Memoria Ethnologica după 20 de ani

Nu doar anul s-a înnoit zilele trecute, ci și colecția „Memoria Ethnologica”, revista de patrimoniu ethnologic și memorie culturală, pe care Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș o publică încă din 2001.

Numărul 76 – 77 al revistei e proaspăt scos din „cuptorul” tipografiei și are în el de toate, așa cum îi șade bine unei reviste ajunse la maturitate: studii și articole, colecții de folclor și recenzii de carte, scrise în limbile română, engleză și germană.

Între mituri, superstiții și arhitectură sacrală

Lectura noului număr ne poartă de la mituri esențiale la un studiu despre unguente folosite ca leac în medicina tradițională, apoi la semiotica costumului popular românesc din zona Banatului și înapoi, la credințe, superstiți și legătura aparte om-animal în mentalitatea țărănească.

Ne întâlnim, în paginile următoare, cu un studiu al complexității semnificațiilor salciei în universul satului românesc și cu o cercetare care depășește granițele țării noastre, mergând pe urmele materiale și imateriale ale trecutului industrial dintr-o zonă a orașului Milano (autor Luca Rimoldi).

Dr. Livia Ardelean ne prezintă Maramureșul anilor 1767-1769 văzut prin ochii unui general topograf austriac, cu doar câteva pagini înainte ca etnologul Pamfil Bilțiu să analizeze pedepsele aspre, „șocante și fanteziste” care se aplicau pentru diferite încălcări ale legii sau ale moralei în orașul Baia Mare din vremea evului mediu, aducând, astfel, contribuții la un domeniu mai puțin cercetat, cel al etnologiei juridice.

Cum arăta biserica de lemn din Berbești? Arhitectul Alexandru Baboș reconstituie istoricul, trăsăturile și semnificația unei biserici care, deși a fost remarcată, cercetată, fotografiată de specialiști încă din secolul XIX, constituind un reper in studiul arhitecturii sacrale a zonei, a fost demolată în 1932, lăsând un gol de neînlocuit în patrimoniul nostru cultural.

După un periplu de aproape 150 de pagini prin subiecte diverse, care au debutat cu un articol dedicat miturilor esențiale, ne întoarcem, ciclic, la mituri ca limbaj fundamental al lumii moderne și ca temelie pentru solidaritatea comunităților umane (autor, prof. dr. Ștefan Mariș).

Colecțiile de folclor ale revistei ne introduc, ca de fiecare dată, în lumea tradițiilor, a credințelor și a ocupațiilor maramureșene de odinioară, culese de la localnici cu darul povestirii și cu memorie ageră: nunta de pe vremuri, claca, obiceiurile de la stână, obiceiurile la sărbătorile de iarnă, prelucratul cânepei, făcutul fânului, luatul laptelui și fata pădurii sunt câteva dintre temele care populează această lume în numărul actual al revistei.

Memoria Ethnologica și conservarea tradiției prin modernitate

Anul acesta, revista Memoria Ethnologica împlinește 20 de ani. Sunt, deci, 20 de ani de când această publicație a urmărit să fie o dovadă a ceea ce memoria culturală a Maramureșului păstrează din vechime și în același timp, o imagine a memoriei culturale prezente. Și a reușit acest lucru, dacă ascultăm/ citim opiniile unora dintre redactorii și colaboratorii „casei”: „Memoria Ethnologica este un excelent mod de conservare a tradiției prin modernitate – modernitatea cercetărilor, care face din această publicație un reper național și internațional”, ne spune conf. univ. dr. habil. Carmen Dărăbuș, unul dintre redactorii publicației.

O altă ambiție a revistei a fost aspectul ei multidisciplinar, în paginile „Memoriei” găsindu-și locul studii scrise de specialiști în diferite domenii științifice. Este un aspect pe care îl recunoaște și îl apreciază și Livia Ardelean, doctor în istorie, consilier superior la Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale și colaboratoare a revistei: „Memoria Ethnologica are un rol deosebit în păstrarea identității locale. Și cum identitatea și memoria etnologică, etnografică nu pot fi scoase din contextul evoluției evenimențiale, istorice, sociale, socotim că multidisciplinaritatea este plusul acestei reviste. Încă de la începutul colaborării noastre, devenită, în timp, una tradițională, am fost bucuroasă și încântată să descopăr că paginile revistei adăpostesc nu doar cercetări etnografice, etnologice, antropologice, ci și analize sociale ale unor fenomene istorice ce și-au pus amprenta asupra întregii dezvoltări a comunităților din Maramureș, revista contribuind, astfel, la istoria locală și natală.”

