Primul cor al Bisericii greco-catolice din Sighet lângă vicarul Tit Bud, inițiatorul său.

„Cantor-docent (învățător și cântăreț n.n.) a fost ales Petru Pop, unul dintre docenții cei mai buni, e cantor foarte bun pricepător de muzică și de note. Cu ajutorul lui s-a ajuns scopul de a avea un cor vocal al credincioșilor parohiei noastre. Corul acesta cuprinde 28 de membri, toți credincioși ai parohiei și cântă în toate duminecile și sărbătorile liturghia. S-au cumpărat cărți de rugăciuni care cuprind și cântările bisericești. S-au împărțit deja vreo 50 și se cer mereu altele și altele. Odată cu înființarea corului se lățește dorința de a citi românește și pătrund tot mai mult cărțile românești în popor. Biserica acum e îndesată în toate sărbătorile. Ca să îndemn pe credincioși să ia parte în cor, am fotografiat coriștii, ca să rămână icoana (fotografia n.n.) întâiului cor român al poporului din Sighet ca o suvenire pentru urmași”.
În 1903, când a scris Tit Bud aceste rânduri (vezi „Însemnări și date despre înființarea Parohiei Greco-Catolice Române din Sighetul Maramureșului”, în Tit Bud, „Scrieri istorice”, Sighet, 2021, p.126-127), corul exista deja din 1901. În 1906, când a trecut prin Sighet și a participat la o liturghie oficiată de Tit Bud în Biserica „Adormirea Preacuratei Fecioare Maria”, ridicată de el în 1892, Nicolae Iorga a fost plăcut impresionat de partea muzicală a liturghiei și a notat în impresiile sale. După Petru Pop, cantor al bisericii și dirijor al corului a fost mulți ani Gheorghe Nemeth, un alt învățător dăruit cu calități vocale deosebite.

În perioada interbelică viața culturală și artistică din Sighet și din Maramureș a cunoscut o creștere deosebită și o „lățire”, cum zicea Tit Bud, la școlile confesionale și la bisericile comunale (ex. Corul Bisericii din Hoteni, foto 1930) iar în Sighet, cu sprijinul doamnelor din Reunuinea femeilor greco-catolice și a AGRU-lui corul a ajuns la un înalt nivel de interpretare sub bagheta doamnei profesoare Elisabeta Iurca, o fiică și o demnă reprezentantă a școlilor Blajului. Dar corul Bisericii greco-catolice din anii aceia n-au fost doar cu cântările alături de biserica lor. Au fost o prezență vie în viața muzicală și culturală a orașului, au organizat manifestări diverse și au făcut colecte pentru a sprijini pictarea iconostasului și rezolvarea altor nevoi. Și uite cum nimic nu este întâmplător! coriștii din zilele noastre adună în fiecare duminică – dă fiecare cât poate – bani pentru vitraliile bisericii în care cântă. Poate și pentru că de la balcon vitraliile sunt mai aproape de ei.

După 1948, corul a dispărut odată cu Biserica greco-catolică pe care a slujit-o și, după o tăcere, un trist intermezzo de… 50 de ani, a reapărut iarăș împreună cu aceasta, în 1990. Întâi, pentru scurt timp, a fost dirijat de regretatul profesor Teodor Borca, apoi, până în prezent, l-a adus – cu dragoste și cu multă muncă, dar și cu multe și frumoase succese – doamna profesoară Rodica Gheorghiu, având-o alături, până în urmă cu câțiva ani, pe colega și buna sa prietenă, regretata profesoară Monica Chifor, două nume strălucite ale vieții muzicale sighetene din ultimele decenii.
Sub conducerea doamnei Gheorghiu, corul a ținut, în urmă cu peste 30 de ani primele concerte de colinzi pe treptele interioare ale Palatului Culturii, celelalte, an de an, se țin în nou construita Biserică „Cristos Regele Universului”, iar concertul închinat Sfintelor Paști, ținut în fiecare an în Săptămâna Patimilor și dedicat celor care au suferit în timpul regimului  comunist, are loc întotdeauna pe celularul Memorialului – un requiem care pătrunde prin ușile deschise ale celulelor fostei închisori, dar și o plecată rugăciune pentru liniștea sufletelor celor care au suferit aici. Sunt momente de mare emoție și de înaltă vibrație sufletească  pentru toți cei prezenți. Dar în afara celor două concerte anuale corul cântă în fiecare an, ca invitat, la sfințirea și la hramul unor biserici și mănăstiri, la diferite concerte și concursuri corale organizate la Cluj, Oradea, Zalău, Bistrița, Baia Mare, la Liturgia solemnă de la Cimitirul Săracilor, în cadrul Pelerinajului anual de la începutul lunii mai, la care participă un număr impresionant de pelerini în frunte cu ierarhii și preoții bisericilor greco-catolice din întreaga țară și a cărui importanță a depășit granițele. Și, datorită acestei intense activități și aprecierilor de care pe bună dreptate se bucură, corul a fost invitat și peste hotare și a avut onoarea și bucuria să concerteze în celebra Catedrală „Sfântul Ștefan” din Viena și la Centrul cultural al românilor de acolo, în alte mari biserici din Marsilia și Strasbourg – Franța. Dar, pe lângă toate acestea, trebuie avut în vedere faptul deosebit de important că un cor înseamnă, în primul rând, oameni, oameni dispuși să dăruiască, oameni care „sfințesc” locul… fiindcă oamenii aceștia trec și ei odată cu anii și trebuie să vină alții, să le ia locul!

