Candele nestinse. Mărturii din închisorile comuniste.

Compania Teatrală Zona prezintă marți, 03 martie 2026, ora 18:00, la Școala cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice Sighet – sala „Monica Chifor” (str. Mihai Eminescu, nr. 6) spectacolul „Candele nestinse. Mărturii din închisorile comuniste”, pentru ca… povestea vieții unor oameni excepționali să nu se uite.
Text și regie –  Ivona Boitan, Scenografie – Ileana Zirra, Actori – Ana Calciu, Tomi Cristin, Bogdan Iacob și Valentin Paraschivu.
Mărțișorul juridic este oferit de Baroul Maramureș în parteneriat cu Asociația Avocaților din Baroul Maramureș, Primăria Municipiului Sighet, Școala Gimnazială „Dr Ioan Mihalyi de Apșa” Sighet.

IMPORTANT: Intrarea la spectacol se face doar pe bază de invitație!

Salut, Sighet!

 N.R.: Nota bene! Apelați – pentru invitație – la avocații din Sighet!




Primarul și Consiliul Local Sighet (în formulă completă) au „prefațat” anul Tigrului de Apă! (autor, Ion Mariș)

Luni, 31 ianuarie, s-a încheiat prima lună a noului an 2022 – și pe „baricadele” administrației publice sighetene – cu o ședință a Consiliului Local Sighet care a avut pe ordinea de zi 10 (zece) proiecte de hotărâri. Lucrul cel mai important este că începând de luni, Consiliul Local „joacă” în formulă completă, dna dr. Alina Vida a fost validată să-și ocupe locul în cadrul autorității deliberative a orașului nostru (face parte din grupul PSD, înlocuindu-l pe dr. Vasile Ștefanca cel care a demisionat anul trecut).  Mult succes doamnei doctor în politica „insulară”!

Din păcate, debutul anului 2022 este marcat și de amplificarea tensiunii dintre UE – NATO și Rusia, generată de un potențial război (nedorit și nejustificat!) în Ucraina vecină și, implicit, un potențial conflict imprevizibil la poarta de Est a Europei. Noi suntem foarte vulnerabili, nu neapărat pentru postura de „grăniceri” europeni cât mai ales din cauza situației socio – economice a orașului nostru (printre altele, avem cei mai mulți asistați social din județ!). Sunt semne că anul 2022 va fi un alt an de criză, un alt an pierdut pentru mult așteptata revigorare a Sighetului.
Și totuși, un „detaliu” bugetar din cadrul ședinței, ne sugerează că nu ne merge deloc rău! Sighetul a încheiat anul 2021 cu un excedent de 13.417.310,28 lei. Bravo, veți spune, „autoritatea” a făcut economii (o fi redus numărul șefilor în instituțiile subordonate?!), semne bune în debirocratizarea și digitalizarea administrației publice! Ei, nu-i chiar așa, nu vă grăbiți! De fapt nu s-au implementat (Doamne, ce cuvânt frumos!) proiectele de investiții din anul precedent și a rezultat excedentul. Dar cauzele obiective și/ sau subiective există, să nu judecăm greșit și nu le discut în acest articol!

Dacă tot am vorbit despre principalii actori ai lumii (UE, SUA, Rusia, probabil ordinea este alta) să nu uităm de o altă super-putere ce-și arogă un loc pe podium (chiar primul loc).
Ei bine, 01 februarie 2022, a fost și debutul Anului Nou Chinezesc, am intrat în anul Tigrului de Apă, anul în care (atenție!) jumătățile de măsură sunt excluse, va fi… totul sau nimic! Păi da, Tigrul (după spusele zodiacului) este caracterizat prin curaj, impulsivitate, inteligență și… risipă. Ați reținut cumva că anul 2022 poate fi unul al risipei?! Nu, n-aș crede!… din ce am văzut și auzit la ședința CL care – după cum v-ați dat seama – a prefațat, a fost un preambul la Anul Tigrului de Apă. (Haideți să clarific afirmația mea: glumesc, desigur! Risipa poate continua – din păcate – la Sighet!).
De ce am făcut trimitere și la zodiacul chinezesc? Simplu, pentru că – se pare – chinezii sunt un exemplu de „best practices”, modul lor de organizare statală (un fel de capitalism „controlat” pe baze marxiste) are influență – vrem nu vrem! – în întreaga lume. Mai ales la Sighet, sigur, sunt șanse ca Tigrul de Apă (apă avem destulă în jurul Sighetului!) să se plimbe pe coridoarele și „subteranele” administrației publice locale. Dar nu vă speriați, zodiacul chinezesc mai spune: Tigrul este risipitor DAR anul tigrului este unul al „schimbărilor masive, al introducerii ideilor noi și îndrăznețe, mai ales ale acelora foarte controversate”. Poate ne inspiră, zodiacal, China!… Hmm, aici nu comentez!…

