Din nord

Eu vin din nord
și nu am văzut marea niciodată
și totuși poemele mele sunt pline
de tot felul de vietăți
de tot felul de pești
de năvoade
și de zbaterile apelor de dedesubt

am aflat însă mai târziu
că locul unde m-am născut
a fost cândva un adânc de mare
Marea Tethys

                                           (din volumul „Dializa luminii”) 

* * *

Nota redacției: volumul „Dializa luminii”, autor, Vasile Trif  (Editura Nord Literar, Baia Mare, 2026), a fost distins cu Premiul Editurii Valea Verde la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației, ediția 53)

* * *

VASILE TRIF s-a născut în Baia Mare (județul Maramureș, România) și locuiește în prezent în Canada.
Este preot la Biserica Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, Saint-Eustache, Québec, Canada. E licențiat în Teologie, în Filozofie și deține un masterat în Teologie la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A urmat de asemenea, din 2007, cursurile Facultății de Asistență Socială la Université du Québec à Montréal (UQAM). Fiind licențiat în acest domeniu, profesează în sistemul de sănătate canadian.
În 2002 debutează cu volumul de poezie Fiul în risipire la Editura Risoprint, Cluj-Napoca. Publică în diferite reviste literare din țară și din străinătate. Al doilea volum de poezie, un volum bilingv (română-franceză): Pescuirea minunată/ La Pêche miraculeuse, în traducerea poetului Jean Poncet, cu texte de escortă de Horia Bădescu și Andrei Seleanu, a fost publicat în 2024. Poeziile sunt însoțite de ilustrațiile autorului.
E prezent în O antologie a poeziei maramureșene: de la poezia populară la poezia contemporană (2009), realizată de poetul Nicolae Păuna Scheianu, Editura Ethnologica (2010), și în patru antologii americane: Hidden in Childhood: A Poetry Anthology (2023); Petals of Haiku: An Anthology (2024); Tranquility: an Anthology of Haiku (2025); Haiku for Soulmates (2026), toate la Editura Literary Revelations.
Frecventează din 2012 școala de arte plastice Atelier d’Art anciens Valuarda din Montréal. Expune icoane pe sticlă în anul 2015 în cadrul expoziției colective À la rencontre de l’Invisible, organizate în colaborare cu Le Musée des métiers d’art du Québec (MUMAQ). Expune și în anul 2019, în cadrul expoziției L’amitié spirituelle. În 19 noiembrie 2019 are prima expoziție personală, intitulată Immersion, la Galeria Queens of the Arts din Montreal, care a cuprins 50 de lucrări în tehnică mixtă.
În 2022 participă la 44 Art Events – Rassemblement des Arts (Montréal) cu lucrări în tehnică mixtă. Expune în același an într-o expoziție de grup la Galeria BOA (curator: criticul de artă André Seleanu). Cu ocazia Festivalului Internațional de Jazz de la Montreal, în iulie 2023 participă cu lucrări într-o expoziție de grup și personală la Centrul Gesù – Catedrala Iezuită (curator: profesorul Norman Cornett). Din 2024 este expozant permanent pe simezele Maël Galerie din Montréal.
În octombrie 2024 participă la expoziția de grup Exil, la Galeria BOA din Montreal (curator: criticul de artă Monique Brunet-Weimann). Expune în același an într-o expoziție de grup intitulată Antisymmetric – Perspective româno-canadiene în arta contemporană, la Institutul Cultural Român din New York, SUA.
Este membru al Uniunii artiștilor plastici și muzicieni români din Canada (UAPMRca), calitate în care participă în iunie 2026 la expoziția de grup Harmonies d’été la Le conseil des arts de Montréal (CAM).

Salut, Sighet!

Sighetul meu de atunci, de departe…

și vine o zi când îți întrebi cinstit sufletul,
când toate gândurile lovesc același răspuns necruțător
ca plecarea neașteptată a cuiva pentru care nu te poate pregăti nimeni.
Când dorul devine un pod hibrid ce se întinde
ca o coardă de la marginea inimii tale la marginea altor inimi
ce se strâng să doară puțin și în jurul tău

cu miros de ploi peste străzi prăfuite la sfârșit de zi

cum mâna ta se prăbușește în secret într-o altă mână și este cald și plăcut
aproape că ai senzația că așa va fi până la sfârșitul timpurilor

că ai putea pune nume nou unei ape, apoi să plângi după fiecare suflet
ce se naște undeva pe pământ

părul ți se umple de stele și lacrimi vii
crești timid ca o magnolie ce erupe din ghiocul ei fără teamă
în cea mai tulburătoare dimineață de duminică

la un capăt de drum, un cimitir cu eroi necunoscuți,
la celălalt –
un izvor rece de munte crestând fiori în Solovan.

