Trupa PROSCENIUM de la Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” Sighet, premiată la „ACTING”
Trupa de teatru PROSCENIUM de la Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, Sighet, coordonată de dl. profesor Marian Gelu, a participat (cu piesa „Albă ca Zăbava și cei șapte pitici”) la Festivalul de teatru contemporan pentru tineret „ACTING”, care, în perioada 10-13 aprilie 2024, a aniversat a 10-a ediție, la Teatrul Municipal Baia Mare cu spectacole ale tinerilor liceeni din Iași, Târgu Jiu, Huedin, Cluj-Napoca, Arad, Sighetu Marmației și Baia Mare. PROSCENIUM nu doar că a participat, ci s-a întors și cu două Premii Speciale: unul pentru Ludic-Teatral și celălalt pentru Costume.
Despre această ediție organizatorii au făcut câteva precizări:
Și dacă tot suntem la o ediție aniversară, am pregățit un program în care să trecem de la teatrul amator, prin teatrul studențesc către teatrul profesionist. Astfel, pe lângă spectacolele din concurs ale tinerilor actori amatori, am invitat studenți de la două din facultățile de teatru ale cărei pepinieră s-a dovedit a fi acest festival, facultățile din Cluj-Napoca și Sibiu. La care am adăugat și două spectacole profesioniste ale Teatrului Municipal din Baia Mare, Delfini și Heaven. Ideea de la care am pornit acest festival, în anul 2014, a fost crearea unui spațiu de exprimare pentru cunoașterea și aprecierea artei teatrale în rândul tinerilor. Parteneriatul inițiat încă de la prima ediție cu Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a constituit fundamentul pentru profesionalismul cu care s-au desfășurat cele nouă ediții de până acum ale festivalului. Rezultatele palpabile ale acestui efort colectiv se reflectă pe scenele teatrale românești, unde peste 30 de tineri, inițial participanți în acest festival, strălucesc ca studenți sau absolvenți ai unor facultăți de teatru din Cluj-Napoca, București, Sibiu sau Târgu Mureș.
„Lumea întreagă e o scenă, iar bărbații si femeile sunt doar actori”, spunea William Shakespeare evidențiind prezența teatrului în viața omului. Pentru mine, teatrul reprezintă o modalitate de a explora și de a înțelege mai bine lumea. De asemenea, poate fi un mijloc de exprimare a ideilor si a emoțiilor precum și o metodă de a conecta oamenii cu personajele. Nu credeam niciodată că voi ajunge să joc pe o scenă sau că voi fi membră în trupa de teatru a liceului, însă domnul profesor Gelu Marian mi-a oferit această oportunitate. Datorită dumnealui, am reușit să joc pe marea scenă a Teatrului Clasic Ioan Slavici, Arad, în cadrul Festivalului Amifran, iar recent am jucat pe scena Teatrului Municipal din Baia Mare, în cadrul Festivalului Acting. Stresul care s-a acumulat înainte de spectacolul pe care l-am jucat recent, s-a transformat într-o emoție puternică în momentul în care am pășit pe scenă, aceasta reușind să creeze o legătură între mine și spectator. Întelegerea dintre colegii trupei poate ajuta de multe ori la clădirea relațiilor pe scenă, în sensul că spectacolul va părea mult mai natural, iar acest lucru se întamplă și în minunata trupă Proscenium. Eu si colegii mei ne susținem unul pe celălalt, fapt care ne-a ajutat să învățam din greșelile făcute. Sunt foarte recunoscătoare Festivalului de teatru contemporan pentru tineri Acting, deoarece atmosfera acestuia m-a facut să mă simt ca acasă, iar discuțiile cu invitata speciala a festivalului, actrița Ofelia Popii, care este cunoscută pentru rolul său în piesa Faust regizată de Silviu Purcărete, m-au ajutat să creez o legătură între mine si personajul pe care îl joc. Teatrul Municipal Baia Mare si Festivalul Acting ne așteaptă mereu cu brațele deschise, de aceea sunt nerebdătoare să înceapă urmatoarea editie a festivalului! (Paula Feier, actor amator)