Rândurile de mai sus pot fi considerate ca fiind o scurtă și grăbită poveste a unui cor bisericesc de-a lungul anilor, de la nașterea sa până în zilele noastre și, la o primă impresie, așa este. Au trecut, iată! 125 de ani de când a luat ființă. Analizată mai în profunzime însă această „poveste” este și o interesantă filă de istorie a locului, din care se desprind imaginile evoluției noastre sociale, culturale, religioase și chiar economice. Trebuie doar să privim atent fotografiile!

                                                                       Ioan Ardeleanu-Pruncu

Sunt dirijorul Corului CRISTOS REGE al Bisericii Parohiale greco – catolice din Sighetu Marmației. Fac parte dintr-o familie greco-catolică ce nu și-a lepădat credința în ciuda vicisitudinilor vremii, sub neagra perioadă comunistă. Părinții noștri, Chindriș Stefan, învățător și Alexandrina având 5 copii, nu s-au ferit nicicând, chiar în perioada comunistă, de-a merge public la liturghiile Bisericii romano-catolice din localitate, dispuși fiind chiar să suporte consecințele excluderii din învățământ din această cauză.

Fratele tatălui meu, Alexandru Chindriș, preot greco-catolic venerat în comuna Ieud – Maramureș, leagăn de necontestat al credinței greco-catolice, a fost încarcerat pentru liturghiile clandestine pe care le făcea în casele oamenilor ori prin diverse ascunzători. A făcut ani grei de temniță la Gherla iar soția lui Maria, mătușa noastră, a fost închisă la Târgșor!

Acestor grele amintiri li se adaugă însă una luminoasă și tare dragă mie, poza pe care o ofer cititorilor, de la una dintre primele liturghii greco-catolice din Parcul central din Sighet, împreună cu Sora Olga, mentorul spiritual al fetelor mele (cea mai mare dintre ele este cea cu codițe în rochiță albastră în dreapta mea – Mihaela, care are acum 40 de ani), eu fiind la o orga micuță (pe care tot Sora Olga mi-a adus-o în față). Așa am acompaniat călugărițele care au dat răspunsurile la liturghiile în aer liber. Da, toate acestea se petreceau în anul 1990, exact acum 30 de ani!

Prof. Rodica GHEORGHIU

Duminică, 21 Aprilie 2019, ora 19:00, Corul Bisericii GRECO-CATOLICE „CRISTOS REGE” Sighetu Marmației, dirijor – prof. Rodica Gheorghiu ne invită la CONCERTUL DE FLORII dedicat celor 7 episcopi greco-catolici morți în închisorile comuniste, adevărați martiri ai neamului românesc, care vor fi beatificați de Papa Francisc la Blaj în 2 iunie 2019. Sighetenii sunt așteptați pe Celularul „Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței” pentru a participa la acest concert solemn.

Dintre cei șapte episcopi greco – catolici martiri, cu excepția episcopului Vasile Aftenie, toți au trecut prin teribila închisoare de la Sighet, iar trei dintre conducătorii spirituali ai greco – catolicilor români – Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Valeriu Traian Frențiu – au murit în închisoarea din orașul nostru.

Salut, Sighet!

Duminică, 3 martie 2019, în Biserica Parohială CRISTOS REGE din Sighetu Marmației a avut loc un eveniment deosebit de important.

