#Rezist (autor, Crina Voinaghi)

crina-voinaghi2În ultimele zile, mai exact 13, am urmărit cu toţii – mai mult sau mai puţin – desfăşurarea evenimentelor din stradă, în Bucureşti şi în alte oraşe.

În capitală s-au adunat protestatari în Piaţa Victoriei, în fiecare seară, ba chiar şi dimineaţa devreme, cu pancarte pe care am putut citi sute de mesaje. Şi în faţa Palatului Cotroceni s-au adunat oameni, români ca şi ceilalţi, dar scandând lucruri diferite, exprimându-şi şi ei nemulţumirile, gândirea, idealurile şi speranţele, dacă nu e prea mult să spunem asta.

Sunt mulţi cei care spun că e inutil, că totul s-a hotărât în ziua de 11 decembrie iar acum asta e, avem ce am ales sau ce nu am ales prin neprezentare. Dar de 13 zile s-au scris şi am citit nenumărate articole, ne-am îmbogăţit limbajul juridic, am trăit în stradă, am frecventat aceleaşi locuri şi am avut aceleaşi gânduri. Poate nu se schimbă nimic în principiu, poate niciuna dintre revendicările celor din stradă nu vor fi rezolvate dar toată lumea ştie, sau dacă nu, îşi va da seama că ceva s-a schimbat ireversibil în România: nu mai suntem aceiaşi, nici nu avem cum să mai fim, ne-am regăsit vocea şi puterea de a spune nu şi rezist.

#Rezist poate că înseamnă nu mai tac, deşi sunt tentat să spun că nu e treaba mea, nu stau deoparte deşi ar fi mai bine în casă când afară e frig şi sunt mort de oboseală de la job, nu-mi las idealurile călcate în picioare, deşi port în mine resemnarea ciobanului mioritic. Războiul e câştigat chiar dacă nu îl câştigăm, am descoperit ceva extrem de important, ce nimeni nu poate face să dispară, că sunt alţii ca mine, nu sunt singur şi acei ceilalţi sunt solidari cu mine, îşi strigă ofurile ca şi mine, iar împreună suntem în stare să facem steagul României, 60000 de oameni, de români, sunt în stare să facă asta doar cu nişte foi colorate, lanterne şi Facebook. Poate că #rezist e încrâncenarea omului care descoperă că are o ţară, un popor al lui, o istorie şi o inimă.

La început scriam Zilele astea vom descoperi cine suntem. Eu am descoperit. Sunt un om care nu uită, nu calcă în picioare, nu este violent, crede în iubire, în dreptate şi cinste, nu se vinde pe nicio sumă de bani, nici pe favoruri sau vorbe pompoase. Sunt un om simplu, cinstit, integru şi #rezist.

Crina Voinaghi

sursă foto: Dan Mihai Bălănescu




„Neam trezit” (autor, Roxana Pontoș)

roxana-pontos2Ordonanță, în care urgența se naște peste noapte… Proteste… las’ că merg ei în case, s-or plictisi corporatiștii ăștia ce întărâtă poporul împotriva ordinii de drept (pentru cei din generațiile de dinainte de 89 sună foarte comun acest principiu).

Ce-i și cu studenții ăstia nerecunoscători, doar le-am dat călătorii gratuite cu trenul, nu le ajunge ? Nu pot să-și vadă de sesiunea lor, să stea cuminți? Oricum după ce termină pleacă, de ce ne deranjează acum? Uite și școlarii ăia mici, în loc să-și vadă de vacanță, ei vin să ne dea sfaturi, nouă, ăstora de-am ajuns peste noapte conducători. Ce părinți iresponsabili! Au ieșit împreună cu copiii la miting. Dar noi nu ne temem. E drept că nu mai avem de unde chema niscaiva minieri, da’ poate de-un million de deținuți facem noi rost și-i învățăm minte. Na, uite am abrogat și ordonanța da’ lor tot nu le ajunge, sunt tot în stradă. Sigur sunt manipulați, dirijați, coordonați.

Acești copii au trecut, cu brio, cel mai mare examen al vieții lor, acela al dreptului lor la o viață fără minciună, fără hoție, fără șmecherie exercitată la cel mai înalt nivel. Nu suntem o masă de manevră, poate am ațipit noi vreo 27 de ani, dar vorba unei lozinci „Neam trezit”.

De ce nu e suficientă abrogarea unei ordonanțe printr- o altă ordonanță? De ce au ieșit mai mulți oameni în stradă după abrogare? Pentru că a continua în această formulă e o ofensă adusă poporului român. O astfel de atitudine de sfidare, de ignorare a determinat oamenii să fie acolo, în stradă și după abrogare. Momentul Colectiv a fost un pas spre trezirea noastră. Acum într-adevăr am dobândit acea conștiința a ceea ce suntem: un popor cu adevărat European. Un popor care are valori și care își capătă valoarea, un popor care nu acceptă minciuna ca politică de stat. Piața Victoriei luminată e o imagine greu de înlocuit, greu de uitat . E de fapt imaginea României curate. A României, ce vrea să rămână în democrație și, nicidecum să se întoarcă spre est. A României, care a devenit un model pentru bulgari și moldoveni.

