LIFESTYLE: Reconversie în Estremadura, Spania (autor, Paul Seling)

Ne-au plăcut întotdeauna renovările și reconversiile. Caracterul pe care clădirile vechi îl dau proiectelor este greu de obținut de o clădire integral nouă. Dar reconversiile sunt și ele o formă de artă, și exemple negative se găsesc destule printre cele reușite. Uneori încercările sunt forțate, pretențioase sau pur și simplu urâte.

Cele foarte bune reușesc întotdeauna să respecte caracterul căldirii existente și în același timp să introducă o perspectivă nouă. Efectiv, să transforme vechiul în nou.

În cazul de față, un grajd abandonat a fost reconvertit într-o casă unifamilială. Situat în Guijo de Santa Barbara, în Caceres, Estramadura, Spania, clădirea se găsește într-o zonă cu istoric, într-un mediu pur, natural. E de asemenea o zonă cu contraste puternice, veri fierbinți și ierni necruțătoare, reci.

În timp ce au încercat reconversia unui grajd grav afectat de trecerea timpului, arhitecții din Madrid, Abaton Architects, au încercat și să integreze noua construcție în mediul înconjurător.

Situată departe de orice sursă de electricitate sau apă, clădirea beneficiază de instalații ecologice de captare a energiei solare și a apei pe timpul iernii. Oricum, designerii clădirii au echipat-o în așa fel încât să consume minim de energie posibil.

Orientată spre sud, casa de 322 mp e ideal poziționată pentru a capta soarele pe timp de iarnă, în timp ce consola de la etaj o protejează de căldura toridă a verii. Ferestrele sunt acoperite cu obloane de lemn, pentru o izolare mai bună.
Două izvoare situate în apropiere aprovizionează cu apă pură băile și piscina, și folosesc de asemenea și la irigarea grădinii.

Poate cele mai plăcute însușiri ale acestei reconversii sunt liniile orizontale, folosirea și evidențierea pietrei și a lemnului învechit. Ferestrele mari oferă vederi spectaculoase către natura înconjurătoare și adaugă câte ceva armoniei și liniștii întregii case.

Paul Seling




POETIKA – Paul Seling

Paul Seling, fratele cunoscutei cantautoare Paula Seling, născut la Baia Mare, va atinge în curând “borna” de 40 de ani. S-a format în zona artelor începând cu vârsta de 6 ani. A terminat școala de muzică în Baia Mare, clasa pian, dar a fost interesat încă de mic de muzica electronică, ambientală și, în general de tot ceea ce implică experiment și noutate în zona de expresie artistică.

Ulterior, s-a “îndrăgostit” de arhitectură pe care a considerat-o “amestecul fericit între arta pură și științele tehnice”. A absolvit Școala de Arhitectură din București în 2002, cu gândul de a crea doar în condiții propice în spiritul ambițiilor unui tânăr experimentalist.

În perioada 2004 – 2007 a muncit împreună cu părinții lui în firma familiei – una dintre principalele societăți producătoare de mobilier – de la… Sighet.

Odată cu închiderea activității firmei, în 2007, a început să revină treptat la artele aplicate. La început a fost arhitectura, apoi muzica electronică și în final desenul, grafica.

Poeziile sunt, așa cum ne-a declarat Paul: urme ale trecerii printr-o etapă artistică, aceea în care îmi propuneam să folosesc doar scrisul ca „armă” într-un război creativ cu „cei mai buni” pe care îi cunoșteam la acea vreme. Îmi place să scriu pentru că nu există în modul acesta de comunicare nicio altă constrângere „tehnică” sau „practică”, și conținutul gândurilor noastre circulă liber, neîngrădit și nealterat, până la „consumator”.

Official Website : https://paulseling.info

Dragoste cu mobila de bucătărie

îmi doream demult să fac dragoste cu mobila de bucătărie,
să mângâi sânii sertarelor în care stau furculițele,
scaunele toate să fie niște amante
cu pulpe fierbinți așteptându-mă disperate
la robinet să curgă neîncetat lacrimi
mașina de spălat, ca o fecioară infatuată,
să aibă parte de primul viol electric,
îmi doream demult un calorifer senzual, cu forme aburinde,
pe care să-l mângâi
neîncetat,
neîntrebat,
necenzurat,
să fie o veșnică rezonanță
între pielea mea aspră și perdeaua de plastic
eram pregătit, îmi făcusem analizele, testele ieșiseră ok,
cumpărasem duzini de prezervative
căci mă oripila gândul că din toată această nebunie
mobila de bucătărie ar putea rămâne gravidă,
și mă voi trezi, doamne ferește! – peste un timp -,
cu niște scaune pitice și mucoase
scâncind pe mocheta cu pătrățele rubinii
sau cu cine știe ce sertărașe și dulăpioare
albe sau rozalii, purtând pamperși sticloși
și molfăind din suzete de inox,
oricât aș fi fost de inconștient, mi-era teamă,
să-mi împart bucătăria cu altcineva,
în fine, mă hotărâsem,
va fi azi sau nu va fi niciodată,
aveam o poftă nebună să mușc din pieptul de lemn al mesei,
și poate așa s-ar fi întâmplat
și poate totul ar fi decurs normal,
dacă nu apăreai tu,
dacă nu-ți venea ție ideea
să-ți muți la mine trupul
în după-amiaza aceea.

False story_love story

hai să falsificăm împreună viitorul
de comun acord cu marile puteri
de comun acord cu liberii cugetători
cu principalii realizatori de talk-show-uri
să-l falsificăm în așa fel încât de mâine
iubirea să poată fi comandată
din cataloage color, de la pagina 29,
capitolul « îmbrăcăminte de sezon »
în diverse culori, într-o gamă diversificată de modele,
sau, și mai bine, direct de pe site-uri
plătibilă instantaneu cu visa card, cu american express,
să vină iubirea asta direct în e_mail-ul utilizatorului
odată cu veștile bune, odată cu veștile mai puțin bune,
sau de-a dreptul proaste,
odată cu alte oferte și știri
ale diferitelor agenții de presă,
hai să falsificăm împreuna sentimentele
chiar de mâine,
sau nu, de ce să mai așteptăm atât ?
chiar din seara aceasta,
eu să te urăsc, să îți strig în față
că ești cea mai lașă și mai neconsumabilă curvă
tu să te prefaci că nu exist
că nu m-ai cunoscut niciodată
că nu am fost împreună
la mare,
la munte,
în spitale,
în săli de cinema
tu să-ți vezi mai departe de tine,
de amanți, de facultate,
de bijuterii, de preparatul clătitelor,
ca și cum eu nici nu aș exista
ca și cum eu nici nu te-aș urî,
fie și de probă,
fie și pentru o clipă.
hai să falsificăm toate nostalgiile,
să neutralizăm iarna cu săruturi fierbinți
să facem dragoste în fața morții
în cele mai intime,
în cele mai fanteziste poziții,
să moară de ciudă,
să ne lase în pace
să ne ducem mai departe
crucea,
amintirile,
fanteziile,
nebuniile,
să putem spune și altora
cât de importantă este uneori
falsificarea anumitor chestii
aparent neesențiale.