„Mă doare în cot de festivalul meu, față de miza uriașă”… PETER HURLEY, scrisoare deschisă!

Sigla

Asociația Interculturală de Tradiții


31 ianuarie 2017, Sighetu Marmației

 

 

Scrisoare deschisă

Peter HurleyUrmărind parcursul celor șapte ani ai proiectului “Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”, impresia generală poate să fie – Peter Hurley este un om bogat care își permite să fie voluntar 7 ani și să folosească peste 200.000 de euro din banii lui personali pentru un act cultural. Foarte bine că poate. E strict alegerea lui, nu i-a cerut nimeni!

Această concluzie poate să fie firească, însă situația cere o explicație. Îmi doresc să lămuresc. Nu sunt motivat de câștigul material, însă nu sunt nici filantrop. Ca formare sunt om de afaceri. Am 25 de ani de experiență în marketing, pe teren, punând în joc resursele mele, cu mâinile mele, de regulă în cele mai dure condiții. De 23 de ani nu sunt salariat, ci antreprenor. În ultimii 7 ani sunt un “one-man” agenție de publicitate neplătită, pentru Maramureș, chiar și pentru România, cu mica mea contribuție, cât am putut.

De ce?

Pentru că România are ceva aparte care merită valorificat și nu aruncat la coșul de gunoi, cum s-a întâmplat în toate celelalte țări vestice, inclusiv Irlanda.

Aurul României este tradiția ei rurală. Reprezintă o monedă unică într-o lume din ce în ce mai falită moral. Acesta este motivul pentru care am investit tot timpul, toată energia și toți banii care mi-au trecut pragul casei, în acest demers.

Acest concept – România rurală – este într-o criză din ce în ce mai adâncă. Din punct de vedere economic, dacă era o persoană, ar fi acum la reanimare, în comă. Abia dacă îi mai bate inima.

Vin în fața dumneavoastră acum cu o cerere. Nu pentru mine sau pentru acțiunile mele. Sincer, mă doare în cot de festivalul meu, față de miza uriașă care ne stă în față: soarta ultimei civilizații rurale autentice a Europei, o civilizație a cărei perlă a coroanei se numește Maramureș.

Cuvinte mari. Nu sunt ale mele. Japonezul Miya Kosei consideră Maramureșul ca fiind “centrul ancestral al lumii”! Numai un nebun inconștient ar zice că asta nu are valoare. Socială, culturală, spirituală, dar mai ales, economică.

Pentru mine, nu este important să fiți prezenți în ziua de 9 februarie.

Dar dacă nu ne adunăm, cum vom ajunge la un consens?

Nu vreau banii voștri. Problemele Maramureșului nu pot fi rezolvate cu toți banii din Maramureș. Dar cu binecuvântarea voastră, cu ideile voastre, putem să găsim resursele necesare. În primul rând e vorba de voință. Vrem? Restul, Dumnezeu ne va ajuta.

Cu deosebit respect și considerație,

Peter Hurley

Asociația Interculturală de Tradiții

0744.649.687 / 0766.311.353

[email protected]

www.traditia.ro; www.drumullung.ro

www.facebook.com/DLCV.festival

n.r. În data de 9 februarie 2017, la Sighet (ora 17.00, Sala Transist, Primărie) va avea loc o conferință susținută de Peter Hurley la care sunt invitați reprezentanții factorilor decidenți și ai mediului de afaceri local pentru a identifica posibilități comune de sprijinire a proiectului Drumul Lung spre Cimitirul Vesel.

 

sursă foto: 1. Festival Săpânța – Andreea Anca
sursă foto: 2. Peter Hurley – Raluca Brodner




Sculptorul ucrainean Dovbynjuk are BUST la Sighet!

Bust TarasSculptorul Dovbynjuk Volodymyr  Michailovich s-a născut la 8 mai 1959 în Deljatyn-Ivano-Frankivsk (Ucraina). A urmat cursurile Școlii Tehnice de Meșteșuguri Populare, iar în anul 1987 a absolvit Institutul de Arte din Kiev  avându-i ca profesori pe: M. Vronkij, I.Makogon, V. Cheplyk. Încă de atunci a lucrat în atelierele de creație ale Fabricii pentru obiecte de artă din Kiev. Participă, începând cu anul 1997, la expozițiile de artă din Ucraina. Din 1990 devine membru al Uniunii Naționale a Artiștilor .

