Magia verii: „SÂNZIENELE”! (Mariana Bălan)

La numai trei zile după Solstițiul de vară, cea mai lungă zi din an, are loc un moment magic, o sarbatoare a iubirii, vegetației, recoltei: Sânzienele (24 iunie). Sânzienele sunt făpturi feminine, supranaturale, irezistibile, care trăiesc în păduri și colindă câmpiile. Le place să danseze, dând puteri magice plantelor sălbatice pe care le transformă în plante de leac, dau rod holdelor, tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor. De altfel, plantele ating apogeul dezvoltării în perioada Sărbătorii de Sânziene, după care stagnează.

În Noaptea de Sânziene se aprind focuri pe dealuri, băieții agită făclii în sensul de rotire al Soarelui pe cer, se strigă și se cântă din buciume. Cine trece prin foc sau sare peste el, spune credința populară, în această noapte este purificat, apărat de duhuri rele și de boli. Tot în noaptea de Sânziene, fetele nemăritate pun flori sub pernă ca să-l viseze pe cel sortit lor.

Noaptea de Sânziene are conotații magice, în credința populară se spune că se „deschid Cerurile”. Mircea Eliade în „Noaptea de Sânziene” scria: „….în noaptea aceasta, exact la miezul nopții, se deschid Cerurile, dar probabil se deschid numai pentru cei care știu cum să le primească.”

La fel ca multe alte „evenimente” din tradiția și mitologia românească, această sărbătoare este un amestec de creștinism, păgânism și… ritualuri magice.
De fapt, ce stau la baza acestor ritualuri magice, tradiții? Micile flori galbene, numite „sânziene”, cu parfum dulce, asemănător mierii sau fânului proaspăt cosit, cunoscute și sub denumirea de „floarea Sfântului Ioan”, „dragaica” sau „Sântioan”. Aceste flori sunt împletite în formă de cunună de către fete și de cruce de către băieți. Cununile se duc la biserică, se sfințesc iar apoi se pun în casă, la ferestre, pe ogoare, ca să ocrotească gospodăria și casa, aducând noroc, sănătate și belșug. Toate aceste tradiții, obiceiuri, diferă de la o zonă la alta, dar au ca „element” principal floarea de sânziană.

Sânziana este o planta din familia Rubiacee (răspândită în flora României), cu flori galbene sau albe, ce crește prin fânețe, livezi, păduri sau locurile mai umbroase ale văilor. Se utilizează și în medicina și cosmetica populară, pentru produse de vindecare și înfrumusețare. Se spune că roua căzută pe flori în noaptea de Sânziene vindecă bolile de ochi și de piele, face fetele „frumoase și curate ca apa neîncepută”.

Sărbătoarea Sânzienelor, „moștenită” – se spune – și de la strămoșii daci, este o trecere într-o altă dimensiune mistică a trăirii, în care forțele binelui și ale răului prind puteri supranaturale, iar în „Noaptea de Sânziene” se deschide poarta de trecere pentru ele, pentru confruntarea pământeană. Dar… binele învinge de Sânziene!

Mariana Bălan




La Sighet – Întâlnire Rotary la nivel înalt (autor, Diana Apopi)

Sâmbătă, 24 iunie 2017, este nu doar o sărbătoare a oamenilor și a naturii (Sânzienele și Ziua Internațională a iei), ci și un moment cu o valoare aparte pentru comunitatea sigheteană. La Sala „George Enescu”, va avea loc schimbarea de mandat a cluburilor Interact-Rotaract-Rotary Sighet și Rotary-Voievodal, dar și a cluburilor din Baia Mare, Satu-Mare, Bistrița, Borșa, Vișeu, etc. La acest eveniment participă doisprezece guvernatori din trecut și se face în același timp schimbarea de mandat pentru Guvernatorul Districtului 2241 România și Republica Moldova. Vor participa reprezentanții a peste 30 de cluburi Rotary din România.

Anul rotarian se încheie, iar cei care au fost președinți în perioada 2016/2017, vor da mai departe colanul și ciocanul viitorilor președinți. La final de an rotaractian, rolurile se schimbă după cum urmează:

Ionel Mârza- președinte (past: Diana Mariana Apopi)
Flaviu Gyalog- vicepreședinte (past: Ionel Mârza)
Claudia Coman- secretar (past: Alina Liliana Moiș)
Daniela Grigor- trezorier
Valeriu Vana- PR

Anul 2016-2017 a însemnat pentru Clubul Rotaract Sighet, proiecte adresate comunității, precum și de promovare a Maramureșului. Amintim proiectele „Moș Nicolae caută Ajutoare” (70 de copii din Centrul Școlar de Educație Incluzivă au primit pachete cu dulciuri, rechizite și haine), „Poveste de Crăciun” (10 familii au primit brazi, haine și alimente), „O cană de fericire” (ce a însumat peste 3.000 de lei strânși de club, bani ce au fost direcționați către secția de obstetrică-ginecologie a Spitalului Municipal Sighet, unde s-au renovat 3 băi), „De Dragobete, Rotaract Servește” (prin care s-au strâns 2.100 de lei ce au fost folosiți în următoarele proiecte), „De ziua Femeilor Uitate” (proiect ce a presupus o după-amiază împreună cu locatarii căminului de bătrâni din oraș, în care s-a dansat, s-au împărtășit povești de viață și s-a râs), „Mărțișoare caritabile” (mărțișoare confecționate de membrii clubului și care au fost ulterior vândute), „O zi în natură” (educație ecologică – o zi petrecută în pepinierele din județ sub îndrumarea ing. Adi Danci), „Lolipop party” (petrecere de strângere de fonduri).

Au existat și proiecte comune cu celelalte cluburi Interact și Rotary din Sighet, iar în toamnă va avea loc și conferința regională Rotaract, la Sighet.

Anul rotaractian s-a încheiat cu o ședință foto prin care tinerii rotaractieni s-au îmbrăcat în haine tradiționale, dorind să promoveze specificul zonei și frumusețea oamenilor și a tradițiiilor.

„Mulțumiri alese Cluburilor Interact Sighet, Rotary Sighet și Rotary Sighet Voievodal pentru sprijinul și încrederea oferite, pentru promptitudinea cu care au dat de fiecare dată dovadă în a ne ajuta. Le suntem recunoscători și ne mândrim că suntem parte din familia lor”, mărturisește conducerea actuală a Clubului Rotaract Sighet.

Autor, Diana Mariana Apopi