Nelipsite din paginile revistei, încă de la „facerea” ei, sunt articolele profesorului Pamfil Bilţiu, membru al Asociaţiei de Ştiinţe Etnologice din România, în opinia căruia, Memoria Ethnologica este cea mai bună revistă de profil din țară, evidențiindu-se datorită varietăţii conţinutului, care s-a diversificat şi se menţine constant, dar și datorită cooptării unui număr tot mai mare de specialişti din ţară şi de peste hotare: „Importanţa şi valoarea revistei ne sunt certificate de circulaţia tot mai intensă în rândul specialiştilor, dar şi al iubitorilor de cultură populară. Când am aflat că materialele publicate de noi în revistă au pătruns în peste 80 de ţări, am trăit momente de mare satisfacţie şi împlinire”. (prof. Pamfil Bilțiu)

„Memoria Ethnologica este o revistă științifică recunoscută internațional, fiind accesată de cititori din zeci de biblioteci universitare ale lumii, din China până în Statele Unite și din Australia până în Canada”, completează informațiile prof. dr. Ștefan Mariș, redactor-șef al revistei, confirmând, la rându-i, abordarea interdisciplinară și transdisciplinară a publicației, prin care „specialiști reputați (etnologi, antropologi, lingviști, filosofi, sociologi, istorici, teologi etc) contribuie la prezentarea unei viziuni holistice asupra realității, în încercarea (asumată) de a echilibra raționalitatea umană generică și unitatea biologică a omenirii, cu extraordinara diversitate naturală a formelor culturale.”

Vaccin anti-globalizare

Memoria Ethnologica este locul în care se întâlnesc, ca la o șezătoare, poveștile și credințele țăranilor de azi și de odinioară, hori și vechi colinde, descântece și magie, meșteșuguri dispărute sau care mai respiră încă, prin gospodării, obiceiurile zilelor de muncă și ale celor de sărbătoare, alături de lucrări de sinteză bine documentate și studii intelectuale temeinice. E podul casei în care găsești comori de mulți uitate, la care nu te așteptai, sau, pe care sperai să le descoperi și de care te bucuri cu nostalgie și mirare, recunoscător că ai găsit un refugiu care s-a ținut departe de globalizare.

Dacă doriți, la rândul vostru, o doză de vaccin anti-globalizare, vă poftim să achiziționați revista, în format tipărit, de la sediul CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș (Baia Mare, str. Culturii 7A, tel 0262 211 560, email cjcpctmm@gmail.com) sau să cercetați online întreaga arhivă, cu toate cele 77 de numere adunate până acum, pe website-ul: www.memoria-ethnologica.ro.

CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Text și fotografii: Rada Pavel




Websiteul bisericilor de lemn din Țara Maramureșului

Prin câte transformări a trecut, de-a lungul secolelor, biserica de lemn din Breb?
Unde a fost ridicată inițial biserica de lemn din Strâmtura?
Care este singura biserică de lemn din Maramureș cu două turnuri clopotniță?
De unde a fost adusă biserica din Hoteni?

Sunt câteva dintre întrebările ale căror răspunsuri pot fi găsite în website-ul www.maramures.culturamm.ro, proaspăt lansat în cadrul proiectului „Biserici de lemn din Țara Maramureșului. Tururi virtuale”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Informațiile sunt accesibile la pachet cu o plimbare virtuală prin 32 de biserici vechi de lemn din Maramureșul istoric.

Despre un proiect cultural al anului 2020

Proiectul „Biserici de lemn din Țara Maramureșului. Tururi virtuale”, dedicat patrimoniului cultural material al Maramureșului istoric, a demarat în 1 iulie 2020 și a fost implementat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, alături de opt parteneri: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Muzeul Maramureșan Sighetu Marmației, Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș, Facultatea de Litere Baia Mare, Ordinul Arhitecților din România – Filiala Nord-Vest, Asociația Valea Verde, Asociația Ghizilor de Turism Maramureș și Asociația pentru Promovarea Turismului și Dezvoltare Durabilă Nord-Vest.

32 de biserici de lemn cu statut de monument istoric din Țara Maramureșului au fost „personajele” principale ale acestui proiect, fiind vizitate, cercetate, fotografiate, (unele) filmate, pentru fiecare dintre aceste monumente realizându-se tururi virtuale cu 4-7 „puncte de staţie”, concretizate în 162 de panorame imersive.