Prima lucrare a artistului, expusă acasă, este bustul soției sale Natalia.

Încă de pe băncile școlii a fost medaliat cu aur la o importantă expoziție studențească, și, ulterior, a  fost de două ori laureat al unor prestigioase premii în domeniu. Singurul lui catalog este notebook- ul, în care sculptorul, cu mare precizie, ține evidența tuturor sculpturilor.

Un proiect important al artistului este cel intitulat  Panteon,  format din 28 de busturi ale celor mai importanți preoți ai Bisericii Catolice, proiect realizat pe jumătate. Lângă biserică (Ivano-Frankivsk) au fost așezate deocamdată doar 14 busturi.

Artistul a creat multe reliefuri de bronz pentru Catedrala din Ivano-Frankivsk și pentru alte culte religioase din Prikarpathia.

Din patrimoniul cultural mondial, cel mai mult l-a influențat  sculptura din Grecia Antică cea care se apropie de perfecțiune, lipsită de detalii inutile. „Modelul” său artistic este „Gânditorul” lui Auguste Rodin.

Lucrarea înzestrată cu un deosebit magnetism și care îi este foarte apropiată sufletește este  ,,O fată așezată într-un scaun” turnată în bronz , inchinată unei cunoștințe apropiate care  a murit tragic în urmă cu un deceniu.

Din toamna lui 2016 sculptorul Dovbynjuk  are o lucrare și în Sighetu-Marmaței: bustul poetului ucrainean, Taras- Șevcenko (imagine), amplasat în centrul orașului, lângă Primăria Sighet, în fața Bisericii Ucrainene. 

Dintre creațiile sale amintim: ,, S. Korpanyuk „(1987), ,,Mitropolitul Andrei” (1988),  ,,Sf. Olga „,” Sf. Vladimir „(1988), ,,Natalia” (1988), ,,Ivan Franco „(1989),  ,,S. Vysochan „,” Lesya Ucrainca „(ambele – 1990),  ,,Taras Shevchenko „(1991), ,,I. Dmitruk „(1994),  ,,Roksolana” (1995), ,,Asol” (1996);

Este autorul plăcilor  memoriale  Andrey Sheptytsky (1993), Ivano Frankivsk și S.Bandera (1992) atât cea din  în orașul Ivano-Frankivskcât cât și din localitatea Kalush, Ivano-Fr Oblast;

A sculptat și  monumentele – Shevchenko (1989), în cinstea veteranilor de război (1993), în cinstea luptătorilor pentru libertatea Ucrainei (1995), în cinstea capitalei Republicii Populare Ucrainene de Vest (2003).

Autor, Salut,Sighet!
(Mulțumim Uniunii Ucrainenilor din Maramureș pentru informațiile furnizate.)

sursă foto (bust): Teofil Ivanciuc




Pe drumul “abrupt” al liberalismului…

dana-ivascu2Președinta în funcție a P.N.L. Sighet, avocat Daniela Onița Ivașcu, numită la conducerea organizației locale în cursul anului trecut, a fost nevoită să-și asume, împreună cu echipa, rezultatele slabe pe care le-a obținut partidul la alegerile din 11 decembrie 2016. Situația este destul de ingrată ținând cont că președinta P.N.L. Sighet are nu foarte multe luni de „administrare” a filialei locale și că, rezultatele – probabil – nu i se pot „imputa” în totalitate.

Și rolul nostru a fost unul „ingrat” în încercarea de a purta o discuție sinceră, fără a induce obsesiv ideea de critică… pură. De fapt, ne-am dorit pur și simplu să aducem în fața publicului cititor, o abordare a subiectelor sensibile din interiorul unui partid – brand, al doilea ca importanță din România, ce va trebui să asigure o opoziție fermă, constructivă, pentru următorii patru ani.