În urma pensionării părintelui Filip Onisim, după 25 de ani de păstorire neîntreruptă, Episcopul de Maramureș, Preasfințitul Vasile Bizău a încredințat parohia preotului Vasile Florea. Așa cum azi spunea de la altar Vicarul general al Episcopiei de Maramureș, Augustin Butica citându-l pe Eminescu „Toate-s vechi și nouă toate”, părintele Vasile Florea își continuă de fapt activitatea, el slujind –  alături de părintele Filip Onisim – de 14 ani în Biserica Greco Catolică CRISTOS REGE.

Doresc pe această cale să-i mulțumesc preotului Onisim FILIP pentru întregul său aport fizic și spiritual, în special în construirea impunătoarei biserici de la Sighet, pentru dăruire și gestionarea tuturor problemelor în atât de mulți ani de păstorire. Îi dorim să fie sănătos, să aibă o viață frumoasă alături de cei dragi și să ne pomenească în rugăciunile sale pentru ca biserica să-și continuie drumul întru mărirea Lui Dumnezeu.

Noului desemnat PAROH, părintele FLOREA Vasile îi dorim inspirație cerească, înțelepciune și har, fiindcă atât de încercata biserică GRECO-CATOLICĂ a fost o demonstrație continuă de perseverență în credință. Mărturie stau, de-a lungul istoriei sale zbuciumate, imensele sacrificii umane din perioada comunistă. Anul acesta, cu ocazia vizitei Papei Francisc în România, vor fi beatificați episcopii greco-catolici care au sfârșit în închisorile comuniste datorită nerenunțării la CREDINȚĂ.

Cei care vin la biserică sunt, în general, oameni din toate mediile sociale, care așteaptă o vorbă bună, sfaturi care să-i apropie și mai mult de Dumnezeu. Deci, putere de muncă în folosul comunității greco-catolice, deschidere spre ecumenism și multă iubire de Dumnezeu, acestea trebuie să ne facă mai buni pentru a aprecia darurile pe care Isus ni le oferă zilnic și nu le vedem de multe ori.

Harul lui Dumnezeu să vă însoțească, părinte Vasile Florea, noi vă vom fi alături necondiționat!

Rodica GHEORGHIU, dirijorul Corului CRISTOS REGE

Expoziția internațională „Culori pentru pace”, ajunsă la cea de a III-a ediție în Sighetu Marmației, cuprinde desene ale copiilor din peste 20 de țări aflate în conflict militar. Scopul evenimentului este de a transmite mesajul de pace al copiilor de pe întreg mapamondul.

„Culori pentru Pace” este un proiect care a luat naștere în anul 2015 – proiect inițiat de domnul Antonio Giannelli, președintele Asociației I COLORI PER LA PACE – și la care au aderat, încă de la început, 70 de școli din 50 de țări de pe 5 continente. S-au adunat mii de desene realizate de copii cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani. Desenele lor au călătorit în toată lumea fiind expuse în expoziții internaționale în toate colțurile mapamondului.

Evenimentul sighetean se împletește cu expoziția de la Muzeul Maramureșean (secția de Etnografie), intitulată „Primăvară recreată din 100 de…” culori, gânduri și materiale reciclate, expoziție a copiilor din grădinițele din județ.

Ca în fiecare an, vernisajul expoziției este completat de un program artistic la care participă Corul Clopoțeii (clasele a VI-a B și a VII-a A) de la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, dirijat de doamna prof. Rodica Gheorghiu, corul Școlii ” Dr. Ioan Mihalyi de Apșa” condus de doamna prof. Lucreția Herșcovici, grupul elevilor Școlii nr. 5 coordonat de doamna prof. Maricuța Borca, elevi ai Școlii „George Coșbuc” și ai Școlii gimnazială nr. 2 (clasele a IV-a A și B, alături de a VIII-a B), prof. coordonator Mihalca Codruța. Cântă și îndrăgita elevă a Liceului Pedagogic „Regele Ferdinand”, Anca Corneștean. Anul acesta, cântecele de pace ale copiilor sigheteni celebrează acordarea Mărcii de Patrimoniu European Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet.

Deschiderea expoziției va avea loc pe Aleea Pietonală din Sighetu Marmației (str. Corneliu Coposu), miercuri, 11 aprilie 2018, începând cu ora 10:00.

