Papa FRANCISC (n. 17 decembrie 1936, Buenos Aires, Argentina – d. 21 aprilie 2025, Vatican) a fost al 266-lea episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice, ales la 13 martie 2013 de către conclavul cardinalilor. Din 1998 a fost arhiepiscop de Buenos Aires. A fost primul papă neeuropean după papa Grigore al III-lea (731-741). De asemenea, a fost primul papă originar de pe continentul american și primul papă iezuit.

Papa Francisc (născut Jorge Mario Bergoglio) s-a născut în Buenos Aires într-o familie de emigranți italieni, fiind unul dintre cei cinci copii ai unui muncitor de cale ferată italian. A studiat chimia la Buenos Aires, apoi a urmat cursurile seminarului din cartierul Villa Devoto (Buenos Aires). La 11 martie 1958 a devenit novice în ordinul iezuit. A revenit în Argentina, unde a obținut licența în filosofie la Colegio Máximo San José din San Miguel (Buenos Aires), apoi a predat literatură și psihologie la Colegio de la Inmaculada din Santa Fe și la Colegio del Salvador din Buenos Aires.
Unul din formatorii spirituali ai lui Bergoglio a fost preotul greco-catolic Ștefan Czmil, refugiat din Ucraina, care l-a inițiat în spiritualitatea creștină răsăriteană.
Papa Francisc a fost ales la conclavul din 2013 cu cel puțin 77 de voturi din 115. Conform unor surse ar fi întrunit consensul mai multor fracțiuni din conclav, ceea ce a dus la alegerea sa cu peste 90 de voturi din totalul de 115.

Jorge Mario Bergoglio a intrat în Societatea lui Isus la 11 martie 1958 și a studiat pentru a deveni preot la seminarul iezuit în cartierul Villa Devoto din Buenos Aires. În 1960 Bergoglio a obținut o licențiere în filosofie de la Colegiul Maximo San Jose din San Miguel; în 1964 și 1965, a predat literatura și psihologia la Colegio de la Inmaculada, un liceu în provincia Santa Fe, Argentina, iar în 1966 el a predat cursuri de același fel la Colegio del Salvador din Buenos Aires.
A fost hirotonit preot în data de 13 decembrie 1969.
În anul 1992 a fost numit episcop auxiliar de Buenos Aires. Consacrarea sa episcopală a avut loc în data de 27 iunie 1992. În data de 28 februarie 1998 a devenit arhiepiscop de Buenos Aires. La 6 noiembrie 1998 i-a fost încredințată suplimentar jurisdicția episcopală asupra credincioșilor de rit bizantin din Argentina, inclusiv a celor aparținând Bisericii Române Unite cu Roma. Credincioșii din Argentina aparținători Bisericii Greco-Catolice Ucrainene au din 1968 episcop propriu, sufragan (subordonat) arhiepiscopului de Buenos Aires. Între 2009-2011 episcop al ucrainienilor catolici din Argentina a fost Sviatoslav Șevciuc, actualul arhiepiscop de Kiev-Halici.
În consistoriul din 21 februarie 2001 papa Ioan Paul al II-lea l-a ridicat la demnitatea de cardinal.

La 13 martie 2013, la ieșirea din conclavul însărcinat să-l aleagă pe succesorul papei demisionar Benedict al XVI-lea, cardinalul protodiacon Jean-Louis Tauran a pronunțat celebra formulă Habemus papam, anunțând lumii alegerea cardinalului Jorge Mario Bergoglio sub numele de Francisc. În data de 14 martie 2013, prima zi de după alegerea sa în funcția de episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice, a vizitat Bazilica Santa Maria Maggiore și s-a închinat icoanei Salus populi Romani. La întâlnirea cu jurnaliștii din data de 16 martie 2013 a arătat că și-a ales numele de papă în amintirea lui Francisc de Assisi. Cu aceeași ocazie a spus că i s-a sugerat să-și ia numele de Adrian, în semn de continuitate cu papa Adrian al VI-lea.
De la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, papa Francisc a luat diverse inițiative pentru a promova pacea. Papa Francisc a trimis doi cardinali de rang înalt, Konrad Krajewski și Michael Czerny, cu ajutor umanitar în Ucraina. Pe 25 martie 2022 papa Francisc a invocat ocrotirea Maicii Domnului atât pentru Rusia, cât și pentru Ucraina.
Papa Francisc vorbea cursiv spaniola (limba oficială a Argentinei), italiana – limba maternă a părinților, engleza, franceza, latina, germana, limbă în care și-a redactat teza de filosofie. Poseda noțiuni de limbă portugheză. În domeniul literar Jorge Bergoglio aprecia cel mai mult scriitorii Friedrich Hölderlin, Jorge Luis Borges și Feodor Mihailovici Dostoievski. Îi plăceau de asemenea filmele neorealismului italian. Iubea fotbalul și era susținătorul echipei argentiniene San Lorenzo de Almagro din Primera División de Argentina.
La 24 noiembrie 2017 Papa Francisc a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

