Dragă cititorule, încă nu ți-ai învățat lecția? Spune-mi, te rog, de ce nu înțelegi că nu totul trebuie să fie în conformitate cu dorințele tale?

Câți dintre noi nu au repetat aceeași greșeală? Prea puțini. Suntem imperfecți, greșim, ne cerem iertare și o luăm de la capăt. Oare cine a creat acest circuit neîntrerupt al greșelilor? De ce nu suntem capabili să ne asumăm faptele necugetate?

Dragă cititorule, crezi că prin simple scuze poți rezolva ceva? Scuzele sunt necesare pentu consolidarea relațiilor dintre oameni, iar comunicarea face minuni în acest caz. Scuzele pot avea și au un anumit scop. Acestea subliniază regretul și dorința noastră de a NU repeta greșeala. Mereu, când vine vorba de scuze, există acel ceva care nu te lasă să îți exteriorizezi sentimentele de regret. Știi cum se numește? ORGOLIU.

Orgoliul poate distruge relațiile dintre oameni, încurajează egoismul și aroganța, făcându-ne să nu ne mai pese de sentimentele altora. Chiar vrem să fim niște stânci imposibil de atins? Ne lăsăm inima să respingă sentimentele de afecțiune?

Dacă înlăturăm orgoliul, problema este pe jumătate rezolvată. Dar cum rămâne cu cealaltă jumătate? Respectăm primul pas cerându-ne scuze, dar arătăm prin conduită că merităm să fim iertați? Ne revizuim comportamentul și evităm să repetăm greșeala comisă?

Acest lucru rămâne la latitudinea ta, dragă prietene, însă, ai grijă, e greu să capeți încrederea cuiva, dar e ușor să o pierzi.

Crina Tămaș
clasa a IX-a E, C.N. Dragoș Vodă

Pentru al treilea an Fundaţia Tarbut Sighet împreună cu Municipiul Sighetu Marmaţiei, Muzeul Maramureşului, Comunitatea evreilor Sighetu Marmaţiei şi Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei organizează evenimentul comemorativ „Întâlnirea între generaţii” în perioada 18 – 22 Mai, 2017.

Evenimentul este organizat cu ocazia comemorării deportării evreilor maramureşeni în Mai 1944, având ca obiectiv major promovarea toleranţei, a înţelegerii între culturi precum şi cunoaşterea moştenirii culturale iudaice.

Evenimentul este deschis publicului larg precum şi descendenţilor familiilor evreieşti din ţară şi străinătate.

Programul include:

Vineri 19 mai:
12:30 In memoriam, moment comemorativ la Gara CFR Sighet

Sâmbătă 20 Mai
14:30 Tur ghidat al Sighetului evreiesc, pornire Casa memorială Elie Wiesel
16:00 Despre Sighetul evreiesc, Fundaţia Tarbut Sighet (Curtea Kahan) – proiecte vechi şi noi
22:30 Proiecţie film, Muzeul Maramureşului. Casa memorială Elie Wiesel

Duminică 21 mai
09:15 Comemorarea evreilor maramureşeni – Monumentul Holocaustului (în caz de ploaie la Sala
Transist Primăria Sighetu Marmaţiei)
10:15  „Welcome to Sighet” – Sala Transist, Primăria Sighetu Marmaţiei
Prezentare Rony Golan  „Exploring your Jewish genealogy in Maramures. Tools, research and results”
13:15 Tribut lui Elie Wiesel, Casa Memorială Elie Wiesel
19:00 Teatru „Curajul Mamei mele” de George Tabori şi „Janka” de Oscar Speace, Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei

Ce se întâmplă când nu-ți mai pasă? Când o persoană devine indiferentă? Când nu mai iubește sau când nu mai poate lupta cu răbufnirile celor de lângă ea?

Femeia este puternică, o luptătoare, dar sentimentele puternice estompează orice urmă de sensibilitate.

