Școala de Artă “Gheorghe Chivu” din Sighetul Marmației, la 150 de ani (autor, Ioan Ardeleanu Pruncu)

Școala de Artă „Gheorghe Chivu” din Sighetul Marmației este una dintre cele mai vechi din țară. Începuturile activității ei sunt marcate în ziarul „Maramarosi”, la data de 8 mai 1867, ca școală de muzică, cu 11 elevi. În anii care au urmat, ea și-a dezvoltat activitatea astfel încât, la începutul anului școlar 1907, ocupa patru încăperi ale unei importante clădiri din centrul orașului. Directorul școlii era Irșa Bela, profesor de muzică la preparandia maghiară și dirijorul orchestrei orașului și preda pian, flaut și canto clasic. A publicat, prin 1913, și o broșură de popularizare a școlii: „A Maramaroszigeti Zeneiskola hivatasa” (Menirea Școlii de Muzică din Sighet).

La sfârșitul anului școlar 1907-1908, elevii școlii au prezentat un concert foarte apreciat de public, în cadrul căruia s-au remarcat, printre alții, și elevele Mihalyi Iuliana (fiica cea mai mare a lui Ioan Mihalyi de Apșa) și Lazăr Valeria (fiica lui Alexandru Lazăr, președintele tribunalului), ambele de la clasa de canto. La începutul anului școlar 1908, școala s-a mutat într-o clădire mai mare, cea în care a avut sediul Șantierul de construcții. Număra peste 120 de elevi care învățau cântul, pianul, vioara, violoncelul, flautul, țambalul, istoria și teoria muzicii.

La 1 decembrie 1913 a fost inaugurat, cu mare fast, Palatul Culturii și Școala de muzică avea acum o sală pentru concerte de cea mai bună calitate, din păcate însă, după nici un an de zile-în oct. 1914 – orașul a fost ocupat de trupe rusești. Ocupația a fost de scurtă durată, dar distrugerile cauzate Palatului au fost considerabile. Fiind cea mai reprezentativă clădire din oraș și, având acoperișul prevăzut cu ferestruici și un fronton cu metereze de apărare, a fost întotdeauna prima clădire rechiziționată de armată. Din 1920, la conducerea instituției s-a aflat o altă personalitate a lumii artistice și muzicale locale, Ida Puschmann*(1), profesoară de pian, canto clasic și teorie muzicală. În Calendarul Asociațiunii pentru cultura poporului român din Maramureș, pe anul 1921, o găsim Școala de muzică menționată alături de celelalte școli din oraș, cu Ida Puschmann directoare și Dr. Florent Mihalyi curator. În 1922, pe structura Școlii de muzică, a luat ființa Societatea artistică-muzicală „Harmonia”, care a organizat în perioada următoare o serie de concerte și spectacole, frecventate și apreciate de public și comentate pozitiv în presa vremii.

În 1933, a venit la Sighet tânărul profesor Dimitrie D. Stan*(2) din Lugoj, fost elev al lui Ion Vidu*(3). Ca profesor de muzică la Liceul „Dragoș Vodă”, a format aici un cor deosebit de valoros, cu care a ajuns, în 1934, la București și a făcut câteva înregistrări la radio. Printre cântecele înregistrate atunci s-a aflat și piesa „Câtu-i Maramureșu”, armonizată în premieră, pentru cor și cunoscută apoi ca imn al Maramureșului și cântată frecvent și în zilele noastre. Activitatea sa cu totul deosebită l-a impus numaidecât ca director al Școlii de muzică, în locul Idei Puschmann, care se pensionase. Intrată sub patronajul Astrei și beneficiind din plin de sprijinul administrației locale – primarul dr. Petre Mihalyi și vice-primarul Alexandru Filipașcu fiind susținători declarați ai culturii – noul director a transformat Școala de muzică din Sighet în Conservator de muzică și dicțiune, ridicându-l la nivelul celor mai bune conservatoare din Ardeal. Cu corul Astrei dirijat de el și cu orchestra acesteia, formată, în principal, din profesorii și elevii Conservatorului, Dimitrie Stan a pus în scenă spectacole de operetă precum „Crai Nou”, de Ciprian Porumbescu și „La șezătoare”, de Tiberiu Brediceanu, prezentate pe scena sălii de spectacole din Palatul Culturii, dar și la Vișeul de Sus, Baia Mare, Satu-Mare, Cernăuți și câteva localități din Cehoslovacia vecină.