(din volumul „Dincolo de veghea Ofeliei” – în curs de apariție)

* * *

■ Antonia Luiza DUBOVICI (n. ZAVALIC) s-a născut la 24 iulie 1989 în Sighetul Marmaţiei.
■ Este licenţiată în Asistenţă Socială şi absolventă a Programului Masteral Asistenţă Socială în Spaţiul Justiţiei. Probaţiune şi Mediere în cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
■ Stabilită în SUA din anul 2018.
■ A publicat în revistele: Mantaua lui Gogol, Actualitatea Literară, Singur, Oglinda Literară, Cronica, Negru pe Alb, Marmația Literară, Mișcarea Literară, Tu-carte deschisă, în ziarul județean Graiul Maramureșului etc.
■ Debut editorial cu volumul: ■ Despre fluturi și praf (Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2013).
■ După debutul editorial a publicat volumele: ■ Despre înfrângerea definitivă a întunericului (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2015) ■ Templul de Adamant/ Храм Адаманта/The Adamanth Temple (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2019).
■ Este inclusă în antologiile de poezie: ■ Cinci Poete (Antologia Concursului de poezie „Armonii de Primăvară”, Vișeul de Sus, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2015) ■ Pe aleea cuvintelor (Editura Inspirescu, Satu Mare, 2015) ■ Pași împreună (Editura Gutinul, Baia Mare, 2015).
■ Premii: Premiul „Ileana Mihai”, acordat de Centrul de Studii Maramureșene Sighetul Marmației cu ocazia Zilelor Scriitorului Sighetean, iulie 2015; Trofeul „Primăvara 2015-agonia.ro” în cadrul Concursului de Poezie „Primăvara 2015-agonia.ro”; Premiul Revistei „Mișcarea Literară’’ la Festivalul Naţional de Poezie „Armonii de Primăvară”, mai 2014;  Premiul pentru debut al Serilor de Poezie „Nichita Stănescu” Desești (septembrie 2013); Premiul pentru debut la Festivalul Naţional de Poezie „Armonii de Primăvară”, Vișeul de Sus (2013).
■ Traduceri: Când aveam 19 ani de Ian Macilwain, Broombank Publishing, 2016 (publicată ca ediție specială în limba engleză de Broombank Publishing, SUA).

Nota redacției: LA MULȚI ANI, ANTONIA! Să-ți fie viața un minunat poem!

Salut, Sighet!

Foto: Chris Sorendo

Edecul curgerii

Pe malul Izei se odihnesc toate cuvintele și
gândurile neîncolonate
umbrind sălciile căzute-n îndoieli
de prisos
să le oglindim în sinusoidele
apei atât de fascinată
de culorile zilei doar azi
și-a veșnicului trecător
un stejar doborât de tristețea ramurilor inutile
și-a cuiburilor în care nu se mai nasc zboruri
și nici un semn care să oprească
să ne oprească să ne abată tăcerea.
Pe luciul apei s-au așezat
soarele luna și multele stele
obosite să mai urce Solovanul.

                                                         (Ion Mariș, din volumul „…65…” , în curs de apariție)

