În perioada 18-20 august 2017, la Sighet se desfășoară Festivalul „Aeternus Maramorosiensis” (a VII-a ediție) şi Gala folk „Floare de colţ” (ediția a V-a), organizate de Consiliul Local, Primăria Sighet și Centrul Cultural.

PROGRAM:

VINERI, 18 august 2017
Ora 11:00 – Centrul Cultural Sighetu Marmației (str. Libertății nr.24/A) – Simpozion: “Sighetu Marmației între tradiţie şi modernitate“ (participă: Primarul municipiului Sighetu Marmației, membrii Consiliului Local, cetățeni de onoare ai municipiului, foști primari și membri ai Consiliului Local, personalități ale vieții economice, sociale și culturale din comunitate);

Ora 11:00 – 14:00 – Parcul Grădina Morii: instalarea taberelor cavalerești și a corturilor meșteșugarilor
Expoziția “Medievalum” : instrumente muzicale din epoca medievală, arme de foc (7 tunuri și 10 archebuze, cu muniția aferentă), arme cavalerești (120 de săbii din diferite zone ale Europei și din diferite perioade, halebarde, topoare, sulițe, săgeți, lănci, buzdugane, bice de luptă, etc.), dispozitive de tortură, dispozitive de protecție cavalerească: armuri, platoșe, coifuri, cămăși și glugi/cagule din zale, etc. (peste 450 exponate); Expoziția “Medievalum” cuprinde recuzita lui Sergiu Nicolaescu, comandată special pentru filmele: “Mihai Viteazul”, “Dacii și romanii” și “Nemuritorii”;

Ora 12:00 – deschiderea atelierelor de creație care își vor derula activitatea pe toata durata zilei;

Ora 13:00 – 14:00 – animații pentru copii;

Ora 14:00 – vizite în tabăra medievală;

Ora 16:00 – MAREA PARADĂ A FESTIVALULUI  – Aleea pietonală – Bogdan Vodă –  Parcul “Grădina Morii“ (participă: oficialități, muzicieni, trubaduri, menestreli, cavaleri, paji, scutieri, domnițe, meșteșugari, nobili, bucătari, Cnezii de Maramureș);

Ora 17:00 – 19:00 –  demonstrații cavalerești cu diferite arme medievale și inițieri în mânuirea diferitelor arme medievale pentru copii și adulți curajoși: săbii, topoare, bice de luptă, buzdugane, sulițe; lupte full contact între cavaleri cu armură; concursuri interactive pentru public cu premii simbolice; dansuri medievale de la curțile domnești; școală de dansuri medievale pentru toate domnițele din public; animații medievale – turniruri cavalerești între spectatori și cavaleri; fotografii la “Oglinda fermecată“;

Ora 17:00 – Biserica Reformată – recital de muzică simfonică SZ.M. MUZIK – își dau concursul: prof. Ioan Szekely, prof. Malicski Cristian, elevul Andreica Claudiu;

Ora 18:00 – 22:00 – scena din Parcul Grădina Morii
– 18:30 – 19:00: recital formația ”Another rock summer”
– 19:00 – 19:45: concret prezentat de „Taraful Rutenilor”
– 20:00 – 22:00: formația pirotehnică Fire Dream și Paladinii De Terra Medies; concert medieval – simfonic.
Prezintă: Ioan Dorel Todea

SÂMBĂTĂ, 19 august 2017, Parcul Grădina Morii
Ora 14:30 – miniconcert Lupus Dacus & workshop: “Cum să înțelegem mai bine muzica medievală, veche de sute de ani”;

Ora 15;30: workshop-uri de lupte cavalerești și dansuri medievale;

Ora 16:30: vizită în tabără/satul medieval, fotografii, explicații; fotografii la “Oglinda fermecată“;

Ora 17:00: dansuri medievale oferite de domnițe;

Ora 17:30: vizite în cadrul Expoziției “Medievalum”, unică în România, explicații pentru public, forografii cu veșmintele și armele expuse;

Ora 18:00: concursuri interactive pentru public;

Ora 18:30: “Asediul Cetății Sighet”: lupte cavalerești între paladini și localnici;

Ora 17:00: MAREA PARADĂ A FESTIVALULUI – Aleea pietonală – Bogdan Vodă, Parcul Grădina Morii (participă: muzicieni, trubaduri, menestreli, cavaleri, paji, scutieri, domnițe, meșteșugari, nobili, bucătari, voluntari, Cnezii de Maramureș); fotografii la “Oglinda fermecată“;

Ora 18:30 – scena din Parcul Grădina Morii
GALA FOLK “FLOARE DE COLȚ”

Gheorghe Ștețca și folkiștii formați la Școala de Artă „Gheorghe Chivu”
Anghelina Iovdii – Botoș, Apșa de Jos, Ucraina
Mircea Baniciu & Vlady Cnejevici și Teo Boar
Alexandru Andrieș
Florin Săsărman și Vali Șerban
Daniel Iancu
Ștefania Iacob
Traian Cosma
Prezintă actorul Adrian Păduraru

