Semn de carte: Teofil IVANCIUC – „SIGHETUL MARMAȚIEI 700 (1326 – 2026). PAGINI DE ISTORIE”

În anul 700 de la atestarea documentară a Sighetului, la Editura Valea Verde (Sighet) vor apărea două cărți de referință pentru istoria orașului nostru.

Prima și cea mai importantă (și așteptată!) apariție a lunii noiembrie 2026 este… „SIGHETUL MARMAȚIEI 700 (1326 – 2026) PAGINI DE ISTORIE”, autor Teofil IVANCIUC (referenți științifici – prof. univ. dr. Ovidiu Pecican, dr. Livia Ardelean, prefața – acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, prof. univ. dr. Ovidiu Pecican, dr. Livia Ardelean, editor – Ion Mariș, lector de carte – Brîndușa Oanță, DTP – Typro Digital Foundry SRL, traduceri – StartFirstTrad, tipar – Tipografia Surorilor Lauretane).

Volumul a fost publicat cu sprijinul Primăriei Sighet și Centrului Cultural al municipiului Sighetu Marmației, „Prefața” fiind semnată de Vasile Moldovan, primarul municipiului Sighet.

Nota bene: Lansarea cărții va avea loc miercuri, 25 noiembrie 2025, în cadrul unui eveniment mult mai amplu. Vom reveni cu detalii!

* * *

Teofil Ivanciuc s-a născut la 27 mai 1970 la Sighetu Marmației, într-o familie mutată în oraș în anul 1925, înaintașii săi, vechi donatari români, fiind originari din satele Apșa de Mijloc, Apșa de Jos, Slatina, Iapa și în satele de pe Valea Marei.
Este licențiat al Universității „Babeș-Bolyai” și are un masterat la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca.
A activat în jurnalism și în turism, în al doilea domeniu profesând și în prezent.
De-a lungul anilor, a publicat sute de articole de presă și peste 50 de studii științifice.
A publicat studii despre: primul document de atestare a Sighetului (1326), prima istorie a orașului Sighet, diplomatariul medieval, satele maramureșene dispărute (printre care, satul necunoscut Valea Judelui), lista familiilor nobile maramureșene, istoria Republicii Valea Porcului, a identificat pe teren două vechi biserici de lemn pierdute etc.
A descoperit peste 30 de situri arheologice în județul Maramureș, a participat la descoperirea primelor stațiuni paleolitice din nordul regiunii și a semnalat 5 din cele 17 puncte de pe raza Sighetului înscrise în Repertoriul Arheologic Național.
A publicat următoarele cărți: Ghidul turistic al Țării Maramureșului, editura Limes, Cluj-Napoca, 2006, Sighetul Marmației. Ghid cultural-turistic, editura Echim, Sighetu Marmației, 2007, Sighetul Maramureșului. Patrimoniu și turism, editura Valea Verde, Sighetu Marmației, 2012, Meșteșuguri tradiționale din Țara Maramureșului (fotografii Radu Lazar, text Teofil Ivanciuc), editura Proema, Baia Mare, 2016, Vederi din Maramureș, editura Valea Verde, Sighetu Marmației, 2020 și Istoria Maramureșului. Manual pentru liceeni, M. Voinaghi (coord.), L. Ardelean, A. Costin Hendea, F. Dragoste, K. Gușeth, T. Ivanciuc, editura Valea Verde, Sighetu Marmației, 2020, primul manual opțional de istorie a Maramureșului pentru liceeni, acreditat de către Ministerul Educației.

Salut, Sighet!

Nota redacției: Echipa „Salut, Sighet!” îl felicită pe colegul nostru de redacție Teofil Ivanciuc!… și-i dorim la cât mai multe volume de autor în anii următori!

 




Ruta Sighet – Desești de pe Drumul Național al Poeziei rezistă de… zeci de ani! (autor, Ion Mariș)

Festivalul Internațional de Poezie de la Sighet, ediția 2023, organizat de Centrul Cultural din municipiul nostru, și-a „consumat” formal… jubileul. A fost prezentă lume selectă, bună, așezată, nume „grele” (inclusiv politicieni), știute și prea-știute; s-au împărtășit amintiri care-l evocau cu respect și prietenie firească pe criticul Laurențiu Ulici dar – mai ales – imaginea personalității celui care a ridicat la un nivel maxim festivalul sighetean a fost „adusă” într-o notă sensibilă la Sighet de Doamna Aurelia Ulici.

În 50 de ani (cu toleranța de rigoare) de festival s-au întâmplat lucuri frumoase, poezia a fost la loc de cinste, iar toți conducătorii/ directorii/ managerii care s-au succedat de-a lungul timpului – nominalizați și onorați – au fost prezenți și au depus mărturie despre anii, mai mulți sau mai puțini, în care au coordonat și crescut un eveniment cultural care a ajuns – probabil?! – la apogeu. Cred că, deși festivalul a „îmbătrânit” – frumos, pot spune! – poezia a rămas tânără și „cochetă”, iar poeții (importanți și consacrați) prezenți la jubileu, veniți din toate colțurile țării dar și din Ucraina (Cernăuți) și Republica Moldova, au socializat și și-au găsit interlocutori cu „vibe”-uri specifice.

Premiile au fost multe și au fost oferite după o selecție riguroasă atât de Centrul Cultural (președintele juriului a fost prof. univ. dr. Ovidiu Pecican, cunoscut istoric, scriitor, publicist) cât și de diverse publicații culturale dar și de către Editura Valea Verde. Vom reveni cu „premianții” jubileului într-un articol viitor.

