Drumul meu rotarian și dragostea pentru Rotary

Îmi place să fiu înconjurată de oameni și mai ales de oameni cu idei. Caut minți și îmi place să le „descâlcesc”. Am fost atrasă, întotdeauna, de acele persoane orientate spre evoluție, risc și cultură. Din fericire pentru mine, le-am găsit la o vârstă foarte fragedă, pe când tatăl meu, Adrian Mariș,  a devenit membru al Clubului Rotary Sighet. Îi spuneam adesea „da’ tati, și eu vreau la tine la club”!

Am crescut puțin mai mărișoară și am aflat că Rotary are un proiect nou, un club Rotaract la Sighet. Foarte fericită, prin anul 2012, îi spun tatălui meu că vreau și eu. N-am avut noroc pentru că nu aveam 18 ani. Mare supărare!…

Atât de mult îmi doream să fac proiecte, să mă implic, să cunosc! Într-o zi, mergeam spre școală și pe alee mă întâlnesc cu un membru Rotaract, care îmi spune senin: „Oana, te propun pentru Clubul Interact?”. Evident a fost răspunsul meu și probabil, evidentă mi-a fost reacția. Venise și șansa mea! Venise momentul meu! Pe când ajung acasă, tata îmi dă aceeași veste și mai primesc vreo câteva telefoane. Acum că stau și mă gândesc, realizez pe câtă lume am bătut la cap că vreau în Rotary.

Prima întâlnire cu viitorii colegi a fost emoționantă și se vedea clar că toată lume era acolo cu dorința și entuziasmul în buzunar. Ne-am cunoscut și mai apoi împrietenit – cu unii dintre ei mă mai văd și astăzi. Primul nostru proiect a fost realizarea unui scurt video pe tema „Ce înseamnă Interactul pentru mine?”.

Când a venit momentul să ne alegem echipa de conducere, a fost puțină bătatie de cap, fiindcă toată lumea își dorea să se implice. Am ajuns, într-un final, la următoarea echipă de conducere fondatoare: Ștefania DUMA – președinte, Oana MARIȘ – vicepreședinte,  Anca CORNEȘTEAN – secretar, Diana ONA – trezorier.

După ce am preluat mandatul 2015/2016 ca președinte al Clubului Interact, mi-am propus următoarele obiective:

  1. Ne dorim calitate, nu cantitate – puțini membri, dar dornici să realizeze proiecte puternice.
    2. Menținerea legăturii cu Rotary și Rotaract. Am fost mereu aproape, ca o familie.
    3. Să învățăm unii de la ceilalți și să ne formăm în spiritul rotarian.
    4. Să ajungem în top!

Spre fericirea mea, am avut norocul de a avea lângă mine niște oameni atât de faini, oameni care au știut să fie alături, dar și să critice constructiv, să își dorească, dar și să se “oprească” din visat când a fost cazul. Împreună, am reușit să atingem toate cele patru obiective. Oricum, îi mulțumesc Ștefaniei, pentru că am avut multe de învățat de la ea. Ștefania a pus bazele clubului și nu o să uit niciodată că în momentul în care am primit colanul mi-a spus: „Tot ce îți doresc este să duci mai departe ceea ce am construit împreună, dar să ai un mandat și mai bun!”. Ce cuvinte frumoase între doi copii!

Mi-a trecut și vremea în Interact, iar din dorința de evoluție, am luat decizia să mă trec la cei mai mari, după vârsta de 18 ani. La Rotaract m-am întâlnit cu mai multă maturitate și seriozitate, exact ceea ce aveam nevoie în acea perioadă. Să stau la masă și să ascult, nu să fiu eu cea care împărtășește informație. Trecerea nu a fost grea, fiindcă eram apropiată de membrii Clubului Rotaract. Am avut o susținere nemărginită din partea lui Valeriu Vana ( Președinte Rotaract pe mandatul 2014/2015) și a Alinei Moiș („nașa mea”) – amândoi au fost acolo pentru orice nelămurire. Habar nu au ei cât de recunoscătoare le sunt!

Acum, sunt PR-ul și Social Media Officer-ul clubului, mândră membră Rotaract. Îmi port pinul în piept cu fală și dragoste pentru această familie care m-a ajutat să devin omul de astăzi. Nu cred că vreodată mă voi putea despărți de Rotary. Aici am crescut, cu acești oameni minunați care mi-au oferit încredere, care m-au susținut și încurajat.