Salut Sighet: Cum explicați “dezastrul” din Maramureș și din țară la recentele alegeri parlamentare? Care credeți că sunt principalele motive pentru rezultatele slabe ale PNL-ului?
Dana Ivașcu: Cu un procent de 20,42% Senat; 20,04 % Camera Deputatilor obtinut in alegerile Parlamentare de catre PNL, nu putem discuta despre un rezultat bun. Alegerile parlamentare, spre deosebire de alegerile locale sunt cu siguranță caracterizate de un puternic vot politic. Sunt puține organizații județene care, datorită unor lideri puternici, au reușit să se ridice peste votul politic național. În PNL, spre exemplu, doar 3 organizații județene au obținut peste 30%, respectiv: Sibiu, Alba și Arad, restul organizațiilor județene fiind sub 30%. Alegerile locale din iunie 2016 au însemnat un puternic semnal de alarmă atât în plan național cât și județean. Spre exemplu, PNL Maramureș a obținut doar 20 de primării în județ și a pierdut în principalele orașe, spre exemplu în Sighet. În aceste condiții, PNL Maramureș a obținut în alegerile parlamentare 21,4 % la Senat și 20% la Cameră, ceea ce ne situează peste media națională, fiind a 12-a organizație județeană în clasamentul județelor. Nu putem pune pe seama unei strategii proaste “softul” care în urma redistribuirii a dus la obținerea unui procent de 20% a unui singur deputat pentru PNL, și a doi senatori și un deputat pentru PMP, partid ce a obținut sub 9% în aceste alegeri. Principalele cauze din punctul meu de vedere ar fi: rezultatul slab obținut de PNL în alegerile locale nu a fost luat în serios de către conducerea centrală, lipsa unui mesaj coerent de la centru, poziționarea oscilantă de multe ori a PNL față de Codul Fiscal și Electoral, impunerea unor candidați din alte județe pe listele locale, inconsecvența lui Dacian Cioloș față de PNL, ceea ce a determinat simpatizanții PNL și nehotărâții să voteze USR, nepromovarea suficientă în media a programului de guvernare, pierderea multor primării în alegerile locale, fapt ce a contat mult în aritmetica totală județeană.

Salut Sighet: Asumarea rezultatelor înseamnă și demisia din funcția de conducere?
Dana Ivașcu: Demisia este un act unilateral de voință, de maximă responsabilitate și onoare. Există cazuri în care se impun demisii, dar nu trebuie să generalizăm. Acest fapt trebuie să se întâmple după analize serioase pentru că altfel riscăm să dărâmăm ce s-a construit și să nu avem ce pune în loc. Președinta Alina Gorghiu și Secretarul General Ilie Bolojan, au demisionat asumându-și neîndeplinirea targetului propus, acela de a duce PNL la guvernare. Cred că după analize serioase în fiecare filială în parte demisiile se impun acolo unde rezultatele au fost sub scorul național obținut de PNL (nu este cazul PNL Maramureș sau PNL Sighet).

Salut Sighet: Considerați că ați aplicat strategia adecvată pentru alegerile parlamentare?
Dana Ivașcu: PNL a făcut greșeli în abordarea alegerilor parlamentare, în primul rând nu am învățat din rezultatul alegerilor locale că este important să ne concentrăm pe ce putem noi, PNL, să facem și să propunem electoratului, nu să criticăm tot timpul ce fac alții. Să venim cu soluții, cu candidați serioși și credibili.

Salut Sighet: Există diferende între membrii PNL din vechea și actuala echipă de conducere, care au afectat coeziunea partidului?
Dana Ivașcu: Da, trebuie să recunoaștem că în multe filiale procesul de fuziune între PNL și PDL nu s-a încheiat în fapt, ci doar în drept, sunt încă multe orgolii, resentimente. Există orgolii și între vechea echipă de conducere și noua echipă, și este trist să constați că există încă colegi care nu realizează că adevărații adversari politici nu sunt în interiorul partidului, ci în exteriorul acestuia și că, un adevărat liberal, membru de partid, face campanie nu doar când el candidează, pentru că, atunci când câștigăm, câștigăm toți, și dacă pierdem, pierdem toți. Așa ar trebui să funcționeze o adevărată echipă liberală unită și la bine și la rău.

Salut Sighet: Ce vă reproșați, personal, vis-à-vis de abordarea campaniei electorale?
Dana Ivașcu: Personal nu am ce să îmi reproșez, am candidat poziția 2 pe lista pentru Senat. PNL Sighet a obținut 22,33% la Senat și aproape 20% la Camera Deputaților, deci peste media județeană și națională. Nu a fost o campanie ușoară, însă am încercat în Sighet să demarăm o campanie pozitivă, am fost tot timpul în legătură directă cu oamenii în piețe, târguri, fabrici. Din nefericire, am întâlnit mulți oameni care nu știau cine sunt candidații la parlamentare, dar votau PSD pentru că li s-a promis printr-o campanie media națională că vor fi mărite salariile și pensiile. În condițiile în care nu discutăm despre un vot uninominal, cred că procentele obținute în plus față de media județeană și națională sunt rezultatul unui efort susținut, al subsemnatei și al echipei de campanie.

