Elevii sigheteni s-au „acomodat” cu… Bruxelles-ul!

Proiecte de service-learning împreună cu comunitatea, pentru comunitate, în care desfășurăm activități de serviciu în folosul comunității și în același timp avem parte de învățare relevantă.

Anul 2022 a fost unul de bun augur pentru noi. A venit cu o invitație de a împărtăși Uniunii Europene în cadrul programului European Week of Regions and Cities activitățile de voluntariat, exemplele de bună practică de tip nonformal desfășurate de elevii voluntari ai instituției noastre. Acest deziderat este necesar în contextul evidențierii sprijinului oferit refugiaților din Ucraina și al activităților de advocacy, de împuternicire a tinerilor cu efecte pozitive în comunitate.

În luna octombrie a anului trecut a avut loc acțiunea la care au fost invitați domnul primar, doamna viceprimar, alți reprezentanți ai comunității, ai Uniunii Europene, părinți și elevi. Din Ucraina am avut-o drept invitată pe doamna Maria Lavriuk, profesor de Arte, persoană foarte activă pe această direcție, a sprijinului și bunei colaborări româno – ucrainene. Activitatea s-a desfășurat în model hibrid, noi am creat un link de Google Meet pentru acces direct în toată Uniunea Europeană.

Ne-au onorat cu prezența, alături de părinți, elevi și alți reprezentanți ai comunității, doamna viceprimar Onița Ivașcu Daniela și domnul europarlamentar Rareș Bogdan (invitat de doamna viceprimar).

Elevii noștri au gândit acel moment de diseminare într-un mod extrem de creativ, interactiv, au retrăit zilele de sprijin și de dovadă a solidarității cu multă emoție, cu reale exemple de compasiune, de empatie, cu date și dovezi concrete. Domnul Rareș Bogdan, membru al Parlamentului European din partea României, MEP, a fost puternic impresionat de întreaga activitate a elevilor noștri în această direcție, a sprijinului oferit Ucrainei și refugiaților din țara năpăstuită. A ales să-i invite pe elevi să viziteze Parlamentul European de la Bruxelles, drept răsplată a muncii acestora. Bucuria, emoția și extazul au cuprins întreaga sală în acel moment.

A treia săptămână din luna martie 2023 a fost selectată pentru realizarea acestei vizite. Ne-am pregătit bagajele și am decolat. Am avut parte de experiențe de neuitat la Bruxelles, am înțeles care e misiunea unui europarlamentar, cum poate să-și sprijine cetățenii pe care îi reprezintă, unde sunt forurile decizionale din toată Europa, cum s-a format Uniunea Europeană și multe altele. O parte din datele prezentate erau bine cunoscute de către elevii noștri. Firește că au existat și întrebări cărora li s-au oferit răspunsuri pertinente.

Am avut parte de trei zile memorabile (21 – 23 martie 2023), în care am vizitat Parlamentul European, sălile de ședințe, Parlamentarium; am stat de vorbă cu oameni importanți, cu europarlamentari pe care îi vedem doar la televizor, acum am avut șansa de a-i cunoaște. Am ales să facem cunoștință cu cât mai multe atracții turistice din capitala deciziilor europene. O prietenă româncă și-a dedicat trei zile pentru noi. Ne-a însoțit în timpul liber din programul nostru și ne-a plimbat prin cât mai multe zone memorabile ale metropolei.

