Minune mare la Sighetu-Marmației! (autor, Ileana Pisuc)
Profit de faptul că vara încă nu e sfîrșită și orașul nostru este încă vizitat de turiști curioși, așa că vin în întîmpinarea lor cu o noutate demnă de văzut și de admirat!
De ce să ne mîndrim doar cu un monument „architectural” (CUIUL) amplasat la intrare pe Pietonală și să nu ne mîndrim și cu un Monument al Naturii?! Monument pe care nu l-a sădit nimeni, nu l-a săpat, nu l-a udat, dar care se îndărătnicește să existe!
E o floare, eu aș numi-o „floare de colț” a Sighetului, care poate fi văzută în vreo 3 – 4 exemplare, în parcul central, dispersate în trei jardiniere, direct în iarba tocită din ele. Fiind o floare gingașă, a răsărit parcă rușinată în cîte un colț al jardinierei (de unde și numele).
Departe de mine gîndul că la apariția ei ar fi contribuit vreunul din edilii urbei. Ea pur și simplu a răsărit din amintirea timpurilor bune cînd panseluța mai reprezenta ceva, era aproape un brand național! E ca un surîs de vară ironic peste nepăsarea celor aleși.
Erau vremuri cînd, la știri, se prezentau în direct ceremoniile de primire – predare ale panseluțelor din parcuri între gardienii publici.
Acum nici panseluțele nu mai sunt ce-au fost, nici gardienii publici nu se mai numesc așa. Toate au „involua”, funcție de necesități… Măcar atunci se justificau niște salarii, aveau de numărat, acum ce să mai numere? Că sunt mai mulți paznici decît panseluțe!
Unde sunt gardurile vii din trandafiri care bordurau parcul, jocul de desene și culori ale florilor care-ți încînta ochiul? Iarba tunsă și îngrijită?
Castanii mutilați dau o imagine dezolantă ca de după război, neasigurînd acea umbră răcoroasă cu care eram obișnuiți de zeci de ani… Sau să fie oare o politică de a nu „umbri” edificiul din fața parcului, Cinematograful, care stă să cadă de pe piloni!?
Ar fi o concurență neloială? Se vor toate o apă și un pămînt!
……………………………
E o „toropeala” de nepăsare, de lene, din care nu știu cine ne-ar mai putea scoate.
Mi-e dor de o imagine (e mai mult S.F.) cu un primar activ, sportiv, întîlnit pe stradă, pe jos, cu viceprimarul de mina (metaforic vorbind) cu care să pună la punct un plan de reanimare a orașului, cu carnețele și pix în mînă, la obiect!
Poate că de la această I.A ar fi mai mari speranțe, poate ar fi mai umani decît „umanii” în care din 4 în 4 ani ne punem nădejdea!
Ileana Pisuc
Nota redacției: Nu vă speriați, imaginea din centrul Sighetului este din perioada interbelică!