Îmi place teatrul, deoarece poți să exprimi sentimente și mesaje cu un impact mult mai puternic față de un mesaj scris pe o foaie de hârtie. Ca actor amator am învățat multe din puținele festivaluri la care am mers. De exemplu, în cel mai recent, Festivalul Acting din Baia Mare, am învățat la atelier ce înseamnă să faci și să porți un costum, și cum poate acesta influența personajul pe care îl joci. O frază pe care am reținut-o la atelier este: „Ceea ce se vede e ceea ce se vede, nu ceea ce semnifică”. Am învățat si că piesele de teatru nu trebuie mereu să fie filosofice și cu un mesaj sumbru, ci pot fi și hazlii precum piesa pe care am jucat-o recent. (Teofil Kvasciuc, actor amator)
Fiecare festival la care am participat se simte ca o nouă aventură, dar acesta a aprins ceva adânc în sufletul meu încă de la ediția anterioară, însă acel sentiment nu a dispărut nici la cea de-a 10-a ediție. Este genul de festival care aprinde un foc în tine, care te face să crezi în puterea povestirii, a creativității, a teatrului. Este ca și cum aș veni acasă, într-un loc de care aparțin, unde fiecare moment este plin de posibilități. Din momentul în care am pășit în teatru pentru deschiderea acestui festival, aerul este încărcat de emoție. Se aude un bâzâit de anticipare, unul care îți dă fiori pe șira spinării și îți face inima să bată repede. Energia, pasiunea, creativitatea pură — sunt îmbătătoare. Acest festival îmi reafirmă visul de a urma teatrul la Facultatea de Teatru și Film din Cluj-Napoca, deoarece nu este vorba doar de a fi pe scenă; este vorba de întregul proces, de prieteniile create, de fiorul de a da viață unei povești. În timp ce trec prin mulțimile agitate de colegi pasionați de teatru, simt un sentiment de apartenență care mă cuprinde. Acesta nu este orice festival; este sanctuarul meu, locul meu de joacă, inspirația mea. Pe măsură ce mă cufund în spectacole, ateliere, conversații cu persoane care au aceleași gânduri ca mine, îmi pot simți pasiunea reaprinzându-se, arzând mai luminos decât oricând.
Teatrul, pentru mine, este mai mult decât o scenă și un scenariu; este o poartă către o lume cu posibilități nesfârșite. Acolo îmi găsesc vocea, scopul meu, cel mai adevărat eu. Acolo mă simt în viață. Pe scenă, înconjurată de strălucirea caldă a reflectoarelor și de fețele dornice ale publicului, mă simt vie într-un mod imposibil de reprodus. Fluxul de adrenalină în timp ce luminile se sting și cortina se ridică – este ca și cum aș reveni acasă. Și când văd bucuria de pe fețele colegilor mei din trupă, când simt energia vibrând între noi în timp ce colaborăm pentru a da viață unei povești, este pură magie. Dar ceea ce deosebește cu adevărat acest festival este simțul comunității care pătrunde în fiecare aspect al acestuia. Nu este vorba doar de spectacole sau de ateliere; este vorba despre oameni — pasiunea lor, dăruirea, sprijinul lor neclintit. Totodată, a face parte din echipa de teatru „Proscenium” e ca și cum ai păși într-o îmbrățișare caldă de fiecare dată când ne adunăm pentru repetiții. Există un sentiment palpabil de prietenie, de scop comun, care ne leagă ca o familie. Colaborarea cu prietenii mei adaugă un alt strat de bogăție experienței. Nu suntem doar colegi; suntem spirite înrudite, unite de dragostea noastră pentru artă și teatru. Indiferent dacă exersăm un dans până rămânem fără suflu sau dacă repetăm replici până la miezul nopții, există o legătură incontestabilă care ne stimulează creativitatea și ne determină să excelăm. În această familie unită, ne ridicăm unul pe altul, ne împingem unii pe alții spre noi culmi și sărbătorim succesele celuilalt cu entuziasm real. Aplauzele pe care le primim din partea publicului sunt dulci, dar privirile pline de recunoștință și îmbrățișările din culise sunt cele care îmi fac cu adevărat inima să zvâcnească. Legătura pe care o împărtășim, atât pe scenă, cât și în afara acesteia, se formează prin nenumărate ore de colaborare, râsete și vise împărtășite. Este o legătură care transcende luminile scenei și răsună mult după căderea cortinei – o amintire durabilă a magiei teatrului și a puterii comunității. Acest festival nu prezintă doar o scenă pentru talentele noastre; este o simfonie a creșterii, un mozaic în care descoperim culorile sufletului nostru. Când Festivalul de teatru contemporan pentru tineret „ACTING” ajunge la actul final, nu îmi iau rămas bun; îi șoptesc o promisiune de a mă întoarce, știind că melodiile sale vor răsuna în sufletul meu până când voi juca din nou în lumina reflectoarelor. (Bakk Evelyn Francesca, actor amator)