Salut Sighet: Și la nivel local, și la nivel național avem impresia că PNL-ul și-a pierdut din atractivitate. De ce, sau… ne înșelăm?
Dana Ivașcu: Nu cred, totuși, că putem discuta că PNL și-a pierdut atractivitatea, e mult spus. PNL a pierdut alegerile, însă reprezintă principala forță de opoziție și principalul partid de dreapta. Alegerile se caștigă și se pierd, totul este ca noi, liberalii, să învățăm din greșeli, și am convingerea că avem suficiente resurse să o facem astfel încât să revenim în prima poziție la următoarele alegeri, totul depinde de noi, de modul în care cu: rigoare, responsabilitate, fără patimă și ranchiună vom ști să ne evaluăm și să ne autoevaluăm cu maximă sinceritate fiecare dintre noi.

Salut Sighet: De ce credeți că tinerii și segmentul populației active (de regulă simpatizanții liberalismului) n-au ieșit la vot?
Dana Ivașcu: PNL nu a promovat o campanie populistă și, în general, prezența la vot în alegerile parlamentare este mult mai mică decât în alegerile locale (când comunitatea locală este mult mai interesată în a-și alege primarul și consilierii locali). Prezența scăzută la vot este un semn ce ar trebui să îngrijoreze politicienii, pentru că nu putem să spunem că la o prezență de sub 30% la vot, câștigătoriii sunt legitimați în mod credibil.

Salut Sighet: De ce credeți în doctrina liberală?
Dana Ivașcu: Cred în doctrina liberală pentru că este apropiată de profesia mea și structura mea interioară. Eu cred în egalitate de șanse, meritocrație, democrație în adevăratul sens al cuvântului, și libertate de exprimare.

Salut Sighet: Credeți că v-ați identificat suficient de mult cu imaginea partidului?
Dana Ivașcu: Cred că da, sunt deja consilier local PNL la al doilea mandat, am trecut prin toate campaniile electorale împreună cu colegii mei, alegeri locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale și din toate am avut și voi avea ceva de învățat.

Salut Sighet: Ce trebuie modificat la strategia partidului pentru a fi mult mai credibil în fața electoratului local?
Dana Ivașcu: PNL a pierdut anul trecut Primăria Sighet și am pierdut și alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, acest lucru nu trebuie să ne demoralizeze, dimpotrivă. În fața electoratului nu poți să fii credibil decât dacă ești tot timpul în mijlocul oamenilor, le asculți și le afli problemele cu care se confruntă și găsești soluții. Credibilitatea se câștigă și prin multă seriozitate, profesionalism și competență.

Salut Sighet: De ce Țara Maramureșului, în special Sighetul, nu a avut un candidat pe locuri eligibile (locul I)?
Dana Ivașcu: PNL Sighet a pierdut în vară primăria Sighet și acest lucru a cântărit destul de mult în alcătuirea listelor pentru parlamentare. Organizația Sighet a solicitat conducerii județene locul 2 pe lista Camerei Deputaților pentru un reprezentant din Sighet, însă, în urma unor negocieri naționale, acest loc a revenit vechiului PDL fiind propusă doamna Anca Boagiu. Locul 1 la Cameră, în urma unei alianțe cu Coaliția pentru Baia Mare a revenit doamnei doctor Cherecheș, deputat în funcție, iar locul 1 la Senat a revenit președintelui organizației județene, dl. Mircea Dolha. Convingerea mea este că, așa cum am afirmat public de nenumarate ori, Sighetul, ca și capitală a Maramureșului Istoric, merita să aibă reprezentativiate în Parlament. Spre deosebire de alte partide care nu au poziționat candidați din Sighet pe locuri considerate eligibile, PNL a oferit acest loc doi la Senat Sighetului, un loc care, cu puțin mai mult efort, putea să ofere Sighetului un parlamentar din zonă.

Salut Sighet: Cum ar trebui să arate profilul liberalului model?
Dana Ivașcu: Integru, competent, serios, profesionist, credibil, apropiat de oameni.

