Sighetul crede în lacrimi!…. (autor, Ion Mariș)

A șasea zi de război din Ucraina a însemnat o mai mare mobilizare la Sighet. Au fost recepționate și azi alimente și alte produse de primă necesitate (pături, saci de dormit, medicamente, etc), se mărește continuu corpul voluntarilor, se vorbește mai multă ucraineană prin orașul nostru. Bisericile sunt unite, oamenii (cu foarte mici excepții) sunt – parcă – mai politicoși și mai omenoși, ONG -urile sunt mereu în prima linie dar nici politicienii nu se lasă mai prejos.
Unii dintre refugiați întâmpină libertatea cu lacrimi de bucurie, estompând puțin tristețea, iar numeroșii copii ce-și urmează cuminți mamele privesc agitația din jurul lor timid, nerealizând – poate – ce se întâmplă în viața lor.
În vamă este mereu „tensiune”, mișcare, se dau explicații, se fac traduceri, mașinile îi tansportă la punctele de destinație/ cazare pe cei care rămân temporar la noi. Prietenii mă sună, vor informații, își oferă sprijinul, insistă să trimită ajutoare. Mai circulă și fake-uri… ba că o rachetă a explodat la câțiva kilometri de graniță, ba că nu se mai permite transportul de alimente dincolo, spre Solotvino, alții dau ca sigură aderarea Ucrainei la UE… o fi de bine, o fi de rău?… și câte și mai câte… Oare s-a făcut pasul, nedorit, spre cel De-al Treilea Război Mondial?… Doamne ferește!…
Patru bărbați au trecut prin apa înghețată a Tisei pentru a fugi de război și au fost identificați și primiți în țara noastră. Reprezentanții televiziunilor (unii destul de zgribuliți), continuă să filmeze și așteaptă…. vremuri mai bune.
Aici continuă să sosească grupuri mai mari sau mai mici de refugiați, multe femei și copilași însoțiți de animale de companie, multe bagaje, multe cărucioare, multe griji pentru cei rămași în țara îndoliată. O evaluare oficială ne spune că au intrat în România aproximativ o sută de mii de oameni. Mulți, dar afluxurile care se preconizează – într-un viitor apropiat – pot fi mai copleșitoare. Să fie doar începutul exodului?… Noi sperăm că se va sfârși rapid acest coșmar!
În centrul Sighetului mai multe tarabe expuneau „tradiționalele” mărțișoare dar cumpărătorii erau puțini și fără de entuziasmul din anii trecuți. Parcă n-a mai avut sens acest 1 Martie!… Degeaba a venit „simbolic” primăvara… doar anotimpul războiului este acum prezent în sufletele și-n mintea noastră. Și multe lacrimi de tristețe!
Câteva imagini vă vor „aduce” în mijlocul nostru:
Foto & video & text: Ion Mariș