DUMINICĂ, 20 august 2017
Ora 18:30 – scena din Parcul “Grădina Morii“
GALA FOLK “FLOARE DE COLȚ”
Parada costumelor medievale create de Casa de modă Ileana Vassiliev
Gheorghe Ștețca
Ducu Bertzi & friends (Irina Furdui, Constantin Neculae, Tavi Iacob)
Emeric Imre si Jimy El Laco
Alina Manole & band
Walter Ghicolescu
Dinu Olărașu și Titus Constantin
Prezintă actorul Adrian Păduraru
Închiderea Festivalului de muzică și artă medievală & folk – 2017

EXPOZIȚII DESCHISE ÎN TIMPUL FESTIVALULUI:
Muzeul Maramureșului (Piața Libertății nr. 15) – Expoziție de arme albe și de foc
Casa – Muzeu Ioan Mihalyi de Apşa – Breslele sighetene, expoziție documentară

ALTE EVENIMENTE
Târgul creatorilor de artă populară și de artizanat.

Sursă foto: Peter Lengyel & facebook

Chiar pe lângă Primărie
E-o terasă – bălărie,
Ce se vede-așé frumos:
E un loc… misterios!

Ține de pietonală
Mândra neorânduială:
Să se bucure turiștii,
Să se inspire artiștii

Că într-un oraș micuț
Crește așa verde gărduț.
Și tot crește și se-ntinde
Pe toată lumea surprinde

Că e colțul cel mai eco
Frumusețe marca loco,
Și-om ajunge mai vestiți
Cu vizitatori uimiți.

Nouă ne place bontonul,
Asfaltul, da’ și gazonul:
Că-n centru-i bună verdeața,
La sigheteni… măgăreața.

Ars Publica

Domnule Primar,

Văzând că urmăriți cu interes ceea ce se scrie în publicația “Salut, Sighet!” și că sunteți nemulțumit de ceea ce se scrie aici la adresa dumneavoastră și a instituției pe care o reprezentați, vreau sa vă scriu ceea ce mulți sigheteni gândesc și vorbesc, dar nu au curajul să o spună direct și deschis.

Articolele scrise de mine nu au rolul de a vă defăima și nici de a face acuzații nefondate. Dreptul la libera opinie și la libertatea cuvântului dă curajul oricărui cetățean onest de a semnala lucruri care nu plac și nu contribuie la evoluția orașului. Dumneavoastră, liber și nesilit de nimeni, în timpul campaniei electorale ați făcut niște promisiuni. Chiar dacă lumea nu a crezut în totalitate în ele a sperat că ceva se va mișca în sens pozitiv, că viața cetățenilor care v-au ales se va schimba în bine, că orașul se va trezi la viața pe care a avut-o odată. În nici un caz nu s-au gândit că le va fi mai rău, că indiferența și nepăsarea vor aduce după ele tot ceea ce poate fi mai “poluant” într-un oraș cândva curat, civilizat și muncitor.

Ne omoară gunoaiele din toate părțile. Este praf și mizerie peste tot nu numai în parcul dendrologic, lacul lui Năsui sau maidanul cu bălării și gunoaie de pe strada Plevnei, în plin centru al orașului. Gunoaie sunt peste tot in cartiere, în piață, în piața rușilor și ne sufocă gropile și șanțurile din trotuare.

Nu aveți nici o scuză! Chiar dacă nici parcul, nici lacul și nici maidanul printr-o întâmplare bizară spuneți că nu sunt ale Primăriei, Primăria este instituția care reprezintă orașul și are DATORIA să se ocupe de întreținerea și curățarea lui. Ați văzut cum fac pe străzi curat cei care sunt plătiți pentru asta? Cine îi verifică și cine îi trage la răspundere? Sau responsabilii pieței agro-alimentare unde se vând pantofi, lenjerie intimă și marfă rusească, deși există o altă piață anume făcută pentru astea? Unde sunt că să vadă cum se vinde pe sub mână carne de vițel neverificată și țigări de contrabandă? Ce fel de comerț se practica în piață de către intermediarii pe care nimeni nu îi verifică deși se știe că unii fură la cântar de rup? Până când trebuie sa ne lăsăm mințiți, jefuiți și înșelați? Nici aceste lucruri nu țin de Primărie? Nu avem firme de curățenie, nu avem poliție, nu avem poliție ecologică, nu există controale, nu există amenzi, fiecare face cum îl taie capul?

Și atunci rolul Primăriei care este? Să se tot facă ședințe peste ședințe? Să iasă din “templu” numai la depuneri de coroane și la inaugurări de cuie? Și dacă tot a venit vorba despre acel cui al discordiei nimeni nu v-a spus că nu acolo îi este locul? După cum bine știți, Sighetu – Marmației este considerat punctul zero al Europei pentru că este echidistant între Est și Vest. Faptul că este la extremitatea României putea să fie scos în evidență prin amplasarea lui la una din intrările în oraș sau la punctul vamal de la podul de peste Tisa. DAR ÎN NICI UN CAZ ACOLO. L-ați amplasat tocmai pe singura stradă îngrijită de pe centru, înaintea Memorialului Durerii, care ESTE cu adevărat un lucru serios, făcut cu cap și cu suflet.

