PoetikS – Anastasia Herbil

Anastasia Herbil

Cana violet

parcă nu-i convine linguriței
să se dezlipească
de dulceața albului
în abisul fierbinte de cafea

plutește abur
cu gust de apusuri de soare
și strânsoare de mână

se topesc inimile noastre
într-un întuneric colorat
amestecat cu lapte
se topesc despărțite
înstrăinate de ceva timp

dimineața mi-e alinare
și se scufundă tăcută
în cana mea
atinsă de liliac

*****

Exil

mestec nimicul
în aroma sa de negru
și în mirosul său de alb

se răsfrânge prăpastia
sub tălpile mele goale

aș vrea să cred
că nimicul e dulce
cu un vag gust de scorțișoară
în acest fel
îmi pot lăsa gândurile
să alerge spre tine

ai fost alungat
și deși ești captiv
în cel mai întunecat cotlon al temniței
razele tale iluminează cărarea

dacă fac vreo greșeală
mă rătăcesc
și ajung din nou la tine

Anastasia HERBIL
Clasa a IX-a
CNDV




PoetikS – Antonia Luiza Dubovici

Antonia Luiza Dubovici

Magic. Beyond

Nu te teme de această lume. Când închizi ochii
doar dragostea mai rămâne să se ascundă ca o molie orbind în lumină. Tot așa, inimile noastre
tremură-n singurătate, la capăt de linie.
Dar tu, șterge-mi sudoarea cu ochii tăi negri, ca o liniște din care ceva viu s-ar întinde peste infinit, peste sufletul meu
s-ar coace cerul iar din loc în loc păsările ar șchiopăta pe sub mantia unor stele fierbinți.
N-ar fi nici urmă de ploaie, până și lacrimile s-ar rispi înlăuntrul lor.
Unde vii tu, nimeni nu te poate privi, nici măcar eu, cea care îți cunoaște glasul.
Doar îmi întind mâna sus de tot, unde stelele se desfac de rouă.
Acolo unde dimineața este întreagă, iar pe sub tălpi zăpada curge fierbinte.
Dacă pășesc în acest vis, sufletul meu se dezlipește de mine și simt că pot începe numărătoarea norilor din abis.
Limpede ca-n oglindă, trupul meu își învață pe de rost fiecare cicatrice. Mă văd clar și-mi îmbrățișez viața, mai ales către sfârșit.

De câte ori închid ochii
o pasăre adoarme departe de cuibul ei.

Antonia Luiza DUBOVICI




PoetikS – Anastasia Herbil

Anastasia Herbil

Întâia flacără

întâia flacără
se naște
dintr-un cărbune de trecut
cu ale cărui urme
mi-am înnegrit și degete și suflet

întâia flacără
dansează
iar scânteile sale
reverberează-n adâncul meu
și-l încălzesc și-l risipesc

întâia flacără
arde
iar cenușa sa se împrăștie
spre toate extremitățile infinite
ale minții mele

întâia flacără
moare
dar în urma sa se aprinde
începutul unei ființe
care cunoaște focul

 

Linii

o dâră
armonia degetelor
pe dosul palmei tale
pe care oricând o strâng
o simt ostentativ de rece
și-o voi strânge până trece
și ultima ninsoare
și ultimul vânt
pe cuvânt

 

Mâna ta

cu degetele reci și lungi
mâna ta o strâng într-a mea
și mă trezesc prizonieră –
implor tăcerea universului
să nu ne despartă
să nu ne împartă

nu mai distingem binele de rău
doar stăm la margine de hău
uităm de tot ce ne-nconjoară:
fie-ne țărâna ușoară

 

Adăpost

se crapă norii
și se scurge dimineață
se crapă buzele
și se scurge sânge

și se prelinge câte-un strop
pătându-ți rădăcina
copacul meu
iar iertarea mi-o voi cere
într-o altă viață

zgâriat mi-e cerul
s-a împrăștiat în juru-mi
parfumul ploii
umbrelă nu-mi trebuie
și nici cuvinte

mă voi adăposti
sub ramul tău
copacul meu veșnic
pot doar să sper
că mă vei recunoaște

 

Cântec nocturn

e Martie și e târziu
timidă luna se acoperă cu nor
și temătoare licăresc fărâme de aur
tremurând pe pânza neagră

printre ramurile tale
copacul meu
dansează un scâncet de bufniță
și câte o fluturare de aripă
îndulcește șoapta vântului

un greier insomniac
chibzuind în tulburare
din când în când mai scânteiază
câte o notă muzicală încărcată
de neliniște își continuă vibrația

iar tu îi asculți înfricoșat
cântecul întrerupt și parc-ai vrea
să-i descâlcești gândurile
să-i ridici povara nopții

și-atunci
de ce-ai mai fredona
târziu în nopți de Martie?

