Romanian Science Festival – made in Sighet | VIDEO – Brîndușa Oanță |

Târgul de Științe din Sighetu Marmației, desfășurat în cel mai mare format de până acum, a „contat” pe munca a aproape 400 de elevi, studenți, profesori și specialiști ai domeniilor STEAM (Știință, Tehnologie, Artă și Matematică). Sâmbătă, 21 septembrie 2024, în intervalul orar 11:00 – 17:00, un public eterogen, de toate vârstele, a luat parte la peste 150 de experimente interactive și prezentări ale laboratoarelor RSF în aer liber. În premieră, Romanian Science Festival a avut secțiuni de Istorie, Arheologie, Inginerie și Sustenabilitate, prezentate în interacțiune cu Științele.

O scurtă dar relevantă înregistrare video de la evenimentul din Sighet puteți viziona în continuare:

Text, Foto & Video: Brîndușa Oanța




Caravana Romanian Science Festival

Caravana „Romanian Science Festival” este un proiect desfășurat în mai multe județe din țară care încearcă să aproprie oamenii de științe, însă și să evidențieze artele (S.T.E.A.M.). Practic, se organizează un târg de științe cu ateliere în multiple domenii: matematică, informatică, robotică (cu echipa TechX de la CNDV), fizică, chimie, biologie și medicină, astronomie, geografie, neuroștiințe și, nou anul acesta, istorie, inginerie și sustenabilitate. De asemenea, există atelierul de artă și știință care este în continuă dezvoltare și încearcă să aducă arta în întreg festivalul.

Elevii, dar și profesorii (și studenții), pot opta să fie voluntari la unul dintre atelierele de mai sus, însă pot participa și la logistică și promovare. De organizarea acestor ateliere se ocupă mentorii, mulți dintre ei masteranzi sau doctoranzi în străinătate, care trebuie să propună experimentele și să coordoneze voluntarii pentru o cât mai bună experiență a publicului.

La Sighet, Caravana RSF se va desfășura anul acesta în Parcul Central pe data de 21 septembrie, de la ora 12:00 la ora 18:00. A doua zi, pe 22 septembrie, va avea loc la Breb o Caravană de Artă & Științe, unde fiecare atelier se focusează pe un experiment cât mai artistic.

Eu însumi am fost voluntar la atelierul de chimie în primele 2 ediții, iar în această ediție am decis să ajut la organizare ca mentor. Experiența de voluntar a fost una plăcută, ai șansa de-a deveni un mic „public speaker” într-un context mai relaxat, poți să îți faci noi perspective asupra lumii prin mentori, să îți întărești relațiile cu profesorii sau să îți găsești noi prieteni printre ceilalți voluntari. Evident, mai e și oportunitatea de a face experimente care mi se pare întotdeauna interesantă; până la urmă, cam toată lumea spune că i-ar plăcea mai mult chimia la școală dacă ar fi mai mult în laborator decât pe tablă. Totuși, personal, am avut ocazia să-mi descopăr pasiunea și pentru partea teoretică, deci scopul meu ar merge ceva mai departe de mult așteptatul „boom!”.

Literele aleatorii de la chimie, formulele dubioase de la fizică, precum și toceala fără rost de la biologie, geografie sau istorie, toate astea ascund și niște concepte de care te poți ciocni în viață. Acum bineînțeles, când un știi pe cineva n-ai cum să îl recunoști, deci nici de nebuniile de la școală un prea dai uzual. Însă nenorocirea începe când omul dă de conspirații și n-are cum să se prindă că sunt false fiindcă a dormit la ora respectivă. Pe Facebook cancerul se mai tratează cu soluție de bicarbonat, deci orice e posibil. Cam în asta constă idealul festivalului, să micșoreze prăpastia dintre oamenii de rând și științe pentru a crea o lume care nu transformă și ce nu trebuie într-o conspirație. Mi se pare un scop mai onorabil acesta, motiv pentru care am și vrut să aduc un aport suplimentar ca mentor anul acesta.

Mentorii trebuie să închege o imagine cât mai interesantă a domeniului ales în ziua festivalului, însă trebuie să încerce să aducă și idei inovative profesorilor pe care aceștia să le poată aplica la clasă. Rolul de mentor deja implică și o parte logistică, să te asiguri că ai materialele necesare, să coordonezi voluntarii într-un mod eficient ca să aibă și ei o experiență cât mai bună ș.a.m.d. Acum n-am să vă mint, există și unele minusuri, uneori lucrurile decurg mai haotic decât te așteptai, însă faptul că ești înconjurat de atâția oameni care se străduiesc să iasă totul bine te încurajează să mergi mai departe.

Evident, pentru acest articol nu ar fi o concluzie mai bună decât să vă spun că vă așteptăm la Caravana în Sighet, dar și în Breb!

Darius-Alexandru SINDREȘTEAN




Romanian Science Festival revine în Maramureș

Romanian Science Festival revine în Maramureș cu cea mai amplă și interdisciplinară ediție de până acum
● 18-22 septembrie 2024
● 24 mentori
● 700 voluntari și profesori coordonatori
● 400 experimente
● 5 localități: Sighetu Marmației, Baia Mare, Borșa, Poienile de sub Munte, Breb
● Intrarea liberă

18 Septembrie 2024 – Cea de-a cincea ediție a Romanian Science Festival (RSF) se va desfășura în județul Maramureș între 18 și 22 septembrie, oferind publicului cea mai extinsă ediție de până acum, pe parcursul a cinci zile. În urma succesului de anul trecut și numărului mare de participanți, festivalul promite o experiență unică, îmbinând știința, arta și distracția.

Pe parcursul celor cinci zile, festivalul va oferi publicului atât din mediul urban, cât si din cel rural, o perspectivă nouă, diversă și creativă asupra științelor și a practicității acestora, evidențiind importanța acestora în viața de zi cu zi. Prin demonstrații, experimente și discuții interactive, festivalul își propune să inspire atât tinerii, cât și adulții să exploreze domeniul științelor.

RSF Talks

Una dintre noutățile acestei ediții este programul RSF Talks, un format inspirat de TedTalks, în care mentorii festivalului vor susține prezentări pe diverse teme interesante din domeniile lor de expertiză. Aceste prezentări vor avea loc pe 18 septembrie, între orele 15:00-18:00, în sala Teatrului Municipal Baia Mare, iar pasionații de știință sunt invitați să participe la acest eveniment cu intrare liberă. Programul complet este disponibil pe rețelele de socializare ale festivalului.

Caravana mobilă

Anul acesta, RSF extinde aria de acoperire printr-o caravană mobilă ce va ajunge și în localitățile Borșa și Poienile de sub Munte, pe lângă locațiile deja incluse în program, Sighetu Marmației și Baia Mare. Continuând tradiția de anul trecut, la Breb va avea loc deja binecunoscuta caravană dedicată artei și științei. Caravana mobilă va aduce experimente științifice și activități interactive atât în mediul urban, cât și în comunitățile rurale, aducând știința mai aproape de toți.

Fiecare eveniment din cadrul caravanei se desfășoară pe durata a două-trei ore, timp în care mentorii RSF explică tinerilor despre carierele lor în domeniul științelor, oferindu-le modele inspiraționale. În fiecare locație, voluntarii locali și mentorii RSF organizează un târg interactiv de experimente deschis publicului, completat de ateliere de robotică, inteligență artificială, medicină, chimie, fizică, biologie și sustenabilitate.

Caravana pentru Știință și Artă
Cel mai interdisciplinar format de până acum, desfășurat într-un cadru tradițional maramureșean de poveste, Caravana RSF pentru Știință și Artă va avea loc la Casa din Vale, Breb. Artiști și specialiști din diverse domenii științifice vor lucra alături de elevi, studenți și profesori din județ pentru a organiza laboratoare și expoziții interactive, explorând intersecția dintre artă și știință. La finalul evenimentului, echipa de elevi și mentori pentru inginerie a festivalului va lansa satelitul în miniatură la care au lucrat timp de patru săptămâni.

Târgul de Științe din Sighetu Marmației
Desfășurat în cel mai mare format de până acum, evenimentul din Sighetu Marmației are în spate munca a peste 350 de elevi, studenți, profesori și specialiști ai domeniilor STEAM (știință, tehnologie, artă și matematică). În intervalul orar 11:00 – 17:00, publicul de toate vârstele este așteptat să ia parte în peste 150 de experimente interactive și prezentări ale laboratoarelor RSF în aer liber. Printre acestea se numără, în premieră, secțiuni de Istorie, Arheologie, Inginerie și Sustenabilitate, prezentate la intersecția cu științele.

Programul festivalului
● 18 septembrie – RSF Talks (17:00-20:00) – Baia Mare, Teatrul Municipal
● 19 septembrie – Caravana RSF – Borșa (11:00-13:00) și Poienile de sub Munte (16:00-18:00)
● 20 septembrie – Vizite la clase, Județul Maramureș
● 21 septembrie – Romanian Science Festival Sighetu Marmației (11:00-17:00) – Parcul Central Sighetu Marmației
● 22 Septembrie – Caravana RSF Știință & Artă (12:00 – 18:00) – Breb, Casa din Vale.

Adrian Rednic, coordonatorul festivalului RSF Maramureș a declarat: „Cea de-a cincea ediție a Romanian Science Festival în județul Maramureș se adresează în primul rând copiilor și profesorilor din urban mic și rural. Ne-am dorit să ajungem la un număr cât mai mare de elevi din aceste medii pentru că aceștia nu au aceleași oportunități ca la oraș. De aceea am decis să vizităm și cel mai mare număr de localități la această ediție, și anume cinci sate și orașe. Vă așteptăm cu un conținut interactiv și creativ.”

MENTORI RSF
La evenimentele Romanian Science Festival din Județul Maramureș vor participa în total 30 mentori RSF, cercetători și profesioniști veniți din 7 țări exclusiv pentru festival, pe lângă mentorii locali:
● Iuliana Bledea, Specialist în Neuroștiințe și Machine Learning – University College London, Marea Britanie
● Sergiu Bonta, Programator, Ambo Software, România
● Matei Bucur, Specialist în Informatică – Universitatea Twente & Consultant în Dezvoltare Digitală, Olanda
● Codruța Cormoș, Specialist, Ingineria Biochimică – Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică, Cluj-Napoca & Redactor asistent, MDPI, Romania
● Antonia Dumitrean, Medicină Generală – Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, România
● Bianca Dulău, Medicină Generală, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, România
● Ioana Enache, Masterand – Arhitectură, University College London, Marea Britanie
● Kevin Fenici, Arhitect, Facultatea de Arhitectură și Urbanism Cluj-Napoca
● Johan Alexander Gómez González, Artă și Media Audio-Visual – Universitatea Politehnică Grancolombiano, Bogota, Columbia
● Jakub Kosciolek, Technical Computer Science, Universitatea Twente, Olanda
● Bayar Menzat, Postdoctorand – Inteligență Artificială, TU Wien, Austria
● Elissa Ana Manda, Medic rezident Microbiologie Medicală, “Matei Balș” National Institute of Infectious Diseases, Romania
● Emanuel Moraru, Doctorand – Analiză Structurală, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica, București, România
● Ana Pagu, Geolog planetar – Societatea de Geologie a Londrei, Marea Britanie
● Silviu Pontoș, Student, Inginerie Mecanică – Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, România
● Paul Prouse, profesor de Fizică, Bromsgrove School, Marea Britanie
● Adrian Rednic, Medicină Generală, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Timișoara, România
● Vlad Robu, Masterand – Matematică, Humboldt Universität zu Berlin, Germania”
● Darius-Alexandru Sindreștean, Student – Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică & Facultatea de fizică, Universitatea „Babeș Bolyai”, România
● Ronald Szatmari, Student – Fizică & Pedagogie în Matematică și Fizică, Universitatea Viena, Austria
● Traian Tus, Student – Fizică, Universitatea Oxford, Marea Britanie
● Alina Vizireanu, GIS Manager, Consiliul Milton Keynes City, Guvernul Local al Marii Britanii
● Elena Zamfir, Postdoctorand – Champalimaud Research, Lisabona, Portugalia

Anul acesta festivalul este susținut la nivel național de către Romanian American Foundation și Kaufland.

PARTENERI
Parteneri locali județul Maramureș: Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Casa din Vale Breb, Primăria Municipiului Sighetu Marmației, Primăria Muncipiului Baia Mare

Sponsor Național: Romanian American Foundation, Kaufland

Sponsori locali: Ensemble, Fundație Autonom, Gytral, BIC, Granell, Universal Alloy Corporation

DESPRE ROMANIAN SCIENCE FESTIVAL
Romanian Science Festival este o inițiativă care s-a născut din dorința de a implica cercetătorii şi studenții români din diaspora academică în sistemul de educație din România cu scopul de a atrage elevii spre disciplinele științifice.

În prezent, comunitatea mentorilor RSF este formată din peste 150 de mentori – studenți, cercetători și profesioniști români din diasporă – care se implică în diferite activități ale Romanian Science Festival: târguri de știință, webinarii, vizite la clasele online, concursuri și programe de mentorat. În fiecare an, tot mai mulți tineri specialiști din diasporă se alătură inițiativei.

De la lansare în 2019, Romanian Science Festival a adus știința în peste 200 de scoli din România şi au ajuns la peste 133.000 de elevi din toate mediile sociale.

În 2022, Romanian Science Festival a fost premiat la Berlin de către Falling Wall Foundation în categoria Science Engagement, inițiativa fiind declarată câștigătoare din peste 1350 de proiecte de promovare a disciplinelor STEM la nivel global.

Festivalul are două obiective principale. În primul rând, își propune să construiască o punte de legătură între diaspora academică și contextul educațional actual din România, oferind astfel modele de succes și orientare în carieră tinerilor din România.

În al doilea rând, evenimentul dorește să ofere o platformă celor care sunt pasionați de știință, cultivând astfel parteneriate locale cu organizații autohtone, inițiative locale și instituții de învățământ pre-universitar și universitar.

www.romaniansciencefestival.ro
www.facebook.com/romaniansciencefestival

COMUNICAT DE PRESĂ