Și, ca să nu uit un lucru la fel de important: când veți reabilita Primăria, care e gata să se dezintegreze și nu veți mai avea unde ține ședințe, când veți repara străzile, când veți replanta pomi pe străzile cele mai circulate din oraș, când va fi curat , când se vor repara clădirile de pe centru, când nu vom mai fi un oraș uitat de lume pe care și cuiul în care stă aninat l-a uitat?

Vă adresez dumneavoastră aceste întrebări nu pentru ca să vă “stresez”, ci pentru că vă consider cel mai important om din oraș. O vorbă din bătrâni spune că omul sfințește locul, iar o alta, că ” Să sii mare nu-i mirare/Să sii OM îi lucru mare”.

Poate că scrisoarea mea deschisă va ajunge la „adrisant” și poate că nu v-a supărat atât de tare încât să nu luați măsuri.

NUMA’ BINE, DOMNULE PRIMAR!

Mariana Ona

sursă foto: https://www.facebook.com/djikum/posts/10211506173346306

Știați că, în limba dacă „Iza” semnifică „locul de unde răsare soarele”? Dacă nu toată lumea știe acest lucru, cu siguranță că toată lumea știe că Sighetu-Marmației este acel loc minunat aflat pe o insulă de pământ străjuită ca de zidurile unei cetăți, de cele trei ape care îl îmbrățișează cu frumusețe și cu dragoste, Iza, Tisa și Ronișoara. Dacă Ronișoara este prea mică pentru a fi băgată în seamă, iar Tisa stă hotar între noi și frații noștri de peste apă, Iza a fost și este parte a vieții noastre cotidiene. Cine nu s-a scăldat vara în apele ei și cine nu s-a dat cu săniuța iarna, pe mal? Cine nu s-a plimbat pe diguri – acolo unde există – și nu a simțit parfumul castanilor, al iasomiei, al ierbii și al pământului reavăn? Câți dintre noi nu ne-am plimbat pe malul apei, purtând în suflet prima iubire și am simțit căldura primului sărut? Iza este prietena, confidenta, frumusețea noastră. Ea și Solovanul se pot constitui în eroii unei legende ce spune că un voievod era îndrăgostit de o domniță și care nu a ajuns să își împlinească iubirea pentru că a fost ucis în luptă și s-a transformat într-o stâncă mare pe care, încet-încet au crescut ierburi și copaci, iar domnița a plâns și a tot plâns până când lacrimile sale s-au transformat în râu. Astfel, ei au rămas împreună pentru totdeauna.

Povestea mea nu ar avea „un rost” dacă nu mi-ar veni în minte cântecul lui Ștefan Petreuș, în care el spune „Pe Iza, pe lângă apă/Toate crengile s-apleacă/ Nu s-apleacă de vremi grele/S-apleacă de dor și jele”. Ce îmi spun aceste cuvinte? Multe, chiar foarte multe! De exemplu, ați mai văzut dumneavoastră undeva, în lumea asta mare, un popor care să fie înzestrat cu toate frumusețile și bogățiile de pe pământ, dar care să nu știe să le protejeze și să le îngrijească pentru a se bucura de ele? Ați mai văzut undeva, guvernanți, autorități locale care să lupte împotriva celor care i-au ales? Când spun asta, mă refer acum, concret la Parcul dendrologic, sau – mă rog – ceea ce ar trebui să fie parc dendrologic, de pe malul Izei. Este o frumusețe de parc, acum că au crescut nucii și nu numai că dau umbră și răcoare vara, dar sunt și pavăză împotriva inundațiilor, fiind știut că nucii au rădăcini adânc înfipte în pământ. Toamna sunt plini de rod, dar se bucură de roadele lor doar țiganii care vin în hoarde și îi vandalizează. Parcul nu este îngrijit. Dimpotrivă! Toți locuitorii de pe străzile Balc Vodă, Arieșului și Xenopol, care și-au modernizat casele, au aruncat moloz, mizerii, gunoaiele din curțile lor, în parcul dendrologic, acum fiind o adevărată aventură traversarea lui. Nimeni nu-și revendică proprietatea asupra lui! Nici Primăria, nici Ocolul Silvic! Este un parc al nimănui, care, însă, aduce foloase țiganilor. Nimeni nu cosește iarba și mă mir că nu sunt șerpi, fiind în apropierea apei. Nimeni nu îl îngrijește, doar în preajma alegerilor, în campaniile electorale, cei care se vor în fruntea orașului vin să culeagă gunoaiele în saci menajeri și apoi se fotografiază cu „trofeele” pentru a arăta lumii ce harnici sunt! Și apoi, vidul! Nu-i mai vezi, nu-i mai găsești de ocupați ce sunt în a-și umple buzunarele!