* * *

Ion Mariş s-a născut în 16 aprilie 1961. A absolvit Institutul Politehnic Cluj Napoca – Facultatea TCM (1986).
Și-a desfășurat activitatea în domenii diverse: tehnic, bancar, turism, consultanţă, farmaceutic.
A activat în câteva cenacluri literare atât ca elev la Sighet (Liceul „Dragoş-Vodă”) cât şi ca student la Cluj- Napoca. A publicat poezie  şi proză în diferite reviste şi periodice.
Este membru fondator al Clubului Rotary Sighet (2001) și coordonatorul  Editurii Valea Verde din Sighet.
Premiul Revistei „Convorbiri literare” în anul 2020 la Festivalul Internațional de Poezie din Sighet.
Premiul Festivalului Internațional de Poezie Sighet – 2022.
Premiul pentru Poezie, concursul „Cărțile anului”- Maramureș, 2024.
Premiul pentru publicistică, concursul „Cărțile anului” – Maramureș, 2025.
Este membru al Uniuni Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) din anul 2021.
A publicat volumele: „Autostop printre gânduri” (2016), „Salut, Sighet!” (2016), „La masă cu președinții” (2016), „Vesperare” – poezie (2017), „Ultimul poem (…)” – poezie (2019), „Ion Bledea – Sculptorul Nordului” – album (2019), „#CNDV100 – Convorbiri – mărturisiri” – interviuri, co-autor (2019), „Sentimente neasigurate” – poezie (2021), „Semne, pe_semne” – poezie (2022), „Eugen Mihaljek un AS de… 66 de puncte” –  co-autor (2022), „Re_semnat” – poezie (2024), „Cu spatele la Centru” – publicistică (2025).

Salut, Sighet!

Nota redacției: Echipa „Salut, Sighet” îi dorește colegului nostru… LA MULȚI ANI!

Ca florile, ca zarea

Ca florile, ca zarea când își ridică pleoapa
privind de sus în jos ori dimpotrivă când
se aud în Vale căprioarele plângând
ca ochii orbi ai serii, când se deschide groapa

în care cad ai nopții de nepăsare bulgări
tot astfel se prăvale în nicăieri Mioapa
ce poartă-n loc de rochii o rasă de călugări
și-n păr frunze de laur precum coroană Papa.

O, și de-a fost vreodată, azi nu-i decât părere
a buzelor rotunde poteci sunt pietruite
și-a sânilor coline desferecate sfere

clopote de vecernii ce tac înmărmurite
virtuții închinate, tristeții dând putere
și focului din urmă vâlve de fum cernite.

                                                           (din volumul „Capcanele”, Vasile IGNA, Editura Limes, 2022)

* * *

VASILE IGNA s-a născut la 4 martie 1944 în comuna Ardusat, județul  Maramureș.
Urmează liceul la Șomcuta Mare, apoi la Baia Mare, cu bacalaureatul luat în 1961. Continuă studiile la Facultatea de Filologie din Cluj, secția de Limba și literatura română, pe care o absolvă în 1966.
Un timp este profesor la o școală generală din judetul Cluj (1966-1969), apoi este numit redactor la Editura Dacia. Din 1970 până în anul 1994 ocupă funcția de șef de secție și o perioadă îndelungată este directorul acestei cunoscute edituri clujene .
A debutat publicistic în anul 1963 cu poezia „Seara în cherhana”, apărută în revista  „Viața studențească”. De-a lungul timpului a mai publicat versuri, eseuri, cronici literare și plastice, traduceri în „Luceafărul” și în alte reviste de cultură, îndeosebi în cele clujene: „Steaua”, „Tribuna”, „Echinox”. Poemele sale au aparut în volume, antologii și reviste literare din numeroase țări europene, precum și în SUA, Canada, India și Coreea de Sud.
Între anii 1994 – 2007 a activat în diplomație (Paris, București, Berna).

Volume de versuri: Arme albe (1969), Fum și ninsoare (1972), Provincia cărturarului (1975), Starea de urgență (1981), Grădina oarbă (1984), Insula verde (1986), Orbite (1989), Călăuzele oarbe (1999);  Clepsidra cu cenușă (antologie, 1999); Urme și semne (2004); Provincii. Grădini. Orbite. (antologie, 2006); Lumină neagră (2008); Brume (antologie, 2010); Animale domestice (2011); Locuri pustii (Cartea Românească, 2013); Periscop (2019); Capcanele (Editura Limes, 2022), Cartea din vis (Antologie de autor, 1969-2024), Roata (2024).
Proză: Ora morilor de vânt (povestiri, 1978), Andante (roman, 2006); Camera obscură (roman, 2013), Ora închiderii (2016); Paragina (2023).
Eseuri: Naufragii în bibliotecă (2010); Subteranele memoriei (2001); Marx contra Isus (2003).
Cărți pentru copii: Poveștile ariciului Păpădie (1999); Pisoi mai mari, pisoi mai mici și un castel cu cinci pitici (2009); Vara căluțului de lemn (2024),

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și al PEN Club și laureat al mai multor premii literare.

Salut, Sighet!