La început, când am intrat în trupa de teatru, nu prea știam ce presupune această formă de artă. Doar știam că trebuie să te prefaci și să-ți intri în rolul pe care un regizor ți l-a dat. Abia după prima repetiție, mi-am dat seama cât de greu este și câtă muncă trebuie să depui ca să duci piesa la bun sfârșit și să o faci să fie memorabilă. Atunci îmi era foarte greu să mă exteriorizez și să intru în rolul pe care regizorul mi l-a dat, dar acuma îmi este mult mai ușor, și să joc, dar să și fiu o persoană mult mai deschisă datorită teatrului și festivalurilor la care am luat parte. De pe urma acestora am avut de învățat numai lucruri bune și frumoase, am cunoscut oameni extraordinari, înclinați si dedicați cu multă pasiune de a arăta lumii că oricine poate fi orice pe scena de teatru. Și unul dintre cele mai bune sentimente pe care actorul trebuie să nu le uite, este de a se distra cât mai bine în timpul reprezentării. (Boșca Miruna, actor amator)
Pentru mine, teatrul este într-adevăr o experiență de neuitat, atât la propriu, cât și la figurat. Când eram mică, visam la ideea de a cânta, de a dansa, de a transmite un mesaj prin felul în care mă comport, de a recita, de a fi aplaudată pentru un lucru la care doar visam cu ochii deschiși, dar niciodată nu m-am gândit că voi ajunge să fac acest lucru mai ales alături de niște oameni extraordinari, de la colegii de trupă, dascăli, actori profesioniști, până la oameni care aparțin organizării, părții tehnice, prozatorilor, scriitorilor și studenților care mi-au oferit șansa de a vedea un vis îndeplinindu-se și crescând frumos. Am intrat în trupa liceului cu un singur gând: la început, a fost nevoia de a-mi ocupa timpul și de a experimenta, dar pe parcurs, s-a transformat într-o plăcere deosebită, o activitate de care nu aș putea să mă desprind așa ușor. M-a dezvoltat din punct de vedere cultural și social și m-a făcut să realizez că un spectacol reușit nu îl poți vedea doar la televizor, ci și în viața reală, cu oameni extraordinar de talentați care își dăruiesc sufletul pe scenă. Și, mai presus de toate, mi-a arătat și partea din spatele cortinei. Munca depusă pentru o piesă reușită. Faptul că înveți replici, mimă, expresii, improvizație, dans, alături de un mic colectiv care are același scop: SĂ FACĂ TEATRU! este deosebit. Caruselul de emoții prin care treci de la început până la final, bagajul emoțional și respectul pe care îl acumulezi de-a lungul timpului față de alți elevi, profesori, studenți și de locurile în care ai jucat, acel sentiment când, la final, ești aplaudat și tot efortul depus alături de partenerii tăi de trupă a meritat, este unul unic. Nu am destule cuvinte prin care să exprim în adevăratul sens al cuvântului impactul pe care această trupă de oameni, spectacole și experiențe l-a avut asupra mea, dar doresc să-l comprim printr-o simplă frază, prin care să-mi exprim mândria că AM FĂCUT TEATRU ÎN LICEU! Teatrul va rămâne mereu imprimat în sufletul meu din perspectiva unui spectator, dar și a unui mic „actor” care, într-un colț uitat de lume, își învață replicile sârguincios, pentru a exprima mai târziu tot ceea ce își dorește pe scenă. (Martiniuc Daniela, actor amator)
Trupa Proscenium mulțumește doamnei Ștefania Adela Pop pentru costumele Albei Ca Zăpada, Mamei vitrege și Prințului.
PROSCENIUM
