După 32 de ani de păstorire încununată cu multe realizări preotul greco-catolic Cornel Ardelean a celebrat zilele trecute – la 23 octombrie 2022 – ultima liturghie la Sarasău în calitate de paroh, prilej cu care a acceptat să ne răspundă la câteva întrebări ce au darul să contureze profilul spiritual al unui om și al unei generații.

Reporter: Stimate părinte Cornel Ardelean, sunteți la încheierea unei etape mari din viața dumneavoastră dar… cum a început totul? 
Preot Cornel Ardelean: M-am născut în la 28 octombrie 1957 în comuna Recea, lângă Baia Mare, într-o familie greco-catolică care și-a păstrat identitatea în anii persecuției. Părinții mei, oameni simpli dar foarte evlavioși, mi-au sădit în suflet credința și prioritatea vieții spirituale și lor le datorez temelia pe care s-a zidit mai târziu vocația mea preoțească. După ce am cunoscut activitatea clandestină a Bisericii Greco-Catolice  (interzisă după 1948 de către regimul comunist ), am avut ca îndrumător spiritual pe părintele Lucian Mureșan (actualul Cardinal) și alți preoți de înaltă ținută morală, mai toți trecuți prin temnițele comuniste; aș menționa în mod special pe părintele Ioan Lazăr din Șomcuta Mare, de fericită memorie, călugăr iezuit și om de mare cultură, o personalitate remarcabilă a creștinismului românesc. După mai bine de 10 ani de pregătire cu venerabilii  noștri preoți din Baia Mare, am fost hirotonit în secret la Reghin, de către cardinalul Alexandru Todea la 11 martie 1989.

Rep.: Când ați ajuns la Sarasău? 
Preot Cornel Ardelean: După un an de activitate clandestină, în urma Revoluției din decembrie 1989 și a dobândirii libertății de către Biserica Greco-Catolică, a apărut necesitatea trimiterii de păstori în comunitățile reînființate din satele Maramureșului, iar eu am fost numit la Sarasău unde mi-am început activitatea la 11 august 1990, în colaborare în prima perioadă cu fostul paroh, părintele de fericită memorie Ilie Opriș, căruia îi datorăm cu toții refondarea comunității greco-catolice după anii comunismului. Soția mea Niculina și copiii, Veronica și Mihai, m-au urmat și ei ceva mai târziu, după ce am reușit să intrăm în posesia vechii case parohiale (în aprilie 1991). Țin să subliniez sprijinul extraordinar pe care mi l-a dat familia în toată munca și toate încercările prin care am trecut.

Rep.: Care au fost principalele proiecte inițiate și finalizate în acești 32 ani? 
Preot Cornel Ardelean: În primul rând construirea unei noi biserici, o necesitate absolută după 1992 (când, după doi ani de celebrare alternativă, a trebuit să părăsim biserica construită de părintele Opriș în anii ‘80 și la care creștinii noștri au dat o importantă contribuție în bani și muncă ). O construcție de mari proporții, finalizată cu sfințirea parțială din anul 2000, muncă pentru care mulțumim Domnului căci fără harurile Sale speciale am fi fost mult depășiți și Preacuratei Fecioare Maria căreia ne încredințăm în fiecare zi… dar nu uităm nici de instrumentele Domnului,  creștinii noștri din Sarasău care au făcut multe jertfe dar și pe frații noștri catolici din străinătate (mai ales din Italia) care ne-au ajutat financiar în momente importante. În al doilea rând am construit o casă parohială nouă și spațioasă care sperăm că va folosi multor parohi care vor păstori Sarasăul de acum încolo și care vor locui aici cu familiile lor. Tot la capitolul clădiri aș vrea să menționez regretul că am pierdut biserica veche în urma unui proces îndelungat (ce a durat 18 ani), biserica în care am investit material dar de care eram mai ales foarte atașați sufletește, ea fiind istoria noastră din ultimii 300 de ani, biserica din care a fost scos părintele Gheorghe Moldovan, parohul nostru din 1948, când a început prigoana, dânsul fiind ulterior un mărturisitor în temnițele comuniste (unde a fost închis 5 ani) pe care noi îl amintim mereu cu venerație.

Rep.: Care sunt obiectivele spirituale pe care le-ați urmărit în munca de îndrumare a credincioșilor de la Sarasău? 
Preot Cornel Ardelean: Scopul meu a fost și este să mărturisesc pe Cristos și să slujesc poporului lui Dumnezeu. În creștinii de la Sarasău am găsit acel pământ bun de care vorbește Evanghelia, în care Cuvântul a rodit bogat iar eu mi-am oferit timpul și energia pentru a apropia sufletele de o viață spirituală autentică hrănindu-i cu bogăția de lumină a  Bisericii Catolice, în primul rând Sfânta Liturghie care este centrul cultului dumnezeiesc apoi  cu devoțiunile populare cunoscute, ca Rozariul, Calea Crucii, Paraclisul, Cultul Preasfintei Inimi, litaniile sfinților, până la meditarea unor adevăruri teologice mai complexe. Mă bucur foarte mult că adorația Sfântului Sacrament a devenit o tradiție constantă în fiecare primă duminică a  lunii, adorație pe care poporul o trăiește cu dragoste și care este un pas important în unirea sufletului cu Cristos.