Anii în care la conducerea școlii a fost Dimitrie Stan, la conducerea Astrei Vasile Ilea și la cea a administrației locale Petre Mihalyi și Alexandru Filipașcu au fost anii de glorie ai mișcării și vieții culturale și artistice a Maramureșului. În 1938, Guvernul Octavian Goga a propus Comisiei interimare a județului Maramureș (Consiliul județean) – și aceasta a aprobat – cedarea Palatului culturii pentru sediul nou înființatei Episcopii Ortodoxe a Maramureșului, iar Astra – care îl închiriase în 1927 – cu Conservatorul de muzică și cu toate activitățile ei a fost nevoită să-l evacueze. Conservatorul s-a mutat în Redută și a funcționat acolo până în 1940. Despre perioada 1940-1945, negăsind documente, știm doar că s-a revenit la „Zeneiskola” (Școala de muzică) și că a funcționat, într-o formă mult redusă, și în timpul războiului. În 1946, profesoara de pian, Irma Weltner, rămasă din corpul profesoral al Conservatorului, a fost găsită continuând activitatea în câteva săli din Redută.

În 1948, Petre Dreab, absolvent al Conservatorului de muzică din Cernăuți, a fost trimis ca director al nou înființatului Liceu ucrainean din Sighet și i s-a atribuit și sarcina de a prelua Școala de muzică. Sub conducerea lui școala s-a reașezat în Palatul culturii, a devenit „Școala populară de artă”, a fost inclusă în rețeaua școlară locală și subvenționată din bugetul de stat. În 1956, P. Dreab a fost mutat la Școala populară de artă din Arad, iar în locul său a fost numit Ludovic Brukstein, absolvent al Școlii de literatură, scriitor și dramaturg aflat la început de carieră și tânăr activist al P.C.R. dar cu o mare deschidere pentru cultură și artă.

Din 1972 școala a fost condusă de profesorul Ioan Ardelean, din 1989 de subsemnatul, iar din 2010 de Ioan Tivadar. Dar, o școală este importantă mai ales prin rezultatele sale, prin elevii pe care îi formează și, din acest punct de vedere, bilanțul Școlii de artă din Sighet este unul grăitor și miile (multe) de elevi formați aici certifică acest lucru. Copiii familiilor din înalta societate sigheteană, unguri, români, evrei sau ucrainieni au fost, în marea lor majoritate, elevi ai școlii de muzică. Pictorul Simon Hollosy cânta foarte bine la violoncel, dar stăpânea destul de bine și pianul și vioara, învățate în copilărie, la Sighet. În timpul studenției, în Germania, a cântat într-o trupă instrumentală, iar când mergea în vizită la familia Mihalyi, cânta împreună cu fetele, la pian*(4). Episcopul Victor Mihalyi avea o voce foarte frumoasă și cânta foarte bine la flaut, fetele lui Ioan Mihalyi – opt la număr – cântau la pian, iar fratele lor, Longin, cânta la vioară. Izidor, fiul lui Iosif Man, a urmat studii strălucite la Academia de muzică din Budapesta, iar Valeria Pop-Herbaly *(5), după terminarea aceleiași academii s-a dedicat vieții muzicale clujene. Dintre surorile Mihalyi, cea mai mică, Adriana, a făcut carieră ca pianistă și a fost apoi, mulți ani, profesoară de pian la școala noastră. Sigheteanca Dora Cserveny, după terminarea studiilor la Conservatorul din Cluj, s-a întors acasă, s-a căsătorit cu profesorul Dimitrie Stan și a devenit profesoară de canto la Conservatorul din Sighet.

