Natura își urmează cursul. E primăvară devreme și țarina încă mustește. Se mai zăresc pete de omăt, undeva mai sus, către creastă și zilnic urmăresc vremea să prind momentul potrivit pentru a ieși cu plugul deja pregătit. Poate o să fiu primul. Poate o să mă vadă Ion, vecinul de peste drum, ori Palaga lu’ Grigore, Pătru Știopului, ori poate o să audă Măricuța din capătul satului, Gheorghe a lu’ Văsălia Cucului… Oare o să fiu declarat cel mai harnic om din sat anul ăsta? Poate… Mă văd deja pe teleguță, știți, structura aceea din lemn pe două roți, tot din lemn, care se termină cu jugul sau… începe cu el. Se mai adaugă încă zece, douăsprezece sau chiar mai multe, formând un ansamblu îmbrăcat cu ramuri de mesteacăn, împodobite cu panglici viu colorate și ștergare specifice locului. Tot acest ansamblu de tânjele este pus în mișcare de cei mai destoinici feciori din sat, cu sărbătoritul pe teleguță, spre cel mai apropiat fir de apă curgătoare. Acolo este udat, prevestind belșugul anului agricol ce tocmai a început.

Este o sărbătoare agrară de primăvară, a prețuirii hărniciei omului de la țară, un obicei al Văii Cosăului, pornit din Sat – Șugătag, transferat în Hoteni, unde, în anii ‘60, s-a transpus în scenă. Obicei păstrat din timpuri vechi, în zona MARA – COSĂU, mărturie stând și poza din 1929 făcută de Tache Papahagi în localitatea Sat-Șugătag, surprinzându-i pe cei mai destoinici feciori, purtând pe umeri tânjelele chiar pe țarina de curând arată de cel mai harnic om al satului.

Suntem în 1979, imediat după sărbătorile de iarnă și primim vestea cea mare de la maestrul coregraf Gavril Ghiur: „V-am ales pe voi, cei de la Ansamblul MARA să pun în scenă minunatul obicei – Tânjaua de pe Mara sau Tânjaua Hotenarilor”.

La repetiții, după ce trecem fugitiv peste dansuri, începem punerea în scenă a noului spectacol – Tânjaua de pe Mara. Într-un mod cu totul arbitrar, am fost ales să stau pe teleguță, deci, harnicul satului. La început totul se face la „rece”, adică, totul se parcurge fără fond orchestral, până ne intră în cap toate mișcările, traseele. Ca primă impresie, pare un spectacol atractiv, antrenant, cu multă mișcare și culoare. Suntem încântați. Până la începutul lunii mai trebuie să fie pus în scenă, să curgă șnur. La următoarele repetiții se pune accent deosebit pe acest obicei spectaculos. S-a procurat și recuzita, s-a pus la punct și fondul orchestral, ca la carte. Mi-am perfecționat și poziția pe teleguță, problema echilibrului. Aparent, este un detaliu banal, dar vă spun că nu o dată am căzut de pe ea. Ca să ne mai și amuzăm, cei care trăgeau la jug făceau asta și intenționat, asta așa, ca să mai facem și câte o pauză de țigară.

E prima duminică a lunii mai, anul 1979. A sosit ziua cea mare, sărbătoarea hărniciei, a celui care a ieșit primul la arat. Sătenii din împrejurimi sunt deja pe poziții. Au sosit și oficialii de la Primărie, de la Consiliul Culturii pe județ, alți oameni de cultură, turiști curioși, oameni de ordine. Lume multă. S-au pus în funcțiune grătarele, s-au deschis chioșcurile cu de toate, flancând perimetrul zonei. Condițiile sunt îndeplinite, mirosurile amestecate, fumurile de la grătare nu prea se diferențiau. Primele rânduri de bănci sunt acoperite cu cergi, semn că sunt rezevate oficialilor și înalților oaspeți. Garderoba noastră este în lateral-dreapta, un grup de tufișuri mai… des. Măcar suntem în aer liber. Am avut parte de garderobe de mărimea a 2-3 cabine telefonice. Intram și ieșeam în serii mici și rapide. Am învățat să ne adaptăm tuturor rigorilor, spațiilor, mirosurilor, mizeriilor etc. Cu noi nu a fost așa o problemă, am ajuns să ne cunoaștem aproape toată garderoba intimă, chiar și pe culori și … dimensiuni. Problema a fost cu Floarea Calotă. Era cap de afiș în spectacolul nostru. S-a jenat puțin la început, numai că, și ea a avut parte de astfel momente dar, nu cu noi. Au mascat-o cât au putut două colege și i-a trecut jena. La megafoanele scenei se anunța intrarea… Ansamblului MARA.