Acum, la final de proiect, materialele adunate pot fi văzute prin intermediul portalului www.culturamm.ro, în secțiunea dedicată Țării Maramureșului. Această secțiune este o continuare, o îmbogățire „din sezonul” 2020 a colecțiilor de biserici care au constituit subiectul unor proiecte din anii precedenți, derulate tot din inițiativa CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș și co-finanțate, de asemenea, de Administrația Fondului Cultural Național: Biserici de lemn din Țara Lăpușului. Tururi Virtuale (2018) și Biserici din Țara Chioarului. Tururi Virtuale (2019).

La ce folosesc tururile virtuale?

Turul virtual este un instrument care îți permite să te plimbi online, interactiv, printr-un spațiu (în cazul de față, o biserică maramureșeană). „Utilizarea turului este facilă și intuitivă, nu sunt necesare cunoștințe sau programe suplimentare în folosirea dispozitivului (calculator sau telefon) când se accesează turul. Turul virtual este folositor atât specialiștilor, cât și celor fără pregătire specială în domeniul prezentat, privitorul alegându-și unghiul sau direcția de vizionare în funcție de interesul profesional sau curiozitate.” (Marin Giurgiu, realizator tururi virtuale)
Turul virtual poate fi, de asemenea, un important instrument educațional,  noile generații, puternic tehnologizate, fiind mult mai atrase de resursele interactive decât de modalitățile clasice de predare.

„Menționăm, desigur, și avantajele pe care tururile virtuale le au în contextul pandemiei de coronavirus. Anul acesta, mulți oameni și-au anulat călătoriile, iar internetul a devenit o alternativă pentru o mulțime de activități, inclusiv pentru vizitarea de obiective turistice. Proiectul a fost conceput când o asemenea situație era greu de imaginat, însă iată că acum, putem să îi aflăm o utilitate nouă, de aceea am și numit, la un moment dat, aceste tururi: „tururi virtuale pentru vremuri actuale”. (Rada Pavel – CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, coordonator proiect)

Celor care au emoții legate de faptul că asemenea tururi ar putea descuraja vizitatorii de a mai vedea bisericile „pe viu”, le spunem că nu au motive de neliniște, calitatea unei călătorii online va fi întotdeauna limitată de mijloacele tehnice iar un tur virtual nu poate substitui emoția unui tur real.

Bisericile Maramureșului sunt încă vii

Alexandru Baboș, arhitectul care a cercetat atent, timp de peste două decenii, comorile de lemn ale Maramureșului, a scris un text pentru acest website. Cităm aici un fragment: „Caracteristic bisericilor de lemn din Maramureș este gradul înalt de vitalitate în care au fost păstrate până acum, fiind căutate încă de credincioși, prevăzute cu mobilier specific, icoane, covoare, șterguri, cu câte un smoc de busuioc la o grindă și miros de tămâie de la cădelniță. Ele sunt încă vii, nu doar muzee ale vieții spirituale maramureșene. Putem adăuga, apoi, autenticitatea și integritatea arhitecturii, a zugrăvelilor interioare și a icoanelor de tot felul, din epoci și stiluri diferite, atâtea câte s-au mai păstrat. Remarcabile sunt picturile murale post bizantine de secol 18 și cele baroce de început de 19 ale bine cunoscuților zugravi locali sau stabiliți în zonă.” 
Textul poate fi citit în întregime aici: https://maramures.culturamm.ro/tara-maramuresului/

Parteneriat pentru redescoperirea valorii patrimoniului

O componentă importantă a acestui proiect a fost crearea unui parteneriat, în vederea cercetării inter-disciplinare a bisericilor-monument din Țara Maramureșului. Pentru munca de documentare s-au folosit informații din arhive, studii și articole scrise de specialiști consacrați în domeniile istoriei, artei și arhitecturii maramureșene, precum și expertiza celor nouă parteneri din proiect: instituții și organizații cu activitate în domeniul conservării patrimoniului cultural, al etnografiei, al arhitecturii, al educației, al dezvoltării durabile și promovării turistice. Rezultatele cercetării bibliografice și de teren se pot vedea în secțiunea Biserici de lemn a website-ului, sub forma unor descrieri narative, însoțite de imagini actuale și de arhivă. Sursele deosebit de valoroase, care au servit documentării, sunt menționate pe fiecare pagină dedicată, în parte, tuturor celor 32 de biserici cercetate.