În perioada 31 mai-2 iunie 2019 a avut loc vizita papei Francisc în România, sub genericul „Să mergem împreună!”. În data de 2 iunie 2019 a prezidat pe Câmpia Libertății din Blaj slujba de beatificare a episcopilor greco-catolici Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Vasile Aftenie, Ioan Bălan, Alexandru Rusu, Tit Liviu Chinezu și Iuliu Hossu.

Papa Francis a „plecat” spre Cer la vârsta de 88 de ani, luni, 21 aprilie 2025, în a doua zi a Sărbătorilor Pascale, la Vatican.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Salut, Sighet!

Sursa foto: Vatican.va

„Ridicându-se, Maria s-a dus în grabă” (Lc. 1,39) 
La fel și noi, un grup de 18 persoane, ne-am „ridicat” și am plecat la Lisabona într-o dimineață de sâmbătă, la sfârșit de iulie. Încă de la sosirea în vamă, văzându-i pe ceilalți membri ai grupului dansând și fiind atât de entuziasmați, am realizat cât de binecuvântată sunt să mă aflu printre ei. Nu știam ce ne așteaptă în Portugalia, fiind prima experiență de acest fel la care am participat.

Deși eram obosiți după lunga călătorie, voluntarii ne-au transmis din entuziasmul lor. Efortul și cordialitatea tuturor persoanelor din jurul nostru ne-au făcut să ne simțim ca într-o mare familie.

Programul zilnic al JMJ (Jornada Mundial da Juventude – Ziua Mondială a Tineretului Catolic – 01 – 06 august 2023) era unul încărcat. Aveam cateheză și liturghie în fiecare dimineață, iar după-amiază participam la concerte și vizitam orașul. Am rămas profund impresionată de formele în care se poate manifesta credința. Fiecare grup de pelerini din diverse țări aveau propriul mod de a-și exprima devoțiunea față de Dumnezeu. Cu toate că manifestarea era diferită, toți aclamam: „Esta es la juventud del Papa!” Orașul vibra de energia noastră, pretutindeni tinerii cântau și dansau. Oricât de obosiți eram în urma activităților, mereu, în tren, se auzea glasul pelerinilor slăvindu-l pe Dumnezeu.

Unul din momentele-cheie a fost întâlnirea cu Papa Francisc – un model de spiritualitate pentru orice tânăr. Eram atât de bucuroasă în momentul în care a trecut prin fața mea, privirile intersectându-ni-se. Din mesajul transmis mi-au rămas întipărite câteva afirmații: „Bucuria este misionară. Singura ocazie, singurul moment în care este permis a privi o persoană de sus în jos este pentru a o ajuta să se ridice. În viaţă, nimic nu este gratis, totul se plăteşte. Numai un singur lucru este gratis: iubirea lui Isus!”

Experiența din Parcul Tejo Trancao (Lisabona) poate fi exprimată prin intermediul versurilor „Toate se închină Creatorului/ Şi mulţumire îi dau Domnului” când zeci de mii de tineri s-au rugat sub cerul liber pentru a-i mulțumi Domnului.

Oricât aș încerca să exprim ceea ce am simțit, nu pot acoperi decât o mică parte din bucățica de Rai pe care am găsit-o la JMJ. Invit pe fiecare tânăr să participe în viitor la Ziua Mondială a Tineretului, următoarea întâlnire va avea loc peste 4 ani la Seul, în Coreea de Sud.