Dar noi, noi ce facem cu frumusețea de parc aflat sub molozuri și gunoaie? Și când mă gândesc că, în orice țară de dincolo de granițele României, fiecare firicel de iarbă, fiecare copăcel e îngrijit, udat, iubit! LA NOI DE CE NU SE POATE?! Suntem un neam de puturoși, jegoși, imbecili și nepăstori? Cine poate să-și facă ordine în curte și să-și arunce gunoaiele în spațiul public? ȘI UNDE ESTE POLIȚIA ECOLOGICĂ cu tot cu angajații săi pe care îi văd plimbându-se în mașini noi-nouțe? Plimbându-se, că treabă nu fac! Nu se dau amenzi, nimeni nu este luat la întrebări! Stăm și privim și trecem mai departe că doar nu este proprietate personală. NU. Este AL TUTUROR. Și dacă este al tuturor, trebuie să îl îngrijim dacă ne considerăm civilizați. Dacă tot îi copiem pe occidentali să-i copiem și cu a avea grijă de ceea ce ne înconjoară.

Parcul dendrologic așteaptă să fie salvat dintre gunoaie! Să vedem, cine mă aude? Cine mă ascultă și îmi dă atenție? Și să mai vedem, cine va face ceva? Sau poate îi așteptăm pe americani să vină cu tancurile! Mai știi, soro?

Autor, Mariana Ona

Un lucru banal și caraghios totodată a declanșat în mintea mea o adevărată furtună de întrebări; să vă povestesc și vouă: pe stâlpul de beton de pe colțul străzii Arieșului cu strada Lucian Blaga filează un bec din luna februarie, ceea ce pune la grea încercare nervii și somnul locuitorilor din vecinătatea lui. Nimeni nu se sesizează, nimeni nu face nimic. În fiecare seară becul se stinge și se aprinde în încercarea lui disperată de a funcționa normal. Efectul de club în aer liber ar fi nemaipomenit dacă, după nopți în care nu am dormit, am putea merge odihniți la muncă. Dar așa, mergem cu clipocitul acela sub pleoape și ajungem buimaci la serviciu.

Cine să vină? Cei de la Electrica S.A.? Greșit, mon cher! Ei nu se deplasează numai dacă sunt plătiți pentru asta și pentru a citi cu sârguință contoarele locuitorilor, că doar de acolo vin banii lor! Dacă ai o problemă, la „Serviciu clienți”, stai mai bine de o oră pe la uși, iar după ce ai intrat în sfârșit în birou, te mai țin o jumate de oră în picioare în fața biroului, pentru că domnul care stă la computer este fascinat de ceea ce vede acolo. Pe cine interesează că tu ai ieșit de la serviciu, că mai ai o groază de lucruri de făcut decât să stai pe la ușile lor, că poate ești flămând sau bolnav! Mofturi!

Tot cu Electrica S.A. din Sighetu -Marmației – știți voi, e orașul acela cu cuiul primarului înfipt în mijlocul centrului spre încântarea câinilor maidanezi! – am mai făcut o „rundă” de reclamații acum câțiva ani când a trebuit să vină televiziunea să filmeze cum stâlpul (altul decât cel de acum) se îndrepta încet dar sigur spre casa mea și riscam să mă pomenesc cu el în dormitor. Problema s-a rezolvat după vreo doi ani. Oare acum, ca să schimbe becul, câți ani le va trebui? Pentru că mă gândesc să fac o discotecă aici: efectele le am, îmi trebuie numai muzica și astfel mai fac și eu un ban cinstit!

În ce lume trăim? Suntem cumva după război, că numai atunci trăiau oamenii ca vai de ei? Acum nu mai stăm la cozi la pâine, zahăr, ulei sau ouă, dar ne pierdem timpul prin birourile de la Primărie, ANAF, Evidența Populației și multe alte locuri năstrușnice inventate de orânduirea burghezo-democratică a lumii de după 1989.

Țin să vă spun că, pentru a plăti 300 de lei la Finanțe, am stat trei ore, timp în care m-au plimbat de la un ghișeu la atul pentru că ba nu era funcționarul, ba s-a terminat tușul în tonner, ba s-a terminat hârtia, ba și-a pierdut funcționarul pe undeva pixul (nu știu la ce-i trebuia dacă tot avea computer), și, în final, când am ajuns să plătesc la casă, doamna care trebuia să îmi ia banii se ceartă cu șefa că nu i-a pus bine concediul de odihnă! Voi înțelegeți ceva? Că eu nu înțeleg nimic! Dimineața plec năuca din cauza becului, în timpul zilei amețesc stând să îmi rezolv problemele pe la birouri, iar când ajung acasă, găsesc inundație în curte din cauza unui izvor apărut pe neașteptate în urma schimbării rețelei de canalizare a VITAL- ului! Se poate trăi așa? Se poate, că doar ce zice românul: „Mai rău să nu fie!”

