Sighetu Marmației a participat la IBTM World Barcelona 2022

Recuperarea sectorului turistic în contextul post-pandemic a devenit o prioritate a majorității statelor, la nivel mondial o persoană din zece fiind angajată în industria călătoriilor de vacanță. Turismul a fost și rămâne o oportunitate pentru dezvoltare, în special pentru destinațiile cu puternică amprentă culturală, sau pentru cele care au un mediu natural favorabil.

În aceste circumstanțe, Ministerul Antreprenorialului și Turismului și-a reluat participarea la evenimentele de promovare, care au avut loc în această toamnă, reprezentând interesele României la târgurile de turism de la: Londra, București, Varșovia și Barcelona. De asemenea, Consiliul Județean Maramureș a fost prezent la toate evenimentele enumerate mai sus, iar municipiul Sighetu Marmației a fost invitat să participe în calitate de co-expozant la târgurile de turism de la București și de la Barcelona.

Maramureșul beneficiază de un patrimoniu natural și cultural excepțional, dar în contextul în care criza sanitară mondială a afectat mai ales sosirile internaționale, sunt necesare acțiuni concrete pentru a profita de oportunitățile de promovare, scopul fiind revenirea la indicatorii de dinainte de anul 2019. Reconstruirea unui sector turistic rezilient și sustenabil devine astfel un imperativ atât pentru județul Maramureș în general, cât și pentru destinația Sighetu Marmației.

A XXXI-a ediție a IBTM World (Incentives, Business Travel & Meetings), care s-a desfășurat în perioada 29 noiembrie – 01 decembrie 2022, a fost organizată, ca de obicei, în format Business-to-Business, evenimentul nefiind deschis spre participare publicului larg, ci doar profesioniștilor din turism și reprezentanților destinațiilor turistice. La acest târg de turism, au participat reprezentanți din peste 100 de țări, aproximativ 2200 fiind expozanți și mai mult de 3500 cumpărători.

Scopul IBTM World 2022 a fost de a pune la dispoziția participanților o platformă de colaborare directă, prin intermediul căreia s-au promovat noi oportunități de afaceri și evenimente, susținute de o serie de destinații culturale originale și de utilizarea noilor tehnologii. La final, se poate afirma că evenimentul a avut succes, pentru că cifrele ediției din anul 2019 au fost depășite, aceasta demonstrând potențialul de revenire rapidă a pieței turistice internaționale.

Maramureșul a fost reprezentat prin intermediul brandului turistic „Visit Maramureș” de Rada Pavel, din partea Organizației de Management a Destinației Județene Maramureș, de Teofil Ivanciuc, din partea Consiliului Județean Maramureș și de Petru Daniel Măran, din partea Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Sighetu Marmației. Întâlnirile dintre reprezentanții destinației noastre și cumpărătorii interesați (agenții de turism, platforme de promovare online, ghizi de turism etc) au fost programate în prealabil pe site-ul web al evenimentului. Potențialii cumpărători care ne-au vizitat la stand au provenit din: Spania, SUA, Marea Britanie, Lituania, Italia, Olanda, Africa de Sud, Polonia, Norvegia și altele.

La aceste întâlniri, am distribuit materiale promoționale, le-am arătat celor interesați fotografii și filme despre Maramureș, le-am povestit și le-am explicat motivele pentru care destinația noastră este unică și merită vizitată. Cumpărătorii au fost interesați să promoveze și să vândă în țara lor o destinație specială, recunoscută pentru arhitectura în lemn, peisajele antropice rurale și tradițiile unice.

Standul României a fost animat și vizitat intens în data de 1 Decembrie, care a fost ultima zi a târgului, când majoritatea expozanților români s-au îmbrăcat în costume tradiționale. De ziua națională, la standul țării noastre s-au servit de asemenea băuturi și mâncăruri românești.

Am profitat de participarea la acest târg pentru a purta discuții la standul Barcelonei, întâlnire facilitată de doamna Tudorița Lungu, secretar de stat MAT, unde am avut un schimb de bune practici cu reprezentanți ai biroului de turism „Barcelona Turisme”, care are ca scop promovarea ofertei turistice a orașului Barcelona pe piața turistică internațională.

Consider că prezența noastră la acest eveniment de promovare la cel mai înalt nivel a fost una fructuoasă și sperăm să se concretizeze prin atragerea unui număr cât mai mare de turiști internaționali. Participarea la acest gen de evenimente este importantă pentru a consolida imaginea pe piața turistică internațională a Maramureșului și, bineînțeles, a municipiului Sighetu Marmației.  Mulțumim pentru invitațiile de participare la târgurile de turism Consiliului Județean Maramureș, Ministerului Antreprenorialului și Turismului și Hotelului Grădina Morii, care a sponsorizat tipărirea materialelor promoționale pentru municipiul Sighetu Marmației.

 

Petru Daniel Măran
CNIPT Sighetu Marmației




Sighetul a găzduit un turneu de Tenis de Masă pentru… promovarea păcii!

Miercuri 6 aprilie s-a sărbătorit Ziua Mondială a Tenisului de Masă. Cu această ocazie pasionații care practică acest sport în Sighetu Marmației au organizat un turneu amical la care au participat și reprezentanți ai clubului partener din Slatina (Ucraina). În contextul războiului, datorită restricțiilor de trecere a frontierei pentru bărbații din Ucraina, doar doi jucători din localitatea de la nord de Tisa au putut lua parte la evenimentul din Sighetu Marmației. Turneul s-a desfășurat pe echipe, în total au participat 20 de sportivi care au format echipe de dublu.

În cadrul turneului de anul acesta, numit „Sighetu Marmației – Peace and Sport Table Tennis Tournament”, desfășurat la Liceul Tehnologic Marmația, obiectivul principal a fost promovarea prieteniei și a păcii prin sport, competiția fiind lăsată în plan secund.
Evenimentul de anul acesta nu este primul de acest gen, anul trecut comunitatea pasionaților de tenis de masă din Sighetu Marmației a organizat un eveniment similar, deși în contextul pandemiei globale organizarea competițiilor sportive era supusă unor restricții privind numărul de participanți.

Tenisul de masă are o istorie amplă de promovare a păcii și a dialogului la nivel global, putând fi menționat în acest sens programul „Ping Pong Diplomacy” derulat de Fundația Federației Internaționale de Tenis de Masă, care se dorește a fi un actor geopolitic activ la nivel mondial (https://ittffoundation.org/programmes/ping-pong-diplomacy).

Mulțumim sponsorilor Ralec Wash și Aska Grafika, care s-au implicat în organizarea evenimentului. Pe viitor sperăm ca acest turneu să aibă loc anual în Sighetu Marmației. În cadrul viitoarelor evenimente pe care le vom organiza vom continua să promovăm un stil de viață sănătos și incluziunea socială prin sport, în speranța că tenisul de masă va avea cât mai mulți practicanți în orașul nostru, mai ales în rândul tinerilor.

Petru Daniel Măran