Obstacole și provocări

„În munca de cercetare a arhivelor, a bibliografiei mai vechi sau recente despre bisericile de lemn, o adevărată provocare a fost aducerea la un numitor comun a legendelor, a datărilor corecte sau eronate ale inscripțiilor, precum şi a rezultatelor metodelor moderne de datare (studii dendrocronologice), care de multe ori păreau a fi, iar unele au şi rămas până la cercetări mai amănunțite, incompatibile”. (Aura Pintea – inspector superior Direcția Județeană de Cultură Maramureș, consultant în cadrul proiectului)

„2020 nu a fost un an ușor pentru nimeni. Am avut emoții că din cauza restricțiilor generate de pandemie, nu vom putea să facem toate deplasările în teren planificate. Până la urmă, am reușit să ducem proiectul la bun sfârșit. Am sacrificat doar conferința de final de proiect, care ar fi trebuit să aibă loc în luna noiembrie. Tot în luna noiembrie, am fi vrut să promovăm rezultatele proiectului la Târgul de Turism al României. Acest lucru nu va mai fi posibil. Am început, în schimb, să distribuim în diferite puncte cheie tipăriturile pregătite pentru a face proiectul mai vizibil și chiar dacă nu vor ajunge la prea mulți turiști anul acesta, sperăm să își atingă scopul anul viitor”. (Rada Pavel – CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, coordonator proiect)

Ce ar trebui să urmeze?

„Se ştie că o casă fără stăpân se degradează vertiginos. De aceea cred că trebuie creionată o strategie prin care fiecare monument istoric să aibă un „gardian” care se ocupă de el, care îi ştie slăbiciunile, care îi ştie istoricul şi îl poate povesti vizitatorilor curioşi, şi care se luptă pentru obiectivul său atunci când acesta dă semne de slăbiciune. Cel mai bun „gardian” ar trebui să fie preotul din sat. Un „gardian” bun poate să fie şi un angajat al primăriei sau al parohiei. Tot în această direcţie, cred că este foarte necesar ca persoanele angajate la punctele turistice din proiectul „Circuitul Bisericilor de Lemn din Transilvania de Nord” sau cele organizate de primăriile locale să fie permanent monitorizate şi instruite.” (Laura Zaharia – arhitect, consultant în cadrul proiectului)
„Din păcate, în cazul bisericilor de lemn în general, problema majoră o reprezintă însăşi supraviețuirea. Ideal ar fi să se realizeze restaurarea completă şi profesionistă a fiecărei biserici de lemn monument istoric, să fie respectate strict normele de urbanism în zona de protecție a acesteia şi să fie puse în valoare pentru un turism responsabil.” (dr. Aura Pintea – inspector superior Direcția Județeană de Cultură Maramureș, consultant în cadrul proiectului)

„Am vrea să continuăm acest periplu al promovării bisericilor din patrimoniul cultural al Maramureșului cu Zona Codrului, este singura zonă etnografică a județului ale cărei biserici nu au fost încă incluse în suita noastră de proiecte co-finanțate de Administrația Fondului Cultural Național. De asemenea, am dori să sprijinim în viitor o cercetare mai aprofundată a acestor obiective și să ne implicăm inclusiv în proiecte care urmăresc datarea dendrocronologică a bisericilor care nu beneficiază încă de o datare certă.” (prof. dr. Ștefan Mariș – manager CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș)

Până atunci, cert este că s-a încheiat un proiect și s-a lansat un website nou dedicat bisericilor din Țara Maramureșului, pe care vă invităm să îl vizitați, accesând www.maramures.culturamm.ro!

Rada PAVEL
Coordonator proiect
CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș

 

Foto: Marin Giurgiu




Despre eroi, monumente și o lansare de album

De Ziua Eroilor, comemorată anul acesta în 28 Mai, fără ceremonii militare și depuneri de coroane, la Editura Ethnologica se lansează albumul Monumente din județul Maramureș închinate Eroilor din Primul Război Mondial, lucrare amplă realizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș și de Consiliul Județean Maramureș.

Istoricul unui proiect care ne întoarce în istorie: Eroii Maramureșului. Eroii României Mari

Publicarea albumului este rezultatul unui proiect laborios, demarat de Județul Maramureș în contextul aniversării Centenarului Marii Uniri a României. 2018 a fost momentul „nașterii” proiectului Eroii Maramureşului. Eroii României Mari, finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, în cadrul Programului CENTENAR. A urmat, în 2019, o vastă cercetare ştiinţifică de arhivă şi de teren, care a vizat identificarea, documentarea, fotografierea și inventarierea tuturor monumentelor județului Maramureș dedicate Eroilor Marelui Război. Acțiunea de cercetare a fost coordonată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, demersul fiind sprijinit de o serie de instituții partenere (Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș din Baia Mare, Muzeul Maramureșului Sighetu Marmației) și colaboratori (primăriile din județ, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”). Începutul lui 2020 a fost dedicat centralizării rezultatelor, editării albumului Monumente din județul Maramureș închinate Eroilor din Primul Război Mondial și realizării website-ului: www.monumenteeroi.cultura-traditionala.ro, toate acțiunile având aceeași menire, aceea de a readuce în atenţia marelui public amintirea eroilor din marea conflagraţie mondială a anilor 1914-1918.

