COMUNICAT DE PRESĂ

București – Sighetu Marmației, Maramureș, 15 martie 2021

 Asociația La blouse roumaine IA susține propunerea comunității patrimoniale Maramureș de înscriere a Țării Maramureșului ca Peisaj Cultural Tradițional pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. 

Redăm mai jos conținutul integral al scrisorii deschise, redactată de publicistul Teofil Ivanciuc și semnată de peste 50 de membri ai comunității și iubitori ai Maramureșului. 

Scrisoare deschisă
Țara Maramureșului – Peisaj Cultural Tradițional UNESCO

În atenția Ministerului Culturii, Institutului Național al Patrimoniului, Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, 

Noi, semnatarii acestor rânduri, propunem demararea procedurilor necesare în vederea includerii în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a Peisajului Cultural Tradițional Țara Maramureșului.

Teritoriul celei mai mici provincii istorice românești, întins pe 3.218 kmp (dintre care o treime o reprezintă habitatul uman) și locuit azi de cca 200 mii persoane, reprezintă unul dintre cele mai bine păstrate colțuri de Uniune Europeană, privind din punctul de vedere al modului de viaţă tradiţional și autentic – nu prezervat ori recreat din considerente de ordin economic.

Locuitorii regiunii practică azi cele mai numeroase meserii populare de pe continent, recent aici fiind recenzate 221 de ocupații și meșteșuguri, implicând mii de persoane, unele foarte tinere (cea mai tânără brodeuză având vârsta de 12 ani, iar confecționer de șindrile – 15 ani), însă majoritatea au o vârstă destul de înaintată și nici un ucenic. 

Sute de femei utilizează războiul de ţesut, produsele lor fiind în principal covoarele (printre care peretarele din Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO), pânza necesară celor peste 20 de variante de costum popular utilizate în prezent ș.a. 

Maramureşul este, probabil, și ultimul loc unde mai persistă în uz ambele tipuri de straie tradiţionale: de iarnă şi de vară. 

”Cămeșile” țărănești sunt atât de elaborate, lucrate manual (necesitând luni de muncă) și la scară largă (sute de cusătorese practică meșteșugul), folosind modele și tehnici străvechi, încât practica confecționării acestora și-ar putea avea locul, firesc, în Patrimoniul mondial Imaterial. 

Dinamica piață locală internă asigură comenzi pentru o lungă serie de dulgheri, tâmplari și sculptori tradiționali. 

În acest moment, în Maramureșul istoric sunt 90 biserici de lemn, dintre care 35 ridicate între secolele XVI-XVIII (5 fiind pe Lista UNESCO) și 50 înălțate după 1990 (inclusiv primele 4 cele mai înalte biserici de lemn din lume). Din punctul de vedere al amplorii fenomenului, regiunea este unică, fiind totodată singura unde tipologia bisericilor de Patrimoniu Mondial este în continuare reprodusă și încă la o scară atât de vastă. 

Celor câteva sute de porţi monumentale de lemn existente, li se adaugă în fiecare an noi exemplare laborios sculptate. 

Se păstrează şi un rarisim grup de instalaţii hidraulice ţărăneşti aflate în uz pentru nevoile comunității: vâltorile folosite la spălatul covoarelor, morile de cereale (în pericol iminent de abandon), pivele pentru postav (ultimele rămase în funcțiune pe Glob), daracele și leagănele pentru scărmănat lâna ş.a., fără a mai socoti sutele de distilerii de alcool. Această varietate a instalațiilor acționate de apă pare a fi, de asemenea, unică și nemaiîntâlnită altundeva.

În Maramureș înțelegem ca nicăieri altundeva, fie că Revoluția Industrială nu a avut loc acolo niciodată, sărindu-se din perioada premodernă direct în cea contemporană, fie – mai plauzibil – că aceasta a fost parţială, neajungând să cunoască etapa fierului și aburului – precum în restul Europei, ci doar lemnul și forței apei, precum în Evul Mediu.  

De-a lungul timpului, terenurile sale agricole au fost modelate complex, codrii fără sfârşit de odinioară devenind un amestec de parcele arabile, livezi, fânaţe, păşuni și arbori izolaţi, delimitate de garduri vii, de lemn sau de piatră, de ape traversate de punți și vaduri, de şanţuri, poteci şi drumuri, în aşa fel încât locurile să poată fi exploatate cât mai judicios. Agroterasele, construite cu trudă în urmă cu câteva secole, îmblânzesc cu folos coastele dealurilor. 

Acest tip de teritoriu este cât se poate de reprezentativ pentru conceptul „High Nature Value Farmlands”, care defineşte spaţiile rurale unde agricultura tradiţională este ocupaţia principală, locuri caracterizate printr-o vegetaţie naturală sau semi-naturală foarte variată, arealele respective aflându-se de obicei în afara ariilor protejate. 