Suntem aproape de scenă și în câteva minute suntem pe poziții. La semnalul coregrafului începem noul nostru spectacol, în scena pentru prima oară. Se dă hiriul (vestea) peste sate : „Măi hotenarilor și voi șugătanilor, haidaț să-l sărbătorim pa Ionu lu’ Grigorea Lupului, că-i cel mai harnic om din sat”.

Mândru soare călător/ Așază-te pa ogor/ Și-ncălze semințele/ Să răsară holdele/ Mândru grâul să răsară/ Și p-aici și peste țară.
Mâneci largi oi sufulca/ Și cu apă te-oi spăla/ Să sie roade bogate/ Și la noi și-n alte sate.

Sunt versurile din spectacolul „Tânjaua de pe MARA”, pe care l-am prezentat pe multe scene ale țării și festivaluri internaționale de folclor și, vă asigur, că a fost un succes de fiecare dată, nu numai prin tema spectacolului, dar și prin recuzita specifică – teleguța, proțap, jug – costumele viu colorate, ritmul dansurilor sau strigăturile tematice. Sigur, aveam și o „recuzită” consumabilă de 52 de focuri, de prună. Apelam la ea doar după spectacol. Întotdeauna exista restricția asta – după!

A mers mai bine decât la repetiții. Sigur, aici eram și motivați. M-am concentrat și nu am căzut de pe teleguță și nici colegii de scenă mai șugubăți, care trăgeau la jug, nu și-au permis să facă glume. Au contat aplauzele îndelungi ale spectatorilor dar, cel mai mult pentru noi, au contat aplauzele maestrului Ghiur, felicitându-ne pe fiecare în parte la coborârea de pe scenă. Sigur, aplauzele de validare erau ale publicului dar cele ale lui Ghiur ne întăreau și ne împlineau. Încă gâfâiam coborând transpirați și ne îmbiau mirosurile de grătare și mici. Ne grăbim la „garderobă” și nici nu mai contau dedesubturile fiecăruia, culorile lenjeriei intime și faptul că dușul de după spectacol urma să-l facem fiecare acasă. N-ar fi fost prima oară. Ne poziționam care pe unde, pe la cozi, la grătare și mici, fără alte oferte serioase pentru a alege, tragem câteva lăzi de bere printre tufișuri, nici nu mai conta de care era, de Satu Mare sau de Bistrița. Horinca, fiecare și-a adus-o de acasă. Ne-am grupat într-un cerc la umbra „garderobei”, am pus la mijloc tot ce s-a cumpărat și adus de acasă, am ales un loc de „onoare” pentru Floarea Calotă, adică unde a fost umbra mai deasă și am bătut gongul pentru „punctul trei”. Au fost câteva minute bune când nu s-au prea auzit vorbe, nu „scârțiau” nici ceterile, fiecare își vedea de farfurie și de pahar. Ei, am avut și musafiri, pe care-i țin minte: ofițerul de miliție Linda, o tipă faină, cu un zâmbet aparte și un turist japonez. Și japonezul a fost aparte pentru că multe nu ne-a prea zis printre pahare. N-avea timp. Era de prună, cu efect imediat. Iarba, de un verde crud, înaintea primei cosaștini, era destul de mare. Ce bine că n-au cosit-o că, iată, a fost o saltea numai bună pentru 2-3 reprize de somn, după tot atâtea de golit pahare. Și japonezul, după fiecare trezire, zâmbea și paharul îi dădea ocupație. Cred că el a sărbătorit cel mai intens și mai aproape de pământul care l-a făcut pe sărbătorit cel mai harnic om din sat. După ce ne-am pus la punct burțile, țâmburașii au pus mâna pe instrumente și au început cu ceva mai ușor, mai lent, să ni se așeze bunătățurile. Fiecare cu câte o bere în mână, am început cu „Așa beu oamenii buni”. Le-am cântat și pe celelalte dar nu ne-a fost destul ce a fost pe scenă și ne-am apucat și de jucat. Imaginați-vă un joc bărbătesc și învârtite printre tufișuri, deculți prin iarbă. După câteva pahare, nici nu mai conta suprafața de joc, calitatea ei sau faptul că era dreaptă sau în pantă.