File de recunoaștere și neuitare

Cu un text introductiv semnat de prof. dr. Ștefan Mariș (manager al CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș) și un studiu realizat de Lucia Pop, muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, albumul cuprinde 185 de pagini în care sunt descrise, prin text și imagine, 157 de monumente din 126 de localități ale județului.

„Volumul Monumente din județul Maramureș închinate Eroilor din Primul Război Mondial are rolul de a ne readuce mereu în memorie rolul istoric și jertfa celor care s-au sacrificat pentru reîntregirea țării. Pe teritoriul actualului județ Maramureș, există numeroase monumente închinate eroilor, însă, până în prezent nu a fost realizată o cercetare unitară care să le inventarieze şi nu au fost publicate lucrări consistente despre acest subiect. Prin urmare, unul dintre scopurile declarate ale acestui album este acela de a pune din nou reflectoarele asupra unor construcții care deși au fost ridicate „întru amintire”, au căzut, nu de puține ori, în uitare.” (prof. dr. Ștefan Mariș)

„Monumentele memoriale, construcții, în general, modeste, dar trainice, ne transmit mesaje care nu ne lasă nicidecum să ne uităm eroii. Respectul și recunoștința, pomenirea din generație în generație a celor jertfiți pe câmpurile de luptă pentru apărarea ţării, fac parte din conştiinţa şi credinţa românească. Principalul reper comemorativ este Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român când, conform tradiției, în „Ziua Înălțării Domnului” se aduce un pios omagiu, an de an, eroilor români, cunoscuți și necunoscuți”. (Lucia Pop, muzeograf)

Lansare virtuală

Albumul ar fi trebuit să fie lansat în cadrul unor conferinţe cu public numeros, desfăşurate în cinci localităţi din Maramureş. Situația creată de pandemia de coronavirus nu a mai permis organizarea acestor evenimente, așa că singura lansare posibilă este cea virtuală, într-o zi cu semnificație.

Volumele vor fi distribuite primăriilor din județ, bibliotecilor, instituțiilor muzeale și altor instituții partenere, prin mijloace care respectă măsurile actuale de prevenire a contaminării. Toate persoanele interesate să descopere monumentele județului sunt invitate să „răsfoiască” și paginile website-ului: www.monumenteeroi.cultura-traditionala.ro.

În final, dorim să le mulțumim partenerilor, colaboratorilor și echipei care s-au implicat în tot acest demers întreprins pentru a readuce în memoria afectivă și a repune în drepturi numele Eroilor. Dorim, totodată, să îți amintim, „cititorule tânăr și vârstnic”, ca, dintr-un firesc respect:

„…de câte ori vei întâlni pe aceste drumuri
o cruce pe a cărei piatră
este săpat un nume de erou
opreşte-te măcar o clipă, descopere-te
Şi gândeşte că fără jertfa celui de acolo
ar fi fost imposibil
ca tu să trăeşti astăzi
liber să iubeşti soarele
florile, munţii şi râurile
pe care le-a apărat
şi ţi le-a lăsat ca moştenire
infanteristul, vânătorul de munte
artileristul, tanchistul
marinarul şi aviatorul erou”.

CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Biroul conservare-promovare

Email: promovaremm@gmail.com
www.cultura-traditionala.ro
www.monumenteeroi.cultura-traditionala.ro
https://www.facebook.com/culturatraditionala




Epidemiile de ciumă în Maramureș (I) (autor, dr. Livia Ardelean)

dr. Livia Ardelean

Despre epidemiile care au atacat societățile omenești lucrările științifice nu lipsesc. Ele ne arată cum au supravițuit oamenii și care au fost măsurile pe care le-au luat pentru a trece peste ele.

Maramureșul istoric nu a fost un caz izolat, a trăit cam aceleași experiențe pe care le-au trăit și ceilalți contemporani ai epidemiilor. Despre ciuma neagră nu s-a reușit identificarea de documente care să ne arate dacă și în ce măsură a fost afectat Maramureșul în timpul marii epidemii, cea din 1341-1351, care a ucis între 30-50% din populația Europei, dar unii istorici ai problemei afirmă că din cauza izolării sale Maramureșul nu a fost afectat de marea epidemie.