Peste ani, devenind școală populară de artă, și-a adaptat structura noilor cerințe sociale, au apărut noi discipline: teatru, arte plasice, dansuri și o necesară și firească orientare spre bogățiile folclorului local. Astfel, devenind neîncăpătoare, în 1960 s-a hotărît ca partea de muzică instrumentală cultă, cu profesorii și elevii respectivi, să se desprindă și să devină secție separată și cu un alt sediu. Atunci a luat ființă actuala Școală de Muzică (la care s-au adăugat mai târziu și artele plastice). A fost, de fapt, revenirea la forma inițială a vechii școli de muzică.

La Școala populară de artă, pe lângă catedra de canto clasic a luat ființă cea de muzică ușoară și cea de canto popular, iar catedra de vioară s-a tranformat treptat în catedră de instrumente specifice (ceteră, zongură, dobă) zonei Maramureșului. Celelalte discipline școlare: teatru, dansuri, arte plasice etc. rămânând pe loc, au sporit mereu în activitate. Tot în această perioadă s-au inițiat în diversele dișcipline artistice ale școlii o serie de elevi care au devenit apoi personalități marcante ale vieții culturale românești. Amintim doar câțiva dintre aceștia: Gheorghe Turda și Viorel Costin, Szeibert Ștefan și Molnar Ioan (de la Opera maghiară din Cluj), Ducu Bertzi și Ștefan Hrușcă, Năstăcuța Iuga, Măriuca Verdeș, Vlad Roman și mulți alții. Dacă până prin anii 1975 ceterașii Maramureșului erau fierarii și potcovarii satelor noastre – cântăreți după ureche – acum nu există sat în care să nu fie câțiva tineri (feciori și fete), foști elevi ai claselor de canto și instrumente populare, care cântă la petreceri, unii dintre ei asigurându-și în felul acesta chiar existența. Au fost cazuri în care elevii școlii veneau și din satele românești de peste Tisa,  (precum Hrin din Slatina, la vioară, sau Gheorghe Țiplea, din Biserica Albă, la canto, și care, continuând studiile, este acum un cunoscut cântăreț de operă la Moscova*(6), ori din Huta sau Huta Certeze (Oaș), și aceasta fiind, fără îndoială, una dintre realizările școlii.

De asemenea, în ultimii 5o de ani, au luat ființă o serie de secții externe, în satele în care existau meșteri populari cunoscuți precum: ceramica de la Săcel – cu meșterul Tănase Cocean, sculptura în lemn, de la Vad – cu Gheorghe Borodi, de la Săpânța – cu Ion Stan-Pătraș și cea de la Valea Stejarului – cu Pătru Gogea-Pupăză, cusături, țesături, clopuri și multe altele, reprezentând meșteșugurile tradiționale ale Maramureșului. Din acest punct de vedere, Școala de artă din Sighet a fost un model pentru celelalte școli din țară și singura care a avut, timp de aproape 20 de ani, un magazin propriu, prin care și-a valorificat produsele de artă populară. În loc să fie sprijinită și să crească în continuare, în urmă cu câțiva ani, i-a fost luat spațiul magazinului de artă populară și a fost transformată în „secție” a unui Centru cultural, probabil ca efect al politicii de… descentralizare. Anul acesta, când secția (Școala de artă „Gheorghe Chivu”) se pregătea, totuși, să sărbătorească 150 de ani de existență, (iarăși!) Episcopia ortodoxă a Maramureșului a dat-o afară din Palatul culturii, unde a „trăit” un secol. 