Adela Ștefania Pop,
consilier cultural
Primăria Sighet

Suntem cu toții (cei care am fost acolo… dar și cei conectați spiritual de la distanță) sub impactul atmosferei emoționante a concertului de miercuri, 28 februarie, închinat memoriei doamnei profesoare Monica Chifor (atmosferă redată admirabil în articolul Roxanei Pontoș). A fost un eveniment memorabil pentru orașul nostru, un act de cultură, o dovadă de dragoste, o afirmare a spiritului sighetean. Prezența publicului a fost impresionantă fiind reprezentate toate vârstele, etniile, confesiunile, (eventual) orientările politice, toată bogăția diversității umane a orașului nostru (dar și persoane din Vadu Izei, Sarasău, Giulești etc) coagulată de dragostea pentru muzică și respectul pentru minunata noastră profesoară, colegă, prietenă, concitadină.

Concertul a trecut, publicul s-a împrăștiat, interpreții se întorc la studii sau pe scenele Europei, orașul își reia ritmul cotidian, în bună măsura cenușiu… dar amintirea vie a doamnei Monica rămâne cu noi și în noi.

Deși nu sunt (nici pe departe) cel mai îndreptățit să vorbesc despre dânsa, simt nevoia să exprim câteva gânduri subiective (dar poate unele vor fi și de folos cititorilor care ar dori s-o cunoască mai bine). În primul rând, trebuie să spun că eu o cunosc de mult, să tot fie 40 de ani…. Eram elev al Școlii de Muzică, prin clasa a V-a cred… când am auzit prima dată de numele dânsei, ca fiind profesoara de pian a unor colegi de-ai mei. Dar atât, eu fiind la vioară, elevul domnului profesor Paraschiv timp de opt ani.

Aveam să o cunosc mai bine în anii ’80 când familia Chifor a ajuns vecină de bloc cu unchiul meu, Alexandru Chindriș (fratele mamei mele, cunoscut în oraș având funcții de conducere la mai multe întreprinderi timp de peste două decenii). Acolo, la masa unchiului meu am purtat primele discuții personale cu distinșii soți Chifor pe teme atât muzicale și medicale, cât și generale. De fapt, dânșii vorbeau mai mult cu părinții mei… dar eram și eu de față. Pe măsură ce și statutul meu evolua, de la elev la student apoi profesor de matematică, și implicarea mea în discuții creștea. Din păcate, starea de sănătate a unchiului meu s-a agravat și a plecat dintre noi în decembrie 1995 la doar 56 de ani (după ce doctorul Chifor îl salvase in extremis de câteva ori).

O nouă linie de colaborare cu doamna Chifor a apărut după Revoluție când Biserica Greco Catolică renăscută la Sighet și-a organizat corul, doamna Monica fiind alături de profesoara Rodica Gheorghiu piesele principale ale unui minunat “mecanism” care are deja aproape 3 decenii de frumoase realizări îmbinând armonios profesionalismul muzical cu un fior hieratic emoționant (trebuie menționat că în perioada liturghiei la Casa de Cultură a mai funcționat și un alt cor greco-catolic condus de regretatul profesor Teodor Borca). Din acest cor al doamnelor Rodica și Monica am făcut parte și eu cu soția mea în perioada 1991-1994 (după hirotonire și numirea la Șugău nu am mai putut participa la liturghiile din Sighet). Avem amintiri foarte frumoase de atunci.

Dar, de departe momentul cel mai important care ne-a apropiat decisiv și definitiv de familia Chifor, a fost când fiica mea Aurelia (Reluța) în vârstă de 5 ani a început să studieze pianul la Școala de Muzică. Cu o intuiție specifică marilor mentori, doamna Chifor a observat repede la fetiță un talent deosebit și s-a înhămat alături de ea la o muncă imensă pe durata a șapte ani făcând-o să deprindă repede meșteșugul instrumentului la un nivel de perfecțiune mereu mai înalt. Și rezultatele n-au întârziat să apară – zeci de premii și distincții la concursuri interjudețene, naționale și internaționale care au făcut cinste școlii și Sighetului. Dar asta a presupus mii și mii de ore de pregătire (mult peste programul de la școală), drumuri și iar drumuri, vara și iarna, cu trenul sau cu mașina personală a familiei Chifor: București, Cluj, Bistrița, Piatra Neamț, Oradea, Nyiregyhaza (Ungaria) și iar de la început… Noi, părinții, eram liniștiți știind că fetița e cu “tanti Monica” , și cu acest nume a rămas în familia noastră mai ales că apoi au mai studiat cu dânsa și Cristina, Liviu și Aurel (n-au continuat pe linie muzicală, dar se mai așează din când în când la pian…).