Primele valuri de ciumă care au fost descrise de documente au avut loc pe parcursul secolului al XVI-lea, începând cu anul 1510, culminând cu epidemia din 1553. În acest secol ciuma era considerată de oameni, “o babă urâtă de-ți vine să-ți iei lumea în cap”. Ciuma s-a extins atât în Ungaria, cât și în Transilvania, iar din toamnă și în Moldova și a durat cel puțin un an. Oamenii încercau să scape de ciumă prin fugă. Primii fugeau bogații, care părăseau orașele și se refugiau la reședințele de pe moșii, în mănăstiri întărite sau pe câmpuri. Săracii nu ajungeau prea departe, din lipsă de mijloace.

Unul dintre puținele documente păstrate în arhivele maghiare despre o epidemie de ciumă în Maramureș ne sunt oferite de Registrul de dări din 1552-1555 al comitatului Maramureș. În anul 1554, Registrul scoate în evidență dezastrul produs de molimă aici. Ciuma bubonică era deja foarte virulentă în Europa apuseană. Astfel, un număr de 36 de localități din Maramureș au fost lovite de ciumă. Din totalul de 348 de porți existente, 123 au fost pustiite (nelocuite din cauza ciumei), adică 35,3%, față de aproximativ 50% cât au fost afectate orașele săsești Sibiu și Brașov, cele mai afectate fiind satele Remeți, Ocna Sugătag, Oncești, Hărnicești, Sârbi sau Kökénes (actualmente Ternovo) peste Tisa, aproape în totalitate părăsite. Este posibil ca familiile caselor pustiite să fi pribegit sau să fi murit din cauza ciumei. Târgurile regale de coroană au fost afectate într-o măsură mai mică. Astfel în Hust din cele 77 porți doar 9 au fost golite din cauza ciumei, în Visk din cele 92 porți 12 erau goale din cauza ciumei. Se pare că epidemia a fost virulentă în Plasa de Jos, Plasa Sighet și Cosău, fără a se propaga în Plasa de Sus, unde nu au fost înregistrate sate afectate de ciumă.

Deși frecvente și în secolul al XVII-lea valurile de ciumă nu au avut un impact atât de puternic ca cele din secolul precedent. Un val de ciumă cunoscut dintr-un singur document identificat până în prezent a izbucnit foarte virulent pe Valea Marei, mai ales în Giulești, în 9 Ianuarie 1676. Nu avem date certe despre numărul morților, însă testamentul nobilului Rednic Vasile din neamul Rednicilor din Giulești, ne precizează următoarele „a izbucnit foarte virulent, mai ales în satul nostru ciuma”, motiv pentru care nobilul și-a întocmit testamentul.

În secolul al XVIII-lea valurile de ciumă, holeră, foamete au urmat cu repeziciune, suprapunându-se adesea. Bolile molipsitoare erau cauzate de anumiți bacili și viruși, însă aceștia puteau lovi puternic populația dintr-o regiune în perioadele în care aceasta trecea prin alte necazuri și neajunsuri care duceau la slăbirea organismelor. O mare problemă până în secolul al XIX-lea au fost deviațiile climatice, mai exact anii cu ploi abundente, grindină, inundații sau veri toride, secetă, ierni friguroase și lungi. În anii în care producția agricolă era slabă sau deloc, populația ajungea la penurie alimentară și de aici se ajungea ușor la boli transmisibile sau boli legate de alimentație. O reală problemă o reprezentau și conflictele armate, războaie, incursiunile de jaf, răscoalele și altele; în aceste perioade oamenii nu-și puteau desfășura propriile activități și se ajungea din nou la criză. O altă problemă majoră era și lipsa de igienă, atât corporală cât și a locuințelor și a localităților. Alt neajuns era aprovizionarea cu apă potabilă a orașelor și satelor. Peste toate s-a suprapus lipsa unui aparat sanitar relevant ca număr și ca cunoștințe deținute precum și ignoranța populației și înrădăcinarea ei în superstiții.

În ianuarie 1710 ciuma era înregistrată în Maramureș și exista frica că va afecta întreg comitatul, Urbariul din 1711 consemna fuga a 40 mineri din Coștiui speriați de epidemia de ciumă. Numărul exact al deceselor cauzate de acest flagel nu este cunoscut, cercetătorul Farago Tamás constată doar numărul localităților pustiite și pierderea a aproximativ 20 % a populației Maramureșului. Același autor constată că ciuma a afectat într-o proporție mai mare localitățile situate la granița cu Galiția și în Plasa de Sus, unde au fost înregistrate pierderi în 40% din sate. În domeniul Bocicoi pierderile s-au cifrat la 30%, iar Plasa Sighet și Cosău au fost afectate într-o proporție mai mică. Numărul celor decedați sau emigrați din comitat a fost diferit în timpul diferitelor valuri și clase sociale. În general autorul menționat constată că numărul nobililor emigrați din comitat a fost mult mai mic (28%) decât cel al iobagilor (58%), primii fiind mai legați de proprietate, pe care riscau s-o piardă în cazul emigrării. Ca urmare directă a ciumei a fost dispariția unor sate, cum ar fi Borkut și Nagyfalu, ce aparțineau de domeniul Bocicoi.