Voi reveni cu aventuri de prin Spitalul municipal! Deocamdată mă pregătesc pentru discotecă! Se face seară și se aprinde – se stinge becul de pe stâlp! Pe curând!

Mariana Ona

Piaţa agroalimentară din Sighet arată ca un loc lovit de o calamitate. Principalele alei de comunicaţie sunt brăzdate de gropi, care parcă se vor o atenţionare la adresa celor în atribuțiile cărora intră întreţinerea sau reabilitarea acestor spații, gropi care produc un disconfort mărit numeroşilor sigheteni care vin zilnic la piaţă pentru a se aproviziona. Dacă pe timp frumos se mai trece cu vederea imaginea gropilor, nu acelaşi lucru se întâmplă când plouă. Gropile formate în urma măcinării cimentului se umplu cu apă, făcând dificilă circulaţia.

„Nu mi se pare un lucru frumos ca piaţa noastră să arate aşa. Când plouă parcă am fi pe o baltă, şi nu într-un loc aflat în buricul târgului”, a spus Vasile Turda.

„Nu este prea plăcut să mergem prin bălţile formate după ploaie. Locul arată urât. Poate cei de la primărie îşi vor găsi timp să remedieze problema”, a spus Ana Pop.

„Să facă bine primăria să rezolve problema sau să ne dea la toţi cizme de cauciuc ca să ne putem deplasa pe timp de ploaie în piaţă. Mai în glumă, mai în serios, cred că sighetenii merită să aibă o piaţă agroalimentră modernă, în plus, există şi alte aspecte ce privesc derularea unui comerţ civilizat care trebuie să fie luate în seamă”, a spus Sergiu Luscalov.

„Într-un interval de timp cât mai redus, odată ce vremea ne va permite, vom trece la executarea lucrărilor de reabilitare a aleilor din piaţa agroalimentară”, au spus cei din cadrul Primăriei Sighetu Marmaţiei.

Liviu Şiman

Unul dintre eroii Revoluţiei de la 1848, Asztalos Sándor s-a născut la Sighet la 5 mai 1821. Nu ştim prea multe despre tinereţea lui doar că şi-a dorit o carieră de pictor, însă tatăl – Asztalos Pál, membru al parlamentului – îl înscrie la şcoala militară din Bistriţa pe care o absolveşte în anul 1840 ca subofiţer infanterist. Evenimentele premergătoare Revoluţiei îl găsesc soldat în garda maghiară din Viena: demobilizat în 1846, se întoarce la Sighet unde va lucra ca grefier.

În anul 1848 se alătură mişcării revoluţionare, participând la elibearea din puşcăria din Budapesta a lui Táncsics Mihály, comandatul diviziei 29 în care erau şi soldaţi români. Ajuns ofiţer, se remarcă la luptele asupra Aradului din 8 februarie 1849 când, contrar ordinelor de retragere, Asztalos Sándor atacă şi sparge liniile armatelor imperiale obligându-le la retragere. Dovedindu-şi capacităţile de strateg, participă la reocuparea Timişoarei. După depunerea armelor se întoarce la Sighet dar, fiind ameninţat cu închisoarea, se refugiază iniţial în judeţul Szabolcs din Ungaria, apoi la Hamburg şi Geneva în Elveţia unde se va întreţine cu succes din pictură. În urma unei altercaţii cu un alt ofiţer refugiat, polonezul Augustin Michael Strzeleczky, Asztalos Sándor îl provoacă la duel, fiind ucis la 17 februarie 1857.

Om de cultură, natură romantică, pe lângă aura de erou paşoptist, a lăsat în urma sa lucrări de pictură remarcabile printre care şi un celebru autoportret donat ulterior de către soţie Primăriei Sighet dar care, din păcate, a dispărut: a rămas însă portretul executat de un alt pictor sighetean, Zahoray János, lucrare care se află expusă în prezent în galeriile Muzeului de artă din Arad (foto). Numele eroului paşoptist este înscripţionat pe monumentul din faţa bisericii reformate din Sighet, iar până în anul 1955, o stradă din oraş i-a purtat numele.

Johnny Popescu

După ce oraşul a cedat Palatul Culturii fără nicio împotrivire, după ce s-au plătit Episcopiei miliarde chirie vreme de ani de zile, acum Centrul Cultural municipal a fost scos de acolo de pe o zi pe alta, ca dintr-o familie destrămată, urmând să fie reprimit la loc după terminarea restaurărilor, pentru că oricum este imposibil să fie găsiţi alţi fraieri dispuşi să plătească chiria. De fapt, a cam venit timpul ca oraşul să renunţe definitiv la păgubosul contract cu Episcopia şi implicit la Palatul care oricum nu mai este de mult al său.