Fiind colegiu național pedagogic, ne-am dorit foarte mult să vedem și o școală belgiană, dar și una pentru copiii românilor din capitala Belgiei. Am reușit. În Bruxelles școala arată impresionant, cu dascăli devotați, care colaborează, nu există bullying, cu elevi respectuoși, cu personal zâmbitor, cu bază sportivă fascinantă, demnă de invidiat, cu săli colorate și holuri primitoare. Am donat un mic fond de carte româneasă bibliotecii românești. Majoritatea volumelor sunt scrise de către colectivul școlii noastre. Fiecare carte are o poveste frumoasă. O carte românească donată înseamnă extrem de mult pentru un român, ni s-a spus. Elevii noștri, voluntarii, au confecționat diferite obiecte: brățări din mărgele în culorile tricolorului, păpuși de ață, mărțișoare, semne de carte, bucăți de lemn inscripționate cu modele autentice de pe cămăși și porți populare. Noi, la rândul nostru, am fost răsplătiți cu această excursie minunată, în care totul a fost asigurat, cazare, masă și transport. Pe deasupra am primit un set cu obiecte foarte potrivite pentru petrecerea timpului liber: minge, agendă, pix, coardă și un kit STEAM pentru grădinărit. Kitul este tocmai bun pentru plantat în grădina amenajată de voluntari în „Săptămâna verde”, care are forma unui soare cu 12 raze delicate. Continuăm activitatea, dragi voluntari!

Din echipa Sighetului au făcut parte: Botiș Andrei, Panusciac Ioan – Mihail, Botiș Georgiana – Niculina, Mihalca Alexandra – Maria, Dudaș Veronica – Antonela, Marfics Monica – Ana, Opriș Claudiu – Mihai, Grigor Andreea – Simina, Senatovici Teodora – Bianca – Mihaela, Știopei Diana – Iasmina, Șuștic Angelo – Teddy, Chiș Alexandra – Maria, Șofronici Giorgio – Alexandru, Biro Mara – Gabriela, Bakk Evelyn – Francesca, Traista Bianca – Paula, Puț Liliana, Grigor Dorina, Munteanu Ramona.

Frumoase experiențe, minunate, unice!

Mulțumim celor care ne-au sprijinit să avem parte de o asemenea „aventură” educațională!
Mulțumim doamnei viceprimar Onița Ivașcu Daniela, domnului Rareș Bogdan, domnului inspector școlar general, Pop Mihai Cosmin!

prof. Dorina Grigor (director adjunct)
Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” Sighetu Marmației




Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” Sighetu Marmației este CENTRU DIGITAL pentru comunitate!

Școala noastră a participat la o competiție la nivel național organizată de Fundația EOS (Educating for an Open Society) și a obținut titulatura „CENTRU DIGITAL” alături de 19 instituții și organizații din țară. Prin acest program ne alăturăm comunității și desfășurăm ateliere de digitalizare a adulților acompaniați de elevi voluntari ai instituției noastre, de nepoți ai seniorilor valoroși ai comunității.

Mai întâi am ales să interacționăm cu bunicii copiilor noștri pe care-i întâlnim doar pe stradă, în grabă sau în fața școlii așteptându-și copiii copiilor. Doamne, ce povești frumoase de viață au! Nu te saturi ascultându-i! Ce frumos Crăciun aveau, fără multe cadouri, cum sunt acum, dar cu multă zăpadă și joacă afară.

Poate în viteza aceasta cu care ne-am obișnuit nici nu mai avem timp să mai povestim, să împărtășim din bucuriile sau tristețile zilelor. Acum ne-am făcut puțin răgaz, așa, la sfârșit de an, am ascultat povești „de pe vremea mea, când lumea era mai așezată, în școală mai multă disciplină, ne temeam de profesori, copiii răi primeau în palmă… Apoi de calculatoare, ce să mai zicem, ne-ar fi de oarecare ajutor, dar nu le avem. Noi avem telefoane, cu acelea ne e mai ușor” ne spune o bunică drăguță.

Următoarele întâlniri le-am avut cu adulții din localitatea noastră și din împrejurimile sale, toate bogate în experiențe frumoase de viață și de învățare. Ne-am bucurat de sprijinul voluntarilor din colegiul nostru, elevi care au fost încântați de interacțiunea cu adulții, s-au simțit de ajutor în mânuirea dispozitivelor, în oferirea de indicații, „acum e vremea lor”, ei știu mai bine să facă asta.

Redăm în continuare câteva mărturii ale voluntarilor care au dedicat puțin din timpul lor prețios, primind drept răsplată zâmbete și priviri calde, de apreciere ale „elevilor”care au răspuns invitației noastre de a participa la atelierele de digitalizare, de poveste.