Dar cum toate aveau o limită și noi am ajuns la ea, mai ales că Luna se ivea peste creasta din apropiere. Da, ar fi fost frumos să dansăm și pe Lună, dar n-a mai fost cine. Când ne-am uitat în jur, toate sticlele goale, confirmau neputința noastră de a mai continua. De fapt, nici nu mai avea rost. Toate erau băute și mâncate și noi aveam doar puterea de a zâmbi prelung, fiecare murmura în doaga lui câte ceva. Acolo, printre tufișuri, s-au amestecat cântecele, jocurile, strigăturile, se umbla meteoric dintr-o parte în alta. Încet, încet s-a golit zona spectacolului, a ritualului de cinstire al celui mai harnic om din sat, doar Luna domina liniștea noptii.

Autobuzul era undeva mai jos. A băut cu noi și șoferul. Ce mai conta. Chestia era că măcar el nu zâmbea ca noi și ne-a dus în siguranță relativă până la Casa de Cultură din Sighet. Bine, nici circulație nu era ca acum și filtrele miliției rutiere erau în altă parte. N-aveam bagaje multe pentru că am folosit un singur costum, cel de Maramureș. Ne-am salutat mai domol și ne-am târât fiecare gentuța cu costumul către casă.

(din volumul „MARA – dincolo de scenă”)
Gheorghe MIHĂIESCU

sursă foto: Gheorghe Mihăiescu

Discutând zilele trecute cu Ioan Tivadar, șef serviciu al Școlii de Artă “Gheorghe Chivu”, care ne spunea cu regret că Școala nu este vizibilă la nivelul Sighetului, am hotărât să prezentăm “rezultatele deosebite obținute de elevii și profesorii Școlii de Artă ”Gheorghe Chivu” în anul 2018”.

Așadar, fără vorbe mari și introduceri pompoase vă prezentăm rezultatele:

• CLASELE DE COREGRAFIE au obținut 15 locuri I la concursuri și Campionate Naționale de dans: Brașov – 21- aprilie – CAMPIONATUL NAȚIONAL; Bistrița, 8 – aprilie – CONCURS NAȚIONAL; Baia Mare, 5 – mai – concurs; Satu Mare, 6 -13 mai – CONCURS NAȚIONAL; Oradea, 26 mai – CONCURS NAȚIONAL; Piatra Neamț, 9 – 10 mai – CONCURS NAȚIONAL; Dej, 16 iunie – CONCURS NAȚIONAL; Cluj – Napoca, 29-30 septembrie – CAMPIONAT NAȚIONAL; Baia Sprie, 6 octombrie concurs zonal; Timișoara, 20 – 21 octombrie CONCURS INTERNAȚIONAL; București, 28 octombrie – concurs.

Profesori: Gabor Kovy și Cristina Kovy (este și arbitru național – a arbitrat 7 competiții în anul 2018).

• CLASA DE CANTO POPULAR a adus 10 locuri I și trofee: 9 mai – Festivalul Internațional, „Am fost ș-om fi”; 22 iulie – Staruri Maramureșene – reprezentare la Chicago – S.U.A; 28 august – „Dobroge, vatră de dor” – TROFEU; 11 septembrie – „Starurile Diasporei” – Roma, Italia –TROFEU; 27 octombrie – „Transilvania Stars” – TROFEU; 9 noiembrie – Festivalul „Lira” – 3 premii I; 18 decembrie – „Zestrea Neamului” – TROFEU, Etno TV.

Profesor Marius Iusco – premiat cu mai multe diplome de merit.

• CLASA DE VIOARĂ – 4 premii I la competiții din Târgu – Mureș, Baia Mare, Șieu și Sighetu Marmației. Profesor, Ioan Dunca.
• CLASA DE CANTO MUZICĂ UȘOARĂ – CHITARĂ – 1 premiu la Festivalul de muzică folk „Poarta Sărutului” – Târgu-Jiu. Au fost și alte participări de excepție la Festivalul de folk – Borșa și „Floare de colț” – Sighetu Marmației.
• CLASELE DE PICTURĂ – ICONOGRAFIE au organizat 5 expoziții printre care o participare la expoziția de la Cluj -Napoca; profesori: Irina Szemkovics și Robert Zolopcsuk.
• CLASA DE ARTĂ POPULARĂ a avut 5 expoziții. ”Readucerea meșteșugului țesutului la război la Sighetu Marmației” – grupa Sighet. Profesor Pălăguța Bârlea.
• CLASA DE SAXOFON a reușit constituirea nucleului fanfarei sighetene – profesor Viorel Bledea.

