EXCLUSIVITATE – De pe malul Izei și Tisei în deșertul Omanului. Temerarul SIGHETEAN Radu Roman concurează la a V-a ediție a “Oman Desert Marathon“

De pe malul Izei și Tisei în deșertul Omanului. Temerarul SIGHETEAN Radu Roman concurează la a V-a ediție a “Oman Desert Marathon“.

Sigheteanul Radu Roman, polițist de frontieră în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, are o pasiune „extremă” practicată în timpul liber: alergarea de anduranță. Maratoanele și ultramaratoanele întinse pe zeci de kilometri de asfalt sau pe poteci de munte în condiții extreme. În ultimii doi ani și-a intensificat participările la competiții interne și internaționale, dintre care amintim: Maratonul Internațional Cluj-Napoca 2016 și 2017, Ultramaratonul Transylvania 50 k – Munții Bucegi 2016 și 2017. Maratonul Internațional Lacul Maggiore – Italia 2016, Semimaratonul Rakvere – Estonia 2016, Maratonul Internațional Emporio Armani Milano – Italia 2017.

Radu Roman își propune să participe în luna noiembrie a acestui an la ultramaratonul “Oman Desert Marathon” aflat la a V-a ediție găzduit de Sultanatul Oman. Acest maraton reunește anual aproximativ 80 de alergători din toate țările mapamondului, într-o cursă de anduranță în deșert, pe o distanță de 165 de km, în 6 etape/zile. Pe parcursul celor 6 etape ale competiției, fiecare participant trebuie să-și asigure subzistența și sacul de dormit, organizatorii punând la dispoziție doar apa potabilă și materialele de campare.

Pentru a-și împlini visul de a reprezenta Sighetul și instituția din care face parte, pe harta lumii „a alergărilor de anduranță”, Radu are nevoie de susținere financiară pentru a acoperi o parte din cheltuielile de deplasare și înscriere. În speranța că va fi auzit de potențialii sponsori, am decis să îi ascultăm și să îi popularizăm povestea din spatele pasiunii pentru acest sport extrem.

Salut, Sighet!: Care sunt atuurile unui polițist de frontieră pentru practicarea maratonului?
Radu Roman: Îmi desfășor activitatea de aproximativ 12 ani în cadrul Poliției de Frontieră Române, perioadă care m-a format atât din punct de vedere profesional, fizic cât și mental. Printre atuurile dobândite în cariera mea, principalele ar fi: rezistența la efort fizic și psihic, seriozitatea, perseverența și… spiritul de aventură.

Salut, Sighet!: De unde pasiunea pentru sportul acesta din zona extremă?
Radu Roman: Totul a început din dorința de a avea un stil de viață sănătos și de a ieși din zona de confort. Am început cu alergări pe distanțe scurte și medii, după care s-a născut dorința de a-mi depăși limitele în cadrul unor probe pe distanțe lungi și în condiții extreme (maratoane și ultramaratoane pe asfalt și în zone muntoase cu altitudini de peste 2.000 m în condiții de vreme și relief dificil).

Salut, Sighet!: Pasiunea pentru acest sport o mai au și alți polițiști de frontieră?
Radu Roman: Da, pregătirea fizică are un rol important fiind esențială în activitatea fiecărui polițist de frontieră. Am mai mulți colegi care practică acest sport, alergarea pe distanțe mari devenind “virală“ în rândul colegilor.

Salut, Sighet!: Din datele pe care le deții, au mai participat români la “Oman Desert Marathon”?
Radu Roman: Din datele de pe site-ul competiției nu rezultă participarea unor competitori români.

Salut, Sighet!: Care sunt “pericolele” pe care și le asumă un ultramaratonist?
Radu Roman: Pheidippides (grecul care a alergat primul maraton) a făcut „check-out-ul”, iar Einstein zicea că „e o nebunie să faci lucrurile la fel și să aștepți rezultate diferite” – epuizarea fizică și psihică determinată de deshidratarea severă, scăderea glicemiei, dureri musculare severe și alți factori „care pândesc după colț”.