În 1719 un alt val de ciumă a trecut din Galiția în Maramureș, lucru ce pare posibil datorită legăturilor economice dintre cele 2 teritorii învecinate și datorită imigrației masive ce a avut loc la începutul secolului dinspre Galiția. Se pare că valul a ținut până toamna, primăvara nu s-au înregistrat reveniri. Nu se știe exact care a fost numărul deceselor cauzate de ciumă, autoritățile comitatului nu au conscris acest lucru, limitându-se la scutiri de impozit, numărul trebuie să fi fost foarte mare, în întreaga Transilvanie au murit până în 1712 circa 200.000 de oameni. Cu toate acestea, nu suntem siguri că ar fi fost luate multe măsuri pentru a împiedica răspândirea epidemiei. Credem că măsuri de genul celor luate în Bistrița, de înterzicere a târgului anual, arderea caselor infestate s-au luat și în Maramureș. Ordinul imperial venit de la Viena în 1712 preciza care erau măsurile ce trebuiau luate pentru combaterea ciumei: măsuri de carantină, izolare, aprovizionare a localităților infestate, măsuri economico-administrative pentru strângerea recoltei în satele infestate, obligativitatea folosirii pașapoartelor, mai ales pentru măcelarii și persoanele care aprovizionau armata, arderea caselor infestate ale celor ce nu respectau carantina etc.
Conform Ordinului imperial din 10 decembrie 1717 măsurile ce trebuiau luate în legătură cu ciuma din cauza „stării triste în care a ajuns Transilvania și pentru apărarea teritoriilor și țărilor învecinate” vizau izolarea localităților infestate și interzicerea oricărui contact cu acestea. Se cerea oficialilor publicarea acestor ordine și respectarea lor cu toată rigoarea, iar pedeapsa pentru cei ce eludau aceste dispoziții era spânzurarea. În noiembrie 1719 un ordin imperial interzicea orice aglomerare umană (adunări, înmormântări), arderea hainelor infestate, văruirea și afumarea caselor infestate, chiar cu forța, precum și valabilitatea pașapoartelor de călătorie doar în zona pentru care au fost eliberate, măsuri ce trebuiau aplicate pentru toate clasele sociale (nobili, țărani, preoți), iar ridicarea carantinei putea fi făcută doar după trecerea unui interval de 3 luni dela încetarea ciumei. Ciuma a fost însoțită de o foamete puternică, care obliga în special sărăcimea să încalce măsurile de carantină și să se deplaseze în căutarea hranei și la târgurile săptămânale, lucru ce ajuta la propagarea ciumei. Măsurile amintite erau completate de introducerea oficială a rugăciunilor, care trebuiau făcute, după exemplul altor țări creștine și sub pedeapsă strașnică, în fiecare dimineață la ora 8 și după amiază la ora 16, odată cu tragerea clopotelor, precum și ajunarea în fiecare zi de miercuri. Nerespectarea acestor dispoziții de către autorități și populație a fost socotită vinovăție de continuarea răspândirii ciumei în aproape tot Imperiul, un ordin imperial nou din august 1717 insistând din nou asupra măsurilor din ordinele anterioare, la care se adăugau măsuri legate de strângerea recoltei celor decedați (recoltă care în acel an era una bună), iar cei ce nu respectau noul ordin legat de devoțiuni, adică obligativitatea ținerii de slujbe odată pe săptămână pentru izbăvirea de ciumă erau amendați. Credința era foarte importantă, Rákóczi afirma succint următoarele: „Nu există nici un leac împotriva morții. nici sfatul împotriva hotărârii lui Dumnezeu. Oricine moare, ei (ceilalți) trebuie doar să te îngroape!”. Se pare că pe domeniul sării s-au pustiit cam 30 % din localități, iar pe domeniul Bocicoi cam 18 %. Se pare că ciuma a ucis doar un procent de 10-20%, iar între 3-60 % au fost fugari permanenți sau temporari din cauza ei.