Salut Sighet: Cum colaborați cu PSD-ul în Consiliul Local?
Dana Ivașcu: La nivel local PNL este în opoziție, suntem 7 consilieri PNL din 19, suntem adepții dialogului în Consiliul Local, facem și vom face o opoziție constructivă în sensul că vom vota proiectele benefice pentru sigheteni, însă vom sancționa orice derapaj al PSD în Consiliul Local.

Salut Sighet: Spuneți-ne care sunt aspectele negative din Sighet care vă îngrijorează.
Dana Ivașcu: Infrastructura deficitară, prezența din ce în ce mai vizibilă a câinilor comunitari, curățenia care lasă de dorit.

Salut Sighet: Dați-ne exemplu de una – două priorități pentru comunitatea sigheteană pentru care ați lupta până în… pânzele albe.
Dana Ivașcu: Rezolvarea problemei costului apei (VITAL), infrastructura, reabilitarea termică a blocurilor.

Salut Sighet: V-ați implicat la un moment dat pe palierul socio-cultural și în comunitatea locală. Veți continua, și cum, pe această direcție?
Dana Ivașcu: Cu siguranță îmi face mare plăcere și onoare să mă aflu în mijlocul sighetenilor talentați, avem multe talente și valori sighetene care merită atenția autorității locale și aprecierea noastră. Regret faptul că anul trecut, datorită campaniei electorale nu am reușit să organizez Gala Excelenței în cadrul proiectului Încurajează Performanța prin care elevii cu performanțe extra-școlare erau premiați, deoarece se încălca legea electorală, însă acest proiect va continua. Alături de colegii mei avem pregătite proiecte pentru sigheteni și vom identifica soluții pentru a sprijini activitățile socio-culturale din oraș.

Salut Sighet: Aveți vreun sfat constructiv pentru actualul primar, Horia Scubli?
Dana Ivașcu: Sunt convinsă ca actualul primar, Horia Scubli, primește suficiente sfaturi de la colegii domniei sale de partid, de asemenea, să nu uităm faptul că a câștigat primăria în baza unui program a cărui punere în practică îl obligă față de cetățenii municipiului. Cât va reuși să pună în practică programul electoral cu care a câștigat alegerile pentru Primăria Sighet, rămâne de văzut, iar măsura îndeplinirii acestui program o va da tot electoratul sighetean prin vot.

Salut Sighet: Mulțumim pentru interviu. Succes în… reconstrucția încrederii în PNL!
Dana Ivașcu: Și eu vă mulțumesc și am convingerea că, dacă esși bun în ceea ce faci, la un moment dat nu va fi nevoie să te prezinți, te vor prezenta faptele tale.

Brîndușa Oanță
Ion Mariș




Un bilanț transparent pentru liniștea… sighetenilor!

horia-scubliAnul 2016 se apropie de final. Buna ”tradiție” a bunului gospodar cere un… bilanț. Și, tot în buna tradiție, ne dorim și noi – site-ul pe care l-am lansat la începutul lunii decembrie cu sloganul “știrile tale zi de zi” – să vă aducem informații din “culisele puterii”. Ne plângem mai mereu de lipsa informațiilor din surse sigure, oficiale, alegem de multe ori să ascultăm “gura lumii”, iar când avem ocazia să ascultăm vocea pertinentă a oficialităților, ne simțim “datori” să suspicionăm de… părtinire, de favorizarea… unora sau altora.

Noi – site-ul salutsighet – nu ne dorim promovare, nu ne dorim… simpatia autorităților, dorim să fim ochii și urechile sighetenilor, așadar sperăm să nu vă dezamăgim dragi cititori – sunteți numeroși! – ai site-ului nostru. Dacă aveți întrebări justificate, reale, corecte, putem să le transmitem noi autorităților.
Până atunci, întrebările noastre!

Salut Sighet: Domnule Primar, cum se simte inginerul Horia Scubli după aproape șapte luni de… “primariat”?
Horia Scubli: Perfect. Cred că sunt complet integrat în sarcinile pe care le are un primar.

Salut Sighet: O întrebare de încălzire… cât de greu/ușor v-ați acomodat cu funcția?
Horia Scubli: Nu a fost defel complicat, pentru că făceam cam același lucru și înainte, doar că deciziile importante nu îmi aparțineau la acea vreme.