Gospodăria tradițională de subzistență își asigură necesarul de legume, fructe, carne, lactate, și furaje, ocupanții săi practicând și străvechiul cules din natură (se cunosc toate fructele de pădure, zeci de tipuri de ciuperci comestibile, nenumărate specii de plante medicinale).

 Structura celor cca 100 de stâne de oi a rămas aproape neschimbată din evul mediu, dacă nu mai de devreme. Cele mai reprezentative animale de fermă sunt vitele din rasa locală Bruna de Maramureș. 

Gospodăria reprezintă un sistem închis foarte cuprinzător, o resursă străveche și imensă de informații, deprinderi, tehnici, zgomote, mirosuri etc. Dacă, în România, mai nimeni nu pare a fi interesat de patrimoniul senzorial, în Franța s-a decis protejarea prin lege a cântecului cocoșului, țârâitului lăcustelor și cosașilor, sunetului clopotelor vitelor dar și a bălegarului acestora… 

Peisajul cvasi-medieval de fânațe maramureșean (aidoma celui surprins în miniaturile de acum o jumătate de mileniu), încă viguros și bazat pe 9 structuri diferite de depozitare a fânului, este punctat de zeci de mii de clăi și mii de „șopruri” (hambare) cu acoperiș glisant, fiind, pare-se, cel mai complex și bine prezervat, nu numai din Europa, ci chiar de pe mapamond. Dacă în alte țări există muzee de profil, iar un tip de adăpost pentru fân din Slovenia a fost recent propus pentru înscrierea în UNESCO, în Maramureș nu se cunoaște măcar numărul acestor structuri, nici un singur ”șopru” in situ și nici un fânaț tradițional nefiind protejate în mod expres.  

Prăbușirea pieței țărănești a cărnii, laptelui, animalelor vii și a fânului, precum și modernizarea /mecanizarea inevitabilă, pun în pericol sever de abandon întregul sistem agro-zootehnic și de asigurare a furajelor, menționat mai sus.

Mai există încă un mare aspect negativ: numărul de case şi de acareturi vechi de lemn, înlocuite cu construcții masive și colorate de zid, care au deteriorat grav echilibrul arhitectonic, este într-o scădere accelerată și foarte îngrijorătoare (chiar dacă se înregistrează ușoare reveniri pe alocuri), drept pentru care sunt necesare măsuri concrete și urgente.  

Locuitorii Țării Maramureșului păstrează conștiința apartenenței la un spațiu și la o cultură speciale. 

Ei aparțin atât ”neamului mic” cât și ”neamului mare” (în care intră toți cei conectați prin legături consanguine și care poartă același nume sau supranume dobândit de la strămoși), în cadrul căruia se ajută reciproc, participă la evenimente familiale comune, au locul lor bine stabilit în ierarhia satului, dar și în biserică și cimitir. 

În regiune trăiesc cele mai vechi familii românești, menționate în aceleași sate începând cu anul 1317. 

Comunitatea este închegată și prin posesia în comun a unor păduri și pășuni (în composesorat), instituție izvorâtă din milenarul sistem de obști. 

Gospodăriile sunt legate spațial prin intermediul potecilor de multe ori discrete, cărări moștenite încă din vremurile medievale şi care, cu generozitate, continuă să fie deschise tuturor.

Spiritualitatea laică şi religioasă a locului este bine conservată, fie că vorbim despre ritualurile legate de naştere, nuntă şi moarte, de obiceiurile de Paşti, Rusalii, Sf. Maria, Crăciun, ori din alte momente cu dată fixă ori variabilă.

Sunt prezente şi rituri cu iz arhaic, precum „Tânjaua” (încheiat cu o rugăciune adresată Soarelui), decorarea acareturilor cu ramuri de copaci ori aprinderea de focuri de ziua anumitor sfinți, variatele pomeniri ale morților, „măsurișul oilor”, ori o viziune altfel asupra lumii de dincolo – la Cimitirul Vesel din Săpânţa. 

Folclorul – foarte vast – și muzica, ambele categorii fiind îmbogățite încontinuu cu noi piese (prin activitatea a sute de instrumentiști și cântăreți vocali), alături de dansul tradițional și de graiul maramureșean (unic, dar care însă se stinge treptat), constituie alte fațete ale bogatului tezaur spiritual regional.

Într-un alt registru, acolo se cunoaște una dintre cele mai ridicate biodiversităţi, cu cca 11.000 mii de specii cuantificate până-n prezent (familii întregi nefiind încă studiate), dintre care 1.600 specii de plante (13 endemice) sau 170 specii de fluturi, număr net superior celui din întreaga Mare Britanie (doar 59 specii) ori din Polonia (90 specii). Un număr de 15 specii faunistice noi pentru știință au fost descoperite în Maramureș doar în ultimele decenii, altele rămânând încă neștiute. Mai există și mii de hectare de codri seculari și cvasi-virgini, apoi sute de izvoare minerale, habitate rare și prioritare, ori specii aflate pe Listele Roșii de profil. 

