Din douăzeci și opt

Magia, aparent, se termină prin „două’ ș-opt”.
Apoi, nu are același gust nici cozonacul copt,
Nici bucătăria parcă nu-i la fel de parfumată,
Nici ciocolata de pe brad nu e atât de aromată.

Clopoțeii nu mai sună, beteala-i dată jos din brad,
Și-n fiecare noapte, temperatura pierde-un grad.
Sania pe zăpadă nu mai alunecă atât de bine,
Și nu mai zice nimeni „Moșul vine”…

Nu mai sclipește zăpada, nici vreun ochi blând de copil,
Iar vântul mândru și sălbatic, brusc a devenit umil.
Farmecul s-a șters din stradă, armonia a pierit.
Roșul, verdele, albastrul… vechiul gri le-a-nlocuit.

****

E iar…

E iar decembrie afară,
În urlet dureros de sincer,
În gust de dragoste amară,
Dar cu Crăciun și glas de înger.

E iar ianuarie afară,
Gheața din inimi se întinde
Și frigul sufletelor – fiară –
Focul încearcă a-l aprinde.

E iar februarie afară,
Și haosul se potolește.
Învie vis de primăvară,
Iar vrăjitoarea se-odihnește.

Anastasia HERBIL
clasa a VIII-a, CNDV

foto: Kanyuka Mihai

*****
Foșnet de rochii –
toamna se stinge încet,
în galben – roșu.

*****
Toamnă și toamnă –
cenușa din zăpadă,
o amintire.

*****
Linia vieții –
încet-încet prin toamnă,
amurgul din ploi.

*****
Nori „buclă de păr” –
terase fără clienți,
fum de țigară.

*****
Amurg în iarnă –
primele raze din geam,
orânduite.

*****
Burg, Decembrie –
tăcerea zidurilor,
murmurul zilei.

*****
Iarna cea lungă –
zile cu mult mai scurte,
după ferestre.

*****
Focuri prin iarnă –
cimitirul de sub Deal,
colind peste sat.

*****
Drum în răspântii –
cu inima ușoară
trecând prin iarnă.

Marius VOINAGHI

Amintire

fantoma ta
este tăcută astăzi
iar umbra ta
s-a șters încă puțin

aroma ta
încă nu s-a dezlipit
de liniile mele
în care cândva
s-a cuibărit

încă nu accept
să pretind
că m-am împăcat
cu absența ta

încă nu-ndrăznesc
să te strig amintire
deși știu
că asta ai devenit

****

Anatomie

așa-i ca ne vom juca puțin
cu descompunerea
astăzi?

vreau să-ți spun o poveste
despre un schelet
care din când în când se poziționează

de parcă tot cerul
s-ar odihni pe umerii săi
și uneori
prinde formă de ghem
și se cutremură cu suspin

iar aici voi continua
cu niște fracțiuni de mușchi
împăienjenite cu firișoare –
vene? –
prin care se scurge
un sentiment complicat și amestecat
și un dor dărâmător
(deci dorul pentru tine)

hai să sărim peste porțiunile neimportante –
adică cele care n-au de-a face
cu vreun sentiment –
și voi trece direct
la un fragment de stea, însă moale
și potrivit ar fi să spun defect
sau poate imperfect
căci văd că inima asta de care vorbesc
bate numai pe ritmul
vorbelor tale otrăvitor de dulci
și chiar nu cred că așa e normal să funcționeze

iar pe final
învelesc acest amestec de lucruri
cu un strat mult prea palid
și plin de cicatrici
care e din ce în ce mai disperat
după atingerea ta