Indiferența ei te poate răni… o va face, cu siguranță. Dar când nu ai ezitat să o dezamăgești nu te-ai gândit la asta? Probabil că nu. Ai căzut în plasa plăcerilor mărunte. Merită să sacrifici iubirea, compasiunea ființei care te-ar fi putut iubi necondiționat? Nu cred.

Indiferența este generată de orgoliu, lipsă de comunicare sau, poate, de micile firimituri de dispreț apărute în urma rănilor provocate de cel care credeai că îți e sortitul. Și totuși, trecerea ireversibilă a timpului va vindeca orice rană, oricât de adâncă ar fi acesta.

Cum putem alunga indiferența? Putem încerca?! Sau putem găsi scuze puerile: „A fost o greșeală.”, „Nu se va mai întâmpla.”, „E ultima dată”. Doar un alt suflet, o altă șansă la fericire pot zdrobi globul de sticlă în care se oglindește indiferența. Oricât de adâncă ar fi rana, când vei întâlni „destinul”, în care, probabil, te regăsești, sentimentele tale vor emana iar acea aură unică.

Așa cum spunea Elie Wiesel: „Opusul dragostei nu este ura, ci indiferența”. În mod sigur, indiferența aduce durere. Eu cred că atunci când îți pasă cu adevărat, indiferent cine eşti, ce nume ai sau oricât de încărcat îți este contul bancar, indiferența doare.

Tu, cititorule, ai dreptul să acționezi așa cum crezi că este cel mai bine pentru tine, dar niciodată nu lăsa indiferența să îți influențeze rațiunea.

„Indiferenţa este cea mai puternică forţă din univers. Ea face tot ce atinge lipsit de sens. Iubirea şi ura nu au nicio şansă împotriva ei.” (Joan Vinge)

Andreea Ananie,
clasa a IX-a E, C. N. „Dragoș Vodă”

Muzeul Maramureșan din Sighet organizează sâmbătă, 20 mai 2017, evenimentul Noaptea Muzeelor – porți deschise.

Acțiunea se va desfășura după următorul program:
Ora 19.00 – Muzeul Etnografic
Film artistic de scurt metraj „Vreu”, de Bogdan Fanariu (cu Lavinia Pop Coman, Măriuca Verdeș și Grupul Călineștenii Țării Maramureșului)

Lansare de carte – Ghid turistic „Poienile Izei” (2017) – Vasile Timur Chiș, Mihai Hotea
Proiecții de filme documentare

Ora 22.30 – Casa Elie Wiesel – Muzeul Culturii Evreiești din Maramureș
Amintirea Holocaustului

Expozițiile pot fi vizitate gratuit în intervalul orar 19.00-24.00

Sursa: Muzeul Maramureșului

Abdullah, blândul Domnului
(Decembrie 2015 – Jurnal de tabără)

Abdullah stă rezemat de peretele de lângă birou și așteaptă să vin. El zâmbește mai mereu și ochii lui mari și căprui mă privesc naiv și inocent – ca un prunc născut azi.

Abdullah poartă o cămașă în carouri, impecabil călcată, are față bronzată și vocea timidă. E un om lat în spate, cu mișcări încete, dar sigure. Mâinile și le ține împreunate sau pe lângă corp. Abdullah e un munte de liniște.

El repetă întrebările în germană, întrebările învățate pe de rost, dacă îi răspund, nu înțelege.

Colegii de cameră spun că el gătește mereu și face curat, că îi îndeamnă cu vocea mică la rugăciune de cinci ori pe zi. M-am încruntat un pic, apoi m-am descruntat și am râs. “Știii, sosial, el vrea să ne rugăm pentru Merkel și pentru Europa, și pentru tine, sosial”.

Sosial sunt eu, “derivată” din munca mea de asistent social, Sozialarbeiterin. Am “derivat” și plutesc așa, în deriva asta de muncă împreună cu exact o sută de alți plutitori care au scăpat.