Scriu aceste rânduri în primul rând pentru a face cunoscută istoria acestei școli pe care Maramureșul a avut norocul să o aibă, dar, recunosc, și dintr-un sentiment de adâncă amărăciune. Am fost în anii 1955-65 elevul acestei școli, apoi colaborator și profesor, iar între 1989-2010 conducătorul ei. În 1992 am obținut aprobarea pentru a-i atribui numele unuia dintre cei mai iubiți și devotați profesori ai ei din ultima vreme: profesorul, pictorul și poetul Gheorghe Chivu. În 1996 am obținut de la Consiliul local spațiul și am deschis magazinul „Artis”.

În 2006, după peste 10 ani de documentare, am publicat lucrarea: „Școala de artă „Gheorghe Chivu” Sighetul Marmației – 140 de ani de învățământ artistic”, (format A4, cu peste 400 de pagini) în care a fost scoasă în evidență, cu documente, importanța de netăgăduit a acestei instituții de cultură.

Acum, când Maramureșul – și unii maramureșeni – caută să-și sporească valențele turistice reale și să le transforme în factori de dezvoltare, rolul acestei școli ar trebui să fie unul tot mai important și mai bine folosit, pentru că ea răspunde unora dintre cele mai importante cerințe culturale ale celor de aici.

NOTE: 1.* IDA PUSCHMANN – profesoară de muzică, pianistă și compozitoare. A fost printre primii muzicieni care a prelucrat teme din folclorul muzical local. A fost pasionată și de arta fotografiei. Vezi „Școala de artă „Gheorghe Chivu” Sighetul Marmației…..pg. 30.

2.*DIMITRIE D. STAN, născut în 1906, la Lugoj, a fost remarcat de Ion Vidu și luat sub protecția sa. A urmat teologia și cursurile Academiei de muzică din București. A fost printre studenții preferați de Kiriac și Brăiloiu, a cântat în corul „Carmen” (patronat de Casa Regală) și s-a bucurat de aprecierea lui Enescu. Ajuns profesor la Sighet, s-a căsătorit cu Dora Cserveni (nepoata lui Ilie Lazăr), absolventă a Conservatorului din Cluj. Refugiat la Lugoj, după 1940 el a făcut carieră ca dirijor al Corului „Ion Vidu”, a ajuns unul din marii dirijori de coruri, premiat, medaliat și declarat „Artist Emerit”. A fost și director al Casei de creație a județului Timiș și, împreună cu soția, au predat și la Facultatea de muzică din Timișoara. A murit în puterea vârstei, în 1968, pe scenă, dirijând Corul „Ion Vidu”, unul dintre cele mai cunoscute din țară. Despre rolul său în mișcarea culturală maramureșană, vezi „Școala de artă „Gheorghe Civu” Sighetul Marmației – 140 de ani de învățământ artistic”, pg.45-50.

3.* ION VIDU (1863 – 1931), compozitor și dirijor, un maestru al muzicii corale românești. A fost profesor de muzică la Arad și Lugoj și inspector general de muzică pentru școlile normale din țară, calitate în care a fost și la Sighet, în 1930. Colegiul național de artă din Timișoara îi poartă numele.

4.*Dintr-o relatare a Luciei Mihalyi.

5.* Valeria Pop, fiica profesorului Ioan Pop de la Preparandie, a studiat la Academia de Muzică din Budapesta și la Viena, cu celebra cântăreață Roza Papir. I se prevedea o strălucită carieră de cântăreață de operă.Vezi și „Școala de artă „Gheorghe Chivu”…..pg. 166.*Vezi „Școala de artă „Gheorghe Chivu”…. pg. 249

Autor, Ioan Ardeleanu – Pruncu




Orașul inimii mele (autor, Mariana Ona)

Oare cum ar trebui să încep să scriu despre orașul în care, în miez de noapte, am scos primul strigăt spre lume, astfel încât să nu pară a fi o compunere despre „Orașul meu”, cum primeam în clasele primare? Oare ce ar trebui să spun ca să pot reda în cuvinte marea, imensa, totala iubire pe care o port fiecărei străduțe, fiecărei case, fiecărui pom – din câți au mai rămas și care nu au fost tăiați cu o furie dementă!-, dealului care îl veghează etern și râului ce-și plimbă apele dintotdeauna în graba lui de a se vărsa în Tisa? Oare despre ce ar trebui să vorbesc mai întâi: despre ceea ce a fost orașul sau despre ceea ce este acum?