Istoria

Palatul Culturii a fost construit în 1913 de Societatea Culturală din Maramureşul austro-ungar, cu contribuţia multor cetăţeni din Sighet, pentru a servi „veşnic drept lăcaş pentru cultura tuturor maramureşenilor”. Acolo au funcţionat iniţial o bibliotecă, un cazino, săli de expoziţii, un restaurant, camere de oaspeţi şi Muzeul comitatului. După primul război mondial (când a devenit spital militar şi a fost devalizat), palatul a intrat în posesia românilor, în clădire funcţionând, printre altele, muzeul judeţului, un cinematograf, o tipografie etc.

În 1938, guvernul român, condus de Armand Călinescu, a decis să doneze „pe veci” imobilul nou-înfiinţatei Episcopii Ortodoxe a Maramureşului, care l-a folosit doar doi ani, pentru că în 1940, după Dictatul de la Viena, Episcopia a fost evacuată, clădirea ajungând la statul horthist.

După distrugerile din perioada războiului şi de după acesta (când a ajuns din nou spital militar, dar şi spaţiu de locuit pentru funcţionari), Palatul, abandonat de Episcopie (care s-a reînfiinţat abia după 1990 la Baia Mare) a fost confiscat de comunişti şi apoi reparat integral, devenind, cu începere din 1952, sediul unor noi instituţii publice de cultură.

Cedarea

Pe 20 mai 2009, ANRP (Autoritatea Naţională pentru Retrocedarea Proprietăţilor) a dat Palatul Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, apreciind că “imobilul a fost preluat abuziv de statul român prin Decretul-Lege nr. 275 din 24 iunie 1949, cu titlul de drept revocarea donaţiei”. Numai că, la data „revocării donaţiei”, Episcopia renunţase de mult la respectiva danie, după război nemaifiind instalat nici un episcop la Sighet!

Primăria şi Consiliul local de la acel moment (conduse de primarul Eugenia Godja şi viceprimarul Ovidiu Nemeş, ale căror partide: PSD şi PNL dominau Consiliul) au refuzat să conteste în vreun fel decizia ANRP, ceea ce ar fi putut duce fie la schimbarea deciziei de retrocedare, fie la găsirea unei alte soluţii.

Trebuie spus că Primăria avea atunci un proiect de reabilitare a clădirii, în valoare de 3 milioane euro, pentru care se plătise un studiu de 30 mii euro şi din care s-a ales astfel praful…

La acel moment, reprezentanţii Episcopiei declarau într-un ziar local: „Nu scoatem afară pe nimeni! Noi dorim să folosim o parte din Palat, în care să aşezăm Protopopiatul şi să reactivăm capela pictată, care a fost a Episcopiei, pe care o vom restaura şi transforma într-o sală de şedinte. Unde e biblioteca, noi vrem să avem un parteneriat cu Primăria, să ne înţelegem, că doar suntem instituţii româneşti”.

În realitate, deşi au trecut aproape 10 ani de atunci, Episcopia n-a întins nici un deget pentru restaurarea fostei capele, în schimb a lăsat acoperişul Palatului nereparat o vreme, iar precipitaţiile au străpuns plafoanele ultimului etaj, distrugând fresca unică semnată de Liviu Bordeaux…

Pierdut şi în instanţă

La auzul veştii retrocedării, sighetenii s-au abţinut să protesteze public, cu excepţia depunerii unei petiţii online, care a fost semnată de doar 380 de persoane.

Din cauza faptului că Primăria şi CL au refuzat să se situeze de partea intereselor oraşului, aceştia fiind, din motive electorale, mai degrabă pro-Episcopie, decizia ANRP a fost atacată în instanţă doar de un grup ad-hoc de cetăţeni: Ştefan Bereş, Vasile Mic, Viorel Miculescu, Ion Mariş, Tiberiu Vălean, Vasile Oceanu şi Hari Marcus. Sentinţa finală a fost comunicată de Înalta Curte în 2012 petenţilor care au rezistat până la capăt (primii patru din listă), respingându-se ca “nefondată” acţiunea formulată de ei contra Comisiei Speciale de Retrocedare. Şi aşa a rămas Episcopia proprietară pe Palat…

La momentul retrocedării, în clădire funcţionau Casa de Cultură, Şcoala Populară de Artă, Biblioteca Municipală, Centrul la distanţă al Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti şi o cafenea, ultimele două părăsind locul nu mult timp după predarea cheilor.

Deşi iniţial se stabilise verbal că instituţiile de cultură vor putea rămâne gratuit în Palat vreme de cinci ani, în contractul scris şi semnat s-a precizat că Episcopia va primi de la municipalitate o chirie bunişoară (aproape 800 mil. lei vechi pe an).

Apoi, în 2013, cele trei instituţii de cultură municipale au fost comasate sub denumirea de Centrul Cultural.
Şi aşa s-a ajuns în ziua de azi…

Evacuarea

Chiar înainte de Paştile anului 2017, Episcopia a anunţat că a câştigat un proiect de finanţare a reabilitării Palatului Culturii în valoare de 5 milioane euro (în clădire se vor înfiinţa şi un muzeu bisericesc şi spaţii de cazare VIP pentru anumite înalte feţe) „în parteneriat cu Primăria Sighet” (ce fel de parteneriat şi cu aprobarea cui, pentru că acesta nu a fost aprobat de Consiliul Local?!) şi că instituţiile care compun Centrul Cultural au termen de două săptămâni să părăsească locul! Aşa, dintr-odată, deoarece contractul iniţial cu primăria expirase, iar cel prelungit ad-hoc permitea acest gen de abordare!