****

Aproape pe jumătate

rânduri
și rânduri și rânduri
și fraze și propoziții
și un stilou cu cerneală neagră
aproape pe jumătate
la fel de neagră
ca un gând rătăcit
în mintea mea
ce a apărut când ai plecat tu

cuvinte
și litere și slove
și linii de caiet
și o cafea prea dulce
aproape pe jumătate
la fel de dulce
ca tine
de dinainte să devii
o amintire amară

pagini
și linii de caiet și file
și un creion aruncat peste ele
căci nu mai pot să scriu
și nu mai pot să fiu
nici măcar vie
fără tine

deci stiloul
avea cerneala
aproape pe jumătate
la fel de neagră
ca batista ta
lângă mormântul meu
dar tot moartea
e de mii de ori mai întunecată

****

Buze

buze sfâșiate
rupte, sfărâmate
și un petic de piele
de pe o pată de fată
o fată la fel de sfărâmată
ca buzele sale

Anastasia HERBIL
clasa a VIII-a
C. N. „Dragoș-Vodă”

foto: Sonia Duma

Mi-e dor de acasă
De acasă de atunci de când eram mică
Și nu știam alt concept al acestui cuvânt
Și nici alte derivate adiacente
Acasă-i unde e mama și bunica și toți
Și mulți
Acasă e pe titulescu 22 și are și câini
Vreo 4 de-a-lungul anilor
Și are și pisici care le furau mâncarea
Și o curte mare cu un nuc bătrân
Acasă-i unde mi-am rupt mâna
De două ori în același loc
Acasă-i casa plină
Și niciodată nu-s singură
Chiar dacă uneori îmi doream asta
Acasă e gălăgie
Și multe lucruri
Și bibelouri și vase și haine adunate de generații
Și nu mă deranjează
Acasă poți găsi urmele din grădină unde au fost îngropate vrăbiuțe înghețate
Acasă e magazinul de vis-a-vis
Și 3 lei biscuiții la kilogram

Acasă e la etajul 3
Acasă nu mai e o curte mare și mulți oameni
Acasă e liniște și un caniche
Și mama
Care mă ajută la teme
Și la viață
Acasă e libertate și înțelegere
Și „să-mi dai mesaj dacă stai mai mult în oraș”
Și „ți-am lăsat mâncare în frigider”
Acasă e mică
Și miroase a cartofi copți
Acasă e câinele care mă așteaptă și dă din coadă
Oricât de mult aș fi fost plecată
Și mă trezește în fiecare dimineață
Pentru că ocupă tot patul

Acasă e la 200 de km de casă
Acasă au fost vreo 3 case
Și mulți oameni și puțini prieteni
Și vremuri bune și vin mult
Acasă e sfaturi sincere și nopți albe
Și beții și dimineți cu greață
Acasă e lipsit de la cursuri
Și frică
Acasă e provizoriu acum
Acasă e mâncat aceleași paste de 3 zile
Acasă e singură și e dor de casă
Acasă e drumuri lungi cu mașina și drumuri și mai lungi cu trenul

Acasă e eu+1
De ceva timp
Acasă e dormit într-un pat mai mare, dar împreună
Acasă e prieteni noi, grupuri mari și oameni puțini
Acasă e altă rută de bus, alt drum până la facultate, alte cafenele
Alte baruri
Acasă e netflix într-o seară de vineri
Și băut până dimineața într-o noapte de marți
Acasă e multe filme și multe rețete inventate
Acasă e o singură cheie și timing perfect
Acasă e din nou gălăgie, dar e și înțelegere
Și „mi-e dor de tine hai mai repede”
Acasă e certuri banale și nervi degeaba
Acasă e o mână caldă lângă mine noaptea
Și dimineața
Și oricând

Cu timpul mi-am făcut atât de multe case
că parcă încep să încurc adresele
Și Cheile nu se mai potrivesc
Parcă niciunde nu mai e ca
Acasă
Și, sincer
Nu mai știu încotro să mă îndrept
Decât înăuntru.