Salut Sighet: Tot din seria… încălzirii: care sunt punctele forte ale Sighetului?
Horia Scubli: Oamenii cu siguranță sunt punctul forte. Avem niște oameni minunați care încearcă să-și trăiască viața în acest nord de țară, să-și întemeize familii și mai ales să-și educe copiii, cel mai prețios capital al Sighetului. Performanțele copiilor fac din Sighet cu siguranță un campion între orașele de mărime mijlocie.

Salut Sighet: Cred că sunt suficiente întrebările ușoare! Trecem la partea “hard”. Ce ați găsit “dubios”/ ciudat în Primărie, la preluarea mandatului?
Horia Scubli: Am trecut peste controlul Curții de Conturi, s-au constatat prejudicii de peste 400.000 de lei a căror recuperare va începe după 1 ianuarie 2017, încă organigrama primăriei necesită modificări importante, am demarat această operațiune și așteptăm să se vadă primele rezultate.

Salut Sighet: Cum vi s-au părut angajații primăriei, ținând cont că “lumea” nu este întotdeauna mulțumită de prestația acestora?
Horia Scubli: Sunt în general oameni de ispravă, cu vechime în administrație, oameni ce muncesc mult pe salarii de toată jena. Dacă nu ar fi caracterul confidențial al salariilor, aș încerca să dau exemple care să vă lămurescă în acest sens. Mai avem câțiva care se simt oarecum rătăciți printre angajații primăriei, însă sperăm să găsim activități să se potrivească cu abilitățile acestora. Eu cred cu tărie că oamenii sunt recuperabili și pot să-și găsescă drumul în cele din urmă.

Salut Sighet: V-ar tenta să renunțați la serviciile unor angajați din Primărie?
Horia Scubli: Trebuie să recunosc că uneori sunt tentat să mă gândesc și la această variantă, însă, repet: cred în bunele intenții ale colegilor mei, cred că aceștia pot fi recuperați. În cazul în care aceste încercări eșuaează, desigur, va trebui ca de unii dintre aceștia să ne despărțim.

Salut Sighet: Ați promis transparență maximă dinspre Primărie. Ce măsuri ați luat în acest sens?
Horia Scubli: Transparența în acest moment este asigurată de publicarea pe site-ul primăriei a tuturor licitațiilor și achizițiilor noastre. După 1 ianuarie 2017 vom publica și toate contractele care, desigur, nu au un caracter confidențial, în acest fel toți având posibilitatea să fie la curent cu activitatea noastră.

Salut Sighet: Enumerați-ne, vă rog, două-trei probleme rezolvate în scurta perioada de când sunteți primar.
Horia Scubli: Reducerea cheltuielilor și a altor ”hemoragii financiare” care devalizau bugetul și așa sărac al municipiului. Apoi am reușit să eliminăm anumite chirii pentru utilaje pe care le foloseam, la prețuri inimaginabile și am reușit ca o parte din aceste utilaje să le achiziționăm în această scurtă perioadă. Din păcate, sistemul are o inerție destul de mare și ne luptăm permanent cu aceasta.

Salut Sighet: Ați promis soluții pentru dezvoltarea infrastructurii segmentului cultural. Cât ați reușit din ce v-ați propus?
Horia Scubli: Am terminat proiectul ce va face posibilă mutarea Centrului Cultural și a Bibliotecii în locația ce a aparținut Școlii generale nr. 4, locație la care vom construi o extindere capabilă să asigure spațiile necesare activităților specifice. Apoi, am demarat procedura de renovare a Sălii Studio, căci avem nevoie de o sală de spectacole adevărată, cu o scenă ce poate să găzduiască spectacole de teatru. Încercăm să finanțăm renovarea Casei Mihalyi de Apșa, care arată îngrozitor.

Salut Sighet: Utilizați instrumente specifice tinerilor gen facebook, comunicare on-line, prin urmare sunteți alături de ei. Cum îi ajutați/ încurajați pe tinerii din Sighet să-și dorească să rămână aici, acasă? Ce le oferiți pentru a nu risca să devenim un oraș de… pensionari?
Horia Scubli: Primăria are extrem de puține mecanisme pentru a interveni în dezvoltarea industrială a unei localități, în așa fel încât aceasta să devină tentantă pentru tinerii ce își doresc să plece în căutarea unor oportunități în afara țării. Am aplicat pentru un proiect în care am identificat finanțarea a 10 start-up-uri de câte 20.000 de euro destinate tinerilor din Sighet. Apoi am obținut finanțare pentru încă un bloc de locuințe, căci una din principalele motivații a rămânerii în Sighet ar fi asigurarea locuințelor destinate tinerilor specialiști. Încercăm în continuare să achiziționăm un teren pe care să-l destinăm unui parc industrial. Apoi ne legăm mari speranțe de viitorul pod peste Tisa care are menirea de a revigora comerțul și industria locală.