Adresez mulțumiri preoților – călugări Eugen, Ciprian și Adrian pentru grija, dedicarea și oportunitatea oferită. OBRIGADO!!!

Andreea Coroian – Mariș
studentă UMF Cluj – Napoca

În biserica greco – catolică de la Șugău (parohia Sighet 4) a avut loc ieri un moment omagial închinat Fericitului episcop dr. Alexandru Rusu, păstorul părinților și bunicilor noștri înainte de prigoana comunistă. În cuvântul său de la sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele paroh a evocat personalitatea și martiriul episcopului Maramureșului pe care credincioșii mai în vârstă și-l amintesc de la hramurile mănăstirilor Moisei și Bixad (încă nerestituite) sau de la vizitele canonice făcute în satele Maramureșului (inclusiv Vadu Izei, de care aparțineau și locuitorii Șugăului din punct de vedere parohial).

A fost sfințită o frumoasă icoană pe sticlă, pictată și oferită parohiei de către artista plastică Dana – Izabela Bacs-Balea, fiica dr. Ștefan Balea și nepoata părintelui profesor Grigore Balea, de fericită memorie. Episcopul martir este reprezentat în haine de pușcărie și înconjurat de sârmă ghimpată, o metaforă vizuală deosebit de sugestivă.

Episcopul dr. Alexandu Rusu a fost între 1930 și 1948 Păstorul spiritual al nordului Ardealului, zona cea mai compact greco- catolică (județele de atunci Maramureș și Satu Mare, plus un număr de parohii din alte județe ), păstorind peste 600.000 de suflete (inclusiv în perioada grea a ocupației maghiare 1940-1944). A fost arestat de autoritățile comuniste în octombrie 1948, deodată cu toți episcopii greco-catolici și după mulți ani de detenție la Sighet și în alte închisori, a trecut la cele veșnice în mai 1963 în închisoarea din Gherla, trupul său fiind aruncat în gropile comune de pe Dealul Cărămidăriei. Este unul din cei 7 episcopi greco-catolici martiri care au fost beatificați anul trecut de Papa Francisc.

Să binecuvânteze Dumnezeu Maramureșul cu multe haruri prin mijlocirea lui și noi să-i ducem cu vrednicie mesajul mai departe !

Preot prof. Marius VIȘOVAN

Nu am fost niciodată un pelerin înfocat și nici un căutător de vedete; nu am fotografii cu personalități și nu am ținut să se știe pe unde merg și ce fac prin lume; nu am vrut să îmi pun pe tavă experiențele mele sau trăirile sufletești. Este și motivul pentru care nici azi nu am făcut-o. Însă acum simt nevoia să împărtășesc din bucuria trăită și din senzațiile avute. Sper și cred că, în felul acesta, cei care ați dorit să fiți acolo, la Blaj, într-un puternic centru al credinței noastre, veți avea o fărîmă din cele trăite de mine.

Duminică a fost pentru mine o zi în care am trecut prin toate cele 4 anotimpuri; simbolic, am trecut printr-un ciclu al vieții, prin viața însăși: dimineață, cînd m-am trezit, am avut impresia că afară e iarnă. Era un aer puternic de ianuarie și ceața deasă dublată de un frig anormal de iunie care mi-a creat un disconfort greu de explicat. Apoi, de la Alba Iulia spre Blaj, am avut senzația de toamnă tîrzie și parcă totul pe drum prevestea ruginiul unei naturi ostile. Ajunși la Blaj, un frig de februarie m-a făcut să îmi iau și o bluză mai călduroasă, dar și o jachetă cu fermoar care se încheie pînă la gît. Drumul spre Cîmpia Libertății (unde nu am mai fost niciodată, deși am trecut de cîteva ori prin zonă) a fost unul în tăcere, fiind aliniați în șuvoaiele de oameni care se îndreptau din toate cele patru zări spre mare. Spre o mare bucurie, ce avea să vină. Și pe care cu toții o așteptam, o speram, o tînjeam. Într-o primăvară a speranței, care încet-încet prindea contur în natura ce se trezea la viață.