“Sosial! Sosial!” Abdullah mă întreabă șoptit: “A venit poșta azi, sosial?” … a venit, însă nu pentru tine, mâine, poate, vielleicht vielleicht vielleicht.

El așteaptă rezultatul cererii lui de azil. Un plic mare, butucănos și galben, plicul atotputernic și singur hotărâtor, plicul monstruos al birocrației germane, plicul care e mai lat și mai adânc decât Marea Mediterană. Ar trebui să am o fanfară sau cel puțin un toboșar la mine în birou ca să acompanieze deschiderea plicului. Ratatatatatatataaaa până cuțitul de hârtie taie plicul, rtrrtrtrtrtrtttrttttttttrrrrrrr până scot încet scrisoarea și, în funcție de ce scrie acolo: un an, trei ani, deloc, marș înapoi, să trâmbițeze victorios oda bucuriei sau să scârțâie marșul funebru. Ar trebui să am cel puțin zece femei îmbrăcate în negru care să țipe și să urle bocete atunci când scrie: NEIN.

Ah was. Nu se întâmplă nimica din toate astea, plicul e la fel de anost ca orice plic, pe fața celui care primește vestea tremură carnea și, indiferent de ceea ce scrie în plic, reacția este timidă și ștearsă, autistă de-a dreptul.

Abdullah pare a avea capul greu, cuvintele nemțești nu îi intră în urechi și nu îi ies pe gură neam.

El numai zâmbește și mă disperă cu răbdarea lui de bou. “Sosial, Post?”… “Nu, Abdullah, azi nu. Poate mâine”.

Ce vrei tu, măi Abdu, în Europa asta? m-am surprins gândind neprofesional și la subiect, ce vrei tu să faci aici, tu erai un zugrav acolo, la tine acasă, trăgeai pereții caselor din Idlib cu var roz, albastru și lila, cu rolă cu modele cu flori, cu dungi perfect întinse cu auriu, cu caligrafii întortocheate din Coran… am văzut pozele din telefonul său mobil, Abdu îmi arată mândru ce știe el să facă și eu ma gândeam oh, măi săracule de tine, dacă ai vedea tu casele sterile nemțești, cu pereții alb imaculat… nu e loc de îndoială omenească în camerele nemțești, Abdu, ce te faci ?

Într-o zi a venit și pentru el poșta. Trei ani! Cu trâmbițe și surle! Cu muzică ienicerească! corul de babe din capul meu țipa oda bucuriei pe zece voci și Abdullah doar și-a trecut mâna peste față ca și cum ar îndepărta o pânză de păianjen.

S-a îndreptat de spate și a respirat adânc, și-a îndreptat palmele mâinilor așezate pe genunchi către cer și a scos un răspicat DANKE SOSIAL și hamdulillah și inshallah și shukran și gata. Cine primește azil pe trei ani are dreptul să își aducă familia. Abdullah are o soție și două fetițe care așteaptă în Turcia de un an de zile.

Abdullah cel tâmp zâmbitor s-a evaporat instant de pe scaunul din biroul meu și, in locul lui, precum un gin, a luat loc Domnul Abdullah, meșterul zugrav din Idlib de lângă Aleppo, soțul Labibei cea inteligentă și tatăl Nourei și al lui Bara’a.

Idlib, Siria

Oraș aflat la 20 de km de granița cu Turcia și la 45 de km de Aleppo, în vestul Siriei. Populația mixtă, religii mixte, economie înfloritoare înainte de război, oamenii erau înstăriți, acum orașul este una cu pământul. Idlib este ocupat când de forțele lui Assad, când de forțele Al Nusra. Mai nou bombardează și rușii. Atacurile chimice din ultimul timp nu sunt recunoscute de nimeni. IS au trecut și ei pe acolo. În Idlib are mult de suferit populația civilă în urma atacurilor cu bombe tip butoi. În urma atacurilor chimice au murit foarte mulți copii.

Notă în Ianuarie 2017

Abdulah locuiește acum și el cu mica lui familie într-o casă normală. El vorbește adânc și răspicat, își alege atent cuvintele, le înșiră ca pe perle prețioase – pentru că aceste cuvinte nou-nouțe sunt tot ceea ce el are mai de valoare în țara asta nouă. Șiraguri de perle – cuvinte noi și vechi, capul lui Abdu nu mai este greu și cuvintele intră și ies rând pe rând, ordonat și corect. El este acum zugrav și învață totul despre nuanțele de alb din casele nemților.

Abdullah însă visează în fiecare noapte că trage cu var roz, albastru și lila pereții din Idlib, că stinge varul în găleți mari și argintii și că flori nemaivăzute înfloresc pe zidurile orașului Idlib de lângă Aleppo.

T. Müller (Germania)

Orașul nostru astăzi nu are o “parcare”
Să fie dichisită, pentru inaugurare,
Dar, dacă o da Domnul, cu un efort de Sus,
Va fi, poate la iarnă, un loc de derdeluș.

Și poate vine-o criză și ne ajută Cerul
Să crească-n preț benzina să potolească zelul
Celor ce fac bravadă de fițe cu mașina:
Și-atunci pe cine oare, o să mai dăm noi vina?

Ars Publica

foto: terenul viran de pe strada Plevnei, din vecinătatea C.N. „Dragoș Vodă”

Ȋn perioada 11-14 mai s-a desfășurat la Giurgiu ediția din 2017 a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la Șah.

Maramureșul a fost reprezentat și în acest an de elevii de la Colegiul Național ”Dragoș Vodă” din Sighetu-Marmației, care au avut o prestaţie excepțională.

La fete, Andra Cȋmpean, elevă în clasa a XII-a E (dirigintă prof. Voinaghi Crina), a pornit ca a treia favorită după coeficientul ELO și a reușit un concurs fără greșeală cu 4 victorii și doar 3 remize, clasându-se astfel pe locul II şi obținând așadar medalia de argint pentru a doua oară ȋn carieră, după cea din clasa a X-a. Singurele ei remize au fost cu cȃștigătoarea concursului, reprezentanta Bucureștiului, Stanciu Andreea-Briana, care este și campioana națională la fete 18 ani, Ciocan Maria din Vâlcea care este campioana națională la fete 16 ani şi vicecampioana de la aceeași categorie din Bistrița, Bălan Briana. A reușit să ȋnvingă în meciurile decisive jucătoare consacrate şi multiple medaliate la Campionatele Naționale cum ar fi Coman Emilia-Florentina din Prahova, sau Tobă Andreea-Valentina din Alexandria, jucătoare care ne-au reprezentat țara în multe competiții internaționale de-a lungul timpului. Pe treapta a treia a podiumului a urcat reprezentanta din Iaşi, Cușmuliuc Diana. La concurs au luat parte 33 de campioane județene, fiind prezente toate jucătoarele de elită de la categoriile de vȃrstă 16, 18 și 20 de ani.

La băieți am fost reprezentați de elevul Dicu Dan-Alexandru, elev în clasa a X-a A (diriginte prof. Boboșan Ovidiu), care a pornit ca al XIII-lea favorit, loc ocupat de el și la finalul competiției. Cu puțină șansă, dacă reușea să ȋși convertească poziția superioară din ultima rundă, ar fi urcat pe locul 8 la egalitate cu 6. Merita deja din acest an să termine în primii 10. A început foarte bine turneul cu 3 victorii din primele 4 partide: o victorie spectaculoasă în runda a 4-a cu reprezentantul judeţului Vâlcea, Mongescu Victor, care a terminat pe locul 7 în final și cu o singură înfrângere suferită de la favoritul 4 din Teleorman, Andreescu Darie-Ioan. A avut ghinionul ca în runda a 6-a să piardă o poziţie favorabilă cu campionul național, Dolana Andrei-Theodor, reprezentantul Bucureștiului, iar în ultima rundă adversarul din Galaţi a reuşit să se salveze cu o remiză dintr-o poziţie grea. Andi, cum îi spun prietenii, mai are 2 ani la dispoziţie şi, fiind un băiat serios, muncitor, va reuşi cu siguranţă să obţină un rezultat superior la această competiţie în anii următori.