Responsabilii pentru situaţia la care s-a ajuns azi sunt cei care au condus Sighetul după 2009, anul retrocedării Palatului: primarii Eugenia Godja (vreme de trei ani), Ovidiu Nemeş (patru ani) şi Horia Scubli (din iunie 2016 încoace), împreună cu consilierii locali din legislaturile respective, care nu au acţionat în vreun fel, deşi au avut timp şi mijloace suficiente, în vederea mutării celor trei instituţii culturale în alte locaţii. În oraş există clădiri disponibile care, reabilitate corespunzător, ar putea servi în acest scop: sala „Viorel Costin” (fostă „Studio”), fosta Policlinică Veche, fosta Policlinică Stomatologică din Piaţa Libertăţii, fosta Şcoală nr. 4 cu curtea aferentă unde se poate construi orice, Şcoala cu 16 săli de clasă aflată veşnic în şantier etc.

Tot ce au găsit însă edilii de cuviinţă a fost înfiinţarea Centrului Cultural condus de un manager interimar, sub pretextul reducerii cheltuielilor (care însă nu s-au diminuat!), în rest nefăcându-se nimic pentru a se scăpa de statutul de chiriaş al Episcopiei..

În condiţiile evacuării iminente anunţate, zilele trecute Primăria a decis mutarea instituţiilor în mai multe locaţii (vă aduceţi aminte de împrăştierea CSS Sighet prin tot oraşul?): Casa de Cultură va ocupa spatele sălii „Viorel Costin”, iar Școala de Artă se va împărţi între fosta discotecă din complexul „Zimbru” (ştiaţi că acel spaţiu este al municipalităţii?) şi mai multe săli de clasă de la Liceul ”Taras Sevcenko”, Liceul Forestier şi Școala ”Dr. Ioan Mihalyi de Apșa”.

Iar Biblioteca Municipală ”Laurențiu Ulici”, care deţine 120 de mii de volume, fără a socoti serialele periodice, urmează să-şi mute definitiv zecile de tone de cărţi (inclusiv valorosul Fond de carte veche, sigilat acum de către DNA) în fosta Şcoală generală nr. 4.

După lucrările de reabilitare ale Palatului, care vor dura nişte ani, s-a anunţat că Școala de Artă și Casa de Cultură se vor muta înapoi în clădire (tot fără aprobarea Consiliului Local?), pentru că este imposibil de găsit alţi fraieri dispuşi să plătească chiria către Episcopie, iar proiectul de 5 mil. euro presupune că în Palat îşi desfăşoară activitatea şi instituţii publice…

Ce s-ar fi putut face ca să nu se ajungă aici?

– merita încercat un schimb de proprietăţi între municipalitate şi Episcopie, care ar fi putut, poate, fi interesată în schimbul Palatului de fosta Policlinică Veche, de pădurea din Ţiganu sau de alte „averi”.
-dacă Consiliul Local ar fi atacat în 2009 în instanţă decizia ANRP, poate procesul s-ar fi putut prelungi până la apariţia legii 165/2013, prin care statul ar fi despăgubit financiar Episcopia, Palatul – bun de utilitate publică, rămânând astfel al comunităţii…
-frumos, normal şi creştineşte ar fi fost ca Episcopia să fi dat înapoi sighetenilor bunul în litigiu, pentru că se poate vedea de pe Lună că nu are ce face cu ditamai Palatul, deoarece episcopul rezidează la Baia Mare şi la Rohia, iar Protopopiatul Sighet are nevoie de 2-3 încăperi, nu de peste 30! Ştiaţi că PS Iustin este, începând din 2005, cetăţean de onoare al Sighetului, datorită unor merite despre care nu ştim nimic?!

Ce se intenţionează acum să se facă?

-după ce au plătit vreme de nouă ani câte 7-800 milioane chirie, acum sighetenii vor cheltui alte miliarde pentru relocarea temporară a instituţiilor evacuate pe durata lucrărilor, ca apoi să reintre înapoi în chirie la Episcopie! Nu vi se pare scandalos?!

Ce s-ar putea, de fapt, face pentru binele oraşului?