Salut, Sighet!: Pentru ce “lupți” la ultramaratonul de la Oman: faimă, distracție, bani?
Radu Roman: Am convingerea că niciun participat la o asemenea probă nu își propune un asemenea scop. În primul rând, consider competiția o luptă dată cu sinele, de a-ți depăși barierele fizice și psihice prin terminarea etapelor. Fiecare “finish“ reprezintă suportul unui început.

Salut, Sighet!: În ce constă pregătirea pentru participarea la maratonul Sultanatului Oman?
Radu Roman: Pe cât posibil voi încerca să mă antrenez în condiții de vreme cu temperaturi ridicate, pe distanțele prevăzute în etapele de concurs (21 km – etapa 1, 25 km – etapa 2, 29 km – etapa 3, 28 km – etapa 4, 42, 195 km de noapte – etapa 5 și 20 km – etapa 6), cu rucsacul de competiție (aprox. 15 kg).

Salut, Sighet!: Cu ce situații limită/extreme te-ai confruntat până acum?
Radu Roman: Păi, ar fi așa, câteva date tehnice la întâmplare – start la temperatură de 15 grade Celsius, altitudine de aprox. 900 m, pe parcurs la altitudinea de 2.000 m ninsoare viscolită și temperatura de -5 grade Celsius; la altitudinea de 1.800 m ploaie cu grindină și un parcurs în condiții de umezeală cu întreg echipamentul leoarcă; finish în stare de hipotermie cu dureri musculare severe. Ajung? (râde)

Salut, Sighet!: Câștigătorii de la ultramaratonul din Oman vor fi recompensați cu cantități însemnate de apă sau/și cu… diplome de participare?
Radu Roman: Da! Dacă putem considera o recompensă, organizatorii pun la dispoziția alergătorilor „lichidul vieții” pe întreaga desfășurare a concursului (atât în punctele de control, cât și în locurile de campare). Cât privește diploma de participare și medalia de finisher, sub rezerva modestiei, să lăsăm savoarea momentului pentru data de 23.11.2017.

Salut, Sighet!: Care e „rețeta” financiară a participării la maratonul Omanului?
Radu Roman: Taxa de participare 1.200 de euro, transportul pe ruta Sighet – Cluj – București – Istanbul – Muscat și retur aprox. 4.000 lei, echipament sportiv adecvat condițiilor de deșert și produse de subzistență minim 2.000 kcal/zi/6 zile, aprox. 2.000 lei.

Salut, Sighet!: Cum și prin ce mijloace vei promova potențialul sponsor?
Radu Roman: Voi purta unui sticker personalizat pe echipamentul de concurs.

Salut, Sighet!: Cum percep colegii tăi „aventurile” tale maratoniste?
Radu Roman: În rândul colegilor sunt văzut ca un performer și primesc multă pozitivitate din atitudinea lor încurajatoare.

Salut, Sighet!: Dar familia ta cum apreciază pasiunea pentru cursele de maraton?
Radu Roman: Familia m-a sprijinit moral, dar și financiar, înțelegându-mi hobby-ul, acceptând programele prelungite de antrenament și deplasările la competiții.

Salut, Sighet!: Știm că ești prieten bun cu celebrul fotograf Miya Kosei. Nu te-ai gândit la o participare sigheteană la maratonul de la Tokyo și la un fotoreportaj pe care să ți-l dedice Miya Kosei?
Radu Roman: Cum am mai spus, fiecare finish reprezintă pentru mine un început, sper ca finishul din Oman (Asia Mijlocie) să mă aducă mai aproape de un posibil maraton nipon (Tokyo sau Nara).

Salut, Sighet!: Ce iubești/preferi: muntele, deșertul sau marea?
Radu Roman: Iubesc răsăritul soarelui și briza mării, ozonul de pe crestele munților, dar și nisipul fierbinte.

Salut, Sighet!: Mulțumim pentru interviu! Noi, „Salut, Sighet!”, te vom susține și te vom sprijini după puterile noastre! Îți dorim mult, mult succes, sperăm să-ți găsești sponsori puternici și… ne gândim să transmitem fotoreportaje din fiecare zi a competiției din Oman!
Radu Roman: „Salut, Sighet!” vă mulțumesc pentru ocazia acordată de a-mi face cunoscută povestea și promit sponsorilor să ne regăsim în cadrul fotoreportajelor dumneavoastră din fiecare etapă a competiției.