Dacă ar fi să vorbesc despre trecut, v-aș povesti cum erau diminețile de mai, când mergeam spre liceu purtând în minte lecțiile învățate până târziu în noapte, cu uniforma călcată, cordeluța pe cap și matricola cusută pe uniformă, în partea stângă – obligatoriu! – deasupra inimii și inima plină de visuri și speranțe; când, prin fața ochilor îmi treceau pomii albi, roșii, roz, înfloriți, centrul orașului curat și stropit din belșug cu apa ce țâșnea din cisternele pline; când vânzătorii ambulanți își instalau tarabele cu sucuri naturale și pe care calupurile de gheață le făceau atât de răcoritoare și de bune, iar Sala-bacsi (un turc rătăcit din tinerețe pe plaiurile noastre) își împingea un fel de cărucior cu tejghea cu înghețată, halviță, batoane de ciocolată de casă, zahăr candel! Era frumos și mai ales liniștit orășelul ascuns printre dealuri și ape care a dat țării și lumii personalități adevărate, oameni politici adevărați și valoroși.

Fântâna arteziană din mijlocul parcului își împrăștia apa cu irizații de curcubeu, de primăvară, până la sfârșitul toamnei. Magazinele se deschideau unul după altul și lumea se grăbea spre serviciu. Era o lume liniștită, în care fiecare își știa locul și rolul, într-un oraș curat, pavat cu cuburi de granit, în mijlocul unei oaze de verdeață.Viața se desfășura după niște reguli sănătoase, cu bun simț și mai ales, aveai timp pentru toate: mai întâi munca, apoi distracțiile (nu puține)! Ieșirile la plimbare pe Corzo (centru), duminica, cu familia, care se terminau cu o prăjitură adevărată la cofetăria din centru sau pe terasele restaurantelor la un vin, o bere, un grătar, și unde cânta întotdeauna o formație. La 1 Mai și 23 August (care pe atunci era ziua națională), toată lumea era la Grădina Morii unde, pe scenă, se perindau artiști de tot felul până seara târziu, iar copiii de la toate școlile din oraș aveau programe artistice care se încheiau cu focuri de tabără, muzică și dans. Tot orașul se muta pentru o zi în parc. Se mâncau mici, se bea bere; de departe se simțea mirosul grătarelor.

În fiecare an, primăvara, venea circul cel mare de la București! Toți așteptam să vină; în pauza dintre reprezentații se putea vizita menajeria, se puteau vedea animalele, cum se pregătesc artiștii. În oraș existau două săli de spectacol și cinci cinematografe. Periodic veneau cântăreți și trupe de teatru din București și din țară și sighetenii se înghesuiau la casele de bilete ca să prindă locuri la spectacole. Atunci era timp pentru de toate. Când nu veneau artiști consacrați, Liceul Pedagogic și Liceul „Dragoș-Vodă” se aflau într-o permanentă competiție artistică, iar Palatul Cultural își avea și el reprezentațiile sale împreună cu Școala de Muzică.

