Extraordinarul Concert al Profesorilor Sigheteni |VIDEO – dr. Sorin Markus|

Profesorii de la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice din Sighet au susținut marți, 24 martie 2026, Sala „Monica Chifor”, un deosebit… CONCERT EXTRAORDINAR.

În continuare înregistrarea VIDEO a concertului:

Foto & Video: dr. Sorin Markus




A trăi prin muzică (autor, Horia PICU)

Georges Tabet are o carte cu titlul ăsta. Mi-am adus aminte de ea aseară, pe 22 iulie 2025 (precizez data fiindcă e un moment unic în istoria culturală sigheteană), pentru că un concert atât de mare într-un oraş atât de mic nu-i un eveniment peste care tăcera se poate lăsa, aşteptând mereu un altceva poate mai interesant, poate mai accesibil multora.

Sighetul a „răbufnit” din când în când prin elitele sale. A făcut-o în istorie, în pictură, a făcut-o şi o face şi acum prin muzică, drept pentru care voi da alt titlu articolului meu, şi-i voi spune aşa:

A trăi prin Şcoala de Muzică.

Nu vreau să supăr pe nimeni, dar impresia mea – pe care mi-o asum! – este că Sighetul e pe harta culturală a lumii prin activitatea şi evenimentele organizate de/la Şcoala de Muzică din Sighetu Marmaţiei.

Două piane pe aceeaşi scenă, făcându-ne să(-i) spunem, în gând, „O, da, bucuriei” când sigheteanca noastră dragă Aurelia Vişovan şi invitatul special al acestor zile Can Çakmur au interpretat finalul Simfoniei a 9-a „Oda bucuriei”.

Să spunem şi să dăm frâu liber bucuriei de a fi fost acolo, aproape de artişti, văzându-i, ascultându-i, comparându-i, … îndrăgindu-i în final pe amândoi, pentru că au fost minunaţi!

Despre concertul de aseară se va vorbi mult. E bine ca lumea să ştie că la Sighet s-a făcut şi se face muzică de înaltă clasă, că aici învaţă primele acorduri muzicale copii, tineri, care peste ani devin nume sonore în întreaga lume. Aici se întâmplă, la noi acasă şi asta ne face mândri pentru talentele sighetene şi recunoscători profesorilor care-i pregătesc, îi formează şi le dau un start impetuos în lumea muzicii culte.

Aurelia Vişovan vine mereu la Sighet. Aici s-a născut, aici a intrat în lumea muzicii. Acum este profesoară de pian la Universitatea de Muzică din Nürnberg, Germania. Can Çakmur este profesor la Trinity Laban Conservatoire din Londra. Cei doi ne-au încântat aseară prin prestaţia lor. Mă gândesc că „încântat” are o rezonanţă foarte largă pentru fiecare dintre noi. Putem fi încântaţi în multe moduri, de oameni, întâmplări, peisaje, etc. Dar „încântat” poate fi despărţit: „în-cântat”! Şi ajungem din nou la cântare, la muzică. Etimologia poate avea altă părere, nu mă îndoiesc, mai avizată. Dar mie îmi place, începând de aseară, să despart cuvântul în două, şi să fiu în-cântat de fiecare dată când viaţa îmi va da ocazia.

Pentru Aurelia şi Can am găsit în versurile „Bucurie! Bucurie!” de pe coperta a 4-a a programului de prezentare ceva ce poate fi o urare, un îndemn pentru cariera lor:

„Fraţilor, pe-a voastră cale / Mergeţi, veseli, neclintit, / Ca eroul spre nădejde / Şi spre laurul dorit!”

Mergeţi neclintit în cariera muzicală care-i dechisă  în faţa voastră! Neclintiţi vom sta şi noi, aşteptându-vă!

Horia PICU




Sighet International Music Summer (SIMS) – ediția a doua, 21-26 iulie 2025!