Brîndușa Oanță & Ion Mariș




Despre frumuseţea culturii sportive… în box

Unul dintre evenimentele pugilistice aşteptate de toată lumea în acest an s-a desfăşurat sâmbătă noaptea (29 aprilie 2017) la Londra, pe stadionul Wembley şi i-a avut ca protagonişti pe britanicul Anthony Joshua (27 de ani) şi pe ucraineanul Vladimir Kliciko (41 de ani). Meciul a fost urmărit de 90.000 de fani, înregistrându-se un nou record de audienţă la un meci de box, ultimul datând de la întâlnirea dintre Len Harvey şi Jock McAvoy de pe Harringay Arena din anul 1939.

„Ciocanul de Oţel” Vladimir Kliciko, deţinătorul centurilor WBA şi IBO după ce Tyson Fury a fost deposedat de ele pentru consum de cocaină, a acceptat provocarea lui Anthony Joshua, campion mondial la categoria grea IBF din 2016 cu toate titlurile pe masă. Meciul, foarte spectaculos, a avut toate ingredientele pentru a deveni legendar. Au existat încălcări de strategie, celebră fiind runda a 4-a în care Anthony atacă nepregătit epuizându-şi forţele, Kliciko este numărat, după care îşi revine din pumni şi trece-n ofensivă, însă britanicul este salvat de gong. Anduranţa şi rezistenţa la efort au fost clare în rundele 5 – 7, lovituri directe şi croşee de stânga trimise de ucrainean metodic, în runda a 8-a acestea făcându-l pe Anthony Joshua să fie trimis la podea, după care, pentru a doua oară, să fie salvat de gong. Runda a 11-a este de povestit nepoţilor. Dintr-un clinci, de nicăieri sau de peste tot, vine upercutul de dreapta al mai tânărului boxer britanic ce-l destabilizează pe Vladimir urmat de un croşeu de stânga şi „regele” este detronat. Sfârşitul inevitabil vine după o altă serie de croşee şi directe când arbitrul intervine: KO Tehnic, iar britanicul îşi păstrează imaculată cartea de vizită: 19 victorii la profesionişti, toate prin KO.

Şi atunci, de ce „cultură sportivă… în box”? Puţini sunt cei care ştiu că Anthony Joshua pe când era la amatori (devenind ulterior campion olimpic la categoria +91 de kg la Jocurile de Vară de la Londra în 2012) a fost învins la Campionatul European de Box Amator de la Ankara din 2011 de către românul Mihai Nistor, în runda a 3-a printr-un KO Tehnic. Meciul îl găsiţi pe youtube având aproape 150.000 de vizualizări, în timp ce meciul de sâmbătă noaptea a strâns în două zile aproape un milion de vizualizări. Azi, Mihai Nistor (26 de ani) este campion mondial APB, divizia profesionistă a boxului internaţional amator AIBA, şi a reprezentat România la Jocurile Olimpice de Vară de la Rio în 2016.

Într-un sport cum e boxul, „nobila artă”, ca să devii legendă este nevoie de multă muncă, ambiţie, determinare şi pe lângă toate acestea mai este nevoie şi de un staff bine pregătit şi manageri buni. Ţinteşte întotdeauna sus şi caută mereu să te autodepăşeşti făcând totul cu pasiune şi dedicare.

Prof. Marius Voinaghi & antrenor, maestru al sportului, Claudiu Râşco

sursă foto: internet




Românii ATACĂ Guinness Book: MICUL record mondial! (Ion Mariș)

Sunt fericit. Sunt fericit alături de poporul meu! Suntem răi (de gură!) da’ pașnici! Atacăm doar… Guiness Book (cu excepția situațiilor când atacăm marile puteri cu inimaginabile, mioritice… surprize)!

