PROFU’ ZĂPĂCIT a sosit și a plecat de la Sighet pe calea… aerului! |VIDEO|

„Profu’ zăpăcit” (alias actorul Șerban Borda) a susținut sâmbătă, 31 mai 2025, în „pregătirea” Zilei Copilului (1 iunie), o lecție deschisă (în aer liber, în Parcul Grădina Morii) la invitația Clubului Rotary Sighet (parteneriat cu Primăria Sighet).
Primit cu entuziasm de iubitorii școlii… „altfel”, copiii și părinții prezenți au savurat argumentele împărtășite de „Profu’ zăpăcit” – numerosului public – pro… științele exacte.

Vremea frumoasă, zumzetul copiilor interesați de fizica și chimia experimentelor „zăpăcite”, prestația adecvată a profesorului – actor Șerban Borda – prezent contracronometru pe „scena” verde a Sighetului – au fost „ingredientele” unei formule magice (The Magic of Rotary) care (sperăm) vor determina o apropiere tacită a copiilor (și chiar a părinților!) de lumea… spectacolului/ teatrului.

Urmăriți un scurt video cu plecarea din Sighet, la fel de spectaculoasă, pe calea aerului, a celui mai iubit… profesor:

Foto & video: I. Mariș




ANUNȚ IMPORTANT! Începând de marți 13 mai 2025…

Pentru a asigura fluidizarea circulației înspre Parcul Grădina Morii, până la finalizarea lucrărilor de modernizare a străzii Eroilor, circulația auto pe strada Mihai Eminescu, începând de marți 13 mai 2025, va funcționa în regim de dublu sens, între intersecția cu strada Traian Bilțiu Dăncuș – până la Parcul Grădina Morii.

Rugăm cetățenii să nu parcheze mașinile pe străzile Eroilor și Mihai Eminescu!

Primăria Sighetu Marmației

 

Foto: I. Maris (lucrări pe str. Eroilor)




Campanie de colectare a resturilor vegetale la Sighetu Marmației!

În perioada 10.03.2025 – 14.03.2025 va avea loc operațiunea de colectare suplimentară a deșeurilor vegetale rezultate în urma activităților de întreținere a grădinilor și a zonelor verzi.

În acest interval de timp se vor colecta toate deșeurile vegetale, în vederea prelucrării lor mecanice.

Graficul conform căruia Societatea de Salubrizare va acționa va fi același cu cel de colectare obișnuită a deșeurilor la case.

Deșeurile vegetale sunt resturi provenite din: toaletări de arbori, arbuști, tuns gard viu, cosit iarba etc.

Vă reamintim faptul că arderea vegetației uscate este interzisă!

Primăria Sighetu Marmației




„Trebuie să renunțăm la ambițiile personale” – interviu cu viceprimarul Sighetului (autor, Ion Mariș)

Au trecut câteva luni de la alegerile locale (09 iunie 2024) și pentru a încerca să răspundem nerăbdării firești a locuitorilor Sighetului vizând „mecanismul” administrației publice locale, modul cum funcționează, am decis să-l abordez pe proaspătul viceprimar Krisztofer Levente Orosz (a depus jurământul în cadrul ședinței Consiliului Local din 05 noiembrie 2024), pentru a lua pulsul echipei din primărie care s-a format pentru actualul mandat de patru ani, ținând cont că administrarea orașului necesită și „armonie” la nivelul celor care ocupă cele mai importante funcții. Știm cu toții că marea majoritate a sighetenilor manifestă încă multă neîncredere vizavi de schimbarea vizibilă, concretă, haideți să-i spunem în limbaj formal… sustenabilă, pe care și-ar dori-o locuitorii urbei. Pe bună dreptate, locuitorii privesc cu multă circumspecție spre „administratorii” municipiului nostru, ținând cont de „istoricul” conflictual al ultimelor mandate.
Poate că primele semnale, modul în care demarează „cursa” pentru o bună administrare a cetății, ne pot oferi motive de pesimism sau – dimpotrivă – de optimism.
Cu amabilitate, dl. Orosz, a răspuns întrebărilor  – mai puține și mai… ușoare – fiind la început de drum. 🙂

Ion Mariș (I.M.): D-le Krisztofer Orosz, ați preluat de doar câteva luni funcția de viceprimar. Ce atribuții vi s-au… delegat?
Krisztofer Orosz (K.O.): Concret, am următoarele atribuții: ofițer de stare civilă, coordonarea şi supravegherea activității din arhiva primăriei, servicii de salubrizare, inventarul domeniului public şi privat, conservare şi restaurare monumente istorice şi arhitecturale, spații verzi, locuințe sociale şi alte locații din proprietatea UAT-ului.
În plus, mai sunt membru în Comitetul Local pentru Situații de Urgență, Comitetul Local pentru Restituirea terenurilor dar și membru în Comisia mixtă pentru rromi din cadrul Prefecturii şi membru în Structura Consultativă Locală din cadrul DAS.
Și, nu în ultimul rând, conform Art.16 din Legea 153/2017, fac parte şi din Grupul de implementare a fondurilor nerambursabile

