In memoriam prof. FLORIAN LICĂ (11.04.1928 – 13.09.2023)

Florian LICĂ s-a născut în 11 aprilie 1928 în sat Alunișu, județul Olt, din tată jandarm și mamă moașă. Rămas de mic orfan de mamă, își urmează tatăl ca urmare a repartizării acestuia în Basarabia, la Chilia, unde face școala primară și gimnaziul. După pierderea Basarabiei în 1940, ca urmare a ultimatumului sovietic, ajunge în Bistrița, unde urmează cursurile Liceului Al. Odobescu , viitorul Colegiu Național Liviu Rebreanu, unde, deși provenea dintr-un mediu modest, grație personalității sale speciale, s-a integrat perfect în mediul elitist al colegilor săi.

Am înțeles că școala era deosebit de exigentă pe atunci, mai ales când, prin anii 2000, îmi dădea exemple de foști colegi ajunși mari medici, rectori, profesori universitari. Aici, la Sighet, a participat activ la viața culturală și la diverse evenimente mondene ale urbei, unde se face remarcat prin talentul său oratoric și actoricesc, își amintește fiul său, Silviu.

A avut darul povestirii culte, încărcate de umor sănătos și fin. Îmi amintesc cum ne povestea sute de situații, demne de ecranizare. O iau ca pe o anecdotă pe următoarea: Probabil în ultimul an de liceu este invitat într-o seară de una din colegele de clasă (se pare că se uniră deja clasele de fete și de băieți în clase mixte) la ea acasă spre a-i cunoaște părinții. Tata nu provenea dintr-un mediu avut, dar se întreținea curat și îngrijit și era foarte receptiv la obișnuințele de port și comportament ale vremii. Mulți dintre colegii săi proveneau din familii boierești, excepție nu făcea nici fata cu invitația. Când ajunse la ea acasă, surpriză: nu doar ca proprietatea era cu etaj, dar tata nu văzuse niciodată o scară interioară de așa proporții. Mai rău, zicea el, scara era de o așa lățime încât avea un covor pe treimea din mijloc, lăsând descoperite astfel două culoare de-a stânga și dreapta carpetei. Familia întreagă îl aștepta deasupra în capul scării, așa că avu 3 secunde să se hotărască pe unde să calce, el bietul, fiind copleșit de complexul căderii în ridicol. Am luat-o pe mijloc! zicea tata, și bine-a fost, nu m-am făcut de ocară, povestește fiul său, Silviu.

În 1949 se înscrie la Facultatea de Arte Teatrale din Iași de unde este exmatriculat din pricina dosarului politic al tatălui său și privit ca un dușman al proletariatului. Împins de nevoia de a supraviețui, prestează diverse munci modeste în mai multe localități bistrițene, perioadă în care acumulează o uriașă cantitate de cunoștințe citind enorm, mai cu seamă literatură, filosofie și istorie.

Între 1953-1955 face stagiul militar într-o unitate de transmisiuni din București, unde scrie pentru Organul de Presă al Armatei. Apoi urmează Facultatea de Filologie a Universității din Cluj. Devine profesor de limba și literatura română, predând mai întâi la Școala Generală din Sarasău, pentru ca mai apoi, să se titularizeze la Școala Generală nr. 6 din Cămara, unde și-a desfășurat activitatea până la pensionare. De-a lungul activității sale profesionale, s-a dovedit, pe lângă un foarte bun pedagog și un excelent cunoscător al grmaticii limbii române. Calitate în care, a făcut parte din numeroase comisii de examinare de bacalaureat, admiteri și olimpiade. În anii ’70-’80, alături de alți intelectuali sigheteni (profesori, medici, artiști) a pus bazele și a dezvoltat o mișcare artistică materializată prin cenacluri literare, puneri în scenă ale unor piese de teatru, seri de culturalizare, evenimente de promovare a culturii românești și universale.

Prin tot ceea ce făcea își manifesta crezul său în emanciparea omului prin cultură și cunoaștere, idealist prin formare, a fost convins că doar prin educație un om poate să se realizeze. Desconsidera impostorii, parveniții, falșii, lăcomia și prostia. Admira onestitatea, simțul umorului, buna creștere și cinstea. A refuzat cu încăpățânare să devină membru al partidului comunist, conștient fiind că astfel nu avea șanse să acceadă la o funcție de conducere.

Deși unii l-au considerat un om rece, sever, cinic și conservator, în realitate, manifesta grijă și protecție pentru cei dragi, empatie pentru cei în nevoie, iar în familie s-a dovedit un exemplu de fidelitate și loialitate. A lăsat în urmă pe soția sa, cu care a împărțit 60 de ani de trai, și pe cei 5 copii.

Moștenirea sa nu are cum să fie altfel decât izvorâtă din vocația de dascăl și din credința în ceea ce nu se schimbă: ca să cunoști caracterul unui om, interesează-te de părinții lui/ei și de profesorii care i-au predat.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Condoleanțe familiei îndurerate!