Avem – europeni viteji fiind – zile multe libere, că, de!… mai trebuie să ne și relaxăm, să ne gândim mai mult la fizicul și psihicul nostru tulburat de prea multa muncă, de-a lungul secolelor! Dacă franțujii-și reduc cu nesimțire săptămâna de lucru, nemții se țin – vrând – nevrând – și ei pe-aproape, alături de tot occidentul discriminat pozitiv de câmpul muncii, e cazul ca și noi să avem cât mai multe zile libere, să bem, să ne relaxăm, să ne trăim clipa și să ne obișnuim cu binemeritatele bonusuri oferite de capitalismul zilelor noastre. Dacă tovarășii comuniști ne băgau munca pe gât (și nu numai!) și-n sfânta zi de duminică, capitaliștii politically omenoși & prietenoși ne bagă frigăruile și berea în multele zile libere pe care ni le dăruiesc… democratic. Dintr-un popor flămând și îmbuibat cu muncă & muncă, am ajuns un popor îngrășat forțat cu produse mirobolante, care mai de care mai colorate, mai “apetisante”, ca să ni se tulbure mințile de bine! Îmi veți spune că noi, românii, mai cârcotași decât capra vecinului (ungur și de data asta!), nu ne convine – vorba omului de la munte – nici… șe, nici șe! Adică muncă multă nu vrem, cu zilele destule (de) libere nu se satură omu’… ce dracu dorește națiunea mai puțin unitară română?!

Eu vă spun: sunt fericit pentru poporul meu! Avem și zile bune, în principal trei sărbători care ne satisfac poftele… culinare! Mâncăm bine mai ales de Crăciun, de Paște și mai ales de… Unu Mai! Mai avem multe, alte multe zile libere votate strategic de Parlamentul nostru minunat dar mai ales de Unu Mai este… veselie beton (așa zicea recent o intelectuală cu mult botox prin ea!).

În aceste zile de Unu Mai Muncitoresc – în care simțim în toate papilele ce este patriotismul – dă în clocot cazanul românesc. Sfârîe în aceste zile grătarele în România, că transpiră ungurii originari pe la graniță zăpăciți de mirosurile apetisante ce depășesc toate simțurile etnice & estetice. Asta-i Țara Românească, mici, bere, frigărui, până și niște fructe de mare merg printre oalele tradiționale, si să zbârnăie… sentimentele maneliste! Să moară dreacu toți dușmanii… poporului nostru!

Păi avem mâncare, avem băutură, zile libere din belșug, ce naiba ne mai interesează pe noi PIB –ul și deficitul bugetar?! Cu ce se mănâncă astea? Avem chermeze periodic, șogori de top, sărbători laico – religioase recunoscute SUS ce ne oferă gura de oxigen pur pentru un trai “creștin”, la ce să (mai) gândim?… Merită să ne batem capul cu teorii, strategii, gargară capitalistă?

Și… cireșica de pe tortul muncitoresc de Unu Mai, ai noștri au făcut un mic de 64 – 100 metri! Da, bă, fraților! Ne băgăm ceva și noi în cartea recordurilor cu toată opoziția… dușmanilor invidioși, cu tot Brexit-ul sau mai știu eu ce gărgăuni au occidentalii ăștia.

Sunt fericit! E Unu Mai adevărat, cu cele mai iubite emisiuni culturale, cele de bucătărit, cu chef-i inteligenți și atenți la detalii asezonate lingvistic, care ne fericesc pe bandă rulantă! Ce ne mai trebuie? Vorba unuia mai hâtru plecat în lume departe: România-i țară mare/ ne batem doar în/cu grătare!

Dragi români, poftă mare!… de la MIC până la… mare!

Ion Mariș
(gurmanderist)




Bolnavul trebuie îngrijit cu multă DRAGOSTE

Asistenții Centrului de Îngrijire la Domiciliu „Sf. Carol” pun accent pe calitatea serviciilor medicale, dar și pe asigurarea unei palete largi de servicii sociale.

Centrul de Îngrijire la Domiciliu „Sf. Carol” din Sighetu Marmației, instituție care funcționează sub egida Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare a fost înființat în anul 2000. De-a lungul anilor serviciile de îngrijire oferite au fost extinse și pe raza localităților Coștiui și Vișeu de Sus.

„Centrul asigură îngrijire la domiciliu pentru 67 de vârstnici”, spune Laura Polyak, coordonatoarea instituției. Pe lângă serviciile de îngrijire medicală, asistenții centrului asigură și servicii sociale pentru a ușura zilele și a împuțina grijile vârstnicilor: oferă ajutor în treburile gospodărești, achită facturile la utilități, achiziționează medicamentele de la farmacii și duc bolnavul la medic, dacă este necesar.