Sighet International Music Summer (SIMS) va avea loc între 21-26 iulie 2025, la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice, evenimentul fiind susținut de către Primăria și Consiliul local Sighet, cu sprijinul Centrului Cultural. În această perioadă vor avea loc zilnic cursuri de pian. Participanții vor fi 10 tineri pianiști din România, Ucraina, China, Mexic, Turcia, Germania și Marea Britanie.
Atât cursurile, cât și concertele sunt deschise publicului, iar în acest an s-a primit o sponsorizare de la firma japoneză de piane Kawai, care va aduce încă două piane de concert la Sighetu Marmației pentru durata evenimentului.
Astfel, vom avea două piane pe scenă și vom susține un recital la două piane, împreună cu Can Çakmur, în cadrul căruia vom interpreta „Oda Bucuriei” de Ludwig von Beethoven.
În concertul final al participanților, de această dată, firma Kawai oferă un premiu special participantului/ participantei care va primi cele mai multe voturi de la public, în urma prestației în concert!

Așteptăm cu mare drag publicul sighetean la concerte!

Prof. univ. dr. Aurelia Vișovan




Am retrăit strălucirea Sighetului | VIDEO – Ion Mariș |

Vineri, 10 aprilie 2025, la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice din Sighet (manager – prof. Ioan Muntean) au strălucit PROFESORII școlii. Am văzut și admirat echilibrul inter-generațional, „trecerea” de la profesorii cu experiență (Ioan Szekely, Cinthya Iosif) la actuala generație de muzicieni care îmbogățesc și aduc suflul firesc și energia tinereții.
A fost un concert – într-adevăr –EXTRAORDINAR, prezentat pertinent de prof. Rodica Gheorghiu, punctat cu scurte și relevante biografii ale celor care au ales să-și desfășoare activitatea în orașul nostru și care ne-au transmis magia muzicii, într-o după-amiază cu adevărat urbană.
Am simțit reverberațiile anilor (demult) trecuți în care Sighetul găzduia numeroase concerte de muzică clasică iar Filarmonica din Satu Mare poposea destul de frecvent prin cel mai iubit Oraș al Nordului, un oraș civilizat, elegant, care va sărbători anul viitor… 700 de ani de existență.
Am văzut o sală arhiplină care a rezonat la muzica și la talentul interpreților. Am simițit bucuria publicului și dăruirea tinerilor profesori.
Înainte de-a urmări înregistrarea video (cu unele pardonabile – sper! – sincope) a Concertului, redau numele compozitorilor, compozițiile și numele PROFESORILOR care ne-au încântat sufletul și mintea:
Wolfgang Amadeus MOZART– „Simfonia concertantă în Mi bemol major – Partea I”, Raluca și Arnold Vilmos László, corepetitor Cinthya Iosif;
Frédéric CHOPIN – „Nocturna în do minor”, Ulyana Yurkuts;
Ennio MORRICONE – „Cinema Paradiso”, Daniel Mihali;
Carlos GARDEL – „Por una Cabeza”, Ovidiu Dunca;
Pablo de SARASATE – „Melodii lăutărești”, Călin Mițiți;
Scott JOPLIN – „The Entertainer”, Ioan Szekely, Cinthya Iosif;
Elvis PRESLEY – „Can’t Help Falling in Love”, Camelia Trifoi;
Grigoraș DINICU – „Sârba concertantă”, Nicolae Iurcuț.

Urmăriți înregistrarea video și bucurați-vă, Sighetul trăiește (și) prin „sunetul muzicii”… clasice:

Felicitări și mulțumim, dragi profesori – muzicieni!

Foto, video & text: Ion Mariș




SIGHETUL inclus pe „traseul” Turneului MetaVivaldi: WHEN VIOLIN MEETS GUITAR

Cu 𝐍𝐚𝐭𝐚𝐥𝐢𝐚 𝐏𝐚𝐧𝐜𝐞𝐜 la vioară și 𝐄𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐧 𝐅𝐥𝐨𝐫𝐞𝐧𝐭𝐢𝐧 𝐆𝐡𝐞𝐨𝐫𝐠𝐡𝐞 la chitară, veți trăi o experiență muzicală de neuitat, plină de virtuozitate și pasiune. Rock, balade și 𝐀𝐧𝐨𝐭𝐢𝐦𝐩𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐥𝐮𝐢 𝐕𝐢𝐯𝐚𝐥𝐝𝐢 se întâlnesc într-un spectacol inedit, care vă va captiva trupul, sufletul și mintea!