(Din articolul publicat în „Revista Arhivei Maramureșene”, nr. 10, 2017)

Dr. Livia Ardelean

Bibliografie:
Cătălin Rusu, Transilvania luptă cu ciuma. Tratamente și măsuri antiepidemice în secolul al XVI-lea, Lucrare de licență, 2016
Paul Cernovodeanu & Paul Binder, Cavalerii Apocalipsului: Calamităţile naturale din trecutul României (până la 1800), Bucureşti, Silex, 1993
Ionuț Dulămița, Istoria de dinaintea antibioticelor: Transilvania transfigurată de ciumă, pe
https://www.totb.ro/istoria-de-dinaintea-antibioticelor-transilvania-transfigurata-de-ciuma/
Cătălin Rusu, Transilvania luptă cu ciuma. Tratamente și măsuri antiepidemice în secolul al XVI-lea, Lucrare de licență, 2016, Arhivele Nationale Maghiare (M.O.L.), Dica-jegyzékek. Rakasd. A. 2642. Tom XXI, 1551-1555
Friedrich Schnurrer, Chronik der Seuchen: Von der Mitte des fünfzehnten Jahrhunderts bis auf die….
Farágo Tamás, A pestisjárványok Máramaros varmegyében. (Esettanulmány), în Revista Arhivei Maramureșene, nr. 1/2008
S.J.A.N. Maramureș, fond familial Rednic de Giulești
Floarea Elena Trișcaș, Epidemiile și măsurile lor de eradicare în zona Bistriței, secolele XVIII-XIX (prima jumătate), teză doctorat
Farágo Tamás, Humanitárius Katasztrófák Máramaros vármegyében a kőzépkortól az első világháboruig, pe demografia.hu/kiadvanyokonline/index.php/…/article/…/708, pag. 46, accesat în 3 septembrie 2017
Livia Ardelean, Mișcări de populație în Maramureșul istoric, în Societate-Cultură-Biserică. Studii de istorie medievală și modernă. Omagiu profesorului Avram Andea, 2014
Serviciul Județean Cluj al Arhivelor Naționale, Fond Primăria orașului Bistrița, Seria II a, pachet Pestenseuche, nr. 6a, 22
Serviciul Județean Cluj al Arhivelor Naționale, fond Colecția de documente și manuscrise, nr. 9-11, Francisc Réti, Historia Rei Cameralis
Linzbauer, Franciscus Xav.: Codex Sanitario-Medicinalis Hungariae 2 (Budae, 1852) Regimen Mariae Theresiae imperatricis et regis, pe Hungaricana, pe
https://library.hungaricana.hu/en/view/KlasszikusOrvosiKonyvek_314/?query=penuria%20panis%20et%20loca%20 infecta%20trans%20Tibiscum&pg=207&layout=s.

 

Livia Ardelean s-a născut în Sighetu Marmației, este absolventă a Liceului Industrial nr. 2 și ulterior a Facultății de Istorie din Cluj-Napoca. De la absolvirea facultății este consilier superior la Serviciul Județean Cluj al Arhivelor Naționale.
Doctor în istorie, cu tema istoria economică a Maramureșului în secolul XVII, colaborator permanent la Revista Arhivei Maramureșene, editată de colectivul Serviciului Județean Maramureș al Arhivelor Naționale și al revistei Memoria Ethnologica, editată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș. Autoare a numeroase studii privind istoria Maramureșului, în special în sec. XVII-XVIII.




Un poet sighetean la Miercurea de poezie din Baia Mare

Miercuri, 5 februarie 2020, în Salonul Artelor al Bibliotecii Județene „Petru Dulfu” din Baia Mare, a avut loc o nouă întâlnire a publicului iubitor de literatură, cu participanți poeți români, din județ sau din țară.

„Miercurea de poezie” face parte din seria de manifestări permanente organizate de Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș (director prof.dr. Ștefan Mariș), în coordonarea poetului Nicolae Scheianu, consultant de specialitate al instituției.

De data aceasta, invitatul zilei a fost cunoscutul poet maramureșean Vasile Muste, directorul Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației, redactor șef al revistei de cultură ”Marmația”, cunoscut „ca un prieten nesmintit al poeților și ca un poet de mare forță” (Nicolae Scheianu).

După ce s-au citit și recitit poeme, în Salonul Artelor a avut loc un dialog între cei prezenți (scriitori, cititori, elevi, studenți) despre poezie și poeții vremurilor noastre.

În luna martie, „Miercurea de poezie” va împlini 9 ani de existență neîntreruptă. Încă nu îi spunem La Mulți Ani, dar ne pregătim de un mărțișor aniversar.

Până atunci, pentru o viață sănătoasă, citiți cât mai multă poezie. Și mai și scrieți.

CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș