Poemul de duminică: Simion ȘUȘTIC (13.09.1947 – 14.10.2003)
FILATELIE
poetului Vasile Gogea
cineva acolo sus mă iubea
cu toată ura lui resemnată
făceam adesea în ceruri
schimb de timbre
și uneori mai pîndeam
cum se-mbăiază o fată
dar era mereu posomorît
niciodată senin nu l-am văzut
era pe vremea cînd și eu știam
să fac o evă fără de lut
și-au început prin aer
să bîntuie consoane
erau pe-acolo eternele vocale
evele abia scoase-n lumină
pozau în Playboy goale
nu trimiteam scrisori
pentru că poșta era
într-un cosmos
și acela departe
și nici un biet poștaș
sau măcar un acar păun
să vedem cum viața
se desparte de moarte
atunci el îmi zicea prietenește
mi-ai furat un timbru:
Simioane plătește
dar eu știind că n-am trimis
nici o scrisoare-i spuneam
eu l-am văzut pe Celălalt deci Este
un poștaș al unui neant desăvîrșit
în care cuvîntul n-are-nceput
și prietenul meu care-și zicea
DUMNEZEU
timbrul frunții mele
și l-ar fi vrut
* * *
Remember Simion Șuștic (Rozavlea – început 13 septembrie 1947 și sfîrșit 14 octombrie 2003)
„Primul contact cu poezia lui Simion Șuștic este capabil să deruteze. Reflexele ludicii postmoderne ne pun mereu în gardă în ceea ce privește intertextualitatea lecturilor. Primul gest, involuntar chiar, e cel de plasare a poetului în orizontul nostru de cunoaștere literară. Care îi sînt rădăcinile. Care îi sînt modelele. Este interogația care de obicei are menirea de a ne liniști. Încadrînd un autor într-un spațiu teoretic și istoric cunoscut îl supunem automat unor canoane și unor criterii de receptare. E un joc dublu, în care text și cititor își stabilesc ab initio valențele. Or Tectonica umbrei refuză să se lase ușor diagnosticată. Se poate vorbi de un coktail, de influențe pe care le resimți din onirism, avangardă, Minulescu, Cercul literar de la Sibiu și Optzeciști. Elemente care în mod normal nu au cum să se împace toate deodată. Abia atunci realizezi că sursele și resursele lui Simion Șuștic provin din altă parte. Toate elementele menționate sînt de suprafață, în fond poetul fiind, lucru tot mai rar, cu totul original. Volumului nu i se poate impune o descendență literară anume. El vine să deschidă și să cimenteze o nouă breșă. Să impună redescoperirea unui alt mod de a citi și scrie poezie.”
(Fragment din Prefața semnată de Victor Cubleșan la volumul de debut Tectonica umbrei, apărut la puține zile după ce autorul s-a retras pentru eternitate la Rozvlea, la Editura Grinta, 2003.)
Am notat atunci, pe coperta IV a cărții, cîteva rînduri înfrigurate și îndoliate:
<<Precum pe Empedocle vulcanul, tot astfel, l-a luat pe Simion Șuștic, Umbra fabulosului Nord tocmai cînd destinul îi configura poetic arhi(arhi)tectonica. Coborît în lume din comuna de pe malul Izei, Rozalia (Rozavlea), Simi s-a întors, prea grăbit spre a se odihni „în temeliile casei” părintești. Plata acestei treceri grăbite, dar fără „pripa soroacelor”, a unui mare poet boem risipitor, un mare înfrînt „ghemuit într-un surîs” o constituie volumul de față. Ar fi trebuit să fie antum și, iată, printr-o bătaie de aripă a destinului el este postum. Cît de ușor și de repede, vorba lui Simi, „se face frig în calendare”.>>
Încă am un sentiment de vină pentru că, deși editura s-a mișcat cît a fost posibil de repede, revenirile repetate ale lui Simion pe texte au întîrziat și ele tipărirea. Ar fi trebuit să fiu, ca redactor de carte, mai neînduplecat. Dar îi înțelegeam perfect dorința de perfecțiune, teama de a nu „rata” un debut atît de mult amînat.
În semn de neuitare și recunoștință pentru prietenia pe care mai ales el a hrănit-o, crescînd-o pînă la intensitatea unei tandre fraternități, de prunci ai Maramureșului, am ales azi, pentru recitire, un poem pe care mi l-a dedicat (și pe care îl simt și acum ca pe o dojană, sau ca o laudă și nu știu dacă le merit… o „bilă suspendată-n neclintire”): FILATELIE.
Vasile Gogea
Nota redacției: articol preluat de pe blogul poetului Vasile Gogea – https://vasilegogea.wordpress.com/