Din momentul în care am ajuns la locul destinat nouă, am căutat un petec de iarbă și o bucată de cer unde să putem mirosi parfumul unui loc istoric, dar și esența unui timp prezent ce urma să se concentreze în secunde care să ne țină cît pentru toată viața. Am găsit acest loc și am săpat puțin prin memorie după cîntecele generației Flacăra, cu celebrul “Cîmpia Libertății spune/ că Avram Iancu sîntem toți”. Am încercat să îmi imaginez ce au simțit făuritorii României atunci cînd, pe aceste locuri, vedeau peisajul pe care îl vedeam și noi acum și să simt înfiorarea mulțimii dornică de ceea ce ne leagă sau ne robește, ne motivează sau ne mîntuiește: libertatea! Am fost, am simțit, am ascultat, am plîns, m-am rugat, am fost binecuvîntat, am trăit. Eram, pe undeva, convins că venirea Omului lui Dumnezeu pe pămînt ne va lumina și cerul și ne va însenina și privirile, ne va bucura și ne va “trăi”. Și așa s-a și întîmplat, de vreme ce exact la momentul venirii lui, nu numai ceața, dar și norii s-au risipit și totul a făcut loc unei veri dulci și prietenoase.

Nu mi-am propus să fac o analiză a acestor momente – și nici a stărilor mele, ci doar vreau să redau cîteva din trăirile avute, să vă fac să fiți, pe voi ca cititori, cu mine, acolo. Le voi sintetiza în 3 mari idei, pe care le-am simțit din plin duminică la Blaj:

1. Unii oameni trăiesc viața ca și cum totul ar fi un miracol, alții trăiesc ca și cum nimic nu ar fi miracol pe lumea aceasta. Extrapolînd, gîndul pe care l-am avut este că starea alături de unii oameni este un miracol – și existența unor oameni dragi din jurul nostru echivalează cu un miracol! Trăirea prin și pentru Celălalt, cu Celălalt care ne bucură și ne umple clipa de frumos este echivalentă cu un miracol! Și e bine cînd îl putem citi și interpreta la adevărata lui valoare!

2. Întîlnirea cu Trimisul lui Dumnezeu pe pămînt nu este altceva decît un drum inițiatic spre noi înșine; bucuria pe care o simțim atunci cînd îl vedem pe cel mai mediatizat om al planetei, cînd percepem expresia lui bonomă sau gesturile lui calme și calde echivalează cu scoaterea la suprafață a dumnezeirii din noi, a frumosului din creatura divină pe care cu toții o reprezentăm. Întîlnirea cu Papa este, în fapt, dezbrăcarea noastră de hainele prejudecăților, de platoșa mîndriei și de accesoriile de care avem nevoie în teatrul vieții zilnice și deschiderea spre ceea ce însemnăm noi, cu adevărat, în intimitatea trăirilor noastre. Papa nu e decît modalitatea prin care Dumnezeu ne îndeamnă să fim mai apoape de ceilalți, de noi înșine, de El.

3. Simplitatea este starea de a fi, cel mai greu de obținut pentru că ea provine din paradoxul de a fi umil pentru a te putea înălța. Nu tratatele de filosofie sînt cele mai apreciate la nivelul unei gîndiri superioare, ci simplitatea; nu cuvintele pompoase sînt cele care dau măsura unui discurs înălțător, ci esența cuprinsă în cuvinte sau expresii simple, uzuale, la îndemîna tuturor, dar cu nivele diferite de interpretare. Adîncimea cuvintelor simple este mult mai mare decît distanța măsurată între expresii academice.

A propos de starea de simplitate, aici îmi aduc aminte de celebrele cuvinte ale lui Fernando Pessoa: „A gîndi la Dumnezeu înseamnă a nu-i da ascultare, pentru că Dumnezeu a vrut să nu îl cunoaștem, de aceea nu ni s-a vădit. Să fim simpli și calmi și Dumnezeu ne va iubi făcîndu-ne frumoși ca pomii și pîraiele și ne va da Verdeață-n Primăvară și-un rîu unde să curgem cînd ne vom sfîrși”.