Revenind în apele noastre, multe controverse s-au ivit în ședința de luni, din cele 10 (zece) proiecte de pe ordinea de zi au fost respinse 4 (patru), două fiind respinse din cauza unor aspecte strict tehnice (cadastrale) iar la celelalte două (vizând concursul pentru manager la Muzeul Maramureșean respectiv la Centrul Cultural) solicitându-se completări/ clarificări pentru a elimina orice suspiciune de… netransparență. S-au aruncat și vorbe mai puțin elegante, s-au făcut acuzații și de formă și de fond (organigramice – nu căutați cuvântul în DEX, nu există!), cert este că disputa dintre Primar și Consiliul Local Sighet continuă, fără să observ că s-ar dori „schimbări masive” (în bine, evident), așa cum își doresc sighetenii, toți sighetenii. Avea dreptate un domn consilier, cele două instiuții care-și caută managerul ideal sunt cam… prăfuite! Păi, în acest caz, organizarea concursului pentru postul de manager ar trebui să conțină toate detaliile logice și procedurale pentru… desprăfuirea instituțiilor respective. Apropo, oare de ce nu are Baia Mare (capitala județului nostru) Centru Cultural?…
Dacă se dorește pe bune antamarea (Doamne, ce neutru sună!) concursului și nu re_mix-uri politice atunci trebuie să colaboreze – sincer, corect – autoritățile administrației publice locale (deliberative și executive) și nu să se „disemineze” atribute/ concluzii pripite.
Sighetul nu arată deloc bine (ca să nu spun că arată rău!), lipsesc proiectele majore, structurale, acestea trebuie să fie prioritățile și NU numărul și (eventual) culoarea unor șefi (vremelnici) de instituții de… cultură.

Un mare savant, un om de geniu – Albert Einstein – a spus/ scris, cu muuult timp în urmă, niște „cuvinte memorabile”: „Încrederea prostească în autoritate este cel mai mare dușman al adevărului” (A. Einstein către Jost Winteler, 08 iulie 1901, Cuvinte memorabile, Ed. Humanitas, 2008).
Nota bene: Autoritatea (lumească) nu este… Dumnezeu!… Autoritatea poate greși și/ sau poate face lucruri excelente! Depinde ce fel de „tigru” sălășluiește în logica… autorității!

Ion Mariș

PS: Iar eu, în naivitatea mea, am anunțat public, la ședința de luni a CL (și nu mă dezic!) că voi „aplica” (dacă totuși se dorește „urgent” un manager acolo, deși eu zic că nu-i cazul până nu se face o nouă organigramă aprobată de CL) pentru postul acesta mult râvnit (la Centrul Cultural Sighet, mă refer). Unii prieteni mi-au spus că mi-e asigurat din start cel mult locul… II (doi), da’ eu zic că și o medalie de argint sau bronz – la Sighet – spune multe! 🙂




Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” a ajuns la ediția LIII (53)!

Miercuri, 22 decembrie 2021, la conferința de presă – concisă și la obiect – desfășurată la sediul Primăriei Sighet, am aflat câteva detalii despre mult – așteptatul Festival de Datini și Obiceiuri de Iarnă care, an de an, „îmbătrânește” frumos și devine – sau ar trebui să devină – din ce în ce mai atractiv.

Primarul Sighetului, Vasile Moldovan, alături de conducătorii instituțiilor partenere au punctat principalele caracteristici ale Festivalului „adaptat” – și anul acesta – constrângerilor bugetar – epidemiologice.

Echipa de serviciu, Primăria Municipiului Sighetu Marmației în parteneriat cu Centrul Cultural, Muzeul Maramureșan și Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Geografie – Extensia Sighetu Marmației, organizează în Muzeul Satului Maramureșean, luni, 27 decembrie 2021, a LIII-a (adică a cincizecișitreia) ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” 2021. Așadar luni, a treia zi de Crăciun începând cu ora 13:00 pe ulițele din Muzeul Satului „Mihai Dăncuș”, se dă „startul” Alaiului ansamblurilor populare din satele maramureșene și invitații lor. Anul acesta, Festivalul va fi integrat în decorul satului maramureșean, în muzeul care va deveni, cel puțin pentru o zi… muzeu – viu. Acolo vor coabita armonios colindători, artiști, turiști și, bineînțeles, localnici (care vor avea la dispoziție mijloace de transport gratuite, ce vor pleca din centrul Sighetului spre Dealul Dobăieș).