„Pentru mine, această activitate a însemnat o încercare, cu siguranță reușită, de a aduce generația bunicilor mei mai aproape de realitatea virtuală cu care suntem obișnuiți noi, noua generație. Am rămas profund impresionată de lejeritatea cu care am cooperat cu alte generații și de dorința acestora de a ține pasul cu elementele de noutate.” (Alexandra Chiș)
„Activitatea de digitalizare alături de adulți, pentru mine, a fost o experiență foarte interesantă. Am interacționat cu bunici dornici să învețe lucruri noi, care ne au răsplătit cu dragoste și multe povești din viața lor tumultuoasă. Mi-a plăcut să pot să ajut și această categorie de vârstă, pe lângă cei mici, sunt în clubul de voluntariat din 2017, sunt voluntar senior, îmi dau seama cât de valoroși sunt bătrânii în viața noastră, să-i prețuim cât îi mai avem printre noi.” (Georgiana Botiș)

Prin aceste demersuri venim în sprijinul îndeplinirii a cel puțin două din cele 17 obiective de dezvoltare durabilă: Obiectivul de dezvoltare durabilă ODD 11 –„Orașe și comunități durabile” și al Obiectivului de Dezvoltare durabilă ODD 4 –„Educație de calitate”, prezente în Agenda 2030, pe care țara noastră și le-a asumat, aducând plus de valoare comunității, credem noi. Ne punem ochelari de copii, de elevi, deslușim tainele calculatorului, ale aplicațiilor digitale, păstrăm „pălăria” de adult și conștientizăm importanța digitalizării.

Și prin această inițiativă a noastră suntem invitați să susținem și să promovăm demersul autorității publice locale, Municipiul Sighetu Marmației, în implementarea unei platforme integrate pentru servicii electronice prin proiectul „MARMAȚIA Strategii și Standarde” finanțat prin  AM POCA în vederea simplificării procedurilor administrative și reducerea birocrației pentru cetățeni.

Continuăm și în anul 2023. Vă ținem la curent cu ce mai meșterim!
Împreună pentru comunitate, pentru o viață frumoasă!

prof. dr. Ovidiu Sechel (director)
prof. Dorina Grigor
(director adjunct)

 




O lecturiadă organizată din suflet, pentru suflete! (autor, Anca Maria Corneștean)

Dragii mei prieteni, azi, vreau să vă povestesc despre un frumos eveniment care îmi va rămâne mereu în suflet. Mereu am spus că o carte este cel mai bun prieten al omului, un obiect prețios în care găsești răspunsuri la orice întrebări la care te gândești, în viață. Nu pot decât să mă mândresc că am participat la acest eveniment și anume la „Lecturiada online”, organizată de catedra de Limba și literatura română de la Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” din Sighetu Marmației, care s-a desfășurat pe platforma „Go to meeting”.