Rep.: Nu se poate vorbi despre părintele Ardelean fără a se menționa Sfânta Spovadă, munca din confesional de ascultare a mărturisirilor credincioșilor în Sacramentul Pocăinței…
Preot Cornel Ardelean: Așa este, mă bucur că sufletele din Sarasău caută des acest sacrament de împăcare cu Dumnezeu, cheia convertirii și comoara milostivirii lăsată nouă de Isus. Iar preotul trebuie să fie la dispoziția sufletelor și eu m-am străduit să realizez acest lucru chiar dacă efortul nu a fost mic, în unele situații (Postul Mare, prima vinere din lună ) având peste 150, poate 200 de spovezi pe zi. Dar oferim cu bucurie acest efort pentru binele credincioșilor noștri dragi.

Rep.: Părinte Cornel Ardelean, ar mai fi multe de povestit, așa că promitem să vă mai provocăm  pe viitor, dacă veți accepta… 
Preot Cornel Ardelean: Cu mult drag! Succes în activitate noului paroh pe care îl susțin cu sinceritate, și toată dragostea mea pentru creștinii din Sarasău  care vor fi mereu prezenți în inima mea!

A consemnat Marius Vișovan

Foto: Mariana Scubli

Azi, 18 februarie, se împlinesc exact 30 de ani de la prima liturghie greco-catolică oficiată în aer liber la Sighet după 4 decenii de persecuție comunistă împotriva Bisericii Greco – Catolice, perioadă în care orice manifestare publică a cultului greco-catolic a fost interzisă – activitatea desfășurându-se doar în clandestinitate, cu grupuri mici, în locuințe particulare și aceasta cu mari riscuri, în multe cazuri Securitatea operând arestări soldate cu ani de închisoare și alte necazuri pentru cei implicați.

După răsturnarea lui Ceaușescu la 22 decembrie 1989 și relegalizarea cultului greco-catolic la 31 decembrie, Biserica Greco- Catolică își poate desfășura cultul în mod liber, fără interdicții din partea statului, dar… ea nu dispune de lăcașuri de cult, toate bisericile și capelele confiscate în 1948 (peste 2.000) rămânând în continuare în posesia Bisericii Ortodoxe (decretul de relegalizare neprecizând nimic despre restituirea patrimoniului greco-catolic). Mai mult, propaganda dușmănoasă afirma că de fapt “greco-catolicii nu mai există” (inclusiv președintele Iliescu a dat o declarație care sugera ceva similar) deci „nu ai cui să restitui” bisericile și proprietățile…

În aceste condiții, mitropolitul greco-catolic Alexandru Todea (14 ani în închisorile comuniste, devenit ulterior Cardinal) cere comunităților greco-catolice să celebreze liturghii în aer liber peste tot unde se poate (mai ales la orașe) pentru a demonstra opiniei publice interne și internaționale (inclusiv răuvoitorilor) că Biserica Greco – Catolică există! Să dovedim că în ciuda celor 40 de ani de teroare și spălare a creierului, în România mai există un număr semnificativ de persoane care își mărturisesc deschis apartenența la Biserica lui Gheorghe Șincai și Petru Maior, a lui Simion Bărnuțiu și Vasile Lucaciu, a lui George Coșbuc și Liviu Rebreanu, a lui Iuliu Hossu, Ioan Suciu și a celorlalți episcopi morți în temnițele comuniste, a lui Iuliu Maniu și Ilie Lazăr și a altor eroi pe care n-avem voie să-i uităm (ca să cităm doar câteva nume sonore).

Având „undă verde” de la părintele Grigore Balea (nașul meu de cununie), am început împreună cu un prieten să lipim afișe prin tot orașul anunțând liturghia greco-catolică pentru duminica următoare, 18 februarie 1990, în spațiul liber din spatele Liceului Pedagogic (acum Lukoil). Primul set de afișe erau mici, de – abia vizibile și scrise de mână de soția mea (vai, ce naivi eram!) și puse pe unde apucam… la al doilea însă directorul Mihai Dăncuș de la Muzeu a preluat inițiativa și ni le-a scos la tipografie. Acum erau elegante și cu litere mari, puteau fi zărite de la distanță. Am umplut tot centrul orașului cu ele… Simțeam că am făcut o treabă importantă. Dar era iarnă…. va veni oare lumea să stea în frig ore întregi? Nu ne vom face de râs fiind prea puțini? Erau voci în jurul nostru care ziceau că ne-am cam hazardat… Eu o țineam una și bună că dacă la Cluj se face, la Baia Mare se face… de ce să nu fie și la Sighet liturghie în aer liber? Sora Florina Mărieș, minunata mea vecină din cartierul 1 Mai (călugăriță dinainte de 1948) îmi spunea cu o oarecare îngrijorare: „Dar Marius, cine va da răspunsurile la liturghie? Trebuie timp să ne organizăm …”

Ei bine, Domnul a suplinit toate lipsurile obiective și duminică 18 februarie 1990, la ora fixată, în prezența a circa 200 de persoane s-a celebrat Sfânta Liturghie pe un altar improvizat (o masă adusă din casa prof. Petru Mihalyi, ce locuia în vecinătate și ornată apoi cu cele necesare cultului). Alături de părintele profesor Grigore Balea (foarte cunoscut și respectat de sigheteni) au oficiat și părintele Simion Mesaroș de la Baia Mare (viitorul rector al Institutului Teologic Greco-Catolic) și un preot tânăr, pe care nu-l cunoșteam atunci, părintele Cornel Ardelean – actualul paroh de Sarasău. Emoționantele cuvinte de învățătură ale preoților au marcat semnificația momentului dându-ne curaj să ieșim la lumină și să ne mărturisim credința având ca modele și mijlocitori cerești pe martirii noștri care s-au jertfit în prigoana comunistă pentru libertatea noastră de azi.

Așa a fost începutul…

Preot prof. Marius VIȘOVAN