După paradă, ne-au informat organizatorii, până în jurul orei orei 16.30, în patru puncte special amenajate în Muzeu, vor fi oferite publicului prezent colinde, dansuri și jocuri de iarnă, obiceiuri integrate în teatrul popular etc. toate acestea „ghidate” cu explicațiile pertinente de rigoare.

Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” 2021, din Muzeul Satului „Mihai Dăncuș” – Sighetu Marmației, este evenimentul care va încheia Sărbătoarea Crăciunului din acest an, se pare, într-o tușă… tradițional – optimistă!

Foto & text: Ion Mariș




Iuliu Maniu omagiat la Sighet

Sâmbătă, 8 februarie 2020, la Sighetu Marmației a avut loc comemorarea anuală a marelui om politic Iuliu Maniu, unul dintre artizanii Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, președinte al Partidului Național Țărănesc și prim – ministru în mai multe guverne ale României Mari, exterminat de comuniști în temnița de la Sighet la 5 februarie 1953.

Rugăciuni pentru veșnica sa odihnă (pomeniți au fost și liderii național tărăniști Ion Mihalache și Ion Rațiu) au fost înălțate atât la celula în care a murit, de la parterul Memorialului Sighet, cât și la Ciarda unde zac încă nelocalizate rămășițele sale pământești (alături de ale celorlalți morți în închisoarea Sighet din acea perioadă) de un grup de preoți greco-catolici din zonă.

Conferința dedicată lui Iuliu Maniu a avut loc în sala Transist a Primăriei din Sighet și a fost moderată de organizatorul principal al evenimentului, dr. Gheorghe Șiman, în prezența a peste 100 de participanți, din Sighet, Baia Mare și din multe colțuri ale țării. Printre personalitățile care au luat cuvântul evocând foarte documentat și emoționant figura istorică a lui Iuliu Maniu s-au remarcat fostul Ministru al Integrării Europene național-țărănist Alexandru Herlea (cel care în legislatura 1996-2000 a inițiat discuțiile României cu Uniunea Europeană), prof. univ. dr. Doru Radosav – o somitate a Universității clujene, fostul ministru național – țăranist Ioan Avram Mureșan, părintele rector Simion Mesaroș din Baia Mare, etc. Mesajul unanim subliniat de vorbitori a fost perenitatea mesajului spiritual al lui Iuliu Maniu, de care política și societatea românească de azi au mare nevoie.

Preot prof. Marius VIȘOVAN




Sighet – Tribunalul Regal Maghiar

Clădirea Tribunalului a fost ridicată între anii 1896 -1897, cu bani provenind din visteria Regatului Ungar, administraţia locală contribuind doar cu achiziţionarea terenului. Clădirea a fost proiectată cu faţa către strada Rákóczi, pe partea laterală fiind deschisă o stradă care a purtat mult timp numele de „strada Tribunalului”, deschisă circulaţiei odată cu terminarea construcţiei.

Pentru ridicarea clădirii au fost folosite aproximativ 3 milioane de cărămizi. Tribunalul regal avea 14 curţi interioare şi încăperile decomandate, toate fiind accesibile direct din culoare.

La parter şi etajul întâi au funcţionat Tribunalul, Judecătoria şi Cartea Funciară, iar la etajul doi se afla locuinţa preşedintelui Tribunalului.

Faţadele sunt bogat ornamentate, cea principală fiind dominată de o cupola falsă, cu rol exclusiv decorativ acoperită cu eternit colorat şi ornamente din fier forjat. Pe fronton se zăreşte stema ţării, încadrată de doi îngeri din marmură alba, acroterii şi două lampadare romane din fontă ce accentuează aspectul artistic al clădirii.

La intrare, o placă de marmură neagră aminteşte că această clădire a fost ridicată “În timpul domniei lui Franz Josef I, asistat de ministrul Erdély Sándor, sub supravegherea preşedintelui de tribunal Lászlófalvi Eördögh Virgil, după proiectul arhitectului Wagner Gyula, construit de antreprenorii Gerster Béla şi Kreiszel Géza la 1896 – 1897.”

Până în secolul XX, Tribunalul Regal Maghiar a fost singura clădire cu două etaje de pe teritoriul comitatului Maramureş.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

N.R. În această clădire funcționează azi Primăria Municipiului Sighet