Nu este o lume de poveste, pe care a creat-o imaginația mea; această lume a existat, dar am pierdut-o pentru totdeauna. Am evoluat! Oare? Oare evoluție înseamnă praful și gropile de pe străzile asfaltate de mântuială? Oare suntem evoluați dacă se circulă ca în junglă, nu sunt locuri de parcare, ești în pericol oriunde te-ai afla? Eh! Toată lumea are mașină străină! Nu ne mai plimbăm, nu ne mai place să ne întâlnim cu prietenii pe Corzo, nu mai sunt terase pe care cântă muzica. Totul este prea scump, prea ieftin. Nu mai sunt reguli, nu mai este eleganță, nu mai este respect pentru nimic. Nu mai există siguranța în nimic! Cei care s-au instalat în scaune își dorm somnul liniștit timp de patru ani până la viitoarele alegeri! Tineretul nostru nu are orizonturi, nu are perspective!

Plătim facturi, plătim datorii, plătim chiar și păcatele strămoșilor, în așa fel încât nouă nu ne mai rămâne mare lucru. La noi, apa e mai scumpă decât în București, gazul e mai scump decât în Spania, iar de curent, ce să mai vorbim!

Încotro ne ducem? Cât să mai așteptăm să fim și noi „în rând cu lumea”? Cum să facem ca să ieșim din acest șablon de „oraș unde se agață harta-n cui”? Oare atât a rămas din tot ce a fost demn, valoros, mândru și civilizat în nord-vestul României? Probabil posterității îi va rămâne în cele din urmă un oraș pustiu în care, în mijlocul centrului va trona grotesc cuiul primarului.

Autor, Mariana Ona

Foto: Gerald Mihail Manole




Ibovnice cu ochi de Maramureș – autor, Mihai Traista

Sâmbătă, 22.04.2017, la Școala de Muzică ,,George Enescu” din Sighet (ora 19:00), și duminică, 23.04.2017, la Căminul Cultural din Rona de Sus (ora 18:00) se va juca piesa de teatru a talentatului autor ucrainean (dramaturg, scriitor și poet) Mihai Traista, fiu al comunei Rona de Sus – IBOVNICE CU OCHI DE MARAMUREȘ, în colaborare cu Primăria Slatina – Olt. Intrarea este liberă. Sunt invitați toți iubitorii de teatru, în limita locurilor disponibile din sală.

Comedia în trei acte, cu doar şase personaje, a dramaturgului maramureşean de origine ucraineană Mihai Hafia Traista, se caracterizează printr-o ţesătură fină şi neaşteptată a intrigilor din cauza relaţiilor extraconjugale „moderne“ din unele familii.

Până acum, piesa a fost pusă în scenă de şase trupe de teatru, a fost jucată în multe teatre importante din ţară (Bucureşti, Cluj, Tg. Mureş, Slatina, Drăgăşani etc.), dar şi de peste hotare (Teatrul Oscar din Milano), iar acum, în interpretarea actorilor de la Teatrul Proart Slatina, „Ibovnicele cu ochi de Maramureş” se întorc acasă.




Aurelia Vișovan și Can Ҫakmur promit o seară magică!

Recitalul internațional care va avea loc vineri, 24 martie, de la ora 19.00 la Sala „George Enescu” a Școlii de Muzică Sighetu – Marmației, va aduce pe scenă doi tineri pianiști europeni, talentați și multipremiați. Pentru a vă stârni interesul pentru acest spectacol de excepție care, în mod sigur, va epuiza biletele puse în vânzare, vă prezentăm biografiile celor doi artiști: Aurelia Vișovan (Sighet, România) și Can Ҫakmur (Turcia).