Efortul doamnei profesoare din acei ani (timp, bani, oboseală…) în beneficiul direct al Aureliei nu poate fi recompensat în valori pământești ci doar prin rugăciune și un profund respect. Munca dânsei a fost pentru Aurelia treapta fundamentală a devenirii ca artist. Și tot dânsa a îndrumat-o spre următoarea treaptă – distinsa profesoară Gerda Türk de la Liceul de Muzică “Sigismund Toduță” din Cluj (plecată și dânsa dintre noi prematur în 2008). Reluța a fost preluată apoi de alți profesori renumiți, la Cluj și Viena, dar pe “tanti Monica” o căuta mereu când venea prin Sighet pentru a-i cere un sfat și a-i împărtăși bucuria performanțelor adunate în Europa și pe alte continente. Între timp, doamna Monica a mai “stors” din Sighet câteva mari talente (Cadmiel Boțac e exemplul cel mai bun, dar mai sunt și alții) făcând ca peste tot în țară la concursuri Sighetul să fie respectat și admirat. Succeselor de la pian li se adăugau mai mereu cele de la vioară ale elevilor profesorului Alexandru Gavaller, cu care doamna Monica făcea o echipă perfectă.

În ambianța caldă în care eram totdeauna primit în familia Chifor am aflat multe lucruri interesante: tatăl doamnei Monica a fost deținut politic în perioada comunistă, iar mama dânsei s-a născut în… SUA, familia s-a întors însă în Maramureș după câțiva ani (iată că acum fiul Bogdan “închide bucla” și locuiește în țara natală a bunicii…). În ce privește marile drame ale familiei mele în timpul comunismului, soții Chifor și-au exprimat constant un deosebit respect față de tatăl meu, Aurel Vișovan, pe care l-au cunoscut foarte bine. O altă temă frecventă a fost nașterea ultimului lor nepoțel, mult așteptat. Am fost fericit să fiu părtaș la marea bucurie a familiei Chifor, participând la botez la Cluj în iunie 2016.

Un subiect mereu prezent în discuțiile mele cu doamna Monica a fost situația Bisericii Greco – Catolice (în general, și a parohiei Sighet, în special) și importanța menținerii unei atmosfere deschise în spirit catolic, un element esențial fiind celebrarea liturghiei cu fața spre popor. Fiind un suflet care s-a dăruit Bisericii în mod constant (alături de soțul dânsei) în aceste trei decenii, doamna Monica era foarte preocupată de prezentul și viitorul comunității.

…După terminarea concertului de miercuri, am urcat câteva clipe în sala de pian a doamnei Monica. Aveam emoții, o lacrimă discretă mi s-a prelins la colțul ochilor. Nu-mi pot imagina locul acela făra dânsa… Sunt convins că Monica Chifor se odihnește în împărăția lui Dumnezeu și cântă în corul îngerilor. Dar pe pământ ce rămâne după dânsa? Rămâne iubirea pe care a oferit-o și care continuă să rodească. Și de fiecare dată când elevii ei (și elevii elevilor ei ) vor cânta la pian, ne va zâmbi de sus…

Preot prof. Marius Vișovan

24 martie 2017, Sala de concerte „George Enescu” a Școlii Gimnaziale de Arte, Sighet – 28 februarie 2018, Sala „Monica Chifor” a Școlii Gimnaziale de Arte, Sighet.

Două concerte. A trecut aproape un an. Un an în care cultura sigheteană a pierdut un OM, a pierdut un mentor, a pierdut un model. Dar ce tineri frumoși a format! Câtă sensibilitate și totuși câtă forță a răzbătut din muzica interpretată de Aurelia, Cadmiel și Raluca! Și câtă emoție a fost transmisă unei săli pline până la refuz! Așteptam ca după fiecare interpretare să aud iar acel „Bravo!” exclamat de doamna Monica Chifor, anul trecut, la finalul unei piese interpretate de Aurelia Vișovan. Poate l-a rostit alături de îngerii pe care îi îndrumă acum, poate a făcut-o prin intermediul aplauzelor noastre, ori prin vocea doamnei Rodica Gheorghiu, ori prin cea a domnului Paraschiv, prin sunetul viorii domnului Gavaller…

Aurelia Vișovan, alături de mai tinerii săi colegi, Cadmiel Boțac și Raluca Michnea, oferindu- ne nouă un superb mărțișor. Trei valori ale Școlii de Muzică sighetene interpretând cel mai frumos recviem pentru cea care i-a făcut să transforme talentul cu care i-a dăruit Dumnezeu în artă, pentru cea care i-a învățat să zboare, pentru cea care i-a învățat să nu uite de unde au plecat. Trei tineri frumoși care au îmbinat în interpretările lor eleganța, gingășia și maturitatea Aureliei, cu forța, dar și cu sensibilitatea lui Cadmiel și emoția Ralucăi. Trei tineri care au făcut o sală întreagă să-i aplaude minute în șir în picioare. Trei tineri care, pe lângă talentul lor și munca susținută, au învățat de la doamna Monica Chifor modestia, au învățat să ofere din ceea ce sufletul lor a primit.