Membrii clubului de vârstnici şi angajaţii centrului de îngrijire colaborează de mulţi ani
Centrul de zi pentru vârstnici din Sighetu Marmației al Caritas și-a asumat un rol foarte important. Clubul, inaugurat cu 16 ani în urmă, este legat de centrul de îngrijire nu doar prin curtea comună, ci mai ales prin spiritul comun, dorința de a ajuta semenii aflați în dificultate. Înainte de Paști, de exemplu, asistenții centrului, alături de câțiva membri ai clubului de vârstnici s-au întrunit pentru a face curățenie de primăvară la o doamnă de 94 de ani din localitate, beneficiară a serviciilor de îngrijire ale centrului.

Tot înainte de Sărbătorile Pascale, datorită unor donații bănești din partea a trei persoane fizice mărinimoase din Sighet, angajații centrului de îngrijire au achiziționat și au distribuit pachete cu alimente pentru vârstnicii aflați în evidența centrului la Sighetu Marmației și la Coștiui. În cadrul acțiunii, 30 de vârstnici, care, din cauză că se mișcă greu sau deloc, sau a situației financiare precare, nu au avut posibilitatea să facă cumpărături sau să își prepare singuri meniul de Paște, au beneficiat de aceste pachete pline cu bunătăți cum ar fi: pască, produse alimentare neperisabile, produse de carne și lapte, respectiv fursecuri.

„Mulți bolnavi ne sunt ca niște membri de familie.”– afirmă Imola Gallov, asistenta centrului din Sighet. Laura și Imola ne-au arătat cu mândrie albumul de fotografii al centrului, care conține poze cu cei mai dragi bolnavi, dar și cu membrii clubului de la centrul de zi.

Când am întrebat-o pe Laura ce o motivează zi de zi, ne-a răspuns: „Atunci când seara mă gândesc la ce am făcut în ziua respectivă, și trag o linie, simt o bucurie și o liniște sufletească pe care mi-o oferă doar îngrijirea bolnavilor și experiențele pozitive legate de această activitate. Asta mă motivează, da.”

Orice ajutor este binevenit!

Redirecționarea a 2% din impozitul pe venit este un ajutor important pentru funcționarea Centrului de Îngrijire la Domiciliu „Sf. Carol” din Sighetu Marmației. În vederea redirecționării se completează formularul 230 cu datele Organizaţiei Caritas a Diecezei Satu Mare şi se depune până pe data de 25 mai la sediul Administrației Finanţelor Publice sau la biroul Caritas din Sighetu Marmației. Datele organizației sunt: Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, CF 4960929, cont bancar: RO80 RNCB 0221011282140001.

Lorand Gallov

 




Tradiţia serenadelor păstrată la Sighet (Liviu Șiman)

În plin curent de globalizare când tradiţiile riscă să se piardă înghiţite de această tendinţă acaparatoare, un obicei vechi de peste 150 de ani se păstrează în urbea de pe malul Izei.

În fiecare an, în noaptea de 30 aprilie spre ziua de 1 mai, străzile din Sighet răsună în ritmurile unor melodii celebre din repertoriul naţional şi international. Despre această tradiţie ne-a povestit Ştefan Covacinschi.

“Într-adevăr este o tradiţie veche de peste 150 de ani. Este specifică nu doar Maramureşului ci o regăsim şi în întreg Ardealul, dar şi în anumite zone din Moldova. Îmi aduc aminte de perioda când mama mea primea serenade. Domnii ne caută pentru a le da serenade persoanelor dragi. Fac acest lucru de la vârsta de 14 ani. Pe atunci îi aveam alături pe bunul prieten Ernest Rackz, prof. Anton Maruşciac. Anii au trecut şi în prezent fac echipă cu fiul meu Ştefan, prof. Szekely Ioan, Zoltan Cuceric. Începând de la miezul nopţii şi până în zori dăm serenade. La fiecare casă ni se aprinde o lumină în semn de recunoştinţă. Sper să am sănătate şi putere pentru a putea continua această tradiţie. Şi în acest an vom da serenade. În cadrul acestora predomină melodii specifice de dragoste, dar şi melodii care marcheză primăvara”, a spus Ştefan Covacinschi.