I.M.: Pentru că ați depășit, bănuiesc, perioada de acomodare cred că puteți să evaluați corect „problemele” cu care vă veți confrunta. Așadar, ce „provocări” ați identificat până acum?
K.O.: Perioada de acomodare mai durează, deoarece mereu apar unele situații la care trebuie să te adaptezi. Provocări sunt şi nu puține. Unele provin din situațiile apărute pe moment. Eu cred că totuşi cea mai mare provocare e să reuşim să trecem peste greutăți, indiferent de ce natură ar fi astea. Dat fiind faptul că avem multe de făcut, trebuie să ne facem calcule clare şi un plan bine gândit de acțiuni. Totul porneşte de la o bună concepție pe care trebuie să o adaptăm aşteptărilor şi nerăbdării cetățeniilor. Cred că asta este cea mai mare provocare pe lângă toate celelalte.  Chiar îmi doresc să formăm o echipă bună cu colegii din aparatul administrativ, în favoarea cetățeanului. Slavă Domnului, cu domnul primar Vasile Moldovan ne înțelegem foarte bine. Uneori când, eventual, avem păreri diferite, mereu reuşim să trecem peste asta dialogând permanent şi ajutându-ne reciproc. Soluții sunt şi noi ne străduim să le găsim. Asta contează enorm de mult. A doua mare provocare e identificarea surselor financiare. E greu să împarți 100 de lei în 30, ca să încerci să mulțumeşti mai mulți cetățeni cu diferite doleanțe. Ori când ai deja 1000 de lei este mai uşor. Dar eu zic că pas cu pas vom începe să punem lucrurile la locul lor. Şi ar mai fi o chestie de menționat la acest subiect al provocărilor. Să reuşeşti să convingi pe unii, că pentru binele nostru comun, toți trebuie să facem unele sacrificii. Dacă vrem un oraş frumos, uneori trebuie să renunțăm şi la ambițiile strict personale şi nu neaparat justificate. Dar eu şi în privința asta sunt optimist.

I.M.: Se pare – după cum ați menționat – că v-ați integrat bine în echipa primăriei Sighet, alături de primarul Sighetului. Ce vă propuneți pentru acest mandat?
K.O.: Aşa şi este. Da, m-am integrat bine, pentru că am găsit înțelegere. Asta mă ajută mult. Mi-am propus mai multe. Să muncesc pentru un oraş mai ordonat, mai curat, mai verde, mai prosper şi mai dezvoltat din toate punctele de vedere.  Eu cred că nu degeaba am aceste atribuții pe care le-am primit. Nu sunt uşoare deloc, dar aceste sarcini pe undeva mă şi onorează, nu doar mă obligă. Am venit aici cu dorința de a lăsa ceva remarcabil urmaşilor noştri. Pentru asta voi munci, ca să fim mândri de oraşul nostru. Sighetul merită mult mai mult!

I.M.: Sighetul ar trebui să atragă fonduri mai consistente față de anii precedenți având de acum doi parlamentari locali (un senator și un deputat). Din partea UDMR, în Parlamentul României a intrat d-na Brigitta Zahoránszki, la Camera Deputaților. Am aflat că a început deja să se „simtă” acest lucru și că s-au alocat bani – prin susținerea d-nei deputat Zahoránszki – pentru reabilitarea mult discutatei clădiri de patrimoniu, impropriu numită „Casa pălărierului”. Dați-ne, vă rog, câteva detalii.
K.O.: Da, aveți perfectă dreptate.  Din fericire colega noastră, sigheteanca Brigitta Zahoránszki acum ne reprezintă în Parlamentul României. Acest lucru pe undeva ne și avantajează, fapt ce s-a dovedit şi acum cu alocarea sumei de 375.000 de lei pentru începerea lucrărilor de reabilitare la aşa numita „Casă a pălărierului”. Înainte să se voteze bugetul de stat, m-a sunat să discutăm despre necesitățile din oraş. După o mică analiză am ajuns la concluzia că această sumă este foarte necesară pentru a începe reabilitarea casei, motiv pentru care aceşti bani vor fi alocați începerii proiectului. Îi mulțumesc şi pe această cale că a înțeles importanța colabărării.  Ne vom strădui şi de acum să atragem fonduri, în măsura posibilităților, bineînțeles.

I.M.: Succes și sper să ne auzim cât mai des cu vești bune!
KO: Să dea bunul Dumnezeu!

Ion Mariș




La Clubul Copiilor din Sighet se va desfășura Cupa „Luceafărul” la Șah, ediția a V-a

Pentru a marca „altfel” Ziua Culturii Naționale, sâmbătă, 18 ianuarie 2025, va avea loc la Clubul Copiilor Sighetu Marmației concursul de șah  Cupa „Luceafarul” în parteneriat cu Clubul Sportiv de Șah „Sig-Mar” (președinte și antrenor FRS Costiuc Ioan) și partenerul educational, Primăria Sighetu Marmației (primar, Moldovan Vasile).