Anastasia HERBIL
clasa a VIII – a
Colegiul Național „Dragoș – Vodă”, Sighet




Flori de cireș într-o zi de primăvară (autor, Andrada Grad)

Andrada Grad

Flori de cireș într-o zi de primăvară
Iar tu pierzându-te
În camera ta cu pereții pictați în roz,
Un roz atât de banal, o culoare a copilăriei,
Suflete pierdute printre geamuri de sticlă colorată
Visând acum la lucruri simple…

Suflete pline de speranță, care până azi nu s-au descoperit
Iar acum, speriate de reflexia fricii,
Se ascund printre cuferele cu amintiri ale bunicilor

Flori de cireș fredonând bucuria primăverii,
Fără plimbări în parcuri și-n gălăgioase companii,
Cu zile călduroase luminate de propria fereastră
Și acadele de zahăr care și-au pierdut gustul.

Flori de cireș care nu pot fi așezate în palmă
Doar cu ajutorul gândului care deja a obosit.
Amintiri care azi te chinuie să le descoperi adevăratul sens
Cuvinte aruncate aiurea pe hârtie…
Care-nțelese, spun povești.
Apusuri care până ieri,
Nu rezonau cu mine
Azi îți oferă speranța
Unui nou început.

În jurul tău, totul e liniște
Iar haosul e în propria ta cameră
Sau poate doar la tine în suflet .
Lucruri care până ieri ți se păreau banale
Azi îți lipsesc …
Și în toată această tăcere
Tu speri, visezi și mergi înainte…
Privind apusuri și rememorând răsărituri.

Andrada-Lacrima GRAD
Clasa a XI-a F, CNDV




PoetikS – Sebastiana Joicaliuc

Sebastiana Joicaliuc

Wallflower

Toată viața mea
Tot ce am făcut a fost să scriu
Despre bune și rele
– Dar mai mult despre rele
Despre iubire și despre… iubire
– Dar mai mult despre consecințele ei
Despre tine și despre noi
– Dar mai mult despre mine

Când toată viața ta ești condamnat
Să înțelegi mai mult decât trebuie
Să vezi mai mult decât poți
Și să simți mai mult decât vrei
Ești blestemat să rămâi singur
Și nu mă refer la distanța geografică
Pentru că te țin de mână acum
Și între noi e cerul și pământul
Și în distanța asta dintre degete
Se prăbușesc vise și ard corăbii
Și tu chiar crezi că avem timp

Când ești condamnat să rămâi tu cu tine
Cuvintele îți devin super putere
E ca și cum ai vorbi cu cineva care înțelege
Sau măcar te aude
Aș vrea să poți să-mi auzi cuvintele
Ca să te vezi puțin prin ochii mei
Și cred că ți-ar plăcea mult
Că nu-s cuvinte complicate
Dar tu mereu le-ai citit pe dos
Și n-ai știut să-mi cauți în dicționar
Sensurile
Cică aveam prea multe pagini rupte
Și prea puține momente culminante
Aș încerca să îți explic
Să îți recit din mine
Dar m-am săturat să vorbesc cu inimi dislexice
Și să fiu singura responsabilă
Pentru transmiterea corectă a mesajului
Ești prea multe semne de exclamare
Și sufletul meu a obosit să își mai pună întrebări
Toată viața mea am crezut că „a fi bun la cuvinte”
E un dar
Dar de fapt
E doar un blestem
Când tu ești singurul care le înțelege.

Sebastiana JOICALIUC
studentă, Jurnalism, UBB, Cluj-Napoca




PoetikS – Anastasia Herbil

Anastasia Herbil

Din douăzeci și opt

Magia, aparent, se termină prin „două’ ș-opt”.
Apoi, nu are același gust nici cozonacul copt,
Nici bucătăria parcă nu-i la fel de parfumată,
Nici ciocolata de pe brad nu e atât de aromată.

