La final de an apare aproape reflex această presiune a schimbării. Ne promitem că „de la anul” vom face sport, vom economisi, vom învăța ceva nou, vom deveni o versiune mai bună a noastră. A stabili priorități este sănătos, mai ales când sunt realiste. Problema apare după sărbători, când entuziasmul se lovește de revenirea la viața cotidiană.

Stresul reapare. Incertitudinile revin. Ne întoarcem, aparent, la „versiunea de bază”. Asta nu înseamnă eșec și nici lipsă de ambiție. Este, în esență, un mecanism de apărare. Corpul și mintea au nevoie de stabilitate. Când nu avem suficient timp pentru refacere, căutăm instinctiv un minim de confort. Acel nivel la care putem funcționa fără să ne prăbușim. Nu e comoditate. E supraviețuire.

Agitația de la final de an este, paradoxal, mai obositoare decât multe perioade din restul anului. Curățenie, gătit, drumuri, musafiri, întâlniri cu rude față de care simți o obligație socială. Toate adună oboseală și anxietate. Exact într-un moment care ar trebui să fie despre pauză. Despre liniște. Despre refacere fizică și emoțională.

Iar peste toate, apare obsesia inutilă: „Unde facem Revelionul?”. Ca și cum alegerea confortului în locul haosului ar pune în pericol trecerea în noul an. Pământul nu se oprește din orbitat în jurul Soarelui pentru că alegi să stai acasă.

Așa că, dacă nu ai planuri, ești într-o poziție excelentă. Planul tău poate fi să fii tu. Atât. Iar dacă simți nevoia unor perspective pentru anul care vine, începe simplu și concret. Fă ceva pentru comunitatea din care faci parte, împreună cu ea. Curăță spațiul din jurul casei tale. Implică-te în cartier. Susține un proiect local, civic, educațional sau social. Orice gest mic, dar real, ancorat în prezent.

Schimbarea durabilă nu începe cu liste grandioase, ci cu acțiuni mici, repetabile și asumate. De acolo se construiește tot restul.

Adrian REDNIC

sursă foto principal: Google

„Salut, Sighet!” urează colaboratorilor, cititorilor sigheteni și nesigheteni, de-acasă și din lumea largă:
La mulți ani!
Boldog új évet!
Felice Anno Nuovo! 
א גוט געבענטשט יאר!
Happy New Year!
Frohes Neues Jahr!
Bonne Année!
Щасливого Нового року!
Feliz año nuevo!
新年快乐!
Annum novum faustum felicem vobis!

Salut, Sighet!

foto: Peter Lengyel

Vine Crăciunul.  De obicei se simte în aer tensiunea de dinainte, aşteptarea, nerăbdarea, dorinţa de a fi totul ca la carte. Faci un rezumat cu o lună înainte şi în mintea ta totul iese perfect, masa arată ca în emisiunile de la Paprika, invitaţii sunt radioşi, odihniţi, bine dispuşi, tu la fel, cineva îţi pregăteşte casa, altcineva părul, altcineva calmează copiii, pisica, peştii, câinele sau alte animale de companie. În fiecare an sunt lucruri care nu se schimbă, vechi de când lumea şi altele care se prezintă complet diferit.

Mai sunt două săptămâni şi acest an nu face notă discordantă. Multe lucruri sunt la fel: aşteptarea, târgurile de Crăciun cu super sclipici şi lumini, colindele care se revarsă cam de peste tot, roşul Moşilor şi poate al cadourilor sau brazilor, filmul Singur acasă de pe Pro Tv. Dar e şi acel ceva diferit. Atmosfera este destul de încărcată negativ pentru că mai există nişte oameni care respiră acelaşi aer cu noi şi vorbesc aceeaşi limbă care în loc să se bucure de aroma unui pahar de vin cald cu scorţişoară se adună în pieţe pentru a protesta. Îşi dau timpul şi energia pentru o idee. Nu pentru bani, cum ar sugera unii, ci pentru că ei ştiu că nu e corect aşa şi tare ar vrea să fie. Pentru că vine Crăciunul, pentru că oamenii trebuie să fie mai buni ascultători, mai înţelegători, mai omenoşi, mai modeşti. Nu se prea potriveşte veselia luminilor cu furia celor care strigă iar cele 14 zile care au mai rămas până la Crăciun au un voal nou şi roşu. Sau mai degrabă gri.

Acest voal îl urăsc cel mai mult. Şi apoi:

– Schimbările peisagistice din oraşe făcute de unul sau doi oameni în numele tuturor, ca părintele care spune lasă, că ştiu eu ce e mai bine pentru tine şi interzicându-i copilului să participe la corul de Crăciun;

– Cozile şi învălmăşeala de la supermarketuri;

– Bradul împodobit cu două săptămâni înainte;

– Faptul că singura întrebare posibilă în răstimpul acesta este „Ce faci de Crăciun?” sau „Ce faci de Revelion?”  ori  amândouă mitraliate deodată.

Ce îmi place cât de cât sau mai mult, după caz:

– Dimineaţa devreme când e linişte şi aproape ger;

–  Că există sporturi de iarnă;

– Bucuria sinceră a unor oameni;

– Libertatea de a scrie.

Vă invit să vă puneţi şi voi ordine în gânduri, să fiţi mai buni şi mai toleranţi, oriunde v-aţi afla şi oricât de puternici v-aţi simţi.

Autor, Crina Voinaghi