Uau, starea de urgență s-a sfârșit
Și libertatea ne va înfrupta din nou!
Cu mic, cu mare toți am istovit
Trăind cu frică zile de ghetou.

Azi lumea se va-ntoarce la viață,
Ne vom mișca prin țară dar… alert,
Iar viața fie-ne-va mai semeață
Ne vom privi în ochi și nu pe internet.

Să nu mai auzim de stări nasoale,
Urgențe, carantine sau „contacți”,
Să nu vedem cum zi de zi se moare,
Să nu ne-nvingă niște pereți mați.

Să ne mai lase-n pace viruși duri,
Nu ne predăm, vrem viața să renască,
Ne-așteptă băuturi, potol, călduri,
Chiar dacă ne-om ascunde dup-o… mască!

Ras Publica

În anu-n care un covid mărunt
Ne scoate nu în stradă ci-n balcoane,
Aș vrea să plâng, să blestem și să uit
Că-n 1 Mai n-or fi… prăjeli babane!

E foarte greu, loviți de pandemie,
Să renunțăm la bucurii mărunte,
Dar ne luptăm cu mare vitejie
Având conducători mascați în frunte.

Noi vrem și mici și bere, la concret,
Și libertatea de-a scuipa cu sete
Prin țară, ca-ntr-un vast bufet.
Hai, sus paharul!… fața la perete!

Mai așteptăm semnal împărătesc
Să năvălim cu toții prin orașe
Dar pân-atunci, la cratiță, gătesc,
De 1 Mai vă scriu gogoși – răvașe.

Ce trist, de-atâta stat să obosesc,
Și să rezist între pereți și știri,
De unu Mai am un meniu regesc:
Vreo patru mici și multe… amintiri!

Ras Publica

În urbea noastră plină de umor
Viața merge, frate, ca pe roate:
Ușor s-a scurs încă un anișor
Iar noi am dus-o bine… poate?!

Ne întrebăm, prieteni, ce-am făcut,
Cum fuse anul, fost-au rezultate?
Nu este oare mult prea mult
Să ne dorim injust… finalitate?

Ei, asta e, n-a fost un an chiar rău,
Putea să fie chiar mai mizerabil
Dar, vorba aia, ce-o vrea Dumnezeu
Le-om duce toate cât mai… onorabil!

Dar ne-am dori ca-n Noul An ce vine
Să nu trăim din glume și povești,
Să ne vedem cu conturile pline,
Să ne conducă și… oameni onești!

Ras Publica

foto: Peter Lengyel

Orașul cu “duși” stăpâni
A fost ocupat de câini:
Bipede și patrupede
Zi și noapte stau de veghe
La poartă la-mpărăție,
Spre a noastră bucurie!

Ras Publica

Orașul nostru astăzi e-un mare adăpost:
Se plimbă cățelușii prin parcuri, fără rost,
Iar oamenii, săracii, evită-n mod discret
Să lupte cu “natura” și lipsa de… respect!

Ras Publica

Am trăit să o văd și pe asta! După ce la colțul Colegiului Național ”Dragoș Vodă” au fost așezate două bănci (probabil, pentru relaxarea minților obosite) și două felinare (or fi având lumină roșie?), a apărut o tăbliță cu o inscripționare cel puțin bizară vis-a-vis de prestigiul unui colegiu național.

La drept vorbind, avem ”monumentul” cuiului, maxi-scaunul, de ce nu și un colțișor vesel pentru obosiții elevi de colegiu (având în vedere că la nici 200 de metri există două baruri!).

În schimb, nu avem o sală de spectacole (exploatăm la maximum Sala „Monica Chifor” de la Școala de Muzică), nu există un cinematograf, Casa de Cultură ne-a fost confiscată fraudulos – așa că, ce ne mai mirăm de ce a apărut la colțul CNDV…

Pe când bustul primului director al liceului, dl. prof. dr. Eugen Szeles (de exemplu…)?!

Oare Inspectoratul Școlar știe despre această găselniță ieftină? Ce părere are?

Ras Publica

Mătușă Floare, m-am gândit să-ți fac
Un cântec fain de ți-a si pe plac,
Un cântec nou și mai ales util
Să-l și auzi ușor de pe mobil.

Îngenunchezi cu râvnă și credință
Că-n fața tehnicii ai umilință,
Și știi să spui din suflet ce te doare
Chiar de-i căldură mare sau răcoare.

Oriunde te-a găsi cel ce te cheamă,
Tu ai ce-i spune bag de seamă:
Și-a tot grăit mătușa în mobil,
Că-i la oraș un ptic, l-al ei coptil.

Și-acu se-așează în genunchi că-i simplu,
Printre sacoșe ca să-i treacă timpu:
“Că-i tare bine, Ioane, la oraș
Iau rata și-s acasă mintenaș!”

Ras Publica

Cu elefant, cu mic, cu mare
Ne bucurăm de demonstrații
Și ne prăjim un pic la soare
Ca să n-avem alte tentații.

La fundul lui Elefantino
Cu girofaruri și tam – tam
Ne-ndeamnă Șeful Mare, “vino”,
Iar noi, poporu-l, ascultam.

Ne tot jucăm mereu de-a circul
C-așa-i frumos printre cei… mici,
În viață așa se-nvârte ciclul,
Ba saltimbanci, ba…. inamici.

Ras Publica

Foto: Salut, Sighet!

Să tot dormim, puțin câte puțin,
Că-n somn sunt toate-n bună rânduială,
Și viața de-o dormim noi nu greșim,
Căci ne conduce-o minte ancestrală.

E somnul prieten bun, nu naște monștri,
Și-i mare sfetnic al societății.
Noi ațipim – dar nu dormim ca proștii –
Doar ne-om trezi în… ziua judecății!

Ras Publica