Foto: reproducere după o pictură de Georges Braque (Landscape near Antwerp).

viitorul se micșorează, dar cum am
putea vedea noi asta într-o stație
uitată de dumnezeu, din care n-avem
cum ști când va porni tramvaiul,
dacă nu avem habar când va sosi.

lasă că nici în aeroport nu-i mai bine,
căci avioanele nu mai aterizează la timp,
așa că unii așteaptă cu zilele ca să plece,
mai ales acum, de sărbători.

și în timp ce noi dârdâim în stație,
așteptând nenorocitul de tramvai,
auzim că la nici zece metri după colț
tocmai a trecut autobuzul,

dar dacă alergăm acolo și ne punem
să îl așteptăm pe următorul
precis aici va sosi în sfârșit și tramvaiul,
blestematul nostru de tramvai.

                                  Ioan Es. POP, din vol. „un somn pe scaunul electric” (Editura Tracus Arte, Editura Charmides, 2020)

* * *

Ioan Es. POP (n. 27 martie 1958, Vărai, Valea Chioarului, Maramureș, România – d. 19 iunie 2024) a fost un poet și publicist român.
A absolvit în 1993 Facultatea de Filologie, secția limba și literatura română – limba și literatura engleză a Universității din Baia Mare.
Ca student activează în cenaclul „Nord” al revistei studențești omonime, fiind, între 1981 – 1983, și redactorul-șef al acestei publicații.
După terminarea studiilor activează o perioadă lungă de timp ca profesor de limba româna la Ieud (Maramureș).
Din 1987 participă sporadic la ședințele cenaclului „Universitas” din București, condus de criticul și profesorul Mircea Martin. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1995. A fost editor-șef al „Ziarului de duminică”, supliment al „Ziarului financiar”, și editor senior al revistei „Descoperă”.
În 1994 debutează editorial cu volumul de poeme „Ieudul fără ieșire”. Colaborează cu poezii la: „Luceafărul”, „Nouăzeci”, „Tribuna”, „Astra”, „Transilvania”, „Contemporanul”, „Vatra”, „România literară”, „Contrapunct”, „Convorbiri literare” ș.a.
A publicat grupaje de poezie în „Revista Iberorrománica” (Madrid), „Asheville Poetry Review” (SUA) și în reviste literare din Irak, Iugoslavia și Suedia.

Volume publicate: Ieudul fără ieșire, Ed. Cartea Românească, 1994; ediția a doua, Ed. Ninpress / Charmides, 2009; Porcec, Ed. Cartea Românească, 1996; Pantelimon 113 bis, Ed. Cartea Românească, 1999; Podul, antologie, Cartea Românească, 2000; Rugăciunea de antracit / The Anthracite Prayer, antologie bilingvă, Ed. Dacia, 2002; Petrecere de pietoni, Ed. Paralela 45, 2003; Confort 2 îmbunătățit (împreună cu Lucian Vasilescu), Ed. Publicațiilor pentru Străinătate, 2004; Lumile livide / The Livid Worlds, antologie bilingvă, Ed. Institutul Cultural Român, 2004; Și cei din urmă vor fi cei din urmă, volum bibliofil, 2007; No Exit, antologie, Ed. Corint, 2007; O căruță încărcată cu nimic (împreună cu Peter Srager, Robert Șerban), ediție bilingvă, Ed. Brumar, 2008; Unelte de dormit, Ed. Cartea Românească, 2011; Căderea-n sus a corpurilor grele, antologie, Ed. Tracus Arte, 2012; Nicăieri.ro, antologie, Editura Știința, 2012; 1983. marș. 2013. xanax, Charmides, 2013; Fețe jupuite. 12 interviuri cu Ioan Es. Pop, Editura Casa de Pariuri Literare, Colecția „Interviu”, București, 2015; Arta fricii, Charmides, 2016; Opera poetică, Ed. Paralela 45, 2016; Un somn pe scaunul electric, Ed. Tracus Arte, 2020.