Eu, duminică, mergînd împreună, am fost, am simțit, am ascultat, am plîns, m-am rugat, am fost binecuvîntat și am trăit din plin bucuria de a fi lîngă simplitatea și măreția lui Dumnezeu! Și am vrut, într-o oarecare măsură, să le dau și sighetenilor salutul meu de acolo și de aici, cuprins de bucuria de a fi mers pe un drum cu speranța! Împreună!

Mihai PĂTRAȘCU
2 iunie 2019

Luna mai, din anul de grație 2019, are rezonanțe civico – spirituale incontestabile, în special pentru noi, cetățenii României discrete. Este o lună ce poate influența direcția și viteza deplasării… Europei, dar poate să schimbe – în bine – și… sufletele noastre.

Duminică, 26 mai, sunt alegerile pentru Parlamentul European și, poate, mai important, începând cu 31 mai, un creștin cu un suflet grandios, Papa Francisc, vine în România pentru o vizită de 3 zile.

Probabil singurul rezultat concret, dorit și așteptat, după consumarea lunii florar, va fi pacea și „acalmia” spirituală ce se va așterne peste țară. Sper să nu fie pentru scurt timp!

Lumea noastră alunecă spre un mercantilism și un egoism înfiorător, anumite valori ce păreau definitiv confirmate de umanitate se destramă odată cu trecerea anilor și depersonalizarea oamenilor. Am asistat în ultimele săptămâni la „lecții” de demagogie pură, împinsă la isterie, fără limite de bun-simț, adoptate de către cei care își doresc să ne reprezinte în Parlamentul European. Sunt câțiva euro-nihiliști ce oferă alternative zglobii României, dar ar trebui să nu uităm niciodată că am fost și suntem în Europa și – iremediabil – suntem legați de valorile cultural – spirituale europene. Nu știu ce ar trebui să se întâmple ca să realizăm că, în virtutea unor anomalii de „adaptare” din partea noastră, drumul dezvoltării și al evoluției ține de rădăcinile europene. Multiculturalismul european nu ar trebui să dezbine, ci să unească popoarele europene care-și doresc să ofere alternativă globalismului pur tehnicist.

Particularitățile, sau mai bine zis exprimările, estice și vestice europene țin de frumusețea acestui continent ce ar trebui să dea tonul echilibrului și democrației în lume. Pe bună dreptate este considerată Europa leagănul, fundamentul, civilizației umane dar care, din păcate, nu știe să-și păstreze supremația în limite rezonabile, fără să-și renege valorile. În ultimii ani, tăvălugul economic a pervertit partea umanistă, morală, a societății. Mecanismele ultrasofisticate ale tehnologiei și dezvoltării explozive înghit în malaxorul zilnic toată frumusețea și farmecul europenist.

Am ajuns să urâm sau să ne temem de Europa, deși ar trebui să ne gândim la ce ar putea și ar trebui să devină – la un moment dat – mult visata entitate…. Statele Unite ale Europei. Am uitat și am dezertat de la principiile conviețuirii pașnice, tolerante, echilibrate. Estul și Vestul Europei nu sunt inamici. Genealogic, popoarele Europei sunt înrudite, fiecare națiune este, de fapt, un mix de multe și diverse neamuri. Valorile Estului și cele ale Vestului sunt complementare, nu se exclud, diferențele, subtilitățile dau frumusețea acestui teritoriu.

Trecând la evenimentul spiritual de la sfârșitul lunii mai, vizita Suveranului Pontif în România, cel mai important „gest” pe care l-am putea face ar fi să ne adaptăm mesajului Papei Francisc, de-a… merge împreună. Am uitat, de prea mult timp, să ne oprim pentru câteva secunde, minute, să ne ascultăm și să apreciem calitățile celuilalt, să (re)învățăm că dialogul și respectul sunt mai importante decât mârlănia și/sau forța. Rabindranath Tagore spunea – și câtă dreptate avea – că „cine folosește forța își dovedește slăbiciunea”. Am fost reîmpinși spre accente de intoleranță de către acei perfizi conducători ce au impresia că tupeul și forța sunt atuurile unui bun român, ale unui bun european. Câtă meschinărie la toți cei care se complac în invective și lozinci și uită de… fapte. De faptele dezinteresate, sincere, civice, morale.