„Am rămas profund impresionată de gestul prin care soţul meu, în urmă cu 40 de ani, pe atunci fiindu-mi curtezan, a reuşit să mă cucerească definitiv dându-mi o serenadă. Este o tradiţie foarte frumoasă pe care femeile o aşteptă cu nerăbdare în fiecare an”, a mărturisit Maria Pop.

Liviu Şiman




Sighet – Biserica Romano-Catolică (I)

Apariţia calvinismului în oraş a dus la dispariţia, aproape completă, a romano-catolicismului. Revenirea lui are loc în anul 1717 odată cu sosirea din Baia Mare a călugărilor aparţinând Ordinului Minorit. Aceştia s-au stabillit temporar în oraş pentru a pune bazele unei noi comunităţi catolice şi pentru a organiza viaţa religioasă.

Ordinul din Sighet a fost înfiinţat de către regele Carol al III-lea, sprijinindu-l financiar prin intermediul trezoreriei imperiale.

Piatra de temelie a bisericii romano-catolice a fost pusă la 28 mai 1736, biserica primind hramul Sfântului Carol de Borrromeo.

La origini, biserica era amplasată în centrul pieţei centrale a oraşului dar, odată construit Palatul Finanţelor (partea dinspre parcul central al clădirii Curtea Veche), biserica a ajuns în colţul pieţei.

Stilul bisericii aparţine barocului târziu. Iniţial, turnul, în stil baroc transilvănean, a fost acoperit cu tablă de cupru, iar nava cu şindrilă. Din mobilierul original au rămas doar amvonul, bancile şi cele patru picturi ale altarelor laterale. Peretele opus amvonului păstrează epitaful comitelui Kvassay Josef, care marchează anul 1774. Altarul principal a fost realizat în anul 1862, fiind pictat de artistul Mezey József în stil neobaroc.

Un detaliu deosebit de interesant este reprezentat de aşa-numitul „altar armean”, realizat în stilul rococoului austriac, care prezintă scene din viaţa episcopului martir, Sfântul Gregorie. Pictura altarului a fost adusă la Sighet de către armenii stabiliţi în oraş. Originea altarului a rămas până astăzi necunoscută.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, candelabrul, inițial pentru lumânări, a fost adaptat utilizării curentului electric.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)




SENZAȚIONAL! Prin procedura MIORIȚA 8800 România a scufundat o navă – spion rusească! (Ion Mariș)

Membră NATO din anul 2004, România este un aliat și un scut de nădejde al occidentalilor împotriva Rusiei. Necruțătorul Donald Trump, recent instalatul președinte la cârma “crucișătorului” mondial al democrației, S.U.A., a impus partenerilor NATO un procent de 2% din PIB pentru cheltuieli de înarmare. România, soldat credincios și virtuos al alianței democrat – dominante, și-a început campania de înzestrare a armatei printr-o achiziție de avioane de vânătoare (second hand) F16, prin modernizarea elicopterelor de atac Puma și – de ce nu? – își doreste și câteva baterii (bune, rău!) de rachete PATRIOT. Toate aceste achiziții se focalizează pe dorința noastră de-a impune respect (tovărășesc!) în războiul psihologic pe care-l ducem cu Mama Rusia.

Punctul nostru forte sunt… serviciile noastre ultra – secrete și de spionaj ce lucrează și ele mai mult pe la spate (adică să nu mă-nțelegeți greșit: cu mănuși!). Noi, cei ce ne extragem strategiile din vechi legende și balade, din nemuritoare poeme din care până și viitorii absolvenți de bacalaureat (mult prea mulți!) pot înțelege esența românismului și principiul supraviețuirii naționale “…tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul,/ Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este”, suntem mândri că națiunea noastră a îndrăznit să preia intițativa unui atac subtil, nu doar de imagine, în disputa (tradițională!) Est – Vest. Într-o mișcare fulger, printr-un parteneriat secret TR (Togo – România) a avut loc exercițiul naval cu nume de cod “Miorița 8800”. Nava cargo (second hand), sub camuflaj comercial și pavilion togolez, cu încărcătura nesecretă de 8800 de miorițe (adică oi, OI – OI!) pur românești a scufundat în apele Bosforului nava – spion rusească Liman (dotată cu sofisticate sisteme radio – radar și rachete antiaeriene IGLA sau STRELA). Nava de cercetare și culegere de informații ce aparținea puternicei flote ruse a fost avariată în Sfânta Zi de 27 aprilie a.c. (adică anul ăsta, fraților!) și trimisă la fundul Mării Negre de suflul miorițelor noastre, soldatii ruși fiind salvați (bogdaproste!) de armata prietenă turcă. Propun Parlamentului să voteze ca ziua de 27 aprilie să fie zi liberă.