Concursul a fost câştigat la băieţi de către Dolana Andrei Theodor din București, fiind urmat de reprezentantul sătmărean Geiger Alex, şi de cel din Ilfov, Năstase Robert Paul. Au participat 33 de sportivi, favoritul principal la băieţi a terminat pe locul 6, Maestrul Fide Toma Radu, din Braşov.

Trebuie să remarcăm excelenta organizare a competiţiei, Inspectorul de specialitate din Giurgiu, prof. Badica Florin, a avut la dispoziţie o echipă excelentă, şi au fost atenți la toate detaliile necesare organizării unui asemenea eveniment, fiind una din cele mai bine organizate ediţii de ONSS la care am participat.

Felicitări elevilor, profesorilor, şi aş dori în mod special să închei cu mulţumiri adresate dl-ui prof. Csillik Zoltan, cel care este motorul mişcării şahiste nu numai din Dragoș Vodă, şi care pune de ani de zile umărul astfel încât, Colegiul Național ”Dragoş Vodă” să fie fruntaş nu numai în judeţ cât şi la nivel naţional.

Dombi Rudolf, Arbitru ONSS

Ajuns la cea de-a 16-a ediţie, avându-l pe Nicolae Weisz ca iniţiator şi director, cu o echipă de profesori coordonatori de excepţie, festivalul de muzică francofonă „Chants, sons sur scène” adună în fiecare an la Baia Mare un mare număr de melomani şi iubitori de limbă franceză, fie că e vorba de cântăreţi ori doar de spectatori.

Organizat pe 3 secţiuni, în funcţie de vârstă (13-15 ani, 16-17 ani şi 18-25 ani), festivalul a adunat anul acesta în cele 3 zile (12, 13, 14 mai), un număr de aproximativ 50 sau poate mai mulţi adolescenţi iubitori de muzică francofonă din toată ţara care au cântat, au legat prietenii şi au învăţat tehnici noi în atelierele organizate special pentru ei.

Juriul a fost format din Pierre Donoré, artist de mare excepţie care a încântat în seara de sâmbătă publicul prezent cu un recital, Sarah Delbois, Darko Ristovski, François Montier, Pierre Ferrey şi Benoît Bavouset, reprezentanţi ai Institutului Francez sau ai Agenţiei Universitare a Francofoniei. Sponsorii au fost şi ei numeroşi iar premiile consistente: o bicicletă la 13-15 ani, premii în bani la 16-17 ani, iar la 18-25 ani două participări la un festival de muzică din Franţa. Cei doi norocoşi care vor pleca pentru 10 zile în Franţa sunt concurenta din Baia Mare, Sindreştean Cristina şi concurentul din Iaşi, Ţurcanu Ilie Răzvan.

Sighetul a avut şi el reprezentanţi: la categoria 16-17 ani au fost Chiş Andreea acompaniată de Muj Florin de la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” şi Codrea Diana de la Liceul „Regele Ferdinand”, acompaniată de Hreniuc Alexandru, iar la 18-25 de ani au urcat pe scenă Pop Mălina, Pop Augustin de la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” şi Ghilea Andrei.

Ceea ce mi s-a părut extraordinar, a fost implicarea de care au dat dovadă deopotrivă organizatori, participanţi şi invitaţi. După cum puteţi vedea în filmarea de mai jos, adolescenţii au fost implicaţi inclusiv în recitalul susţinut de artistul Pierre Donoré, moment pregătit la atelierul de lucru condus de acelaşi artist. Visele uneori devin realitate, acesta este mesajul transmis pe parcursul celor 3 minunate zile de festival.

Crina Voinaghi

sursă foto: facebook, Soreanu Alina

Anul acesta, la concursul muzical Eurovision a câștigat emoția și autenticiatea. Cea de-a 62-a ediție a concursului Eurovision a avut o încărcătură aparte. Pe fundalul unei atmosfere de poveste, Salvador Sobral a transmis din capitala Ucrainei, un mesaj profund, care se pare că a ajuns la inimile tuturor europenilor. „Iubind pentru amândoi”/ „Amar pelos dois” este mesajul cu care Salvador a „cucerit” Europa, demonstrând încă o dată că o inimă deschisă și pregătită pentru a dărui tot ceea ce este mai frumos face ca ecoul ei să răsune la unison cu ale tuturor celor care s-au săturat de conflicte, ură, ignoranță.

Transmițând un mesaj profund umanitar, interpretul a declarat:
„Când mi-am dat seama că o să ajung aici imediat m-am gândit la refugiați, pentru că ei vor să scape de moarte. Să nu greșiți. Acești oameni nu sunt imigranți, ei sunt refugiați, încearcă să scape de moarte”.

Așadar, Salvador și-a spus nu doar propria-i poveste ci și povestea unei comunități mai mari, povestea unei lumi, din inima unui singur om.

Și România s-a putut lăuda cu o prestație de zile mari, clasându-se pe locul 7, cu melodia „Yodel It” fiind printre favoriții publicului european.

Antonia Luiza Dubovici

Am avut ocazia și bucuria născută dintr-o împrejurare spontanã de a intra într-un sat, la întîmplare, din Bavaria. Am simțit parfumul unei alte lumi de care știam că există, dar pe care, pînă acum, nu mi-am creat tihna de a o trăi… O stradă principală, cu puține case, însă așezate și îngrijite ca și cum ar face parte dintr-o poveste frumoasă, de un bun simț și de o simplitate dezarmantă, cu o paletă cromatică simplă, în stil alsacian, cu o componentă alb-cremoasă contrastată de bîrnele maron închis… Un loc unde, spre deosebire de satul nostru din Maramureșul uitat de lume și de timp, frapantă este combinația dintre simplitatea arhitecturală și confortul interior. Un spațiu dătător de liniște și calm, unde chiar și în șoaptă nu îți venea să vorbești pentru a nu știrbi armonia liniștii cu tot ceea ce era în jur.

Fațade frumoase, desprinse parcă din desenele cu turtă dulce, pavaje bine gîndite, în culori plăcute ochiului și minții, felinare care trădează, prin formă sau revărsarea luminii, multe generații de muncă dedicată detaliului… De fapt, asta e în mare cultura germană: o atenție totală pentru detaliu și o muncă asiduă, constantă, perseverentă, de a șlefui piatra care, în timp, devine diamant. O lume în care concentrarea e maximă pe ce are fiecare de făcut și nu pe ce nu face altul. Un loc unde fiecare își îngrijește, cît poate de bine, grădina și nu e interesat de curtea vecinului. Un spațiu unde, prin liniște, modestie și simplitate, ajungi să fii parte armonică din simfonia poveștii…

Am stat și m-am întrebat de ce nu poate fi și satul nostru la fel… Dincolo de străzi, pavaje, fațade sau armonie, sărăcie sau mizerie, dotări elementare sau părăsire. Și cred că una din cauzele primordiale pentru care satul nostru e gol și golit, paragină și părăginit, e mult-prea-marea atenție dedicată curții vecinului. Atîta vreme cît interesul nostru se va axa pe celălalt (iar aici sensul nu are nimic din accepțiunea creștină a lui), nu există șansa unei dezvoltări armonioase, în context.

Una dintre lecțiile pe care satul bavarez ne-o poate da este de a ne vedea fiecare de treaba noastră și de a nu căuta motive, scuze, intrigi sau critici în cei din jur…

Mihai Pătrașcu