În anul 2018, Școala de Artă „Gheorghe Chivu” a mai adus acasă mai mult de 70 de locuri II, III și mențiuni.

Școala de Artă „Gheorghe Chivu” funcționează în cadrul învățămantului non-formal cu taxe de școlarizare, durata cursurilor între 3 și 5 ani incluzând și ani de specializare după absolvire (coregrafie 2 ani). Fiecare disciplină are de parcurs programe școlare bine definite și aprobate în consiliul profesoral și consiliul de administrație. Se fac evaluări continue și periodice (la sfârșit de semestru I, examen de promovare în anul următor și examene de absolvire). Clasele nu pot fi constituite pe criterii de vârste școlare, accesul la școala fiind fără limită de vârstă, ceea ce presupune abordarea programelor școlare cu metodici foarte diferențiate. Cu toate acestea, școala mai are anual un calendar de activitați extrașcolare în zilele și lunile cu semnificații speciale: 15 ianuarie, 24 ianuarie, 15 februarie, 8 martie, aprilie – expozitii pascale, mai – iunie – Tabăra de folclor, august- festival de folk și medieval, octombrie – noiembrie – festival de dans, 1 Decembrie, 2 decembrie – ”Gheorghe Chivu”, 5 decembrie, 27 decembrie.

Școala are încheiate 20 de parteneriate cu instituții de învățământ și cultură din municipiul Sighet, precum și cu Școli de Artă din țară cu care susținem diverse activități. Tot acest calendar presupune eforturi mari pentru profesori, elevi si conducerea școlii, ținând cont că prioritare pentru conducerea școlii sunt programul de îvățământ și respectarea orarului la clase. Pentru toate aceste activități nu avem suficiente spații și dotări, sediul actual al școlii fiind insuficient, astfel încât suntem nevoiți să funcționăm cu unele clase în alte spații (trei clase la sediul din Piața Libertății, o clasă la Giulești și o grupă la Centrul de zi „Acasă”), ne-a precizat Ioan Tivadar.

Salut, Sighet!

Poetul, pictorul, profesorul Gheorghe Chivu s-a născut înainte de Centenar (02 decembrie 1912) în județul Constanța dar a trăit și a creat, marea parte a vieții sale la Sighet, unde a murit în anul 1986.

Duminică, 02 decembrie 2018, Școala de Artă Gheorghe Chivu din Sighet a dedicat Expoziția de grup pe care a organizat-o atât maestrului căruia îi poartă numele, cât și Centenarului.

Numeroși participanți au dorit să fie prezenți la vernisajul expoziției de arte plastice care a atins a zecea ediție, iar șeful serviciului (echivalentul directorului din anii trecuți!), Ioan Tivadar, alături de fostul director al Școlii de Artă, Ioan Ardeleanu – Pruncu, poetul Gheorghe Mihai Bârlea și Sorin Zaharia (apropiat al maestrului Gheorghe Chivu) au fost… maeștrii de ceremonii.

S-au depănat amintiri, s-au rememorat întâmplări care l-au avut în centrul atenției pe omul și profesorul Chivu și la final, artiștii expozanți au fost onorați cu Diplome de excelență și medalii comemorative.

Atmosefera artistică, duminicală, a fost o plăcută întâlnire cu sighetenii ce nu-și uită și-și comemorează oamenii-simbol ai orașului nostru, ce marchează reperele importante ale dezvoltării comunitare locale și naționale.

Ion MARIȘ

Foto & video: Florian Szabo (Centrul Cultural Sighet)

Primăvara s-a lăsat cu o ploaie de medalii și diplome pentru elevii catedrei de coregrafie ai Școlii de Artă “Gheorghe Chivu” și ai Clubului Mini Maxi Dance Club, obținute în perioada 28 aprilie – 13 mai. Prin participarea la Cupa Floris – Bistrița – Concurs Național de perechi și formații – 28 aprilie, Cupa Prodance Junior – Baia Mare – Concurs neoficial – 5 mai, Cupa Baia Mare Dance Festival – Baia Mare – Concurs Național – 6 mai, Cupa Sătmarului – Satu Mare – Concurs Ranking – 12 – 13 mai, sighetenii au obținut: 8 medalii de aur, 6 medalii de argint, 6 medalii de bronz și 10 calificări în finale pe locurile 4-5-6-7.