Clopoțeii nu mai sună, beteala-i dată jos din brad,
Și-n fiecare noapte, temperatura pierde-un grad.
Sania pe zăpadă nu mai alunecă atât de bine,
Și nu mai zice nimeni „Moșul vine”…

Nu mai sclipește zăpada, nici vreun ochi blând de copil,
Iar vântul mândru și sălbatic, brusc a devenit umil.
Farmecul s-a șters din stradă, armonia a pierit.
Roșul, verdele, albastrul… vechiul gri le-a-nlocuit.

****

E iar…

E iar decembrie afară,
În urlet dureros de sincer,
În gust de dragoste amară,
Dar cu Crăciun și glas de înger.

E iar ianuarie afară,
Gheața din inimi se întinde
Și frigul sufletelor – fiară –
Focul încearcă a-l aprinde.

E iar februarie afară,
Și haosul se potolește.
Învie vis de primăvară,
Iar vrăjitoarea se-odihnește.

Anastasia HERBIL
clasa a VIII-a, CNDV

foto: Kanyuka Mihai




PoetikS – Marius Voinaghi

*****
Foșnet de rochii –
toamna se stinge încet,
în galben – roșu.

*****
Toamnă și toamnă –
cenușa din zăpadă,
o amintire.

*****
Linia vieții –
încet-încet prin toamnă,
amurgul din ploi.

*****
Nori „buclă de păr” –
terase fără clienți,
fum de țigară.

*****
Amurg în iarnă –
primele raze din geam,
orânduite.

*****
Burg, Decembrie –
tăcerea zidurilor,
murmurul zilei.

*****
Iarna cea lungă –
zile cu mult mai scurte,
după ferestre.

*****
Focuri prin iarnă –
cimitirul de sub Deal,
colind peste sat.

*****
Drum în răspântii –
cu inima ușoară
trecând prin iarnă.

Marius VOINAGHI




PoetikS – Anastasia Herbil

Anastasia Herbil

Amintire

fantoma ta
este tăcută astăzi
iar umbra ta
s-a șters încă puțin

aroma ta
încă nu s-a dezlipit
de liniile mele
în care cândva
s-a cuibărit

încă nu accept
să pretind
că m-am împăcat
cu absența ta

încă nu-ndrăznesc
să te strig amintire
deși știu
că asta ai devenit

****

Anatomie

așa-i ca ne vom juca puțin
cu descompunerea
astăzi?

vreau să-ți spun o poveste
despre un schelet
care din când în când se poziționează

de parcă tot cerul
s-ar odihni pe umerii săi
și uneori
prinde formă de ghem
și se cutremură cu suspin

iar aici voi continua
cu niște fracțiuni de mușchi
împăienjenite cu firișoare –
vene? –
prin care se scurge
un sentiment complicat și amestecat
și un dor dărâmător
(deci dorul pentru tine)

hai să sărim peste porțiunile neimportante –
adică cele care n-au de-a face
cu vreun sentiment –
și voi trece direct
la un fragment de stea, însă moale
și potrivit ar fi să spun defect
sau poate imperfect
căci văd că inima asta de care vorbesc
bate numai pe ritmul
vorbelor tale otrăvitor de dulci
și chiar nu cred că așa e normal să funcționeze

iar pe final
învelesc acest amestec de lucruri
cu un strat mult prea palid
și plin de cicatrici
care e din ce în ce mai disperat
după atingerea ta

****

Aproape pe jumătate

rânduri
și rânduri și rânduri
și fraze și propoziții
și un stilou cu cerneală neagră
aproape pe jumătate
la fel de neagră
ca un gând rătăcit
în mintea mea
ce a apărut când ai plecat tu

cuvinte
și litere și slove
și linii de caiet
și o cafea prea dulce
aproape pe jumătate
la fel de dulce
ca tine
de dinainte să devii
o amintire amară

pagini
și linii de caiet și file
și un creion aruncat peste ele
căci nu mai pot să scriu
și nu mai pot să fiu
nici măcar vie
fără tine

deci stiloul
avea cerneala
aproape pe jumătate
la fel de neagră
ca batista ta
lângă mormântul meu
dar tot moartea
e de mii de ori mai întunecată