Vioara și pianul s-au unit pentru a celebra un Om ce și-a dedicat viața muzicii, în cel mai dificil mod, acela de a căuta și șlefui talente, de a forma oameni, pentru că meseria de dascăl nu e una ușoară, poate pentru că ea este de fapt o menire, un dar.

A fost o seară a reculegerii noastre, a sighetenilor, atât de prinși în tumultul cotidian, încât uităm prea des de cei de lângă noi și-i apreciem abia după ce au plecat într-o altă dimensiune.

A fost o seară în care copiii-spectatori au putut să vadă că doar prin muncă poți ajunge unde și ceea ce dorești. A fost o seară pentru care trebuie să-i mulțumim doamnei Monica Chifor – cetățean de onoare post mortem al Sighetului.

Aureliei Vișovan, Ralucăi Michnea și lui Cadmiel Boțac le mulțumim că nu au uitat de omul care le-a dat drumul să zboare, că nu au uitat de Sighetul nostru de la capătul Europei și cărora aplauzele spectatorilor nu au făcut decât să le răsplătească miile de ore de repetiții, de trudă și sacrificii.

Autor, Roxana Pontoș

Bonjour, mes amis!

Vineri, 14 iulie 2017, am avut onoarea să celebrez una dintre cele mai frumoase țări de pe Pământ. FRANȚA! Doar când aud aceste cuvinte îmi aduc aminte de zilele când îi călcam străzile fierbinți de căldura soarelui, când îi admiram frumusețea și, nu în ultimul rând, când încercam să o văd dincolo de aspectele exterioare. Mai pe scurt, să descopăr fiecare colțișor ascuns al existenței ei, ceea ce o compune cu adevărat.

La Sighet, alături de elevii Colegiului Național „Dragoș Vodă” și ai Liceului Tehnologic Marmația, am reușit să-mi reamintesc fiecare detaliu legat de Franța, unele fiind uitate de atâtea amănunte pe care ți le oferă viața de-a lungul timpului. Nu doar că am parcurs detalii geografice, istorice și gastronomice, mintea mea fiind absolut fascinată de câte poate cuprinde un asemenea loc, cât și detalii culturale, printre care m-am regăsit bucuroasă și eu.

Cine s-ar fi gândit că într-o zi, oameni minunați, oameni de valoare ai orașului nostru, te-ar putea face să te simți ca acasă, totuși, fiind vorba despre o țară străină, un teritoriu pe care nu ești obișnuit să-l calci cu pași siguri. Domnul Gheorghe Todinca, directorul Muzeului Maramureșean ne-a povestit cu pasiune despre Napoleon și geniul său, iar doamna profesor Luminița Colopelnic, cu sensibilitate și atenție la detalii, ne-a convins că și azi Franța se bucură de un dinamism cultural de invidiat, având artiști consacrați în toate domeniile.

Am văzut adevărate talente în această zi de 14 iulie, oameni pasionați de ceea ce fac, oameni mândri că pot să se afirme atunci când vine vorba despre Franța. Prin prestanța lor, mi-am dat seama că omul, atunci când iubește, iubește cu tot sufletul. Ne-am bucurat de ajutorul neprețuit oferit de doamna director Adriana Vescan și de doamna profesor Pălăguța Stan (Liceul Tehnologic Marmația) în călătoria geografică și istorică, al doamnelor profesor Ileana Petrovan (C.N. „Dragoș Vodă”) și Rodica Gheorghiu (Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”) în minunata călătorie muzicală.

Franța… dragă țară, toți acești oameni minunați doresc să îți adreseze câteva cuvinte: nu doar te-am citit precum o carte deschisă, dar am simțit că am colaborat cu tine. Ne-am adus aminte de toată istoria ta, de toată frumusețea ta și, nu în ultimul rând, ne-am întărit „le sentiment d`amour pour toi!”

Adela NEAG,
clasa a XI-a F, C.N. „Dragoș Vodă”

Stimată doamnă profesor Livia Monica Chifor, onoraţi foşti şi actuali profesori ai Şcolii Gimnaziale de Arte, mă adresez dumneavoastră şi corpului didactic auxiliar şi nedidactic.