„Să mergem împreună!” nu este o lozincă banală, desuetă, neverosimilă, poate fi un… proiect ce poate readuce Europa, dar și lumea pe un drum sustenabil, netulburat de impostură, de ură și minciună. De asemenea, deși este văzută ca o lume aparte, zona noastră estică, prin gestul firesc de a-l primi atât de normal, cu respect, pe Papa Francisc, mă face să cred că face pasul spre așteptata (din păcate, nu de către toți!) conciliere intra-creștină; cele două biserici surori, ortodoxă și catolică pot… merge împreună!

Normalitatea trebuie să plece azi, cred, de la noi, nu mai este cazul să așteptăm modele – fetișuri de la… sus-puși. Proiectul nostru, individual, trebuie să ne determine să ne dorim să ne respectăm, să nu ne lăsăm prinși în capcana fake-urilor și să ne construim fiecare universul făcând abstracție de micimea „păstorilor” politici.

Noi trebuie să mergem sincer, fără prejudecăți, împreună, pe drumul normalității, fără să ne abatem de la valorile europene confirmate.

Proiectul de țară, proiectul european, proiectul spiritual stă în fiecare individ.

Noi putem – după cum ne îndemna Confucius – aprinde fiecare o candelă, o lumânare, pentru ca împreună să risipim întunericul!

Ion MARIȘ

Sâmbătă, 11 mai 2019, va avea loc la Sighetul Marmației, pentru a optsprezecea oară, pelerinajul național anual al Bisericii Greco-Catolice la mormintele martirilor din fosta închisoare a elitelor României Mari. Pelerinajul din acest an, este dedicat celor șapte Episcopi Martiri ai Bisericii Greco-Catolice Române: Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu (Cardinal).

Procesiunea pelerinilor va porni la ora 9.00 de la închisoarea din Sighet (actualul Muzeu Memorial) până la Ciarda, unde va avea loc, începând cu orele 10.30, Sfânta Liturghie care va fi celebrată de episcopii greco-catolici împreună cu un număr mare de preoți, alături de călugări, călugărițe și credincioși din toată țara.

La Sighet și-au pierdut viața 4 episcopi catolici: Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu și Tit Liviu Chinezu – greco-catolici, alături de episcopul romano-catolic Anton Durcovici, deja beatificat.

Procesul de beatificare (prima fază a canonizării) al celor șapte Episcopi Greco-Catolici Martiri va avea loc la Blaj, în data de 2 iunie 2019, în prezența Papei Francisc.

Salut, Sighet!

sursă foto: http://www.primaria-sighet.ro

Duminică, 21 Aprilie 2019, ora 19:00, Corul Bisericii GRECO-CATOLICE „CRISTOS REGE” Sighetu Marmației, dirijor – prof. Rodica Gheorghiu ne invită la CONCERTUL DE FLORII dedicat celor 7 episcopi greco-catolici morți în închisorile comuniste, adevărați martiri ai neamului românesc, care vor fi beatificați de Papa Francisc la Blaj în 2 iunie 2019. Sighetenii sunt așteptați pe Celularul „Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței” pentru a participa la acest concert solemn.

Dintre cei șapte episcopi greco – catolici martiri, cu excepția episcopului Vasile Aftenie, toți au trecut prin teribila închisoare de la Sighet, iar trei dintre conducătorii spirituali ai greco – catolicilor români – Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Valeriu Traian Frențiu – au murit în închisoarea din orașul nostru.

Salut, Sighet!

Un geniu rămâne geniu chiar și la 16 ani, iar un bichir nu rămâne nici măcar bichirel la 50 de ani .

După moartea lui Aron Pumnul, în 1866, Eminescu se lasă de școală și pornește, pe jos, de la Cernăuți, pe drumul cel mare, împărătesc, spre capitala românismului, Blajul, cu gândul de a-și da examenele restante de clasa a III-a. În romanul autobiografic „Geniu pustiu”, relatează despre călătoria spre BLAJ, din vara lui 1866: „Într-o zi frumoasă de vară, îmi făcui o legăturică, o pusei în vârful bățului și o luai la picior pe drumul cel mare, împărătesc”.