În zilele acestea România a devenit conștientă că doar noi putem fi schimbarea pe care o dorim în lume, că Țara este poporul, iară nu tagma jefuitorilor, indiferent de partidul în care aceștia se înrolează.

Cred că în cei 27 de ani de la Revoluție Imnul României nu a fost intonat de atâtea ori, ca în această ultimă săptămână. Ca un simbol, ca un îndemn, ca o dovadă că România este una, din Maramureș și până la malul mării, din dulcele târg al Ieșilor, până în Bănia Craiovei, din cetatea Ardealului, din Cluj, până la Brașov, din Timișoara renașterii noastre până în inima României, care bate cu toată forța la București. Să fie acesta ceasul renașterii noastre?

Roxana Pontoș

sursă foto: facebook (Rareș Bogdan)




Sighet – Album de protestatar [FOTO] [VIDEO] (autor, Bogdan Lucian)

Participant la protestele (1 februarie 2017 – 4 februarie 2017) de la Sighet, tânărul Bogdan Lucian, elev la Colegiul Național „Dragoș- Vodă”, ne oferă o succesiune de instantanee (foto, video) ce surprind pulsul sighetenilor.

3 februarie 2017

4 februarie 2017

Autor, Bogdan Lucian

(elev, clasa a IX-a G, Colegiul Național „Dragoș Vodă”)

 

 




Azi inima României bate în stradă! (autor, Antonia Dubovici)

Antonia Dubovici„Patria sunt eu, eşti tu, e tot ceea ce iubim, tot ceea ce visăm, tot ceea ce va fi când nu vom mai fi noi.” Romain Rolland

27 de ani de la căderea comunismului. 27 de ani de așteptare. 27 de ani de agonie și bătaie de joc. De la tragedia Colectiv încoace, ceva din inimile noastre a tuturor s-a aprins: speranța că împreună putem schimba ceva iar legea grațierii a fost picătura care a umplut paharul.

În ultimii ani am fost martorii dezolării, descurajării și nepăsării, martori tăcuți și resemnați. Majoritatea dintre noi am trăit cu gândul că țara noastră nu are un viitor, că persoanele pe care le-am ales să ne conducă ne sorb până și ultima picătură de sânge.

Pe oricine oprești și întrebi cine e de vină fiindcă s-a ajuns aici auzi același răspuns: sistemul. Dar oare cine sau ce anume este acest sistem? Noi, oamenii de rând, îl putem modela, putem să oferim un contur care să ne asigure bunăstare și un trai decent.

Datoria noastră este să punem punct agoniei. Ies în stradă oameni de toate vârstele care sunt nemulțumiți, care s-au săturat de tot ce nu funcționează sau funcționează prost în țară, care vor să trăiască normal, într-o țară care se presupune că face parte din rândul statelor europene.

Sistemul suntem toți: dacă privim societatea ca un organism, iar individul în calitate de celulă socială, putem înțelege importanța și responsabilitatea pe care fiecare dintre noi o avem nu doar pentru țara ci și pentru lumea în care trăim. Nu există nevinovați, ci diferite grade de responsabiliate.

Cred că orice român știe în adâncul sufletului lui că nu se mai poate, că avem nevoie de schimbare iar aceasta trebuie să fie în primul rând una a mentalității, după această schimbare tânjește țara noastră. Sunt total de acord cu afirmația lui Osho: „Omul trebuie să se creeze singur. El nu este un produs finit. Și omul se poate crea doar singur- nimeni nu o poate face în locul lui. Fiecare trebuie să lucreze singur asupra sa”.

 Sistemul nu îl putem schimba dacă nu ne schimbăm mai întâi pe noi înșine și câtă vreme mai avem reminescențe din vechiul sistem, sunt șanse mici de reușită. Întâi, trebuie să schimbăm mentalitatea, să aducem valorile înapoi unde le este locul, în conștiința noastră indiviuală și colectivă.

Mă întreb oare de ce fiecare sistem care a venit la putere n-a făcut decât să înăbușe acest glas, acest strigăt. Nu s-au gândit că odată cu fiecare generație, vocea va fi mai puternică?

Întrebarea pe care mi-o pun, v-o adresez și vouă: ce fel de țară dorim să lăsăm moștenire posterității?

Antonia Luiza Dubovici

sursă foto: internet

 

 

 




Protest și acolo unde se agață harta în cui [FOTO]

Sighetul s-a aliniat cu restul orașelor din țară miercuri seară când un număr de aproximativ 80 de protestatari (ora 20:00) s-au adunat în zona Aleii Pietonale pentru a-și exprima revolta față de deciziile privind ordonanța de urgență emisă de guvern.

Oamenii au protestat pașnic, siguranța fiind asigurată și de echipaje ale Jandarmeriei și Poliției.

Cei prezenți au avut parte și de un moment cu tentă oarecum comică în momentul în care unul dintre protestatari a lipit pe faimosul ”Cui” o pancartă pe care scria : ” Jos OUG 01/02/2017”.

Autor, Camelia Pesek