Cred că oamenii, în general, au nevoie de astfel de evenimente în viața lor, atât pentru sufletul lor, cât și pentru mintea și gândirea lor. Am învățat că lectura este conexiunea dintre oameni frumoși, oameni cu suflet bogat, cu inima curată, oameni de la care mereu vei avea ceva de învățat. Și ceea ce nu am învățat, dar știu, este că lectura și cărțile mereu vor lega prietenii. Acesta a fost și farmecul întâlnirii noastre. Alături de noi, elevii sigheteni și de profesoarele noastre minunate de limba română, am avut plăcerea să ne împărtășim ideile, gândurile și impresiile cu prietenii noștri de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea, alături de profesoara lor de limba română, prof. Geanina Oprea, care ne-au arătat cât de multe cărți frumoase și interesante citesc. A fost o întâlnire de suflet, din care am învățat că lectura unește, bucură și împlinește suflete pentru mult timp. Aceste momente sunt amintiri pe care nu le uiți niciodată pentru că au presărat asupra ta sentimente de care mereu vei dori să îți aduci aminte. Pentru mine, a fost o lecturiadă foarte specială, deoarece am observat că nu contează vârsta sau statutul pentru a recomanda cărți, dovadă că, întâmplarea de la această lecturiadă m-a uimit profund. Acum ceva vreme, am scris o recenzie la cartea „Malakai” de A. Stephanie. A fost o recenzie scurtă, publicată pe pagina oficială de facebook „Lecturiada 2020. Istoria unui posibil viitor”. Am fost foarte surprinsă când domnișoara Anca Tibil, care este profesoară de limba și literatura română la noi la colegiu, a spus că și-a comandat cartea „Malakai” la recomandarea mea, în urma citirii recenziei pe care am publicat-o. Cred că, acesta este cel mai important lucru atunci când scrii o recenzie sau îți spui părerea despre o carte, să știi cum să o scrii astfel încât să reușești să faci acea carte prietena măcar unui singur om. M-am bucurat foarte tare că domnișoara profesoară a crezut în cele spuse de mine și, chiar dacă volumul era unul pentru adolescenți, nu a ezitat să-l comande și să-l citească. Este important pentru noi, ca profesorii să știe și ce citim și mai mult de atât să și citească cărțile pe care le citim noi. Așa dau dovadă că ne înțeleg și apreciază cărțile pentru adolescenți, care de multe ori ajută sau își pun amprenta și peste cei mari. Așadar, sub monitorizarea doamnei prof. Odarca Bout, diriginta mea, care m-a introdus în tainele cărților și m-a învățat că citind o carte nu voi pierde nimic, ci voi acumula atât informații noi, cât și senimente, impresii, lecții de viață și multe altele, s-a desfășurat lecturiada noastră minunată. Am auzit atât de multe tiltluri, am simțit atâtea senimente care au venit spre mine la auzul recenziilor și părerilor despre cărți. Cred că sentimentul predominand al acestei lecturiade a fost bucuria, bucuria de a fi împreună și a ne împărtăși cărți bune, cărți folositoare pentru existența noastră.

Consider că fiecare trebuie să audă titlurile prezentate în cadrul lecturiadei și, sper ca măcar una, să vă trezească interesul. Așadar, la lecturiada noastră s-a discutat despre următoarele cărți minunate: „Ochi-de-pisică” de Margeret Atwood, „Marțianul” de Andy Weir, „Leac pentru o lume banală” de Christian McKay Heidicker, „Povestea Faridei” de Farida Khalaf & Andrea C. Hoffmann, „Ceva în apă” de Catherine Steadman, „Drako” de Kiera Aslog, „ Eu sunt femeie” de Maria Cristiana Tudose, „Aleea cu licurici” de Kristian Hannah, „Malakai” de A. Stephanie, „Maus” de Art Spiegelman, „Umbra vântului” de Carlos Ruiz Zafon, „Bufnița vânează toată noaptea” de Samuel Bjork, „Când ți se pune pata” de Wendelin Van Daanen, „Genul ăla de fată” de Tanaz Bhathena, „Banda celor șase ciori” de Leigh Bardugo, „Întoarce-te la mine” de Simona Lungu, „Nu există copii răi” de Janet Lansbury, „Cartea nunții” de George Călinescu, „Dăruind vei dobândi” de Nicolae Steinhardt, „Cum să ne purtăm cu personalități dificile” de Francois Lelord & Christophe Andre, „Invitație la vals” de Mihail Drumes, „Maitrey” de Mircea Eliade.

În final, lăsând aceste titluri aici, la vederea tuturor, cred că am făcut o faptă bună, am lăsat un bagaj de cunoaștere și sper ca aceste cărți să atragă spre ele cât mai mulți cititori. Pentru mine, acestă lecturiadă a fost necesară și vă spun sincer că m-a umplut de energie pozitivă. De fapt, văzând atâția cititori cum aș putea să mă simt, altfel decât fericită.
Mulțumesc tuturor celor care mi-au făcut ziua mai bună, în special cadrelor didactie de la Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” și de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” care ne stimulează spre citit și spre cunoaștere, cât și tuturor elevilor fără de care această lecturiadă nu era posibilă.

Anca Maria CORNEȘTEAN
clasa a XI-a
C. N. Pedagogic „Regele Ferdinand”  Sighet