Poemul de duminică: Mihai NEBELEAC (17.01.1949 – 18.02.2003)

BALADĂ PENTRU MAI TÂRZIU

Oricât de mari am fi acum
suntem un firav fir de iarbă
și ne-ntrebăm de ce și cum
lumina zilei să ne aibă. 

În mine soarele-a depus
un bulgăre cât o căciulă
ca să-ncălzesc un gând supus
fiind o simplă moleculă.

De-atunci alerg ca un copil
ceasornicul zvârlind în noapte
şi ard frenetic ca Eschil
ciupind din propria mea moarte.

Şi zvârcolindu-mă-n apus
sărut sămânța din lumină,
căzând în fața lui lisus
sub lemnul crucii ce suspină.

Apoi mă-nalț spre necuprins
și zburd spre propria-mi cădere,
ibirea-i veşnic de ne-nvins
căci vrerea Domnului e vrere…

* * *

Poetul și romancierul Mihai Nebeleac s-a născut la 17 ianuarie 1949, în comuna Rona de Sus, Maramureș. După finalizarea școlii elementare din satul natal, urmează cursurile secției ucrainene a Liceului „Dragoș Vodă” (promoția 1967). În anul 1967, Mihai Nebeleac devine student al Facultății de Limbi și Literaturi Slave din cadrul Universității din București, secția ucraineană.
Debutează cu versuri în ziarul „Novyi vik”, încă din anii de liceu. Debutul editorial are loc în anul 1972, la Editura Kriterion, cu volumul de versuri Krynyți moih ocei (Fântânile ochilor mei). În anul 1974, Mihai Nebeleac debutează și ca prozator, cu romanul Lorana, urmat, în anul 1978, de cel de-al doilea roman al său, Liubov do blyjnioh  (Aproapelui dragoste), tradus în același an și în limba română.
De la absolvirea facultății până în anul 1974, poetul a lucrat în cadrul Institutului de Lingvistică al Academiei Române din București după care se întoarce în satul natal unde va fi profesor de limba și literatura ucraineană.
După o tăcere mai lungă, publică în anul 1990 volumul Nespokii Vesn (Neliniștea primăverii). Poetul Echim Vancea i-a îngijit volumul postum, Nepermisele iubiri, apărut în anul 2018, în limba română, la Editura RCR Editorial, București.
Mihai Nebeleac a decedat la 18 februarie 2003, în comuna în care s-a născut.

Salut, Sighet!




Memorialul Cristian Albiciuc la Șah (autor, Andrei Jurassa)

La inițiativa familiei preot Albiciuc Gheorghe și Albiciuc Maria, CS Sig-Mar Sighetu Marmației a organizat un concurs de șah la Rona de Sus, la Pensiunea Poiana Cornet, Memorialul Cristian Albiciuc, ediția a III-a. Au participat doar 6 copii șahiști (atâția au fost disponibili).

Comemorarea a început la mormântul lui Cristian Albiciuc, un talentat jucător de șah, remarcat în mai multe concursuri la Eforie Nord, Techirghiol, Timișoara, Reșița, Baia Mare, Satu Mare, Sighetu Marmației, unde mereu a fost pe podium. A jucat și în străinătate: Ungaria, Ucraina și Franța în localitatea Taize (locul I. la juniori). A iubit șahul de la vârstă fragedă, a jucat în familie și între prieteni. La vârsta școlară a fost descoperit ca un copil foarte talentat de către maestra internațională Ligia Jicman. A obținut categoria I-a la un concurs greu la Iași.
Profesional, a absolvit Seminarul Teologic și a fost student în anul I la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca.

Decesul celui comemorat s-a petrecut la vârsta de 20 de ani pe Dealul Hera – accident de circulație.
Cei prezenți la comemorare au păstrat un moment de reculegere, au depus o coroană de flori din partea copiilor șahiști și au spus o rugăciune. Detalii din copilăria comemoratului a rostit preotul Albiciuc Gheorghe, iar dl. Costiuc Ioan a enumerat performanțele șahistului Cristian Albiciuc.
De la mormânt s-a plecat la Pensiunea Poiana Cornet, unde cei 6 participanți au concurat pentru cupe, medalii și diplome, toți fiind premiați.

Astfel, Memorialul Cristian Albiciuc, început într-o atmosferă sobră și tristă s-a terminat într-o atmosferă fericită. A contat fericirea copiilor laureați: Trifoi Răzvan Vlad și Rad Florin-Ionuț (Under 14), Codrea Tudor-Ioan (Under 10), Ceterchi Matei-Damian, Iosub Ilinca-Emma și Ceterchi Andrei (Under 08).