Sâmbătă, 30 noiembrie 2024, ora 19:00, fiți martorii unei simfonii senzaționale, unde vioara cântă rock și chitara interpretează balade și rapsodii clasice. Este o oportunitate unică de a fi aproape de doi artiști virtuoși și de a trăi magia proiectului „𝑾𝒉𝒆𝒏 𝑽𝒊𝒐𝒍𝒊𝒏 𝑴𝒆𝒆𝒕𝒔 𝑮𝒖𝒊𝒕𝒂𝒓”.

Așadar, pregătiți-vă să fiți purtați de valul emoțiilor și frumuseții muzicale într-o seară plină de magie și rafinament!

În program:

Ingwie Malmsteen – Black Star
A. Vivaldi – Primăvara partea I
Led Zeppelin – Whole Lotte Love
A. Vivaldi – Primăvara partea a III a

A. Vivaldi – Vara partea I
Pink Floyd – Shine on you crazy diamond
A. Vivaldi – Vara partea a III a

A. Vivaldi – Toamna partea I
Led Zeppelin – Stairway to heaven
A. Vivaldi – Toamna partea a III a

Metallica – Master of puppets
Ciprian Porumbescu – Balada
Metallica – Nothing else matters
The Doors – Riders on the storm
Black Sabbath – Paranoid
AC/DC – Thunderstruck

A. Vivaldi – Iarna partea I
Deep Purple – Child in time
A. Vivaldi – Iarna partea a II a
A. Vivaldi – Iarna partea a III a

Queen – Bohemian Rhapsody
Queen – We are the champions
George Enescu – Rapsodia Nr. I

„Este un mare privilegiu să fii aproape de doi instrumentiști virtuoși care oferă prin proiectul „𝑾𝒉𝒆𝒏 𝑽𝒊𝒐𝒍𝒊𝒏 𝑴𝒆𝒆𝒕𝒔 𝑮𝒖𝒊𝒕𝒂𝒓” o combinație acustică senzațională cântată pe corzi de vioară și chitară. Violonista Natalia Pancec și chitaristul Emilian Florentin Gheorghe ne-au captat, trup, suflet și minte, într-un spectacol inedit interpretat cu mare virtuozitate instrumentală, bucurie și sensibilitate.
Am ascultat vioara cântând ce știe chitara mai bine, rock în forță și balade.
Am ascultat chitara cântând ce știe vioara mai bine, balade și rapsodii clasice.
Repertoriul alternant, o piesă clasică, una rock, ne-a trecut cu o fluiditate fascinantă prin Ciprian Porumbescu, Metallica, George Enescu, The Doors, Vivaldi, Queen, Brahms, Led Zeppelin. Trecutul cu prezentul s-au contopit. Când ne-am trezit din vârtej aveam fiori, iar palmele aplaudau frenetic.” (Contacte Culturale.2023)

Bilete/tickets online:
https://www.ambilet.ro/tc-events/when-violin-meets-guitar-metavivaldi-sighetu-marmatiei-554489/

Comunicat de presă




SIMS: Seniorii de mâine ai artei interpretative pianistice (autor, Demostene Șofron)

Demostene Șofron

Sunt tineri, sunt frumoși și, nu în ultimul rând, sunt talentați, harnici și serioși, dedicați trup și suflet artei interpretative pianistice. Piesele abordate în Gala de marți, 30 iulie 2024, atestă prin alegerile făcute – nu ușoare trebuie să recunosc – calitatea actului interpretativ, maturitatea cu care se apleacă asupra partiturilor, orele de pregătire. Atestă în egală măsură și actul pedagogic de care au avut și au parte. Și mai atestă încă ceva, la fel de important, susținerea pe care o au din partea părinților, eforturi ale căror roade se văd cu fiecare prezență scenică a lor. Și cei 11 aleși pentru masterclass-ul sighetean au deja o activitate susținută (recitaluri, concerte, dirijat cor și orchestră, corepetiție).