Statistica sumară ce urmează este doar o înșiruire de locuri dar, în spatele clasamentelor stă multă muncă, talent și pasiune. Ordinea locurilor menționate este cronologică.

Formație:

1. Formația “Happy Girls” – loc 1
2. Formația “Dansul fulgilor” – loc 2
3. Formația “Flamenco” – loc 1
4. Formația “Balada pentru Sighet” – loc 2
5. Formația “Shalom Israel” – loc 1

Individual:

Solo fete debutante 8-9 ani:

1. Vlad Gabriela Parascuta- loc 1; 7; 8
2. Gallov Ayda- loc 2; 4
3. Torjai Yvette Melinda – loc 3; 8; 11

Solo fete debutante 10-11 ani:

1. Rednic Ștefania Rahela- loc 1; 1
2. Pisuc Mara-Mihaela- loc 2;3; 9
3. Orzan Alesia Maria loc 3; 9
4. Petrovai Maria-Teodora loc 7; 13
5. Vescan Maia-Sofia loc 13; 21
6. Onisa Gabriela-Anamaria loc 11; 21
7. Fürtös Hanna   loc 13
8. Bledea Maria-Dora loc 10; 17
9. SabadâșIoana loc 17

Solo Fete debutante 12-15 ani:  Pesek Bianka-Vivienne – loc 1; 2; 3.

Solo fete Bronz 12-15 ani:  Cherestes Bianca Maria – loc 3.

 Debutanți Cha Cha (10 – 11 ani):

1. Treista Flaviu-Angel  – Marchis Adela-Mara- loc 4; 10; 7
2. Balint Dominik-Zsolt  – Balint Evelyn-Vivien- loc 7; 7; 7
3. Florea Paul Anton – Gallov Ayda- loc 9
4. Bosca Gabriel – Furtos Hanna – loc 11; 9

1. 1. 1. Petrovan Rareș– Pipaș Raluca – E 12-15 ani – loc 8; 11; 13
      2. Kovy Nandor – Bobroczkyi Rebecca –16-35 de ani

   D standard – loc 3; 1
   D latino –  loc 6; 2
   Basic Standard – loc 7; 7; 8
   Basic Latino – loc 8; 7; 5
   Open Standard – loc 5; 6

   1. 1. 3. Negrea Daniel – Kadar Andreea – 16-35 de ani – E standard– loc 5; 5

1. Felicitări dansatorilor sigheteni!
2. Felicitări antrenorilor, profesor Cristina Kovy și profesor Gabor Laszlo Kovy!

   Salut, Sighet!

Școala de Artă „Gheorghe Chivu” din Sighetul Marmației este una dintre cele mai vechi din țară. Începuturile activității ei sunt marcate în ziarul „Maramarosi”, la data de 8 mai 1867, ca școală de muzică, cu 11 elevi. În anii care au urmat, ea și-a dezvoltat activitatea astfel încât, la începutul anului școlar 1907, ocupa patru încăperi ale unei importante clădiri din centrul orașului. Directorul școlii era Irșa Bela, profesor de muzică la preparandia maghiară și dirijorul orchestrei orașului și preda pian, flaut și canto clasic. A publicat, prin 1913, și o broșură de popularizare a școlii: „A Maramaroszigeti Zeneiskola hivatasa” (Menirea Școlii de Muzică din Sighet).

La sfârșitul anului școlar 1907-1908, elevii școlii au prezentat un concert foarte apreciat de public, în cadrul căruia s-au remarcat, printre alții, și elevele Mihalyi Iuliana (fiica cea mai mare a lui Ioan Mihalyi de Apșa) și Lazăr Valeria (fiica lui Alexandru Lazăr, președintele tribunalului), ambele de la clasa de canto. La începutul anului școlar 1908, școala s-a mutat într-o clădire mai mare, cea în care a avut sediul Șantierul de construcții. Număra peste 120 de elevi care învățau cântul, pianul, vioara, violoncelul, flautul, țambalul, istoria și teoria muzicii.