Este o dovadă de necontestat că România dispune de puternice arme tradițional – strategice și că din prima confruntare directă româno – rusă de după cel de-al Doilea Război Mondial am ieșit învingători. Este o pierdere rușinoasă pentru flota rusă și, din infomațiile complet neverificate pe care le deținem, Federația Rusă a ordonat retragerea întregii flote din Marea Neagră la baze.

Occidentul se poate oricând bizui pe noi, suntem bine pregătiți să ne luptăm cu orice tip de dușman real (pe ăia virtuali i-am răpus de mult!) și-i asigurăm pe toți partenerii noștri că… unde-s cel puțin doi puterea crește, iar dacă-s 8800…. Doamne!… ferește!

N.S. (Nota secretă): Din informațiile pe care le-am obținut din surse acoperite, România va lansa în curând exercițiul militar Kunta Kinte.

Ion Mariș
(rezervist)

sursă foto: Peter Lengyel




Locul I pe ȚARĂ pentru lotul de chimie al Maramureșului!

Am stat de vorbă cu Reghina Dragoș, unul dintre profesorii cu rezultate remarcabile obținute de-a lungul anilor la concursurile și olimpiadele școlare de chimie, dascăl la Școala generală „George Coșbuc” din Sighet, de la care am aflat ultimele noutăți și vestea deosebită că Maramureșul a cucerit LOCUL I pe țară la Olimpiada Națională de Chimie desfășurată în perioada 19-24 aprilie 2017, la Târgoviște.

Doresc să vă spun că anul acesta, din Sighet, au participat la Olimpiada Națională de Chimie doar doi elevi – Buciută Daniel de la C.N. „Dragoș Vodă” (prof. Mihalache Georgeta) și Roșu Alexandru – de la Șc. gen. „George Coșbuc” (n.r. prof. Reghina Dragoș), cel din urmă obținând Mențiune Specială. Punctajele realizate de întregul lot au plasat Maramureșul pe locul I pe țară. Din lot face parte și elevul Ardelean Claudiu – fostul nostru elev (Șc. gen. „George Coșbuc” Sighet) care acum este în clasa a IX-a la Colegiul „Gheorghe Șincai” din Baia Mare, el obținând Locul II și Premiul Special pentru cea mai bună lucrare teoretică. Menționez că, începând din clasa a VII-a, Ardelean Claudiu a avut rezultate remarcabile la etapele naționale ale Olimpiadei de Chimie: în clasa a VII-a s-a clasat pe locul 5 pe țară, iar în clasa a VIII-a, pe locul 4. A fost selectat pentru tabăra națională de chimie, obținând locul III, respectiv locul II la olimpiada organizată în cadrul taberei în cei doi ani. În august 2016, a participat la faza națională a Olimpiadei „Științe pentru Juniori” (Fizică + Chimie + Biologie), unde a obținut cel mai mare punctaj la proba teoretică la chimie și proba de laborator. În noiembrie 2016 a participat la Concursul „Nenițescu” care s-a desfășurat la Facultatea de Chimie Aplicată din București unde a obținut locul I. De asemenea, a participat la Concursul – „Noi și Chimia” atât în clasa a VII-a cât și în clasa a VIII-a, obținând premiul I pe țară. (prof. Reghina Dragoș)