                                                            Andrei Jurassa
arbitru




Poemul de duminică: „Autobiografie la 70 de ani” – Paul ROMANIUC

AUTOBIOGRAFIE LA 70 DE ANI

Eu m-am născut în anul
şapte milioane
şaptezeci şi şapte mii,
în Rona de Sus,
dimineţa,
fix la ora şapte,
când cineva se spânzură
de clopotul bisericii satului…
Bing-bang!..
Mă aruncase sunetul clopotului
dincolo de orizont,
în cifre şi litere,
în văile neştiute de nimeni…
Secole de-arândul mă căuta mama,
ca să mă înveţe a păşi,
a număra cuvintele-stelele
de pe ceruri…
Şi azi încă mă caută,
să-mi spună să nu plâng,
să nu strig,
ca la naştere…
Acolo,
în iatacul meu,
eu mă nasc şi mor
clipă de clipă,
caut înţelesul dansului norilor,
jocul nopţii
cu stelele
şi aştept caii roşii,
din neştiuta poveste,
să poposească
în pridvorul meu
potopit de şoaptele
lacrimilor…

(Paul Romaniuc, din volumul „Clepsidra”, Editura Valea Verde, 2023)

* * *

ROMANIUC PAUL (PAVLO, PABLO) s-a născut la 02 septembrie 1953, comuna Rona de Sus, jud. Maramureş. A absolvit Universitatea Bucureşti, Facultatea de limbi străine, secţia – ucraineană-rusă; 1996-2000 – doctorand, curs de zi, la Universitatea de Stat, „Yurij Fedykovich”, Cernăuţi, Ucraina.
Debutul literar: Ziarul ucrainean „Novâi Vik”, Bucureşti, 1972; Editura „Kriterion”, Bucureşti, 1976, – volumul de versuri „Castelul păsărilor călătoare”.

Cărţi publicate (în limba ucraineană, română, traduceri din limba ucraineană în română, din română în ucraineană):

  1. „Zamok perelitnyh ptahiv” („Castelul păsărilor călătoare”),versuri, Editura „Kriterion”, Bucureşti, 1976;
  2. „Neporocinist movceannea”(„Castitatea tăcerii”),versuri, Editura „Kriterion”, Bucureşti, 1978);
  3. „Nepovernennea” („Drum fără întoarcere”), roman, Editura „Kriterion”, Bucureşti, 1981;
  4. „Spectry” („Spectre” ),versuri, Editura „Kriterion”, Bucureşti, 1986);
  5. „Nespokkij plynnosti („Neliniştea curgerii”), versuri, Editura „Kriterion”, Bucureşti, 1994);
  6. „Sorocika Nesusa”(„Cămaşa lui Nesus”), roman-eseu, Editura „Kriterion”, Bucureşti, 1997; 2010-ediție în limba română;
  7. „Dzvone poludnia”(„Clopotele amiezii”), versuri, Editura „Kriterion”, Bucureşti, 1999;
  8. – „Elehiji Zaratustre” („Elegiile lui Zarathustra”),versuri, Editura „Mustang”, Bucureşti, 2004;
  9. „Elegiile lui Zarathustra” (varianta în limba română, în traducerea autorului, plus un ciclu de poezii scrise în limba română), Editura „Echim”, 2007;
  10. „Surâsul călătorului”, Selecţie, traducere şi prefaţă – în limba ucraineană. Antologie de poezie din creaţia poetului Echim Vancea, Editura „Limes”, 2007;
  11. „11 Elegii şi alte poeme”, 187 p.- Selecţie, traducere şi prefaţă – în limba ucraineană. Antologie, poezii din creaţia poetului Nichita Stănescu, Editura „ECHIM”, 2008; 2013 – Ediția a II-revizuită;
  12. „Fiecare îşi are locul său”, 150 p. Selecţie şi traducere – în limba română. -Antologie de poezie din creaţia poetului ucrainean Vasyl Makhno, din SUA.Editura „Scrisul românesc”, Craiova, 2009;
  13. „Monolog în Pantheon sau Curcubeul deasupra Stixului”.Editura”RCR”Editorial”, București -2009;
  14. „Caii roşii ai inimii”, Editura „RCR” Editorial”, București -2013;
  15. „Cununa de aur a Ronei”, culegere de folclor. Istorie. Antropologie;
  16. „Ciorna Jura” (Blake Sadness), poezii traduse din rusina în engleză, Ed. „Țara Românească”, 2016, România;
  17. „Cămaşa lui Nesus”, poeme. Editura „Grinta”, Cluj Napoca, 2017;
  18. „Cervonyi konii serdtsya”. Poezii în limba ucraineană. 188 p. Editura „Rastr – 7″, Lwiw. 2019, Ucraina;
  19. „Poemele luminii”, 160 p. Selecţie, traducere şi prefaţă în limba ucraineană, antologie de poezie din creaţia poetului Lucian Blaga, Editura „Valea Verde”, 2020, Sighetul Marmaţiei;
  20. 20. „Amurgul”, poeme în proză. Editura „Valea Verde”, 2022, Sighetu Marmaţiei;
  21. „Clepsidra”, versuri, Editura „Valea Verde”, 2023, Sighetu Marmaţiei.