La concurs vor participa peste 40 de copii legitimați (fără categorie) și nelegitimați cu vârsta între 5-12 ani.

Copiii înscriși la concurs provin de la Cercul de șah de la Clubul Copiilor Sighetu Marmației (coordonator, prof. Timiș Viorica – directorul turneului), de la școlile din Sighet (copii care frecventeaza cursurile de șah la Clubul Sig-Mar), Botiza, Baia Mare.

Copiii îl vor omagia pe Mihai Eminescu, Luceafărul Culturii Naționale, printr-un scurt program cultural – artistic care va „deschide” concursul de șah.

Salut, Sighet!

 




Sighet: programul pentru achitarea taxelor și impozitelor locale

Primăria Municipiului Sighetu Marmației aduce la cunoştinţa cetățenilor faptul că taxele locale și impozitele pot fi achitate începând cu data de 15 ianuarie 2025, atât în format fizic, numerar sau cu cardul bancar, la casieria Primăriei – camera 12, precum şi în format online pe site-ul web al Primăriei Sighetu http://xn--marmaieiwww-8hc.primaria-sighet.ro/, accesând linkul: https://www.globalpay.ro/…/debite/rediract/debite/lang/ro

În vederea evitării aglomerației la ghișeu, invităm cetățenii municipiului Sighetu Marmației să opteze pentru folosirea Sistemului electronic de plată.

Pentru plata în format fizic, Casieria funcționează după următorul program:

  • de luni până joi în intervalul orar 8:00 – 16:00, cu o pauză între 13:30 – 14:00.
  • vineri plățile pot fi efectuate în intervalul orar 8:00 – 12:45

Relația cu publicul este asigurată de inspectorii Direcției Venituri zilnic în intervalul orar 8:00 – 12:00.

Contribuabilii care achită integral sumele datorate bugetului local până la data de 31 martie 2025 inclusiv, beneficiază de o bonificație de 10% din cuantumul impozitului pe clădiri, teren și mijloace de transport.

Comunicat de presă

 

Foto: Ion Mariș




Expoziția „Ateliere fotografice din Sighet”

Muzeul Maramureșan, instituție subordonată Primăriei și Consiliului Local Sighetu Marmației, vă invită la vernisajul expoziției dedicată atelierelor fotografice care au activat/ funcționat în Sighet în perioada cuprinsã între anii 1866-1950.

Vernisajul va avea loc la Muzeul de Istorie – Arheologie, Piața Libertății, nr. 16, marți, 22 octombrie 2024, ora 13:00.

Vă așteptăm cu drag!

Organizatorii




Din prima zi de Festival… Folk lângă Iza, pe mal |VIDEO – dr. Sorin Markus|

Prima zi, Sâmbătă, 17 august 2024, a Festivalului Național Concurs de Muzică Folk „Floare de Colț”, ediția a XII-a, a adus nume importante pe scena sigheteană de la „Grădina Morii”. Multă muzică bună și spectatori fericiți.

Să ne bucurăm de folk:

Foto & video: dr. Sorin Markus




Recital Ducu BERTZI – „Floare de Colț” 2024 |VIDEO – dr. Sorin Markus|

A XII – a ediție a Festivalului „FLOARE DE COLȚ”, organizat de îndrăgitul cantautor sighetean Ducu BERTZI în orașul nostru – împreună cu Primăria, Consiliul local și Centrul Cultural Sighet – și  debutul acestui eveniment a însemnat și multașteptatul… Recital Ducu Bertzi.

Urmăriți imaginile care „vorbesc” de la sine și în_cântă:

Foto & video: dr. Sorin Markus




Festivalul Internațional de Folclor „MARA”, ediția a I-a

Sâmbătă, 27 iulie 2024, începând cu ora 16:00, în Parcul Central al municipiului Sighetu Marmației demarează prima ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Mara”. Participă ansambluri folclorice din România, Republica Moldova, Serbia, Ucraina și Ungaria: KUD „VETERANI” (Timișoara), Ansamblul folcoric „Târnavele” (Mediaș), Ansamblurile folclorice unite „Doina Prahovei” și „Flacăra Prahovei”, Ansamblul folcloric „Mara”, Ansamblul „Hora de la Prut” (Republica Moldova), Grupul de lăutari din municipiul Ungheni (Republica Moldova), Ansamblul folcloric „Speranța” (Solotvino – Ucraina), „Rosmarin” Német Nemzetiségi Körus (Etyek – Ungaria) etc.

De asemenea vor evolua și soliștii vocali Elena Șiman, Natalia și Alin Matyaș, Ileana Matus, Silvia Zagoreanu, Traian Frîncu și Valeria Arnăutu. Prezintă actrița Dorina Roman.

Organizatori: Primăria și Consiliul Local Sighet, Centrul Cultural Sighet.

Salut, Sighet!