Lotul care a reprezentat Maramureșul la Olimpiada Națională de Chimie din acest an, este alcătuit din elevii: Roșu Alexandru (Șc. gen. „George Coșbuc”, Sighet, clasa a VIII-a, prof. Reghina Dragoș), Herzal Radu (C.N. „Gheorghe Șincai”, Baia Mare, clasa a VIII-a, profesor Pop Aneta), Turda Raul Tudor (C.N. „Gheorghe Șincai”, Baia Mare, clasa a VIII-a, profesor Predoiu Nicoleta), Ardelean Emeric Claudiu (C.N. „Gheorghe Șincai”, clasa a IX-a, profesor Predoiu Nicoleta), Stan Damian (C.N. „Vasile Lucaciu”, Baia Mare, clasa a X-a, profesori Radu Margareta/ Covaci Magdalena), Buciută Daniel George (C.N. „Dragoș Vodă”, Sighet, clasa a XI-a, profesor Mihalache Georgeta), Temian Maria Carmen (C.N. „Gheorghe Șincai”, profesor Predoiu Nicoleta), Horț Iulia Alexandra (C.N. „Gheorghe Șincai”, clasa a XI-a, profesor Pop Aneta).

Felicitări tinerilor chimiști maramureșeni! Să-și păstreze și pe viitor locul de top obținut în acest an!

Brîndușa Oanță




„Sâmbra Oilor” vă invită la… distracție MAXIMĂ!

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și în parteneriat cu Instituția Prefectului, Primăria și Consiliul Local Certeze, Primăria și Consiliul Local Negrești Oaș și Casa de Cultură Negrești Oaș, organizează duminică, 7 mai, de la ora 12:00, cea de-a LXI- a ediție a Festivalului „Sâmbra Oilor” pe dealul de la Huta Certeze și Moișeni.

„Sâmbra Oilor” reprezintă cea mai mare serbare câmpenească, legată de ocupaţia tradiţională a păstoritului, serbare ce se desfăşoară anual în luna mai şi simbolizează venirea primăverii şi ieşirea oilor la păscut.

Este un bun prilej pentru o frumoasă petrecere câmpenească, unde, după ce s-au pus la punct problemele legate de oierit, se mănâncă şi se bea. Înainte de a urca pe munte, atât oile cât şi stăpânii lor sunt stropiţi cu apă sfinţită pentru purificare, iar scăldatul în apa curată a pâraielor de munte, spălatul cu roua plantelor, prepararea unor alimente rituale sau pronunţarea de formule magice fac parte din obiceiurile locale ale sărbătorii. După toate acestea, se măsoară şi se crestează pe un răboj laptele dat de oile fiecărui sâmbraş. Pe baza acestui semn se calculează apoi cantitatea de brânză cuvenită fiecăruia în toamnă, la spargerea stânii.

În program:

  • Deschiderea oficială- ora 12:00
  • Momentul de sâmbră (Oașul, Sânzienele, Măgura, Bixadul)
  • Irina Man și Grupul din Bixad
  • Maria Tripon, Maria Fușle, Oașul și Sânzâienele
  • Maria Petca Poptean și Măgura din Târșolț
  • Petrică Mureșan
  • Ansamblul ,,Meseșul” din Zalău
  • Vasile Coca
  • Ana Georgiana și Ansamblul Comoara Oașului
  • Mihai Zele și Ansamblul Țara Oașului
  • Petre și Petrică Zele cu Ansamblul Cununa Oașului
  • Țâpuritoarele din Batarci si Maria Hosu
  • Ansamblul Florile Turțului
  • Ansamblul Județului Satu Mare ,,Doruri Sătmărene’’
  • Ansamblul Florile Tărnii
  • Grupul de țâpuritoare din Racșa
  • Ansamblul Cununița Năzdravană- Maria Carmen Sas și Leontina Dorca
  • Nicu Pop și Ansamblul Vama Ardeleană



Desenele copiilor din Sighet – mesageri ai României la Ziua Europei (Bruxelles)

Cu ocazia expoziției la G7 (Summit-ul Miniștrilor de Externe) din Italia (10 aprilie 2017), președintele Asociației I Colori Per La Pace, dl. Antonio Giannelli, a fost invitat de către Comisarul pentru Afaceri Externe al Uniunii Europene, doamna Federica Mogherini, să participe cu expoziția „Culori pentru pace” la Ziua Europei (EU open day), la Bruxelles.

România participă la expoziția de la Bruxelles prin desenele copiilor din Sighetu Marmației, începând cu ziua de 6 mai, ora 10.00 (ora locală).

Pentru salutsighet.ro, prof.Caius Lugojan, președinte I COLORI PER LA PACE România

sursă foto: facebook