Sebastiana JOICALIUC
studentă Jurnalism, UBB Cluj

*****
Galbenul toamnei
tinerețea pădurii
din fotografii.

*****
Frunze ruginii,
nucul bătrân de la drum –
boboc spre școală.

*****
Octombre străin –
frunze îngălbenite
de atâtea ploi.

*****
Luna ciobită –
destin trasat în ceașcă,
cu zaț de cafea.

*****
Pădurea-n galben –
mijloc de Octombrie,
văi largi în ceață.

*****
Seară de toamnă –
stea în colțul cerului,
privită din pat.

*****
Bostani strânși în câmp,
gutui în Octombrie –
Soare tot mai rar.

*****
Castani ruginii –
răsărit privit în râu,
cu ochii mijiți.

*****
Toamnă în galben –
crizanteme sădite
din primăvară.

Marius VOINAGHI

Rebecca-Georgia Dunca, absolventă a Colegiului Național „Dragoș Vodă”, Sighet, promoția 2014, este avocat stagiar și studiază Dreptul internațional și european al afacerilor în limba franceză la Universitatea Sorbona din Paris, în cadrul unui masterat profesional. În urmă cu câteva luni s-a întors din Bologna, unde a efectuat, în cadrul Casei de Avocatură Stefanelli & Stefanelli, un stagiu internațional de practică, specializându-se cu acest prilej în domeniul proprietății intelectuale și a dreptului tehnologiei. În prezent, se pregătește să plece în Roma, unde va efectua un stagiu juridic în cadrul Casei de Avocatură Pinelli Schifani, urmând ca la întoarcerea în țară să își exercite profesia de avocat în Baroul București. Pasionată de poezie, aceasta a debutat la „Salut, Sighet!” și revine de această dată cu câteva creații lirice noi. „Poezia reprezintă pentru mine un carusel de emoții, care mă poartă prin stări oximoronice și mă face să trăiesc de fiecare dată utopia celei mai frumoase veșnicii…” (Rebecca Dunca)

*****

Recviem sentimental

O ultimă notă de emoție…
Atât am reușit să îți mai dedic
Din partitura solitudinii mele.

Nu regret nimic, căci…

Dragul meu,
poezia aceasta e un manifest lăuntric!
…iar tu ești doar victima colaterală a unei răzvrătiri lirice,
Care îmi absolutizează trăirile până la relativism.

Un ultim cântec…
Atât aș mai putea să fredonez pe buzele tale;
Dar mi-e teamă că după aceea,
Clapele inimii îți vor suferi până la dezacord.

Dragul meu,
acest dans este o lecție despre egoism!
…iar tu ești doar cel cu care îmi valsez incertitudinile,
Care mă neantizează până la inspirație.

O ultimă dovadă de căință…
Atât mai am curajul să îți dăruiesc;
Căci nu vreau să pierd ani din viață,
Pentru ca la sfârșit…
Pentru o ultimă clipă alături de tine,
Să cerșesc.
(4 august 2019, Milano)

*****

Iubire ideatică

Dacă ziua de ieri,
A fost…
O utopie;
Iar ziua de azi,
Este…
Inexistentă!
Îți promit că ziua de mâine,
Va fi…
Eternă,
Căci te voi iubi pentru totdeauna:

Până la delir și…
Dincolo de nebunie.
Până la uitare și…
Dincolo de amnezie.
Până la suspin și…
Dincolo de chin.
Până la neant și…
Dincolo de abstract.

Te voi iubi:
De mâine,
Cum nu nu te-am iubit ieri; și…
Mai mult decât te iubesc azi.
Căci tu ești teorie,
Iar eu sunt poezie;
Și iubindu-te…
Nu vei muri niciodată!
(21 iulie 2018, Paris)

Rebecca-Georgia DUNCA

*****
Seară de August
cu Luna incompletă –
epifanie.

*****
Pe malul mării –
roua lui August lucind
sub pielea noastră.

*****
Noapte cu Lună –
tatuaj ars de soare,
lebăda neagră.

*****
Castel de nisip –
să chemi marea din scoică,
de noapte bună.

*****
Cămăși de noapte –
zăpezi în vârf de Munte,
topite de vânt.

*****

Lebede pe lac,
fire de praf pe șezlong –
cântec de leagăn.