Lor li s-au adăugat două propuneri ale Școlii Gimnaziale cu Program Suplimentar de Muzică și Arte plastice din Sighet – Sara Mihali, Mălina Vida – care trebuie urmărite și încurajate în pasiunea lor pentru studiul pianului. Evoluția lor depinde de ele, de profesoarele lor, de părinți. Eu unul cred în ele!

Revin la masteranzii prezenți la Sighet prin lucrările interpretate:

Daniel Dumitrașcu (Ploiești, a început studiul pianului la 6 ani, debut cu orchestră la 16 ani, student la Universitatea Națională de Muzică București – Facultatea de interpretare muzicală, clasa prof. dr. Viniciu Moroianu) – „Sonata nr. 4”, partea 1, de Sergei Prokofiev;

Cornelia Felber (Germania, studiază pianul de la 15 ani, studii și licență cu prof. univ dr. Aurelia Vișovan la Universitatea de Muzică din Nürenberg – Germania, în prezent studiază la Universitatea din Mannheim) – „Intermezzo”, de Johannes Brahms;

Teodor Drăgulănescu (Iași, student la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj – Napoca) – „Impromptus op. 142, nr. 1”, de Franz Schubert;

Elise Hills (Regatul Unit al Marii Britanii, a început studiul pianului la 6 ani, autodidactă până la 17 ani, studentă la Trinity Laban Conservatoire London) – „Bolero op.19”, de Frédéric Chopin;

Adelina Stremțan (studentă la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj – Napoca) – „Sonata „Pastoral”  nr. 15”, partea 1, de Ludwig van Beethoven;

Luchia Koval (Ucraina – Kiev, a început studiul pianului de la 6 ani, studentă la Universitatea de Muzică și Arte din Viena – Austria) – „Sonatina”, p 1-2, de Maurice Ravel;

Bianca Stănescu (a început studiul pianului la vârsta de 5 ani, primul recital și primul concert cu orchestră la 11 ani, studentă master la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj – Napoca) – „Studiu op. 42, nr. 2”, de Alexandr Scriabin;

Iarina Mărgărit (studii de licență la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj – Napoca, studii master la Universitatea de Muzică Nűrenberg clasa prof. univ dr. Aurelia Vișovan, în prezent studii de Master Vokalkorrepetition tot la Universitatea de Muzică Nűrenberg)– „Ani de pelerinaj – Clopotele Genevei”, de Franz Liszt;

Ara Pintican (Baia Mare, studentă la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj – Napoca) – „Passacaglia”, de Sigismund Toduță;

Pietro Iacopini (Italia – Florența, începe studiul pianului la 10 ani, la 15 ani este admis la Conservatorul din Florența, continuă ulterior la Trinity Laban Conservatoire London) – „Balada nr. 3”, de Frédéric Chopin;

Jiaming Yao (China/ Germania, s-a născut în China, a început studiul pianului la Beijing, studii nivel licență la Conservatorul Regal de la Bruxelles, studii master cu prof. univ dr. Aurelia Vișovan la Universitatea de Muzică din Nürenberg – Germania) – „Fantezie în Si minor”, de Alexandr Scriabin;

Sara Mihali (Sighet, Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice, prof. Marina Miron) – „Mic preludiu”, de Johann Sebastian Bach;

Mălina Vida (Sighet, Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice, prof. Iosif Cinthya) – „Dansul vulpilor”, de Leo Weiner.

Se cuvine să le mulțumim, în finalul rândurilor de față, celor doi artizani ai reușitei SIMS (Sighet International Music Summer), Aurelia VIȘOVAN (inițiatoarea cursului masterclass) și Can ÇAKMUR.
Cu speranța și dorința mărturisită de a ne revedea cu cei doi artiști și în 2025, următoarea ediție fiind discutată/ agreată la gala laureaților.

Demostene ȘOFRON
(jurnalist, Cluj-Napoca)

 

Foto: Ion Mariș