Mă gândeam că aș putea vorbi despre dascălul Livia Monica Chifor, dar probabil aș spune lucruri pe care cei mai mulți dintre dumneavoastră le cunosc, pentru că marea majoritate a avut privilegiul de a activa în preajma domniei sale. Aș putea spune ceva despre pianistul Monica Chifor, dar, cu siguranță, sunt alții mult mai bine plasați decât mine pentru a face o descriere a carierei Domniei Sale. Și atunci, cred că din postura deținută astăzi, cel mai potrivit ar fi să spun câteva cuvinte despre dascălul Monica Chifor. Și dacă ar fi să spun în foarte puține cuvinte ceva despre asta, aș spune că a fost omul potrivit, la locul potrivit şi la momentul potrivit.

Participăm astăzi cu emoţie şi deosebită bucurie la un distins eveniment: pensionarea doamnei profesor Livia Monica Chifor.

Doresc să subliniez că ne aflăm în compania unei personalităţi marcante a învăţământului din şcoala noastră şi nu numai. Timp de 40 de ani, doamna Livia Monica Chifor a onorat catedra de pian a şcolii pe care a slujit-o cu dăruire şi mai ales cu pasiune şi competenţă.

Suntem îndreptăţiţi să afirmăm că doamna profesor este înzestrată cu talentul de dascăl, fiind şlefuitorul a zeci de generaţii de pianişti şi a contribuit la consolidarea şcolii. Prin activitatea depusă, a reuşit să revoluţioneze actul de predare al pianului. Prezenţa deosebit de activă a doamnei profesor în plan pianistic, şi nu numai, i- a adus o înaltă recunoaştere a meritelor şi o deosebită apreciere din partea colegilor şi a unui public larg, elevi, părinţi, autorităţi publice, ceea ce na face să afirmăm că, domnia sa, întruchipează personalitatea unui pedagog de mare valoare, recunoscut la nivel local, naţional şi, de ce nu, şi la nivel internaţional.

De asemenea, traseul didactic s-a împletit armonios cu funcţiile deţinute de-a lungul carierei didactice: membră în juriul mai multor concursuri; membră în consiliul consultativ al profesorilor de muzică; membră a echipei RODIS; profesor corepetitor al elevilor la toate concursurile; membră a corului Cristos Rege; membră a grupului Voces; voluntară la Casa Madre Colomba a surorilor Benedictine de Caritate; responsabil catedră din 1985 până în 2015.
A obţinut peste 260 de premii cu elevii clasei la diferite concursuri interne şi internaţionale.

Dragă doamnă colegă Livia Monica Chifor, întâlnirea de astăzi, reprezintă, pentru noi toţi, cei care au activat şi activează la Şcoala Gimnazială de Arte, prilejul de a vă arăta preţuirea de care vă bucuraţi pentru excepţionala dumneavoastră activitate didactică şi umană.

(prof. Nicolae Paraschiv, director al Școlii Gimnaziale de Arte – fragment din alocuțiunea rostită în data de 5 iunie 2017 la pensionarea doamnei profesor Monica Chifor)

***

Draga noastră Monica… Îmi spuneai mereu râzând „tu ai întotdeauna vorbele la tine” fiindcă găseam mereu ce să scot în evidență în orice situație. Dar azi… n-a fost nevoie de vorbe, nici ORGA nu s-a auzit în biserică… s-a auzit foarte clar corul deși toți plângeam în hohote. TE CÂNTAM PE TINE, de fapt! A fost cea mai tristă liturghie din viața noastră dar, sunt sigură că tu ne auzeai de pe norii albi care brăzdau cerul privirii mele… doar eu eram cu fața spre cer și cred că te zăream fiindcă gândurile mele au curs doar spre tine, de-a valma cu lacrimile.

Știu că o să ma cerți că sunt atât de siropoasă, tu cea pragmatică și atât de sigură pe-o partitură. Aici însă, vorbesc de partitura VIEȚII care ni te-a răpit fără explicații, fără să ne dezmeticim din nebuloasă!

Ți-am cântat azi „RUGĂCIUNE” de Eminescu, apoi „CUM SUNT, PRIMEȘTE-MĂ”  ca Dumnezeu să te adăposteacă în grădinile lui nesfârșite în care, vei învăța îngerii să cânte la pian… îi vei învăța cum să atingă clapele ca ele să sune DUMNEZEIEȘTE așa cum ne-ai încântat tu pe noi toată viața!
Corul CRISTOS REGE te va însoți pretutindeni în cântări iar eu, te-am cuibărit în sufletul meu pe veci… când am întrebări, îmi mângâi sufletul și te aștept la sfat!