La Centrul Cultural Pastoral – unde a avut loc festivitatea de premiere – a oferit un recital extraordinar cunoscutul actor Dorel Vișan care a punctat moral – poetic în spiritul jubilelului.

A doua zi a evenimentului s-a axat – firesc – tot pe evocarea personalității celui mai elogiat președinte de festival sighetean („Critica de poezie cu și fără Laurențiu Ulici”), s-a citit poezie, s-au schimbat cărți (tipărite în diverse colțuri de… țări), s-au făcut promisiuni (colaborări, publicare, promovare), s-au consolidat și legat noi prietenii.

„Serile de poezie Nichita Stănescu de la Desești” au încheiat ziua a doua într-o notă verde (pe „tradiționalul” covor de iarbă din curtea familiei Pârja), mai tinerească (au fost premiate și tinere eleve), cu un bonus pentru toți, bunătăți din prea_plinul toamnei maramureșene.

În ziua a treia Poezia trebuia transferată la Mănăstirea Bârsana (eu n-am reușit să ajung)  într-o dezbatere pro domo sua: „Credință și poezie în literatura română”.

Jubileul Festivalului sighetean de Poezie a devenit istorie, un reper pentru o generație onorabilă de poeți, dar ce va urma este marea provocare trans_generațională pentru cultura din Centrul… Europei.

Foto & text: Ion Mariș




Nordul Literar… după 20 de ani. La mulți ani! (autor, Ion Mariș)

Marți, 20 iunie 2023, în Baia Mare, Consiliul Județean Maramureș a fost gazda unui eveniment de maximă importanță pentru fenomenul cultural… Nordic. Scriitori, poeți, jurnaliști, critici literari, invitați, în două cuvinte… personalități importante, oameni frumoși, din Maramureș și din județele învecinate, s-au întâlnit pentru a marca vârsta maturității atinsă de o publicație devenită reper statornic în lumea literară. A fost o organizare amplă care a presupus resurse considerabile dar, în mod evident, resursa umană implicată s-a achitat cu succes. Am văzut „fosta” și actuala echipă a Nordului Literar la aceeași masă rotundă și… luminoasă.

Au fost rostite multe și justificate cuvinte frumoase, au fost dezvăluite eforturile începutului, greutățile și implicarea fondatorilor revistei (prof. univ. dr. Gheorghe Glodeanu, Mircea Bochiș, Săluc Horvat), s-a făcut apel la amintiri, au fost evocați anii de început și de creștere dar s-a ajuns – cum era firesc – la provocările prezentului. După 20 de ani de muncă intensă așteptările sunt mari iar nivelul atins și imaginea creată cu efort trebuie cel puțin menținută. Masa rotundă a Nordului a fost  moderată elegant de actualul manager al publicației, doamna Dana Buzura – Gagniuc, care ne-a transmis semnale clare că viitorul Nordului Literar este pe mâini bune, pe mâini… feministe. Nu se putea ca echipa de redacție (Delia Muntean și Raluca Hășmășan – redactori) să nu includă și un domn (redactor șef), jurnalistul Gheorghe Pârja, care își continuă consecvent și dedicat activitatea.

Am asistat cu plăcere la fireasca omagiere și premiere a celor care au semnat și semnează la temelia și modelarea brandului „Nord Literar”.  Au fost acordate câteva premii speciale celor care au sprijinit scriind… Nordul:

Premiul pentru critică și istorie literară – prof. univ. dr. MIRCEA POPA,
Premiul pentru critică și eseu – prof. univ. dr. OVIDIU PECICAN,
Premiul pentru proză (romanul „Paragina”) – VASILE IGNA,
Premiul pentru critică literară – prof. dr. TEREZIA FILIP,
Premiul pentru întreaga activitate – ECHIM VANCEA,
Premiul pentru poezie (volumul „Umbra zidului meu”) – ELENA CĂRĂUȘAN.

Și pentru că Maramureșul are și un statut special nobiliar, organizatorii s-au gândit să acorde titlul de „Cavaler al Nordului” unor personalități demne de-a completa „panoplia” contemporană: academician Ion Pop, Ion Cristofor Filipaș, prof. univ. dr. Allexandru Ruja, Ioan Pintea, Cornel Cotuțiu, Olimpiu Nușfelean, Menuț Maximinian, Daniel Săuca, Lucian Perța, Ion Papuc, prof. univ. dr. Ana Olos, dr. Teodor Ardelean, prof. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, dr. Pamfil Bilțiu, dr. Delia Muntean, Gheorghe Pârja, Raluca Hășmășan. Scrisori de mulțumire au oferit organizatorii doamnei Ileana Cozmuța, și poeților Nicolae Scheianu, Ioan Baba (Serbia) și Vasile Barbu (Serbia).

Prima zi de sărbătoare a mai inclus expoziția tematică „De la «Nord Statornic» la «Nord Literar»” – documente puse la dispoziție de familia regretatului jurnalist și om de cultură Augustin Cozmuța dar și o provocatoare dezbatere, „Local și național în presa culturală”.

Cea de-a doua zi aniversară a Nordului Literar, 21 iunie 2023, s-a focalizat pe… carte. Am participat la prima ediție a Târgului de Carte Baia Mare, dar, cu acest subiect voi reveni într-un alt articol.

Ion Mariș