Le muțumesc tuturor membrilor Rotary, Rotaract și Interact pentru simplul fapt că au ales să facă parte din această familie!  Cred că este una din cele mai frumoase și înțelepte decizii! De semenea, le mulțumesc în numele colegilor mei domnului Ion Mariș (noi îi spuneam „enciclopedia Rotary”- pentru orice întrebare, avea un răspuns), Cameliei Pesek, Valeriu Vana și Dan Ofrim care au fost prezenți la ședințele noastre de la începuturi și ne-au îndrumat, format în stil rotarian și ne-au oferit toate condițiile necesare unei bune desfășurări a proiectelor, activităților și întâlnirilor!

Oana MARIȘ
PR & Social Media Officer – Rotaract Club Sighet

 




Sighet – Promenada Inimii

Duminică, 1 octombrie 2017, Cluburile Rotary Sighet, Rotary Voievodal, Rotaract Sighet și Interact Sighet vă invită, între orele 10:30 – 14:00, la o plimbare până în Parcul Grădina Morii.

Evenimentul este parte a unui proiect anual organizat de aceste cluburi, Promenada Inimii, prin care se oferă analize gratuite participanților (tensiune, glicemie, colesterol), broșuri și informații despre un stil de viață sănătos și activ.

Pentru cei mici se vor organiza jocuri, concursuri, face painting și baloane modelate, activități coordonate de voluntarii Asociației Micul Prinț din oraș.

Promenada Inimilor se desfășoară în preajma Zilei Mondiale a Inimii, 29 septembrie, și este susținută de Forumul Național de Prevenție. Anul acesta, Promenada se desfășoară, în organizarea Cluburilor Rotary locale, în 30 de orașe din România.




La Sighet – Întâlnire Rotary la nivel înalt (autor, Diana Apopi)

Sâmbătă, 24 iunie 2017, este nu doar o sărbătoare a oamenilor și a naturii (Sânzienele și Ziua Internațională a iei), ci și un moment cu o valoare aparte pentru comunitatea sigheteană. La Sala „George Enescu”, va avea loc schimbarea de mandat a cluburilor Interact-Rotaract-Rotary Sighet și Rotary-Voievodal, dar și a cluburilor din Baia Mare, Satu-Mare, Bistrița, Borșa, Vișeu, etc. La acest eveniment participă doisprezece guvernatori din trecut și se face în același timp schimbarea de mandat pentru Guvernatorul Districtului 2241 România și Republica Moldova. Vor participa reprezentanții a peste 30 de cluburi Rotary din România.

Anul rotarian se încheie, iar cei care au fost președinți în perioada 2016/2017, vor da mai departe colanul și ciocanul viitorilor președinți. La final de an rotaractian, rolurile se schimbă după cum urmează:

Ionel Mârza- președinte (past: Diana Mariana Apopi)
Flaviu Gyalog- vicepreședinte (past: Ionel Mârza)
Claudia Coman- secretar (past: Alina Liliana Moiș)
Daniela Grigor- trezorier
Valeriu Vana- PR

Anul 2016-2017 a însemnat pentru Clubul Rotaract Sighet, proiecte adresate comunității, precum și de promovare a Maramureșului. Amintim proiectele „Moș Nicolae caută Ajutoare” (70 de copii din Centrul Școlar de Educație Incluzivă au primit pachete cu dulciuri, rechizite și haine), „Poveste de Crăciun” (10 familii au primit brazi, haine și alimente), „O cană de fericire” (ce a însumat peste 3.000 de lei strânși de club, bani ce au fost direcționați către secția de obstetrică-ginecologie a Spitalului Municipal Sighet, unde s-au renovat 3 băi), „De Dragobete, Rotaract Servește” (prin care s-au strâns 2.100 de lei ce au fost folosiți în următoarele proiecte), „De ziua Femeilor Uitate” (proiect ce a presupus o după-amiază împreună cu locatarii căminului de bătrâni din oraș, în care s-a dansat, s-au împărtășit povești de viață și s-a râs), „Mărțișoare caritabile” (mărțișoare confecționate de membrii clubului și care au fost ulterior vândute), „O zi în natură” (educație ecologică – o zi petrecută în pepinierele din județ sub îndrumarea ing. Adi Danci), „Lolipop party” (petrecere de strângere de fonduri).