La 1 decembrie 1913 a fost inaugurat, cu mare fast, Palatul Culturii și Școala de muzică avea acum o sală pentru concerte de cea mai bună calitate, din păcate însă, după nici un an de zile-în oct. 1914 – orașul a fost ocupat de trupe rusești. Ocupația a fost de scurtă durată, dar distrugerile cauzate Palatului au fost considerabile. Fiind cea mai reprezentativă clădire din oraș și, având acoperișul prevăzut cu ferestruici și un fronton cu metereze de apărare, a fost întotdeauna prima clădire rechiziționată de armată. Din 1920, la conducerea instituției s-a aflat o altă personalitate a lumii artistice și muzicale locale, Ida Puschmann*(1), profesoară de pian, canto clasic și teorie muzicală. În Calendarul Asociațiunii pentru cultura poporului român din Maramureș, pe anul 1921, o găsim Școala de muzică menționată alături de celelalte școli din oraș, cu Ida Puschmann directoare și Dr. Florent Mihalyi curator. În 1922, pe structura Școlii de muzică, a luat ființa Societatea artistică-muzicală „Harmonia”, care a organizat în perioada următoare o serie de concerte și spectacole, frecventate și apreciate de public și comentate pozitiv în presa vremii.

În 1933, a venit la Sighet tânărul profesor Dimitrie D. Stan*(2) din Lugoj, fost elev al lui Ion Vidu*(3). Ca profesor de muzică la Liceul „Dragoș Vodă”, a format aici un cor deosebit de valoros, cu care a ajuns, în 1934, la București și a făcut câteva înregistrări la radio. Printre cântecele înregistrate atunci s-a aflat și piesa „Câtu-i Maramureșu”, armonizată în premieră, pentru cor și cunoscută apoi ca imn al Maramureșului și cântată frecvent și în zilele noastre. Activitatea sa cu totul deosebită l-a impus numaidecât ca director al Școlii de muzică, în locul Idei Puschmann, care se pensionase. Intrată sub patronajul Astrei și beneficiind din plin de sprijinul administrației locale – primarul dr. Petre Mihalyi și vice-primarul Alexandru Filipașcu fiind susținători declarați ai culturii – noul director a transformat Școala de muzică din Sighet în Conservator de muzică și dicțiune, ridicându-l la nivelul celor mai bune conservatoare din Ardeal. Cu corul Astrei dirijat de el și cu orchestra acesteia, formată, în principal, din profesorii și elevii Conservatorului, Dimitrie Stan a pus în scenă spectacole de operetă precum „Crai Nou”, de Ciprian Porumbescu și „La șezătoare”, de Tiberiu Brediceanu, prezentate pe scena sălii de spectacole din Palatul Culturii, dar și la Vișeul de Sus, Baia Mare, Satu-Mare, Cernăuți și câteva localități din Cehoslovacia vecină.

Anii în care la conducerea școlii a fost Dimitrie Stan, la conducerea Astrei Vasile Ilea și la cea a administrației locale Petre Mihalyi și Alexandru Filipașcu au fost anii de glorie ai mișcării și vieții culturale și artistice a Maramureșului. În 1938, Guvernul Octavian Goga a propus Comisiei interimare a județului Maramureș (Consiliul județean) – și aceasta a aprobat – cedarea Palatului culturii pentru sediul nou înființatei Episcopii Ortodoxe a Maramureșului, iar Astra – care îl închiriase în 1927 – cu Conservatorul de muzică și cu toate activitățile ei a fost nevoită să-l evacueze. Conservatorul s-a mutat în Redută și a funcționat acolo până în 1940. Despre perioada 1940-1945, negăsind documente, știm doar că s-a revenit la „Zeneiskola” (Școala de muzică) și că a funcționat, într-o formă mult redusă, și în timpul războiului. În 1946, profesoara de pian, Irma Weltner, rămasă din corpul profesoral al Conservatorului, a fost găsită continuând activitatea în câteva săli din Redută.

În 1948, Petre Dreab, absolvent al Conservatorului de muzică din Cernăuți, a fost trimis ca director al nou înființatului Liceu ucrainean din Sighet și i s-a atribuit și sarcina de a prelua Școala de muzică. Sub conducerea lui școala s-a reașezat în Palatul culturii, a devenit „Școala populară de artă”, a fost inclusă în rețeaua școlară locală și subvenționată din bugetul de stat. În 1956, P. Dreab a fost mutat la Școala populară de artă din Arad, iar în locul său a fost numit Ludovic Brukstein, absolvent al Școlii de literatură, scriitor și dramaturg aflat la început de carieră și tânăr activist al P.C.R. dar cu o mare deschidere pentru cultură și artă.