Salut Sighet: Ați încercat o apropiere mai mare de societatea civilă, de segmentul de business din municipiul nostru?
Horia Scubli: Desigur, sociatatea civilă și mediul de afaceri vor constitui un viitor Consiliu Local Cetățenesc, ce își va începe activitatea din luna februarie și care va avea rolul de a fi consultat atunci când va fi necesară luarea unor decizii importante pentru acest municipiu.

Salut Sighet: O problemă a orașelor, în general, este cea a locurilor de muncă. La noi nu există – din păcate – o mare diversitate de industrii. Care credeți că este perspectiva dezvoltării economice a Sighetului?
Horia Scubli: În general, Sighetul face parte din orașele ce dețin o platformă industrială extrem de puternică și modernă, ce oferă locuri de muncă mai multe decât media altor orașe asemănătoare. Având în vedere că circa 35 % din aceste locuri sunt ocupate de sigheteni, restul revenind celor din zonele rurale adiacente, nu putem să spunem că nu există o puternică ofertă de locuri de muncă. Din nefericire problema de bază cu care se confruntă aceste societăți industriale este lipsa forței calificate de muncă.

Salut Sighet: Suntem siguri că vom fi acuzați de către anonimii lumii virtuale de presupuse parti-pris-uri. Vrem să-i dezamăgim! Spuneți-ne de ce Vital-ul continuă să-și bată joc de sigheteni în privința prețului apei? Așa crede marea majoritate a sighetenilor.
Horia Scubli: Situația este mai complicată în relația noastră cu Vitalul și vă propun să o abordăm separat cu o viitoare ocazie. Ce este clar, suntem în perioada întocmirii unui audit ce ne va releva efortul financiar la care ne supunem, noi sighetenii, pentru a ”scăpa” din zona de captivitate pe care Vitalul o exercită. Deci le cer sighetenilor puțină răbdare pentru a rezolva problema retragerii noastre din ADI Maramureș și revenirea la o societate proprie de distribuție a apei potabile și recuperare a apelor menajere uzate.

Salut Sighet: Ce v-ați propus pentru anul viitor, pentru 2017?
Horia Scubli: Un buget echilibrat, cât mai multe proiecte prin care să aducem bani la dezvoltarea Sighetului, rezolvarea cel puțin parțială a infrastructurii rutiere, renovarea unor clădiri de patrimoniu și multe altele, pe care o să vă las să le constatați dumneavoastră.

Salut Sighet: Cât de “deficitar” este bugetul local pentru anul viitor? Unde nu sunt acoperite suficient necesitățile financiare curente sau investiționale?
Horia Scubli: Bugetul local este extrem de scăzut și el practic ne ajunge să supraviețuim doar la nivel de avarie. Investițional, trebuie să ne bazăm pe banii atrași din diverse surse de finanțare altele decat bugetul local. Vom încerca să folosim cu maximă eficiență puținii bani pe care îi avem și să aducem cât mai multe fonduri din exterior.

Salut Sighet: Veți fi ajutat de… sus, așa se pune în general problema din păcate sau din fericire, ținând cont că alegerile parlamentare au fost câștigate de partidul dumneavoastră?
Horia Scubli: Ne bazăm desigur pe investiții guvernamentale, cu siguranță, iar un guvern de aceeași orientare politică cu a mea ne este, desigur, de mare ajutor.

Salut Sighet: Ce le promiteți pozitiv sighetenilor – în scris! – pentru anul viitor ?
Horia Scubli: Promisiunea mea este… să aibă răbdare și încredere în mine și în dorința mea de a soluționa gravele probleme cu care se confruntă orașul nostru în acest moment.

Salut Sighet: Vă mulțumim și vă sugerăm să vă gândiți la sigheteni, în momentul când veți închina cupa de șampanie la trecerea dintre ani!
Horia Scubli: Și eu vă mulțumesc și doresc mult succes ziarului vostru. La mulți ani, Salut Sighet!

Autori, Brîndușa Oanță
               Ion Mariș

sursă foto (principal): Peter Lengyel




Nu ratați…Cana de Fericire!