*****
Marea la reflux –
fața albă a Lunii,
chip de porțelan.

*****
Șofran în floare –
tineri de dimineață
înotând în larg.

*****
Cerul sângeriu,
Luna căzută-n mare –
parfum în pernă.

Marius VOINAGHI

*****
Munte cucerit –
un picior de curcubeu,
ce-și adună spini.

*****
Soare după nori –
brândușă prinsă în păr,
în parc, bănci goale.

*****
Hornar prins la piept,
frica de întuneric –
mărțișor închis.

*****
Trupuri de zână,
dans pe cerul înstelat –
fluturi de noapte.

*****
Poteci de Munte –
floarea soarelui din lan,
în rânduri, rânduri…

*****
Livezi în floare –
zumzet șters de albine,
răsărit senin.

*****
Luna opacă –
arheolog la birou,
fără soluții.

*****
Toamnă târzie –
flori de cireș așteptând
prima ninsoare.

*****
Munte-nzăpezit,
ceața se ridică-ncet –
șah cu bunicul.

Marius VOINAGHI

plouă cu lene

casa răsuflă ușor,
ploaia cerută de florile suferinde a răcorit țigla veche cu mici crăpături, ce îngăduie stropii mai curioși să invadeze podul casei unde-mi ascundeam grijile.

cu toții am vrea să culegem lauri,
doar dacă am scăpa din cușca lenei, mai ales sâmbetele.

scufundată printre cearșafurile plictisite mă văd printre flamuri zburând cu un zâmbet glorios,
dar apoi cad în ghimpii realității ce mă înțeapă mereu în același loc.

liniștea mă ridică pe vârfuri și ascult pasărea din priviri,
atunci când nu clipesc simt cum zboară înapoi la mine.

eternitatea mă ține de un picior și nu pot păși pe calea pietruită,
doar glasul meu atinge pereții fericirii iar notele pure se-ntorc spre suflet în ecou.

*

zile lungi, o viață scurtă

ne-am născut fară să vrem
într-o lume care ne-a învățat ce să nu fim,
straturi de dogme, credințe, recenzii netrăite se depun ca cenușa sub unghii și intră până în carne,

haosul monden te ia din patul cald și te azvârle în strada ce miroase a covrigi și urină,
te întrebi ce cauți aici, dar nu ai timp să-ți răspunzi căci îți sună telefonul iar ziua își ia cursul la fel ca și ieri.

soarele apune repede fără să îți dai seama, cafeaua cumpărată în grabă stă răcită pe jumătate savurată pe același birou cu care ți-ai petrecut jumătate din viață.

poza soției îți zâmbește și-ți amintește parcă aparții cuiva,
cineva apasă un buton iar picioarele te duc la ușa cărămizie ce ar trebui revopsită, cheia se potrivește în zăvor spre mirarea ta, încăperea te face să te simți real.

mirosul ei te duce-n dormitor unde deslușești o mângâiere caldă, sufletul ți-e blând și nu vrea nimic decât zile mai lungi
ca tu să ajungi acasă la timp înainte ca viața să se scurgă prin sita timpului pierdut…

Hajnalka CUTH

*****
Soare-n eclipsă –
norii din vârf de Munte,
stană de piatră.

*****
Trupuri suave,
o nouă primăvară –
frate, asta e!

*****
Nori gonind pe cer –
alergător la finiș,
dedesubt, stele.

*****
Șapte silabe,
soare-n coasta Muntelui –
fără versul trei.

*****
Cărți rămase-n raft –
rândunici la vechiul cuib,
Iunie-n balcon.

*****
Lacuri de Munte –
lumini și umbre dansând
pe la răspântii.

*****
Gânduri de vară –
ploaie deasă-n cimitir,
fum purtat de vânt.

*****
Cer fără stele,
primul pătrar al Lunii –
un Iulie strâmb.

*****
Nori în trecere –
ce rost mai are vara
în vârf de Munte?

Marius VOINAGHI