Din 1972 școala a fost condusă de profesorul Ioan Ardelean, din 1989 de subsemnatul, iar din 2010 de Ioan Tivadar. Dar, o școală este importantă mai ales prin rezultatele sale, prin elevii pe care îi formează și, din acest punct de vedere, bilanțul Școlii de artă din Sighet este unul grăitor și miile (multe) de elevi formați aici certifică acest lucru. Copiii familiilor din înalta societate sigheteană, unguri, români, evrei sau ucrainieni au fost, în marea lor majoritate, elevi ai școlii de muzică. Pictorul Simon Hollosy cânta foarte bine la violoncel, dar stăpânea destul de bine și pianul și vioara, învățate în copilărie, la Sighet. În timpul studenției, în Germania, a cântat într-o trupă instrumentală, iar când mergea în vizită la familia Mihalyi, cânta împreună cu fetele, la pian*(4). Episcopul Victor Mihalyi avea o voce foarte frumoasă și cânta foarte bine la flaut, fetele lui Ioan Mihalyi – opt la număr – cântau la pian, iar fratele lor, Longin, cânta la vioară. Izidor, fiul lui Iosif Man, a urmat studii strălucite la Academia de muzică din Budapesta, iar Valeria Pop-Herbaly *(5), după terminarea aceleiași academii s-a dedicat vieții muzicale clujene. Dintre surorile Mihalyi, cea mai mică, Adriana, a făcut carieră ca pianistă și a fost apoi, mulți ani, profesoară de pian la școala noastră. Sigheteanca Dora Cserveny, după terminarea studiilor la Conservatorul din Cluj, s-a întors acasă, s-a căsătorit cu profesorul Dimitrie Stan și a devenit profesoară de canto la Conservatorul din Sighet.

Peste ani, devenind școală populară de artă, și-a adaptat structura noilor cerințe sociale, au apărut noi discipline: teatru, arte plasice, dansuri și o necesară și firească orientare spre bogățiile folclorului local. Astfel, devenind neîncăpătoare, în 1960 s-a hotărît ca partea de muzică instrumentală cultă, cu profesorii și elevii respectivi, să se desprindă și să devină secție separată și cu un alt sediu. Atunci a luat ființă actuala Școală de Muzică (la care s-au adăugat mai târziu și artele plastice). A fost, de fapt, revenirea la forma inițială a vechii școli de muzică.

La Școala populară de artă, pe lângă catedra de canto clasic a luat ființă cea de muzică ușoară și cea de canto popular, iar catedra de vioară s-a tranformat treptat în catedră de instrumente specifice (ceteră, zongură, dobă) zonei Maramureșului. Celelalte discipline școlare: teatru, dansuri, arte plasice etc. rămânând pe loc, au sporit mereu în activitate. Tot în această perioadă s-au inițiat în diversele dișcipline artistice ale școlii o serie de elevi care au devenit apoi personalități marcante ale vieții culturale românești. Amintim doar câțiva dintre aceștia: Gheorghe Turda și Viorel Costin, Szeibert Ștefan și Molnar Ioan (de la Opera maghiară din Cluj), Ducu Bertzi și Ștefan Hrușcă, Năstăcuța Iuga, Măriuca Verdeș, Vlad Roman și mulți alții. Dacă până prin anii 1975 ceterașii Maramureșului erau fierarii și potcovarii satelor noastre – cântăreți după ureche – acum nu există sat în care să nu fie câțiva tineri (feciori și fete), foști elevi ai claselor de canto și instrumente populare, care cântă la petreceri, unii dintre ei asigurându-și în felul acesta chiar existența. Au fost cazuri în care elevii școlii veneau și din satele românești de peste Tisa,  (precum Hrin din Slatina, la vioară, sau Gheorghe Țiplea, din Biserica Albă, la canto, și care, continuând studiile, este acum un cunoscut cântăreț de operă la Moscova*(6), ori din Huta sau Huta Certeze (Oaș), și aceasta fiind, fără îndoială, una dintre realizările școlii.