Au existat și proiecte comune cu celelalte cluburi Interact și Rotary din Sighet, iar în toamnă va avea loc și conferința regională Rotaract, la Sighet.

Anul rotaractian s-a încheiat cu o ședință foto prin care tinerii rotaractieni s-au îmbrăcat în haine tradiționale, dorind să promoveze specificul zonei și frumusețea oamenilor și a tradițiiilor.

„Mulțumiri alese Cluburilor Interact Sighet, Rotary Sighet și Rotary Sighet Voievodal pentru sprijinul și încrederea oferite, pentru promptitudinea cu care au dat de fiecare dată dovadă în a ne ajuta. Le suntem recunoscători și ne mândrim că suntem parte din familia lor”, mărturisește conducerea actuală a Clubului Rotaract Sighet.

Autor, Diana Mariana Apopi




De Dragobete, Rotaract servește!

Așa cum s-au obișnuit de trei ani încoace, sighetenii sunt invitați să petreacă seara de Dragobete, în restaurantul „Grădina Morii”, în preajma rotaractienilor care se vor transforma peste noapte în… ospătari. Acest proiect înseamnă o seară cu bucate pe alese, spectacol organizat de artiști sigheteni, tombolă si premii surpriză, dar și bacșis. Accentul e pus de tinerii din Rotaract pe tips fiindcă acești bani vor fi folosiți pentru un alt proiect din luna martie  intitulat De Ziua Femeilor Uitate. Împreuna cu colegii din Rotary Club Sighet, vor pregăti pachete cu fructe și alte lucruri necesare pe care le vor dona doamnelor din Căminul de Bătrâni Sighet. Toți cei aflați în cămin vor lua parte la un spectacol, iar câteva doamne vor beneficia de servicii de îngrijire estetică. Proiectul ”De Dragobete, Rotaract Servește!” a însemnat in toate edițiile sale un prilej de bucurie, bună dispoziție, sărbătorirea iubirii și ajutor îndreptat spre cei nevoiași.

Așadar, nu uitați, pe 24 Februarie, ora 18.00, sunteți serviți de Rotaract cu iubire și bucate speciale !

Diana Apopi (președinte Rotaract, 2016-2017)




Selfie Rotary [VIDEO]

Amintiri folclorice din Tabăra Internațională Rotary 2016, organizată de Clubul Rotary Sighet Voievodal (în parteneriat cu Rotary Sighet, Rotaract și Interact) – Rotary International Camp 2016 –  folkloric memories. O producție Green Valley Films.

 




Rețeta fericirii stă în fiecare din noi!

Anișoara are 25 de ani, iubește moda, este implicată în foarte multe proiecte sociale și, poate nu este înțeleasă suficient de cei din jur. Povestea ei nu este deloc comună. Povestea ei este tristă. La 25 de ani, Anișoara este o foarte mare luptătoare. Imobilizată de 7 ani într-un scaun cu rotile ea visează cu mult curaj. Curajul ei vine din suflet, dar și din frumusețea activităților ei. Este implicată în proiecte care încearcă să schimbe percepția oamenilor nepăsători și să risipească prejudecățile, să aducă lumină în sufletul celor care trăiesc povești tragice. Anișoara s-a căsătorit în urmă cu câteva luni și viața i s-a scimbat semnificativ. Noi, cei care o cunoaștem, îi apreciem calitățile, îi apreciem forța și voința. Ne oprim alături de Anișoara ca să învățăm din experiența ei, ca s-o sprijinim, s-o întrebăm, dar și s-o rugăm să ne dea….răspunsuri. Deși greu de crezut, Anișoara este, în multe privințe, mai matură decât noi.

Salut, Sighet!: Anișoara Mârza, Open Your Heart…
Anișoara Mârza: Cu drag, Anișoara își va deschide inima în rândurile ce urmează pentru toți cititorii „Salut, Sighet!”.