Prezență în Antologii: „Testament – Antologie de Poezie Română Modernă – Ediție Bilingvă Engleză/Română”, „Testament – Anthology of Modern Romanian Verse – Bilingual Edition English/Romanain” (Daniel Ioniță, Editura Minerva 2012).
Premii: Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1994); Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1994); Premiul de debut al revistei „Poesis” (1994); Premiul Festivalului Național de Poezie de la Sighetu-Marmației (1994); Premiul Primăriei municipiului București pentru cel mai bun volum din colecția „Poeții orașului București” (1996), Marele Premiu acordat de Ministerul Culturii și Cultelor Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu”, Premiul Academiei Române pentru poezie, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1999; Premiul ASPRO, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 2003; Ordinul Meritul Cultural în grad de ofițer, 2004; Premiul Național de Poezie „Lucian Blaga” acordat de Uniunea Scriitorilor din România, 2024.

Salut, Sighet!

Foto: reproducere după lucrarea „The Arrival” de Giorgio de Chirico.

Privind-o, mama mea

Cădea peste această femeie iubită
timpul tot trăit de mine,
o lumina pe această femeie iubită
trăitul timp de mine.
N-am putut să-mi smulg privirea
de pe această femeie iubită.
Aveam ochi ca să o văd numai pe dânsa
femeia mea iubită.
Deodată, am văzut că mama mea o vede
pe această femeie iubită.
Pe această femeie iubită
timpul cade și ninge.
Pe această femeie iubită,
privind-o, mama mea plânge.

                                            Nichita STĂNESCU

Foto: reproduceri după picturi de Henri Matisse (stânga) și  Amedeo Modigliani (dreapta).

IMN

Femeie
Cu gura mai mare
Decât un luceafăr.

Cu părul tău scurt
Ca viața poetului.

Cu ochii
Ca două idei înlăcrimate.

Sub soarele vieții
Arzător
Mereu în picioare ești.
Doar umbra-ți
Jos că se lasă.

Doar umbra –
Frunză tămăduitoare
Pe rana pământului.

* * *

Grigore VIERU s-a născut în data de 14 februarie 1935, în satul Pererîta, județul Hotin, Regatul României (astăzi raionul Briceni, Republica Moldova), în familia lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. El „a fost cântăreț al dragostei: de mamă, iubită, natură, copilărie, mare poet al neamului românesc, simbol al Mișcării de Eliberare Națională, personalitate de aleasă omenie – toate le-a reunit în viața și creația sa”. Este autorul volumelor de versuri „Alarma”, „Muzicuțe”, „Mama”, „Numele tău”, „Aproape”, „Un verde ne vede”, „Taina care mă apără”, „Rădăcina de foc” ș.a.
A absolvit școala de 7 clase din satul natal în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani, pe care o termină în 1953.
În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scînteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul „Tînărul leninist”, actualmente „Florile Dalbe” .
La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa Nacu (n. 5 septembrie 1930 – d. 26 octombrie 2024), profesoară de limba română și latină, și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 a fost redactor la editura „Cartea Moldovenească”.
La 16 iunie 1961 se naște primul copil, Tudor, astăzi medic chirurg la București. La 29 iunie 1965 se naște al doilea fiu al scriitorului, Călin, astăzi medic specialist în acupunctură.
A fost un oaspete des al „Căsuței Poeziei” din satul Cociulia, raionul Cantemir. Tot aici scrie celebra carte pentru preșcolari „Albinuța”.
Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice „Numele tău”, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.
În anul 1969 apare volumul „Duminica cuvintelor”, versuri pentru preșcolari, (Chișinău, Editura „Lumina”).
În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa,  mănăstirile Putna, Voroneț,  Sucevița, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire:
În anul 1974, scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăși la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași.
În anul 1979 apar volumele „Mama” și „Albinuța”, cartea preșcolarului. Până în prezent „Albinuța” se editează aproape anual.
În 1988, i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.
La sfârșitul anilor ’80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru a fost unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. A participat activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.
În 1992, Grigore Vieru a fost propus de Academia Română pentru Premiul Nobel pentru Pace. Inițiativa a fost criticată de Igor Smirnov, președintele autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene, respectiv de Valeriu Senic, liderul Partidului Socialist din Moldova. Ambii susțineau că din cauza pozițiilor pro-românești ale lui Vieru a început războiul din Transnistria, Senic scriind că „Vieru are în fiecare sat câte un loc de mormânt”.
În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
În anul 2000 este decorat cu Medalia guvernamentală a României „Eminescu – 150 de ani de la naștere”.
În anul 2004 la Editura „Litera Internațional” (București-Craiova), Grigore Vieru scoate antologia „Cât de frumoasă ești”, dedicată Mamei, Limbii române și Iubirii „în creația poeților români plecați la strămoși”. Prefața este semnată de academicianul Eugen Simion. Participă la manifestările naționale dedicate lui Ștefan cel Mare.

