea din California. De atunci lucrează ca medic specialist în Boli Infecțioase în Las Vegas. (În SUA Boli Infecțioase este o supraspecializare pentru specialiștii în Medicină Internă).

A devenit celebru ca fiind medicul curant al lui Michael Jackson.

Anul 2020 l-a găsit pe baricade tratând la propriul spital privat pacienți cu noul coronavirus SARS-Cov2.

Am avut onoarea de a-i lua un interviu axat pe provocările practicii în Boli Infecțioase în contextul pandemiei.

dr. Sorin MARKUS

Vă invit la o scurtă analiză.

Mai jos, am făcut un grafic cu numărul de decese pe zi, cauzate de COVID-19 în România, începând cu data primelor decese (22 Martie 2020), pe care le-am extras conform stirioficiale.ro. Adesea, în statistică, aceste curbe empirice „seamănă” cu o Gaussiană: chiar dacă cauzele sunt multiple, complexe și majoritatea ascunse, rezultatul, per total, tinde să urce, mai întâi la o rată mai ridicată, apoi la una mai lentă, să atingă un vârf sau un platou, iar apoi să coboare într-un mod aproape simetric, până valorile se apropie din nou de zero. Datele fluctuează puternic, dar acest lucru este normal, pentru că numerele sunt relativ mici (sub 30) și de aceea, foarte sensibile la diferite cauze de „zgomot”. Printre acestea putem considera și numărul deceselor din timpul nopții care se comunică de obicei a doua zi. Noi însă, trebuie să încercăm să vedem curba statistică din spatele oscilațiilor.

Putem observa că această curbă, în ultimele 8 zile pare a se stabiliza în intervalul 21-28, cu vârful de 28 pe data de 9 aprilie și o mică scădere în zilele de după. Ar fi posibil ca numerele să mai crească, însă, uitându-mă atent și dacă ar fi să „ghicesc” (cu un ochi format în mulți ani de cercetare aplicată), eu cred că am trecut deja de maximum și în următoarele zile curba va începe să scadă treptat. Dacă ne așteptăm la o anumită simetrie a curbei față de vârf, atunci putem presupune că totul se va liniști (la 0-3 decese pe zi) în aproximativ trei săptămâni. Dacă mai lăsăm o marjă de eroare de o săptămână în plus, probabil că în 14-15 mai 2020 vom fi scăpat (0-1 decese pe zi). Pentru aceasta trebuie neapărat să menținem la fel de strict izolarea socială și să nu ne relaxăm prea repede! Vestea bună e că, dacă vom respecta restricțiile ca până acum, viitorul pare că arată bine. Să urmărim atent evoluția în următoarele zile care sper să confirme intuiția mea.

Marius LEORDEANU

N.R.: Absolvent al C.N. „Dragoș Vodă” din Sighetu-Marmației (născut la Cluj-Napoca în 11 mai 1980), Marius Leordeanu este acum conferenţiar la Universitatea Politehnică Bucureşti, unde predă cursurile de Vedere Computaţională şi Introducere în Robotică, pe care le-a introdus la programul de Master în Inteligenţa Artificială. Marius este şi cercetător ştiinţific la Institutul de Matematică al Academiei Române. Marius Leordeanu a primit titlul de doctor în robotică în 2009 de la Universitatea „Carnegie Mellon” din S.U.A., una din primele din lume în domeniul informaticii şi al roboticii.