SIGHETUL a primit… ZECE! ZECE pianiști de nota ZECE! |VIDEO – Ion Mariș|

Vineri, 25 iulie 2025,  Sighet International Music Summer (SIMS), ediția a doua (21-26 iulie 2025) s-a încheiat „oficial” cu un concert final susținut de cei zece tineri pianiști participanți. „Monitorizați” de cei doi profesori universitari (tineri și ei), Aurelia Vișovan și Can Çakmur, care au supervizat masterclass-ul de pian din orașul nostru, tinerii au urcat pe scenă cu dorința de-a intra și în posesia premiului de 2000 de euro oferit de firma japoneză KAWAI (producătoare de piane).
Tinerii pianiști Corinna Cesarotto (Italia), Teodor Drăgulănescu (România), Elise Hills (Marea Britanie), Luchiia Koval (Ucraina), Sándor Kun (România), Lena Majewski (Germania), Antoniu Naghi (România), Jiaming Yao (China), Yanan Wang (China) și Defne Erdem (Turcia) au interpretat cu măiestrie compoziții din repertoriul clasic internațional (Mendelssohn, Scriabin, Chopin, Liszt, Ravel, Beethoven, Brahms), reușind să impresioneze publicul prezent la Școala Gimnazială de Arte prin calitatea și personalitatea fiecăruia. Acest eveniment – de nota ZECE! – este o indiscutabilă dovadă a apartenenței urbei noastre la fenomenul muzical european și mondial. La finalul concertului „masterclass”, după numărarea riguroasă a voturilor, a fost decernat „Premiul publicului” câștigat de… Defne Erdem (Turcia).

Să sperăm că perseverența și implicarea sighetencei noastre Aurelia Vișovan (sprijinită firesc de autoritățile locale), ne vor surprinde cu o ediție specială SIMS 2026, anul viitor, când vom sărbători 700 de ani de la atestarea documentară a municipiului nostru. Prin acest gen de evenimente se „reconfirmă” continuitatea urbanității orașului nostru.

În continuare, înregistrarea VIDEO integrală a interpretărilor pianistice ale celor zece tineri prezenți la SIMS 2025:

Text & video: Ion Mariș
Foto: Brîndușa Oanță




Amazing Aurelia! Amazing Sighet! |VIDEO – Ion Mariș|

Sighet International Music Summer (SIMS) a descins în… stradă.  Și nu oriunde, exact pe Pietonala de lângă Centrul Cultural Sighet pentru a transmite parcă un mesaj firesc iubitorilor muzicii clasice.  A fost o „demonstrație”  de cultură urbană și o după amiază splendidă la Sighet. Cei doi pianiști – profesori universitari în mari centre universitare europene – Aurelia Vișovan și Can Çakmur, sunt printre cei mai importanți promotori ai orașului nostru în lume.

Dar, fără dragostea sighetencei Aurelia Vișovan pentru orașul de baștină n-am fi avut acest eveniment uimitor în această „margine” de țară. Și – nota bene! – autoritățile locale au înțeles importanța acestei „povești de succes” pentru creșterea vizibilității Sighetului.
Și-au câștigat locul la masterclass-ul organizat aici (ediția a doua) tineri talentați din șapte țări (inclusiv România). Publicul i-a ascultat și aplaudat cu drag.

O înregistrare VIDEO secvențială a concertului outdoor puteți urmări în continuare, fiind și o invitație la „finala” Sighet International Music Summer (SIMS) care va avea loc vineri, 25 iulie 2025 (ora 19:00):

Foto, Text & Video: Ion Mariș




La finalul lunii Iulie: Recitaluri de Pian în cadrul Sighet International Music Summer (SIMS) 2024

Două recitaluri deosebite de pian vor avea loc la sfârșitul lunii iulie 2024 în orașul nostru, în cadrul Sighet International Music Summer (SIMS).

Duminică, 28.07.2024, la ora 19:00, la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice, sala „Monica Chifor”, se va desfășura Recitalul de Pian al profesorilor universitari Aurelia Vișovan și Can Çakmur. În program compoziții de Franz Schubert, Frederic Chopin și Isaac Albeniz.

Marți, 30.07.2024, ora 19:00, tot la  Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice, sala „Monica Chifor” va avea loc al doilea recital, Recitalul de gală, în încheierea masterclass-ului, susținut de participanții la curs, 12 tineri pianiști din diverse țări, pregătiți de cei doi profesori universitari.

Salut, Sighet!




SIGHET INTERNATIONAL MUSIC SUMMER 2024

În intervalul 26 – 31  iulie 2024 la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice din Sighetu Marmației se va desfășura un masterclass de pian susținut de marea pianistă Aurelia Vișovan, profesor la Universitatea de Muzică din Nürnberg, Germania, cetățean de onoare al municipiului Sighetu Marmației și de pianistul Can Çakmur, profesor universitar la Trinity College, Londra cunoscut pentru interpretările sale expresive și tehnica impecabilă, un pedagog apreciat la nivel internațional.

10 tineri muzicieni supradotați, din țară și din străinătate, vor beneficia de acest masterclass.

Programul cursului și al concertelor:
26 iulie 2024: sosirea la Sighet și deschiderea oficială a masterclass-ului.
27 iulie 2024: prima zi de curs.
28 iulie 2024: a doua zi de curs axată pe dezvoltarea tehnicii și a interpretării musicale și Concertul profesorilor Aurelia Vișovan și Can Cakmur (ora 19:00).
29 iulie 2024: a treia zi de curs, axată pe dezvoltarea tehnicii și a interpretării muzicale, va include și o excursie la Cimitirul Vesel, oferind o pauză culturală și recreativă cursanților.
30 iulie 2024: a patra zi de cursuri și Concertul final al participanților.
31 iulie 2024: plecarea participanților.

Vom reveni cu detaliile Concertelor.

Salut, Sighet!