Sighetenii sunt invitați la „O cană de Fericire” în timpul Festivalului de Datini si Obiceiuri „Marmația”

Clubul Rotaract Sighet (președinte mandat 2016-2017, Diana Apopi) desfășoară marți, 27 decembrie, începând cu ora 10.00, proiectul districtual „O cană de Fericire”. Aflat la cea de-a doua ediție la Sighet, proiectul se desfășoară concomitent, în preajma Crăciunului, în majoritatea orașelor din țară în care există câte un club Rotaract. Sighetenii, și nu numai, sunt invitați la o cană de vin fiert sau ceai, iar banii strânși în urma donațiilor vor fi direcționați către Spitalul Municipal Sighet.

Împreună cu Rotary Sighet si Rotary Voievodal, sponsori ai acestui proiect, alături de Primăria Sighet, Hotel „Grădina Morii” și Casa Iurca de Calinesti, sub sloganul ”Prietenul Spitalului”, se dorește finalizarea lucrărilor pentru trei băi din incinta secției de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Municipal Sighet. Cluburile își propun să sponsorizeze cu materialele necesare pentru ca pacienții spitalului să aibă condiții mult mai bune, în perioada în care vor fi internați.

„O cană de Fericire” se va desfășura între orele 10.00-22.00, în Parcul Central din Sighet.

(Persoană de contact- Ionel Marza: 0744 123 773)

Autor, Diana Mariana Apopi




Drama unui sighetean care riscă să rămână pe drumuri în plină iarnă (autor, Liviu Șiman)

Cu o situație dramatică se confruntă sigheteanul Mihai Gheorghe. Imaginea oferită de acest biet bătrân, în vârstă de 73 de ani, este greu de descris în cuvinte. Abia mișcându-se, deplasându-se doar cu ajutorul unui cărucior cu rotile, este nevoit să înfrunte un destin crud. A crescut la casa de copii. A muncit o viață întregă în subteran. Ajuns la vârsta pensionării a avut parte de un tratament inuman din partea fiului care, neavând milă de el, îl bătea regulat. Cu lacrimi în ochi, nea Gheorghe ne povestește : “ La început m-am îmbolnăvit de diabet, iar ulterior am dezvoltat alte boli, nu mai puțin de 14 afecțiuni, care într-un final m-au doborât la pat și mă pot mișca doar cu ajutorul unui scaun cu rotile, fiind încadrat în pensie cu handicap grav. Am rămas să-mi duc traiul cu cel care credeam că-mi va fi un sprijin la bătrânețe. Nu a fost să fie. Soția a rămas cu casa iar eu cu fiul meu ne-am mutat într-un apartament pus la dispoziție de un cetățean. În loc să-mi fie alături propriul meu copil mă bătea rău de tot ca să-i dau banii de pensie. Dumnezeu a făcut ca el să moară înaintea mea. Proprietarul apartamentului mi-a spus că trebuie să-l eliberez. Unde să mă duc? Am încercat să fiu primit la o casă de bătrâni. Am fost refuzat deoarece nu au locuri. Am tot stat prin spital ,dar nici acolo nu mă mai pot ține. Am nevoie mai tot timpul de tratament de specialitate. Mai vin pe la mine reprezentanții unei asociații care se ocupă cu îngrijirea la domiciliu, dar nu este îndeajuns. Nu vreau altceva decât să fiu primit la o casă de bătrâni unde să-mi duc zilele care mi-au mai rămas’’.

Privindu-l pe acest bătrân cu sonda atașată de corp și sistemul împrovizat de frânghii suspendate în tavan, care îl ajută să se ridice în șezut, nu poți să nu te înfiori de ceea ce îi este dat acestui semen de-al nostru să pătimească. Poate acum în pragul sărbătorilor de iarnă i se va găsi și acestui om un loc la o instituție specializată pentru ca, într-un final să poată avea și el parte de ceva mai bun, de o alinare a suferinței. Ne despărțim de nea Gheorghe pe care îl lăsăm printre găleți și uneltele meșterilor care deja au început renovarea apartamentului pe care va fi nevoit să-l părăsească. „Cunoaștem acest caz și vom continua să-l sprijinim pe domnul Mihai Gheorghe în demersurile prin care să i se găsească un loc la o casă de bătrâni”, a spus Cornel Petrovai, asistent social la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Sighetu Marmației.

Autor, Liviu Șiman