Ajuns la marginea Blajului, pe dealul Hula, face un popas sub un tei pentru a admira panorama orașului. Entuziasmat, Eminescu exclamă: „TE SALUT DIN INIMĂ, ROMĂ MICĂ, ÎȚI MULȚUMESC, DUMNEZEULE, CĂ M-AI AJUTAT S-O POT VEDEA”.

Auzi, bichirelule, ce cuvinte ieșeau din gura unui adolescennt de 16 ani? Atunci tu, un „epigon”, de ce încerci să duci în derizoriu numele unui oraș pe care numai un geniu, ca Eminescu, îl putea numi „ROMĂ MICĂ” ?

Voi încerca, foarte pe scurt, să argumentez cum și de ce Blajul mai era numit MICA ROMĂ.

În anul 1855, Sfântul Scaun recunoaște Mitropolia de Alba Iulia și Făgăraș, cu sediul la Blaj și întemeierea episcopiilor de Lugoj și Cluj-Gherla, prin 3 bule pontificale. Aceste documente creionează frontiera teritoriilor locuite de români, deja la 26 noiembrie 1853. În documentul pontifical de întemeiere a eparhiei Cluj-Gherla, se vorbește explicit despre „națiunea românilor transilvăneni”. Cu alte cuvinte, la 1853, Roma intuiește frontierele ce vor fi recunoscute prin actul de la 1 Decembrie 1918 și menționează printr-un document oficial existența credincioșilor de naționalitate română din Transilvania.

Începând cu anul 1853, în Anuarele pontificale din întreaga lume vor figura în rândul diecezelor catolice și cele 4 eparhii greco-catolice pentru credincioșii NAȚIUNII ROMÂNE DIN TRANSILVANIA.

Și acum, bichirei și bichirici, să-l ascultăm pe Mircea Eliade, care sintetiza poetic rolul esențial al ȘCOLILOR BLAJULUI pentru națiunea română: „Făclia aprinsă acum 200 de ani la Blaj, nu a mai putut fi stinsă de atunci și nici nu se va stinge vreodată. Această făclie, Inochenție Micu-Klein, Petru-Pavel Aron au încredințat-o sutelor și miilor de tineri ardeleni care au învățat atunci în „Școalele Blajului”. Odată trezită conștiința latinității noastre, nimeni și nimic n-au mai putut-o nimici. Limba, literatura, cultura modernă, poartă pecetea făurită la Blaj – cu câte lacrimi, cu cât sânge, cu cât geniu, o știe numai istoricul care și-a închinat toată viața cercetând această epocă eroică. Asemenea creații spirituale n-au moarte, căci ele s-au identificat cu însuși geniul care le-a dat naștere”.

SFÂRȘITUL PĂRȚII A DOUA

prof. Vasile POP

Deși mai sunt vreo două luni până la vizita Papei Francisc în ROMÂNIA, apele au început să se agite, atât presa scrisă, cât mai ales televiziunile și radioul central, dezbat în diferite emisiuni momentul, care se vrea, cu adevărat, a fi unul istoric .

Desigur că organizarea unei asemenea vizite implică și niște măsuri cu totul excepționale. E bine că organele abilitate își fac treaba în liniște. În schimb presa, de toate orientările, începe să-și arate ”colții” mai mult sau mai puțin ascuțiți. Întâmplător, în după-amiaza acestei zile (duminică, 24.03.2019), am urmărit câteva fragmente dintr-o emisiune de la B1, emisiune moderată de domnul Bădin. La una dintre rubricile emisiunii, se prezenta vizita papei nu ca fiind efectuată în țărișoara noastră, ci la… secuii din Transilvania. Păi, domnule Bădin, vă știam un om echilibrat, cu capul pe umeri, dar de data aceasta, alături de domnul Bichir, mi-ați apărut ca ”doi Vadimi” în miniatură.

Vă reamintesc, domnilor, că papa efectuează o vizită în România, unde întâmplător, într-o anumită zonă a ei, există o populație de religie romano-catolică, iar Suveranul Pontif va oficia o liturghie, cu ocazia pelerinajului anual la statuia Sfintei Fecioare. Pelerinaje de asemenea proporții se mai organizează la Lourdes, în Franța sau la Fatima, în Portugalia.