Paul Romaniuc este membru al Uniunii Scriitorilor din România (1990) şi al Uniunii Naţionale a Scriitorilor din Ucraina (1994).

Și pentru că la începutul lunii septembrie scriitorul Paul Romaniuc și-a aniversat ziua de naștere (72)… echipa „Salut, Sighet!” îi urează LA MULȚI ANI!

Salut, Sighet!




Poemul de duminică: Mihai NEBELEAC (17.01.1949 – 18.02.2003)

Balada nopții de-nceput

Ce grabnic trece noaptea de-nceput!
Când m-am născut, copil al unei slove,
era gerar de nimenea știut,
cătau duhovnici soarta-mi în ceaslove.

Și m-au primit cu dangăte de flori
la marginea durerii cu mărgele;
clopotniți rare se grăbeau spre zori
ca să colinde dragostea prin ele.

Pe la vecernii mă duceam mai rar,
mă slobozeau zadarnic spre morminte,
mă tot trăgea iubirea ca hoinar,
mă mistuia dogoarea din cuvinte.

De-atunci exist sub vraja unui har
și mă preling adesea-n căutare,
cioplesc colinde-n lemnul cel mai rar
și-mi opintesc dorințele-n uitare.

Și viețuiesc ca pustnic în zăpezi
neliniștit de vremea care minte;
îmi culc iubirea-n fragede livezi,
mă perpelesc pe jarul din cuvinte…

* * *

Poetul și romancierul Mihai Nebeleac s-a născut la 17 ianuarie 1949, în comuna Rona de Sus, Maramureș. După finalizarea școlii elementare din satul natal, urmează cursurile secției ucrainene a Liceului „Dragoș Vodă” (promoția 1967). În anul 1967, Mihai Nebeleac devine student al Facultății de Limbi și Literaturi Slave din cadrul Universității din București, secția ucraineană.
Debutează cu versuri în ziarul „Novyi vik”, încă din anii de liceu. Debutul editorial are loc în anul 1972, la Editura Kriterion, cu volumul de versuri Krynyți moih ocei (Fântânile ochilor mei). În anul 1974, Mihai Nebeleac debutează și ca prozator, cu romanul Lorana, urmat, în anul 1978, de cel de-al doilea roman al său, Liubov do blyjnioh  (Aproapelui dragoste), tradus în același an și în limba română.
De la absolvirea facultății până în anul 1974, poetul a lucrat în cadrul Institutului de de Lingvistică al Academiei Române din București după care se întoarce în satul natal unde va fi profesor de limba și literatura ucraineană.
După o tăcere mai lungă, publică în anul 1990 volumul Nespokii Vesn (Neliniștea primăverii). Poetul Echim Vancea i-a îngijit volumul postum, Nepermisele iubiri, apărut în anul 2018, în limba română, la Editura RCR Editorial, București.
Mihai Nebeleac a decedat la 18 februarie 2003, în comuna în care s-a născut.

Salut, Sighet!

 




„Vara la stână” și „Culorile cergii” la… Rona de Sus!

UNIUNEA UCRAINENILOR DIN ROMÂNIA, FILIALA MARAMUREȘ
СОЮЗ УКРАЇНЦІВ РУМУНІЇ, МАРАМУРЕСЬКА ФІЛІЯ

Vă invită să luați parte la manifestările culturale „Vara la stână” și „Culorile cergii” care vor avea loc miercuri, 28 august 2024, începând cu ora 16:00, la sediul organizației locale U.U.R. Rona de Sus, situat în satul Rona de Sus, nr. 1256, județul Maramureș.

Запрошує Вас взяти участь у культурних загодах „Полонинське літо” і „Кольори ліжника” Відбудеться у середу 28 серпня 2024 р., починаючи з 16:00 години, у приміщенні місцевої організації С.У.Р. Верхня Рівня, яке знаходиться за адресою: село Вирхня Рівня, №. 1256, повіт Марамуреш.

Uniunea Ucrainenilor din România (UUR)