Pe 16 ianuarie 2009, Vieru a suferit un grav accident de circulație și a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. A încetat din viață în data de 18 ianuarie a aceluiași an, la exact două zile după accident, în Spitalul de Urgență din Chișinău, în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat.
Grigore Vieru a fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009, la Chișinău, în cimitirul central din strada Armeană. La înmormântare au asistat câteva zeci de mii de oameni. Chișinăul nu mai cunoscuse funeralii de asemenea proporții de la înmormântarea soților Doina și Ion Aldea Teodorovici. Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost declarată zi de doliu în Republica Moldova, la ora 10:00 întreaga republică ținând un moment de reculegere.
Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce.

(preluare Wikipedia)

Salut, Sighet!

ALESUL

s-a dat cu râurile
și râurile erau jgheaburi crăpate
s-a dat cu pietrele
și pietrele erau var nestins
s-a dat cu bradul
și bradul s-a dovedit a fi lariță
s-a dat cu pasărea
și pasărea țipăt era
s-a dat cu iarba
și iarba fum rugă de fum era

de-atunci își împarte soarta cu sărmanul paing
zi după zi trasează fără odihnă
itinerarii la o mare creață
o mare pe care-o citesc amândoi ca prin ceață

                         (din volumul „Cartea întâlnirilor”, Ed. Limes, 1999)

* * *

Nota redacției: pentru că în 02 februarie, poetul, prozatorul, publicistul, editorul Mircea PETEAN și-a aniversat ziua de naștere  îi dorim și noi –  cu o „mică” întârziere – cu prietenie și respect… LA MULȚI ANI! 

Salut, Sighet!

Foto: Ion Mariș

BALADĂ PENTRU MAI TÂRZIU

Oricât de mari am fi acum
suntem un firav fir de iarbă
și ne-ntrebăm de ce și cum
lumina zilei să ne aibă. 

În mine soarele-a depus
un bulgăre cât o căciulă
ca să-ncălzesc un gând supus
fiind o simplă moleculă.

De-atunci alerg ca un copil
ceasornicul zvârlind în noapte
şi ard frenetic ca Eschil
ciupind din propria mea moarte.

Şi zvârcolindu-mă-n apus
sărut sămânța din lumină,
căzând în fața lui lisus
sub lemnul crucii ce suspină.

Apoi mă-nalț spre necuprins
și zburd spre propria-mi cădere,
ibirea-i veşnic de ne-nvins
căci vrerea Domnului e vrere…

* * *

Poetul și romancierul Mihai Nebeleac s-a născut la 17 ianuarie 1949, în comuna Rona de Sus, Maramureș. După finalizarea școlii elementare din satul natal, urmează cursurile secției ucrainene a Liceului „Dragoș Vodă” (promoția 1967). În anul 1967, Mihai Nebeleac devine student al Facultății de Limbi și Literaturi Slave din cadrul Universității din București, secția ucraineană.
Debutează cu versuri în ziarul „Novyi vik”, încă din anii de liceu. Debutul editorial are loc în anul 1972, la Editura Kriterion, cu volumul de versuri Krynyți moih ocei (Fântânile ochilor mei). În anul 1974, Mihai Nebeleac debutează și ca prozator, cu romanul Lorana, urmat, în anul 1978, de cel de-al doilea roman al său, Liubov do blyjnioh  (Aproapelui dragoste), tradus în același an și în limba română.
De la absolvirea facultății până în anul 1974, poetul a lucrat în cadrul Institutului de Lingvistică al Academiei Române din București după care se întoarce în satul natal unde va fi profesor de limba și literatura ucraineană.
După o tăcere mai lungă, publică în anul 1990 volumul Nespokii Vesn (Neliniștea primăverii). Poetul Echim Vancea i-a îngijit volumul postum, Nepermisele iubiri, apărut în anul 2018, în limba română, la Editura RCR Editorial, București.
Mihai Nebeleac a decedat la 18 februarie 2003, în comuna în care s-a născut.

Salut, Sighet!

Darul

Eu îți vorbesc ție din pragul nopții,
din pragul întunericului,
din pragul nopții îți vorbesc.