Salut, Sighet!: Anișoara, haide să fim romantici! Cum a început povestea ta de… iubire?
Anișoara Mârza: Această frumoasă poveste de dragoste a început… „La o nuntă și s-a terminat cu o nuntă” :). Ne-am cunoscut la nunta uneia dintre cele mai bune prietene ale mele, această frumoasă întâmplare a avut loc cu doi ani și jumătate în urmă când Adrian și-a manifestat intenția să îmi fie de ajutor în fața unui obstacol destul de greu de trecut cu scaunul rulant, fiind o zonă neaccesibilă pentru mine. Atunci a fost prima dată când ne-am cunoscut, iar apoi a urmat o cerere de prietenie pe o rețea de socializare, apoi un salut, o poveste zilnică, o noapte de povești, după câteva luni o vizită, două, nouă, etc. și povestea a continuat până la o altă nuntă când am fost cerută în căsătorie, iar un pic mai târziu s-a terminat (de fapt, a continuat!) cu nunta noastră. Restul va urma…

Salut, Sighet!: Care este efectul specializării tale (Contabilitate și informatică de gestiune – Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj) asupra existenței tale?
Anișoara Mârza: Contabilitatea și informatica merg mână în mână cu toate activitățile din viața de zi cu zi, le folosesc de fiecare dată când am ocazia, dar nu mă definesc în totalitate și în esența lor. Nu pot decât să spun că sunt prea energică pentru a mă pierde în… calcule.

Salut, Sighet!: Ai foarte multe cursuri absolvite. Cum te ajută în mod direct acestea?
Anișoara Mârza: Am câteva cursuri absolvite din diferite domenii care îmi plac la fel de mult. Le-am urmat din dorința de a învăța, de-a mă perfecționa și a ști mereu ceva nou. Consider că mintea nu trebuie lăsată să se moleșească, aceste cursuri întotdeauna îmi sunt de folos în toate proiectele și activitățile pe care le întreprind.

Salut, Sighet!: Cum simți că este percepută o persoană cu dizabilități în Sighet?
Anișoara Mârza: Referitor la această întrebare, percepția mea se schimbă din momentul în care interacționez cu oamenii și invers. Părerea mea este că totul ține de cunoaștere și de starea de bine, dar mai ales de gândurile pozitive pe care le ai. Mi se întâmplă des ca lumea să întoarcă privirea după mine pe stradă, să aud în urma mea „săraca, și e așa de frumoasă!”. Uneori primesc câte un leuț și îl refuz politicos cu un zâmbet de apreciere.

Salut, Sighet!: Cum ți-ai dori să se schimbe percepția oamenilor vis-a-vis de persoanele cu dizabilități?
Anișoara Mârza: Mi-aș dori să fie mai scurt acest drum de schimbare… Încerc să schimb percepția oamenilor și a sighetenilor despre persoanele cu dizabilități, prin mine și lăsându-mă descoperită pe mine, socializând, prin conversație și argumentând normalitatea noastră care este la fel cu normalitatea voastră: „Persoanele cu dizabilități sunt oameni care fac parte din societate, să nu uităm asta!”. Ca orice persoană normală și persoanele cu dizabilități au nevoie de școală, apoi de un loc de muncă, accesibilitate, familie, cumpărături și activități de toate felurile.

Salut, Sighet!: Care crezi că sunt deficiențele legislative din România pe direcția nemarginalizării persoanelor cu dizabilități?
Anișoara Mârza: Părerea mea este că deficiențele pornesc de la legea nr. 448/2006, iar apoi de la respectarea drepturilor, măsurile ce trebuiau aplicate și, în cele din urmă, promovarea acestora.

Salut, Sighet!: Care sunt dezamăgirile tale vis-a-vis de omul „normal”?
Anișoara Mârza: Indiferența și nepăsarea…

Salut, Sighet!: Cum ar arăta proiectul ideal pentru tine, în care ai dori să te implici?
Anișoara Mârza: Visez la multe proiecte, dar cel mai mare dintre ele este un „Cămin de bătrâni”, dar realizându-se prin oameni, cu bunătate, dăruire, implicare și dorință.