Aurelia Vișovan s-a născut la Sighetu – Marmației și a început studiul pianului la vârsta de 5 ani sub îndrumarea profesoarei Monica Chifor. Și-a continuat studiile la Cluj la clasele profesoarelor Gerda Türk și Adriana Bera, iar în 2017 a absolvit cu nota maximă Universitatea de Muzică din Viena, unde a studiat pian cu profesorul Martin Hughes și clavecin cu profesorul Gordon Murray. Câștigătoare a peste 20 de premii I naționale și internaționale, Aurelia Vișovan a cântat alături de numeroase orchestre din țară și străinătate sub bagheta unor dirijori precum: Mihail Agafița, Horia Andreescu, Cristian Brâncuși, Gheorghe Victor Dumănescu, Wolfgang Hentrich sau Cristian Mandeal. În 2013 pianista și – a făcut debutul în Sala Mare a Filarmonicii din Berlin, interpretând concertul nr. 2 de P.I. Ceaikovski alături de Das Sinfonie Orchester din Berlin, condusă de Stanley Dodds. Activitatea concertistică a pianistei se întinde din România până în țări precum: Germania, Austria, Italia, Franța, Spania, Portugalia sau Japonia. Printre cele mai recente premii se numără Premiul I la Concursul “Santa Cecilia” din Porto, Premiul I la Concursul “Ciudad de Huesca” din Spania, Premiul III și Premiul Special “Muzică Contemporană” la Concursul “Jean Francaix” de la Paris și Premiul II la Concursul Internațional de Clavecin „Paola Bernardi” de la Bologna.

Aurelia Vișovan este foarte activă în domeniul muzicii de cameră, înregistrând recent, împreună cu Vera Karner și Dominik Wagner un CD pentru firma Berlin Classics, iar în calitate de clavecinistă colaborează regulat cu ansamblul baroc „Orchester 1756” la Viena.

CD-ul de debut al Aureliei Vișovan va fi lansat în 2017 și va conține patru lucrări interpretate pe patru instrumente diferite (trei piane istorice și un pian modern).

Can Ҫakmur s-a născut la Ankara în 1997. Primele sale impulsuri muzicale le-a primit de la pianiștii Emre Sen, Marcella Crudeli și Jun Kanno, iar din 2010 a participat la diverse cursuri de măiestrie unde a lucrat, printre alții, cu artiști precum Ewa Kupiec, Arie Vardi sau Alan Weiss. În prezent își urmează studiile la Hochschule für Musik Franz Liszt din Weimar, la clasa profesorului Grigory Gruzman, studiind în paralel cu Diane Andersen în Belgia. În 2012 a câștigat premiul I la cel de-al XXII-lea Concurs Internațional de la Roma și din același an începe să ia parte la festivaluri internaționale de muzică precum Antaliya Piano Festival, Bodrum D – Marin International Music Festival sau Notti Romana al Teatro di Marcello. Can Ҫakmur a fost acceptat în 2013 în proiectul „G&S Pekinel Young Musicians on the World Stages” și a câștigat în același an premiul EMCY și bursa pentru Academia PIANALE Junior. În 2014 este selectat ca „Tânăr muzician al Anului” în cadrul „Donizetti Classical Music Prizes”, în Turcia și a câștigat premiul III și Premiul Special Bartók la Concursul pentru tineri pianiști „F. Liszt” de la Weimar. Tot în 2014 a fost invitat să cânte în concertul de deschidere a sezonului Orchestrei de Stat din Eskisehir, Turcia, iar în 2015 a inaugurat cea de-a 43-a ediție a Istanbul Music Festival. În sezonul 2015-2016, Can Ҫakmur a cântat în săli precum Eindhoven Muziekgebouw, Albert Long Hall Istanbul sau CRR Hall Istanbul.

În calitate de bursier al proiectului „Young Musicians on the World Stages”, Can Ҫakmur este sprijinit de TUPRAS (Turkiye Petrol Rafinerileri A.S.).

Echipa „Salut, Sighet!”

sursă foto: facebook




Seară muzicală israeliană la Sighet [VIDEO]

În această duminică (5 februarie 2017) tumultuoasă meteorologic și politic, două orașe înfrățite, Kiryat Yam și Sighetu-Marmației, au decis să se dedice culturii și au organizat o seară muzicală la Coffee Factory, în centrul orașului Sighetu-Marmației.

n.r. Concertul (cu un repertoriu lărgit) va fi oferit publicului sighetean azi, 6 februarie, de la ora 18.00, la Sala „George Enescu” a Școlii de Muzică.