Deoarece, până şi chiriaşii particulari primesc un preaviz de 60 de zile (nu doar două săptămâni), ca termen de părăsire a imobilului închiriat:
1. Ar trebui să se renunţe definitiv la parteneriatul cu Episcopia, urmând ca toate eforturile să fie îndreptate spre rezolvarea definitivă a problemei noilor locaţii pentru Bibliotecă – necesară elevilor şi nu numai lor, respectiv pentru Şcoala de Artă – care oferă o serie de cursuri pentru elevi şi adulţi.
2. Dacă tot s-a ajuns în acest impas, Şcoala de Artă ar trebui unită (propunere datând nu de ieri, de azi) cu Casa de Cultură, care oricum nu-şi mai justifică de mulţi ani existenţa, neavând un obiect clar de activitate: cursurile predate de aceasta le dublează pe cele ale Şcolii de Artă, iar majoritatea spectacolelor oraşului sunt organizate de Rotary şi de alte ONG-uri şi firme, ori de către actorii voluntari conduşi de Dorel Todea, de la angajaţii Casei aşteptându-se, practic, doar să organizeze, în felul lor propriu, Festivalurile de Poezie şi de Datini de Iarnă – ambele cu o notorietate şi reprezentativitate în scădere. Ansamblul „Mara” este patronat de aceeaşi Casă de Cultură, deşi instrumentiştii şi dansatorii care îl compun sunt de la Şcoala de Artă…
Producerea şi montarea celor două festivaluri amintite, precum şi conducerea Ansamblului „Mara”, ar putea fi asigurate bine şi cu costuri mai mici de către Şcoala de Artă.
3. Poziţia de manager al Centrului Cultural, care nu are nici o justificare practică, trebuie desfiinţată, banii economisiţi urmând a fi folosiţi în achiziţia de instrumente muzicale, materiale pentru pictură, decoruri şi costume de dans şi teatru pentru Şcoala de Artă etc.

Nu ne-am dori cu toţii o Şcoală de Artă care să aibă secţie de teatru, fanfară, cursuri de dans modern şi popular, calculatoare, muzică şi arte plastice performante, precum şi un Ansamblu „Mara” renumit în toată lumea ca odinioară, toate amplasate în nişte spaţii adecvate (o Sală „Studio” restaurată etc.) şi conduse de nişte persoane implicate şi deschise la nou?

Un Festival de Datini de Iarnă care să fie celebru în lumea întreagă, precum Carnavalul de la Veneţia, care să atragă mii şi zeci de mii de turişti şi care să aducă venituri de zeci sau sute de mii de euro?

O bibliotecă ca la Baia Mare – unde zilnic intră sute de oameni în sala de lectură, la calculatoare ori la cursurile de japoneză, origami sau orice altceva vă puteţi imagina, instituţie plină cu cele mai noi cărţi, jocuri şi DVD-uri apărute pe piaţă?

E mai bine ca totul să rămână încremenit cu oamenii şi în spiritul anilor 1980-1990, între zidurile fostului Palat al Culturii, ajuns Palat Episcopal fără episcop rezident?

Noi, cetăţenii putem să ne spunem public părerea şi să cerem autorităţilor locale să facă ceea ce este bine pentru oraş!

P.S. Dragi aleşi locali: dacă aţi privi cu atenţie ce s-a întâmplat din 2014 încoace, aţi observa că reprezentanţii bisericii, trăgând fiecare în direcţia sa, şi-au pierdut, cel puţin la Sighet, puterea de a decide câştigătorii alegerilor electorale. Aşadar, nu mai aveţi de ce vă teme…

Teofil Ivanciuc, aprilie 2017

Vineri, 31 Martie 2017, Muzeul Maramureşean în colaborare cu Primăria Sighetu Marmaţiei organizează evenimentul ”Nichita, culoare şi iubire ”, în cadrul căruia vor expune artişti plastici din Sighetu Marmaţiei.

De asemenea va avea loc un recital de poezie oferit de elevii Colegiului Naţional „Dragoş Vodă” îndrumaţi de doamna profesor Raluca Lozbă, precum şi un recital de chitară susţinut de Alexandru Buftea, elev la același liceu.

Acțiunea va avea loc la Secţia de Etnografie, str. Bogdan Vodă, nr.1, de la ora 16.00.

Sursa: Ștefania Adela Pop

Un inedit protest artistic (muzică&desen) împotriva comasării Școlii de Muzică și Arte Plastice (SMAP) cu Școala generală „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa”, a avut loc lângă Primăria Sighet (pe strada pietonală) azi, 29 martie 2017, începând cu ora 18.30.

Invitația lansată pe facebook de către organizația neguvernamentală Kiwanis Maramureș a adunat într-un timp relativ scurt elevi, părinți, profesori receptivi la demersul comunității de a păstra Școala de Muzică instituție cu personalitate juridică, de sine stătătoare.

Făcând abstracție de polemicile din ultimele zile, considerăm că acest „protest” muzical este un mesaj în plus pentru ca situația să revină la normal și Școala de Muzică să fie sprijinită – chiar dacă există „pericole” legislative – să continue o tradiție pe care și-a câștigat-o de-a lungul timpului.

Nume precum Aurelia Vișovan, Raluca Michnea, Lucian Madiar sau Cadmiel Boțac, foști elevi ai Școlii de Muzică Sighet, sunt „argumente” pentru a ne implica civic în susținerea asigurării continuității acestui brand al municipiului nostru.

Echipa „Salut, Sighet!”