ODIHNĂ VEȘNICĂ, SCUMPA NOASTRĂ! 
(Rodica Gheorghiu – profesor, coleg)

***

Nu pot să cred, nu pot accepta gândul că profesoara Monica Chifor ne-a părăsit pur și simplu. S-a retras din activitate în urmă cu doar câteva zile, avea în sfârșit planuri pentru a se ocupa un pic și de sine însăși, după o viață de muncă remarcabilă, cu rezultate excepționale. Discretă, cu mult bun simț, iubită de către prieteni și cunoștințe, atentă la cei din jur, așa am cunoscut-o atât din întâlnirile Clubului Rotary Sighet – din care soțul ei, Alexandru Chifor face parte – dar mai ales am admirat-o, mult mai îndeaproape, la Roma, integrată într-un grup care s-a solidificat prin plimbările lungi, dar deloc obositoare, din Piața Sfântul Petru și prin spiritul Vaticanului.

Doamna Monica Chifor a plecat lăsându-ne roadele muncii de zeci de ani, elevi – pianiști realizați, a lăsat o școală cunoscută pe plan național și internațional, a lăsat colegi, prieteni îndurerați, dar mai ales, ne-a lăsat imaginea dascălului de “modă veche”, dedicat total muncii, pianului, muzicii. Din păcate, de azi înainte doamna profesoară va avea parte doar de acompaniament celest.

Dumnezeu s-o odihnească în pacea Cerurilor! 
(Ion Mariș – Rotary Club Sighet)

***

Sunt alături de colegul nostru Alexandru Chifor, membru al Rotary Club Sighet, past – president, în momentele acestea deosebit de grele, când se desparte de soția lui, profesoara Monica Chifor, o doamnă din familia noastră rotariană, care și-a dedicat viața educației muzicale a copiilor din comunitatea sigheteană. Condoleanțe familiei îndoliate!

Dumnezeu s-o odihnească în pace!
(Emil Sopoian – Guvernator 2017 – 2018, District Rotary 2241, România & Republica Moldova)

***

Mi-este greu să aștern câteva gânduri concise despre doamna Chifor la atât de scurt timp după ce am aflat tragica veste… Tot ce mi-a trecut azi prin cap a fost, mereu și mereu: „Fără dânsa, eu nu aș fi eu, cea de azi”. Și, spunând asta, nu ma refer doar la faptul că dânsa mi-a deschis calea muzicii și m-a îndrumat să continui. Ci, poate și mai important, felul în care a făcut-o în acei primi ani cruciali ai dezvoltării unui copil. Am început studiul pianului cu dânsa la vârsta de 5 ani, însă mi-am dat seama abia după ce am plecat de la dânsa, cât a fost de valoroasă educația pe care am primit-o. Din punct de vedere al bazelor educației muzicale, cred că foarte greu s-ar fi găsit un profesor asemănător cu ea la noi în țară. Pe lângă asta însă, dânsa ne-a făcut să ne simțim bine pe scenă, să privim activitatea noastră ca pe ceva firesc – lucru pentru care îi voi fi recunoscătoare toată viața. S-a stins din viață un om care, prin faptul că a insuflat dragostea de muzică și de artă atâtor copii talentați, a adus o rază de lumină miilor de oameni care au ajuns și vor ajunge să asculte această muzică din mâinile și sufletele celor pe care i-a îndrumat.

Dumnezeu s-o odihnească!
(Aurelia Vișovan, asistent universitar, Universitatea de Muzică, Viena)

***

Am primit cu mare durere vestea morții doamnei Chifor Monica. Îmi aduc aminte cu nostalgie de momentele frumoase petrecute împreună, descoperind tainele muzicii și ale pianului. A dăruit din timpul ei, din resursele ei, investind în mine așa cum nimeni altcineva nu a fost dispus să o facă. Azi pot să sper la un viitor mai luminos datorită ei, de aceea, dragă doamnă profesoară, vă mulțumesc din suflet!
(Cadmiel Boțac, student, Conservatorul „Gheorghe Dima”, Cluj – Napoca)

N.R.: Ceremonia funerară va avea loc miercuri, 21 iunie 2017, ora 12:00, la Capela Romano – Catolică, Sighetu Marmației.

Echipa “Salut, Sighet!” transmite sincere condoleanțe familiei!