Autor, dr. Sorin Markus




Shalom, Sighet! – Salut, Sighet! (autor, Alina Marincean)

Shalom, Sighet! Ar fi traducerea în ebraică a acestui Salut, Sighet! pentru cititorii sigheteni de la prietenii noștri israelieni, veniți la Sighet într-un program de schimb de tineri -,,Tineri pentru muzică”.

Am avut încă o dată privilegiul să fac parte dintr-un astfel de proiect și am fost surprinsă ca de fiecare dată de fragilitatea, dar și de puterea acestui timp de viață-adolescența. Veseli sau serioși, visători sau pragmatici, boemi sau conservatori, leneși sau ambițioși, adolescenții sunt la fel peste tot.

Au fost emoții la început de schimb ca de fiecare dată și din nou surpriza și firescul interacțiunii. Teme comune, glume înțelese deși spuse cu accente diferite, în limbi și maniere diferite. Ține mimica adolescentină, limbajul jocurilor pe calculator și al ,,app”, care m-au lăsat pe dinafara grupului. În rest povestind toți aveam câini și pisici frați și surori – grași sau slabi, mici, mari, urâți, frumoși, mame cicălitoare, probleme la școală, apetit bogat sau blazare permanentă, totul suna familiar până la urmă. Pare foarte firească această prietenie nouă cu atât mai firească, aș zice eu, pentru noi, sighetenii. Dacă mergi în Israel și spui Sighet, Maramureș sau doar România vei fi copleșit cu entuziasm. Și pot confirma personal.

Lucrurile potrivite de Univers acum câțiva ani s-au legat într-o înfrățire cu Kiryat Yam-ul, un orășel minunat din Israel, la câțiva kilometri de Haifa, cu o plajă superbă și o comunitate caldă, caldăăă. Am fost și noi acolo au venit și ei; de data aceasta să ne cânte, să ne încânte, să cântăm împreună. Ce limbaj mai potrivit pentru prietenie? Așadar, 10 tineri israelieni, elevi ai Conservatorului, împreună cu directorul și unul dintre profesori, au venit la zăpadă, ne spun povestea lor în aceeași măsură în care și tinerii noștri, tot 10, au multe de spus despre ei, despre noi sighetenii în general. Vor merge și ei la vară să fac tot ski, dar nautic.

Am încercat să facem un program, ne ținem cât putem de el, dar cu adolescenții nu te pui. Suntem flexibili și încercăm în primul rând să cântăm, să facem oameni de zăpadă, să vizităm muzee, licee, biblioteci, expoziții, dar în primul rând să ne cunoaștem, să ne descoperim cât suntem de minunați în diversitatea noastră.
Așadar, după o săptămână de socializare, culturalizare și sport, vă invităm să ne cunoașteți, să ne ascultați, luni 6 februarie la Sala „George Enescu”, de la ora 18:00 în concertul ,,Tineri pentru muzică”.

A!.. și mai este un concert fain, tot cu tinerii de la Conservator, duminică 5 februarie, la o ,,fabrică de cafea” vis a vis de primărie, ora 17:00.

Salut, Sighet! de la Kisuf, Lenuța, Ran, Andrei, Ionuț, Carmen, Alex, Ami, Ron, Alexandru, Shely, Daniela, Andreea, Oren, Hodor, Shon, Alina, Andreea, Shachaf, Aurel, Angel, Eden, Roman, Dani, Crina. Suntem saxofoniști, violoniști, pianiști, chitariști, soliști vocali sau pur și simplu tineri!

*Program realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Sighetu Marmației în parteneriat cu Liceul Tehnologic Forestier, Liceul Tehnologic Marmația, Liceul Regele Ferdinand, Colegiul Național Dragoș Vodă, Școala de Muzică George Enescu, Clubul Copiilor și Muzeul Maramureșului. Mulțumim!

Alina Marincean