De asemenea, în ultimii 5o de ani, au luat ființă o serie de secții externe, în satele în care existau meșteri populari cunoscuți precum: ceramica de la Săcel – cu meșterul Tănase Cocean, sculptura în lemn, de la Vad – cu Gheorghe Borodi, de la Săpânța – cu Ion Stan-Pătraș și cea de la Valea Stejarului – cu Pătru Gogea-Pupăză, cusături, țesături, clopuri și multe altele, reprezentând meșteșugurile tradiționale ale Maramureșului. Din acest punct de vedere, Școala de artă din Sighet a fost un model pentru celelalte școli din țară și singura care a avut, timp de aproape 20 de ani, un magazin propriu, prin care și-a valorificat produsele de artă populară. În loc să fie sprijinită și să crească în continuare, în urmă cu câțiva ani, i-a fost luat spațiul magazinului de artă populară și a fost transformată în „secție” a unui Centru cultural, probabil ca efect al politicii de… descentralizare. Anul acesta, când secția (Școala de artă „Gheorghe Chivu”) se pregătea, totuși, să sărbătorească 150 de ani de existență, (iarăși!) Episcopia ortodoxă a Maramureșului a dat-o afară din Palatul culturii, unde a „trăit” un secol. 

Scriu aceste rânduri în primul rând pentru a face cunoscută istoria acestei școli pe care Maramureșul a avut norocul să o aibă, dar, recunosc, și dintr-un sentiment de adâncă amărăciune. Am fost în anii 1955-65 elevul acestei școli, apoi colaborator și profesor, iar între 1989-2010 conducătorul ei. În 1992 am obținut aprobarea pentru a-i atribui numele unuia dintre cei mai iubiți și devotați profesori ai ei din ultima vreme: profesorul, pictorul și poetul Gheorghe Chivu. În 1996 am obținut de la Consiliul local spațiul și am deschis magazinul „Artis”.

În 2006, după peste 10 ani de documentare, am publicat lucrarea: „Școala de artă „Gheorghe Chivu” Sighetul Marmației – 140 de ani de învățământ artistic”, (format A4, cu peste 400 de pagini) în care a fost scoasă în evidență, cu documente, importanța de netăgăduit a acestei instituții de cultură.

Acum, când Maramureșul – și unii maramureșeni – caută să-și sporească valențele turistice reale și să le transforme în factori de dezvoltare, rolul acestei școli ar trebui să fie unul tot mai important și mai bine folosit, pentru că ea răspunde unora dintre cele mai importante cerințe culturale ale celor de aici.

NOTE: 1.* IDA PUSCHMANN – profesoară de muzică, pianistă și compozitoare. A fost printre primii muzicieni care a prelucrat teme din folclorul muzical local. A fost pasionată și de arta fotografiei. Vezi „Școala de artă „Gheorghe Chivu” Sighetul Marmației…..pg. 30.

2.*DIMITRIE D. STAN, născut în 1906, la Lugoj, a fost remarcat de Ion Vidu și luat sub protecția sa. A urmat teologia și cursurile Academiei de muzică din București. A fost printre studenții preferați de Kiriac și Brăiloiu, a cântat în corul „Carmen” (patronat de Casa Regală) și s-a bucurat de aprecierea lui Enescu. Ajuns profesor la Sighet, s-a căsătorit cu Dora Cserveni (nepoata lui Ilie Lazăr), absolventă a Conservatorului din Cluj. Refugiat la Lugoj, după 1940 el a făcut carieră ca dirijor al Corului „Ion Vidu”, a ajuns unul din marii dirijori de coruri, premiat, medaliat și declarat „Artist Emerit”. A fost și director al Casei de creație a județului Timiș și, împreună cu soția, au predat și la Facultatea de muzică din Timișoara. A murit în puterea vârstei, în 1968, pe scenă, dirijând Corul „Ion Vidu”, unul dintre cele mai cunoscute din țară. Despre rolul său în mișcarea culturală maramureșană, vezi „Școala de artă „Gheorghe Civu” Sighetul Marmației – 140 de ani de învățământ artistic”, pg.45-50.

3.* ION VIDU (1863 – 1931), compozitor și dirijor, un maestru al muzicii corale românești. A fost profesor de muzică la Arad și Lugoj și inspector general de muzică pentru școlile normale din țară, calitate în care a fost și la Sighet, în 1930. Colegiul național de artă din Timișoara îi poartă numele.

4.*Dintr-o relatare a Luciei Mihalyi.

5.* Valeria Pop, fiica profesorului Ioan Pop de la Preparandie, a studiat la Academia de Muzică din Budapesta și la Viena, cu celebra cântăreață Roza Papir. I se prevedea o strălucită carieră de cântăreață de operă.Vezi și „Școala de artă „Gheorghe Chivu”…..pg. 166.*Vezi „Școala de artă „Gheorghe Chivu”…. pg. 249

Autor, Ioan Ardeleanu – Pruncu