****

Buze

buze sfâșiate
rupte, sfărâmate
și un petic de piele
de pe o pată de fată
o fată la fel de sfărâmată
ca buzele sale

Anastasia HERBIL
clasa a VIII-a
C. N. „Dragoș-Vodă”

foto: Sonia Duma




PoetikS – Homesick, Sebastiana Joicaliuc

Sebastiana Joicaliuc

Mi-e dor de acasă
De acasă de atunci de când eram mică
Și nu știam alt concept al acestui cuvânt
Și nici alte derivate adiacente
Acasă-i unde e mama și bunica și toți
Și mulți
Acasă e pe titulescu 22 și are și câini
Vreo 4 de-a-lungul anilor
Și are și pisici care le furau mâncarea
Și o curte mare cu un nuc bătrân
Acasă-i unde mi-am rupt mâna
De două ori în același loc
Acasă-i casa plină
Și niciodată nu-s singură
Chiar dacă uneori îmi doream asta
Acasă e gălăgie
Și multe lucruri
Și bibelouri și vase și haine adunate de generații
Și nu mă deranjează
Acasă poți găsi urmele din grădină unde au fost îngropate vrăbiuțe înghețate
Acasă e magazinul de vis-a-vis
Și 3 lei biscuiții la kilogram

Acasă e la etajul 3
Acasă nu mai e o curte mare și mulți oameni
Acasă e liniște și un caniche
Și mama
Care mă ajută la teme
Și la viață
Acasă e libertate și înțelegere
Și „să-mi dai mesaj dacă stai mai mult în oraș”
Și „ți-am lăsat mâncare în frigider”
Acasă e mică
Și miroase a cartofi copți
Acasă e câinele care mă așteaptă și dă din coadă
Oricât de mult aș fi fost plecată
Și mă trezește în fiecare dimineață
Pentru că ocupă tot patul

Acasă e la 200 de km de casă
Acasă au fost vreo 3 case
Și mulți oameni și puțini prieteni
Și vremuri bune și vin mult
Acasă e sfaturi sincere și nopți albe
Și beții și dimineți cu greață
Acasă e lipsit de la cursuri
Și frică
Acasă e provizoriu acum
Acasă e mâncat aceleași paste de 3 zile
Acasă e singură și e dor de casă
Acasă e drumuri lungi cu mașina și drumuri și mai lungi cu trenul

Acasă e eu+1
De ceva timp
Acasă e dormit într-un pat mai mare, dar împreună
Acasă e prieteni noi, grupuri mari și oameni puțini
Acasă e altă rută de bus, alt drum până la facultate, alte cafenele
Alte baruri
Acasă e netflix într-o seară de vineri
Și băut până dimineața într-o noapte de marți
Acasă e multe filme și multe rețete inventate
Acasă e o singură cheie și timing perfect
Acasă e din nou gălăgie, dar e și înțelegere
Și „mi-e dor de tine hai mai repede”
Acasă e certuri banale și nervi degeaba
Acasă e o mână caldă lângă mine noaptea
Și dimineața
Și oricând

Cu timpul mi-am făcut atât de multe case
că parcă încep să încurc adresele
Și Cheile nu se mai potrivesc
Parcă niciunde nu mai e ca
Acasă
Și, sincer
Nu mai știu încotro să mă îndrept
Decât înăuntru.

Sebastiana JOICALIUC
studentă Jurnalism, UBB Cluj




PoetikS – Marius Voinaghi

*****
Galbenul toamnei
tinerețea pădurii
din fotografii.

*****
Frunze ruginii,
nucul bătrân de la drum –
boboc spre școală.

*****
Octombre străin –
frunze îngălbenite
de atâtea ploi.

*****
Luna ciobită –
destin trasat în ceașcă,
cu zaț de cafea.

*****
Pădurea-n galben –
mijloc de Octombrie,
văi largi în ceață.

*****
Seară de toamnă –
stea în colțul cerului,
privită din pat.

*****
Bostani strânși în câmp,
gutui în Octombrie –
Soare tot mai rar.

*****
Castani ruginii –
răsărit privit în râu,
cu ochii mijiți.

*****
Toamnă în galben –
crizanteme sădite
din primăvară.

Marius VOINAGHI