Nu înțeleg de ce i-ați dat o conotație politico-naționalistă unui asemenea eveniment, pentru că, oricum, și fără vizita papei, de Rusalii, se organizează acest pelerinaj. Desigur că, dumneavoastră și invitații nu ați vrut să pierdeți ocazia de a-i avertiza pe români că Ungaria va invada Transilvania cu această ocazie.

Un alt lucru deranjant a fost și faptul că ați vorbit foarte puțin despre vizita papei la Iași și la Blaj, Domnul Bichir afirma că la Iași doar ceangăii sunt catolici , lucru total neadevărat, cât despre Blaj, același domn afirma că în Ardeal mai sunt doar vreo trei sute de mii de greco-catolici. Frumos, domnule Bichir, foarte frumos, că doar și minciuna-i vorbă, chiar prin omisiune. Nu cumva chiar biserica pe care o reprezentați și-a adus tainul, alături de comuniști, la suprimarea bisericii greco-catolice în 1948? Au ridicat reprezentanții cultului ortodox măcar un deget pentru a protesta împotriva arestării și apoi asasinării celor 7 episcopi greco-catolici, al căror nume vi-l prezint chiar acum:
1. Valeriu Traian-Frențiu
2. Vasile Aftenie
3. Ioan Suciu
4. Tit-Liviu Chinezu
5. Ioan Bălan
6. Alexandru Rusu
7. Iuliu Hossu

”Papa Francisc a semnat la data de 19 martie 2019 decretul de recunoaștere a martiriului celor 7 episcopi greco-catolici, servi ai lui Dumnezeu. Cei 7 episcopi au fost uciși din ura față de credință în diverse locuri din România între 1950-1970”.

SFÂRȘITUL PRIMEI PĂRȚI

prof. Vasile POP

sursă foto: radioiasi.ro

Duminică, 3 martie 2019, în Biserica Parohială CRISTOS REGE din Sighetu Marmației a avut loc un eveniment deosebit de important.

În urma pensionării părintelui Filip Onisim, după 25 de ani de păstorire neîntreruptă, Episcopul de Maramureș, Preasfințitul Vasile Bizău a încredințat parohia preotului Vasile Florea. Așa cum azi spunea de la altar Vicarul general al Episcopiei de Maramureș, Augustin Butica citându-l pe Eminescu „Toate-s vechi și nouă toate”, părintele Vasile Florea își continuă de fapt activitatea, el slujind –  alături de părintele Filip Onisim – de 14 ani în Biserica Greco Catolică CRISTOS REGE.

Doresc pe această cale să-i mulțumesc preotului Onisim FILIP pentru întregul său aport fizic și spiritual, în special în construirea impunătoarei biserici de la Sighet, pentru dăruire și gestionarea tuturor problemelor în atât de mulți ani de păstorire. Îi dorim să fie sănătos, să aibă o viață frumoasă alături de cei dragi și să ne pomenească în rugăciunile sale pentru ca biserica să-și continuie drumul întru mărirea Lui Dumnezeu.

Noului desemnat PAROH, părintele FLOREA Vasile îi dorim inspirație cerească, înțelepciune și har, fiindcă atât de încercata biserică GRECO-CATOLICĂ a fost o demonstrație continuă de perseverență în credință. Mărturie stau, de-a lungul istoriei sale zbuciumate, imensele sacrificii umane din perioada comunistă. Anul acesta, cu ocazia vizitei Papei Francisc în România, vor fi beatificați episcopii greco-catolici care au sfârșit în închisorile comuniste datorită nerenunțării la CREDINȚĂ.

Cei care vin la biserică sunt, în general, oameni din toate mediile sociale, care așteaptă o vorbă bună, sfaturi care să-i apropie și mai mult de Dumnezeu. Deci, putere de muncă în folosul comunității greco-catolice, deschidere spre ecumenism și multă iubire de Dumnezeu, acestea trebuie să ne facă mai buni pentru a aprecia darurile pe care Isus ni le oferă zilnic și nu le vedem de multe ori.

Harul lui Dumnezeu să vă însoțească, părinte Vasile Florea, noi vă vom fi alături necondiționat!

Rodica GHEORGHIU, dirijorul Corului CRISTOS REGE