Salut, Sighet!: Știm că te pasionează moda. Cum a început povestea cu Atipic Beauty și ce înseamnă acest concept?
Anișoara Mârza: Povestea Atipic Beauty a început undeva prin primăvara anului 2013, când o Asociație din București m-a contactat să mă invite ca model și să fac parte din acest proiect, eu fiind una din cele 12 modele în scaun rulant care reprezintă România. Până în prezent am defilat la toate edițiile Atipic Beauty fiind unsprezece la număr, care au avut loc în diferite orașe, purtând de fiecare dată ținute ale marilor designeri din România, defilând alături de persoane publice din România și mereu transmițând același mesaj societății: Egalitate – Integritate și Accesibilitate.

anisoara colajSalut, Sighet!: Va fi inclus Sighetul pe traseul Atipic Beauty?
Anișoara Mârza: Mi-ar plăcea să aduc Atipic Beauty în orașul nostru și m-aș mândri cu asta, dar unul dintre handicapurile pe care îl are Sighetul, este legat de unitățile de cazare, o problemă de care m-am lovit recent când am avut opt persoane în scaun rulant invitate la nuntă. După lungi căutări de locuri de cazare am constatat că o singură unitate hotelieră are lift, m-am bucurat, însă doar la cinci persoane le corespundea dimensiunea liftului cu a scaunului. Decamdată orașul nostru nu este pregătit pentru un proiect Atipic Beauty.

Salut, Sighet!: În ce fel te-a marcat experiența Atipic Beauty?
Anișoara Mârza: În cadrul Proiectului Atipic Beauty cel mai mult m-a marcat implicarea voluntarilor și a oamenilor, în general, dar și dorința celor invitați de a face schimbări în societate. Cea de-a XI -a ediție a avut loc la Palatul Parlamentului unde au fost foarte mulți invitați care lucrează în această instituție. Eu sper că au înțeles mesajul și că au început unele modificări în direcția aceasta.

Salut, Sighet!: Te carcaterizezi drept o persoană foarte adaptabilă. Este chiar așa de simplu, sau e vorba de genă?
Anișoara Mârza: Cred despre mine că sunt o persoană ușor adaptabilă și sociabilă din fire, dar recunosc că și gena își spune cuvântul.

Salut, Sighet!: Ești calificată și pe direcția antreprenoriatului în economia socială. Cum ar arăta firma pe care ți-ai dori s-o înființezi și s-o conduci?
Anișoara Mârza: Viziunea mea legată de antreprenoriatul în economia socială va avea sigur o legătură cu proiectul menționat anterior sau sub o altă formă și contur plus câteva proiecte la care mai visez.

Salut, Sighet!: Ești membru al Asociației Rotaract Sighet. Te-am văzut prezentă la toate acțiunile. Cum se împacă ideile tale cu cele ale clubului?
Anișoara Mârza: Sunt membră a Asociației din anul 2014 și mă regăsesc în acest loc, cred că ideile mele se pliază pe direcțiile pe care le are Clubul Rotaract. Ultimul proiect pe care l-am coordonat împreună cu trei colege și, bineînțeles, cu nelipsita implicare a celorlalți colegi s-a numit ” Moș Nicolae își caută ajutoare” prin care am reușit să strângem în impresionantele cizme ale lui Moș Nicolae, 80 de pachete pentru Copiii de la Școala Specială, pachete cu jucării, dulciuri și rechizite. Pe lângă copii, am putut să aducem bucurie încă pentru aproximativ 20 de familii care au beneficiat de darurile lui Moș Nicolae. Proiectul a fost mult peste așteptările noastre! Este prima dată când am ocazia să mulțumesc public și în nume propriu tuturor celor implicați.

Salut, Sighet!: Cum ai putea scrie rețeta fericirii?
Anișoara Mârza: Eu cred că rețeta fericirii stă în fiecare din noi, trebuie doar descoperită și adăugate toate ingredientele care dau starea aceea de bine care se numește „Fericire”. Câteva ingrediente absolut necesare: dragoste, bunătate , răbdare, comunicare, dăruire, implicare, etc.

Salut, Sighet!: Care sunt următorii pași în viața familiei Gog?
Anișoara Mârza: Ca și tineri căsătoriți și neexperimentați ne-am propus să ne consolidăm viața cu pași… mici, siguri și cu multe, multe planuri și idei de viitor. Promit să mai vorbim despre planurile noastre!

Salut, Sighet!: Multă fericire familiei voastre și multă forță! Vă dorim să vi se împlinească toate visurile, să găsiți resurse pentru toate proiectele!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș