Sighet – Sistem de supraveghere video

În prezent, Sighetul Marmației nu dispune de un sistem de supraveghere video integrat, astfel că, implementarea unui astfel de sistem la standarde europene va conduce la îmbunătățirea climatului de ordine și siguranță publică în municipiu.

„Proiectul „Viitor sigur” a fost depus spre finanțare în cadrul Programului Operațional Comun România-Ucraina, Obiectiv tematic 8 – Provocări comune în domeniul siguranței și securității, Prioritatea 4.3 – Prevenirea și combaterea criminalității organizate, în cooperare cu instituțiile poliției. Partenerii proiectului sunt municipiul Baia Mare și localitățile Ivano-Frankivsk și Solotvino din Ucraina. Valoarea totală a proiectului este de 1.461.700, 16 Euro, din care suma de 163.978, 32 Euro revine municipiului Sighetu Marmației, cota de contribuție proprie a municipiului fiind de 2, 22%. În cadrul investiției sunt prevăzute un dispecerat central de monitorizare, infrastructura de transfer de date, echipamente de trasmisie date și o rețea de 30 de camere video fixe și mobile ce vor fi amplasate în 17 locații din municipiu. Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni.”, a declarat av. Vasile Moldovan, primarul municipiului.

Salut, Sighet!