Căutam, pentru un proiect, școli abandonate. Prin județul Satu Mare. Ajungem și în satul Hotoan, ceva așa, antonimul lui „idilic”, pustiu în stânga, pustiu în dreapta, în spate o aspră și foarte distrusă șosea, din peisaj nu lipsea nici fântâna cu ciutura grea. În față, satul. Aparent, uitat de Dumnezeu (însă avea să ni se demonstreze, în curând, contrariul).

Ne îndreptăm țintit spre turla bisericii, căci școala pe-acolo ar trebui să fie și ea. Am deja ochiul format pentru clădirile de școli părăsite, e imposibil să nu le remarc, fără bâjbâieli. Însă uite că cea din Hotoan întârzie să se arate, așa că oprim în dreptul unor oameni adunați într-o mică reuniune lângă biserică și îi întreb:
„Îmi spuneți, vă rog, unde e școala veche?”
„Nu știm, nu suntem de aici”, îmi răspunde unul dintre ei.
Câțiva metri mai încolo, alt pâlc de oameni așteptând ceva, nu știu ce, oricum ulița era suspect de populată, trecusem înainte prin sate fără suflare și fără țipenie de om.
„Caut școala veche, mai există clădirea?”
„Noi nu știm, nu suntem de aici”, primesc iar răspuns.
Încep să răsuflu greu, de la căldură și de la nedumerire, să tot fi fost vreo 30 de grade și vreo 7-8 oameni care nu erau de acolo.
„Uite, crâșma”, spune Dani, „la crâșmă sigur sunt localnici.” Oprim, așadar, în dreptul crâșmei, cu vreo două mese ocupate pe o terasă improvizată.
„Pe unde o luăm ca să ajungem la școala veche?”
„Nu suntem de aici!”
Nu se poaaaateeee! Ăștia s-au înțeles, își bat joc, asta e distracția satului.
Peste câțiva metri, gata satul. Gata. Tufe.
„Mă duc la femeia aia în curte. Uite, acum a ieșit din casă în papuci, nu se poate să nu fie de aici.”, îi zic lui Dani…
„Doamnă, știți să fie o școală abandonată pe aici?” Femeia îmi spune că da, am trecut pe lângă ea. De la „monument”, o iau în dreapta.
„Dar cu oamenii ăștia care nu-s de aici, ce-i cu ei? De unde sunt, dacă nu de aici?”
„Așteaptă să intre la părintele la dezlegare. Știe să dezlege blesteme.”, îmi răspunde unica localnică a Hotoanului.
Tăcere.
„Dani, dacă tot am venit până aici, ne băgăm la o dezlegare?”
„Nu, că trebuie să ajung la 5 în Satu Mare”.

În fine, ce să vă mai zic. Am găsit școala, vai de ea. Una dintre încăperi avea un perete prăbușit, cealaltă avea ușa închisă cu lacăt. Nu am dezlegat lacătul, nici blestemele, dar măcar fusese dezlegat misterul satului cu cei mai mulți oameni care nu sunt din el.

Autor, Rada PAVEL

Evenimentul „Vreau să fiu antreprenor”, un proiect al Fundaţiei Romanian Business Leaders susţinut de BT CLUB – Clubul Întreprinzătorului Român, a avut loc în Baia Mare, vineri, 7 aprilie 2017. Prezentat într-un mod cu totul aparte de către Alin Apostu în calitate de moderator, acest eveniment a fost promiţător încă din primele minute. Cei care au vorbit au fost bine documentaţi şi gata să „dea din casă” tainele antreprenoriatului şi felul în care să obţinem un împrumut (mulţumită reprezentantului Băncii Transilvania).

În drum spre Baia Mare, un gând enervant nu-mi dădea pace. Era sâcâitor precum o muscă și, fără să-mi dau seama, îmi răsuna în minte ca o mantra „Poate va fi un eveniment d-ăla plictisitor. Ce-ar putea să spună ăia din ce nu se găsește pe net?”. Oricum, eram aproape în Baia Sprie, nu am mai dat la întors.

16:15, vai de capul meu! Mai puțin de o oră până să înceapă evenimentul și eu nu sunt nici măcar pe aproape. Cu vreme bună sau ploaie, grindină și oscilații de viteză pe bord, am ajuns la 16:50 în sală. Ascultam muzică înainte să intre în atenția noastră primul vorbitor.

Pentru început, Alin Apostu, un tip energic si foarte carismatic (foarte, credeți-mă!) se luptă cu noi și pentru noi, să spargă gheața. În sală? Liniște de biserică. Mai o glumă, mai două, hai că merge, progresăm.

Dreptul la cuvânt îi este pasat primului antreprenor al serii, Ciprian Borsan. O persoană mai luminoasă și veselă nu am văzut în viața mea (și nu exagerez deloc). Speech-ul său a fost așa, jumi-juma. Jumătate speech, jumătate conversație (genială abordare). Încrezător și pozitiv, îi predă ștacheta celei de-a doua invitate, Liliana Babiciu. Nu am cuvinte să-mi exprim admirația pentru dumneaei. Tremurând de emoții, a început timid (dar de impact, vai, încă ce impact!) cu cuvintele „Când am să trec cu privirea pe la voi, vreau să zâmbiţi pentru că am emoții”. Cât de drăguță să fie? Așa și-a trasat calea spre un speech demenţial (improvizat, apropo).

Despre mine? Am câștigat o insignă „Vreau să fiu antreprenor” (din cele trei) și o carte extraordinară („Apple după Steve Jobs”). Cum am reușit? Habar nu am. Ce am spus? Nu am nicio idee. Eram atât de speriată, încât singura chestie la care mă gândeam a fost „Să nu mă fac de râs. Să nu mă fac de râs. Agh. Respiră!”. Când am vorbit în fața tuturor din sală (prima, împinsă la înaintare de către ceilalți) m-am gândit „Gata. Nu am pregătit nimic. Până aici mi-a fost.”, dar nu a fost chiar atât de rău.

La propunerea doamnei Janina Borsan (soția dlui Ciprian) ideea mea de afacere a fost evaluată și am primit niște sfaturi de aur. Cât de bine seamănă cei doi! Aceeași amabilitate și bunătate se revarsă din ei peste oameni, frumos.

În concluzie, a participa la acest eveniment a fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o vreodată. Dacă aveți drum în Satu Mare (următoarea locație), nu-l ratați!

Mirela Costinar,
clasa a X-a F, C. N. „Dragoș Vodă”