Dacă la casa mea vei veni tu, omule bun, o lampă să-mi aduci
și o ferestruică de la care
freamătul fericitei străzi
să-l pot auzi.
                                                       (din volumul „Să dăm crezare începutului de anotimp rece”)

* * *

Forugh Farrokhzad (28 decembrie 1934 – 14 februarie 1967) a fost o influentă poetă, scenaristă și regizoare de film iraniană. A fost o poetă modernistă controversată, o autoare iconoclastă și feministă. Farrokhzad a murit într-un accident de mașină la vârsta de 32 de ani.

Forugh Farrokhzad s-a născut la Teheran pe 28 decembrie 1934, din părinții colonelului Mohammad Bagher Farrokhzad (familia Farrokhzad era originară din Tafresh) și Touran Vaziri-Tabar. A patra dintre șapte copii (ceilalți fiind Amir, Massoud, Mehrdad, Fereydoun, Pooran și Gloria), a urmat școala până în clasa a IX-a, apoi a învățat pictura și cusutul la o școală de fete pentru arte manuale. La vârsta de 17 ani, s-a căsătorit cu satiristul Parviz Shapour. Și-a continuat educația cu cursuri de pictură și cusut și s-a mutat cu soțul ei la Ahvaz. Singurul ei copil, un fiu pe nume Kamyar Shapour (subiectul filmului „Întoarcerea”), s-a născut un an mai târziu.
După separarea și, ulterior, divorțul (1954) de Parviz, ea a pierdut custodia fiului ei.
În septembrie 1955, Farrokhzad a fost internată într-o clinică psihiatrică timp de o lună în urma unei căderi nervoase.
Primul volum de poeme „Captivă”l-a publicat în anul 1955.
Farrokhzad a petrecut nouă luni în Europa (Italia, Germania) în perioada 1957 – 1958.
A publicat încă două volume, „Zidul” (1956) și „Revolta” (1958), înainte de a călători la Tabriz pentru a realiza un film despre iranienii afectați de lepră. Acest film documentar din 1962, intitulat „Casa este neagră”, este considerat o parte esențială a mișcării Noul Val Iranian. În cele 12 zile de filmare, s-a atașat de Hossein Mansouri, copilul a doi leproși. L-a adoptat pe băiat și l-a adus să locuiască la casa mamei sale.
Ultimul volum de poeme publicat în timpul vieții a fost „O nouă naștere”, în anul 1964. Poezia ei din acea vreme s-a diferențiat semnificativ de fostele tradiții poetice iraniene.

Vocea feminină puternică a lui Farrokhzad a fost receptată negativ și dezaprobată deschis, atât în ​​timpul vieții sale, cât și în abordarea postumă a operei sale, de către segmentul „tradiționalist”.
Exteriorizând aspectele umane în opera ei, ea solicită, de altfel, o recunoaștere a abilităților femeilor care să depășească opozițiile rigide.
Farrokhzad a murit într-un accident de mașină pe 14 februarie 1967, la vârsta de 32 de ani. Deși circumstanțele exacte ale morții sale au fost subiectul multor dezbateri, povestea oficială este că a virat brusc jeep-ul pentru a evita un autobuz școlar care venea din sens opus și a fost aruncată din mașină, lovindu-se cu capul de bordură.
Volumul „Să dăm crezare începutului de anotimp rece” a fost publicată postum și se consideră că include unele dintre cele mai bine structurate poezii moderne în limba persană.

Poezia lui Farrokhzad a fost interzisă timp de mai bine de un deceniu după Revoluția Islamică. O scurtă biografie literară a lui Farrokhzad, „O femeie singură: Pentru Farrokhzad și…” a fost semnată de Michael Craig Hillmann
„Poezia ei” a fost publicată în 1987. Lucrarea lui Farzaneh Milani, „Văluri și cuvinte: Vocile emergente ale scriitoarelor iraniene” (1992), a inclus un capitol despre ea.
Abdolali Dastgheib, critic literar și scriitor, a publicat o recenzie critică a poeziilor lui Farrokhzad, intitulată „Mica sirenă” (2006), în care o descrie pe Forugh ca pe o pionieră a poeziei farsi moderne, simbolizează feminismul în opera sa.
Nasser Saffarian a regizat trei documentare despre viața ei: „Oglinda sufletului” (2000), „Rece verde” (2003) și „Culmea valului” (2004).

Salut, Sighet!