Toate acestea dovedesc felul judicios în care maramureșenii au știut să exploateze mediul înconjurător, dar și faptul că asaltul omului asupra naturii, în pofida poluării și a masivelor defrișări recente, întâmpină, deocamdată, rezistență. 

Deși nedeclarat oficial, peisajul cultural maramureşean este larg recunoscut ca atare, atât de către mass-media de pretutindeni, ori de tot mai numeroșii turiști care vin să descopere ”locul unde tradițiile sunt păstrate ca nicăieri altundeva”, cât și de cercetătorii care efectuează acolo felurite studii științifice, ca într-un laborator deschis.

Concluzionând (memoriul atașat conține date suplimentare), omniprezența confecționării costumelor populare, a prelucrării lemnului și a altor grupe de meșteșuguri, varietatea instalațiilor hidraulice țărănești, înfloritoarea cultură a fânului cu clăile și „șoprurile” sale, cuplată cu ancestralul sistem zootehnic, efervescența fără corespondent a arhitecturii eclesiastice în lemn, precum și virilitatea cu care sunt prezervate genuin obiceiurile religioase ori familiale, muzica și dansul, toate acestea beneficiind de un fundal asigurat de o natură atât de variată, constituie valori excepționale, însă deosebit de fragile și care se sting treptat.

Atât pentru valoarea sa intrinsecă, cât și în calitatea de ultim bastion al păstrării vechii culturi ţărăneşti, un adevărat martor viu, deja fragmentat și pe cale de dispariție, care certifică cum arăta Europa rurală înainte de industrializarea agriculturii, ar trebui ca Peisajul Cultural Tradițional Ţara Maramureşului să fie propus urgent pentru includerea sa în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Martie 2021

• Teofil Ivanciuc, publicist, Sighetu Marmației, Maramureș
  
• Andreea Tănăsescu, inițiatoarea Zilei Universale a Iei, președintă a Asociației La blouse roumaine IA, București 
  
• Irina Apan, antropolog, coordonator cultural Asociația La blouse roumaine IA
  
• István Aranyosi, profesor asistent, Facultatea de Științe Umaniste și Litere, Universitatea Bilkent, Ankara, Turcia 
• Alexandru Baboș, arhitect, expert patrimoniu, Linköping, Suedia
• Mirela Ana Barz, manager, Muzeul Maramureșan, Sighetu Marmației, Maramureș
• Teodor Bârsan, artist popular, Bârsana, Maramureș
• Ducu Bertzi, muzician, București 
• Maria și Petre Botiș, interpreți de muzică populară, Valea Stejarului, Maramureș
• Ioana Brîndău, coordonator Clubul Impact – „Pe aripi de vânt”, Ieud, Maramureș
• James Christian Brown, profesor asociat, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București
• Mircea Cantor, artist vizual, Paris, Franța
• Mihai Chira, protopop ortodox de Vișeu, Vișeu de Sus, Maramureș
• Lect. univ. dr. Vasile Chira, Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
• Vasile Codrea, protopop greco-catolic de Iza-Vișeu, Dragomirești, Maramureș
• Mihai Covaci, restaurator, Desești, Maramureș
• Leontin Cupar, redactor Agerpres, Baia Mare, Maramureș
• conf. univ. dr. Mircea Farcaș, decan, Facultatea de Litere Baia Mare, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
• Ionuț Radu Filip, arhitect, președinte filiala Nord Vest a Ordinului Arhitecților din România, Baia Mare, Maramureș
• Oana Font, interpretă de muzică populară, Cluj-Napoca
• Lect. univ. dr. Mihai Hotea, Facultatea de Geografie, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Extensia Sighetu Marmaţiei, Maramureș
• Monica Iagăr, sportiv, campioană la atletism, București
• Vasile Ioanes, fotograf, Sat Șugătag, Maramureș conf. univ. dr. Marin Ilieș, director al Extensiei Sighetu Marmaţiei, Maramureș, a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca
• Claudiu Iușan, biolog, Parcul Național Munții Rodnei, Rodna, Bistrița-Năsăud
• Daniela Leș, manager, Casa Olarului, Baia Sprie, Maramureș
• Daniel Leș, olar, Baia Sprie, Maramureș 
• Iustin Leon Luțai, preot ortodox, Săpânța, Maramureș
• Monica Mare, manager, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, Maramureș
• Ion Mariș, Asociația „Valea Verde”, Sighetu Marmației, Maramureș
• Petru Daniel Măran, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Sighetu Marmaţiei, Maramureș
• Ioana Mihalca, comunitatea „Plai Moroșenesc”, Petrova, Maramureș
• Ileana Mihoc, meșter popular, fermier tradițional, Sârbi, Maramureș
• Conf. univ. dr. Marcel Mîndrescu, Facultatea de Istorie și Geografie, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
• Denis Florin Năsui, Grupul comunitar de inițiativă Vișeu de Jos, Maramureș
• Vasile Oanea, poet, cronicar al satului, fermier tradițional, Breb, Maramureș
• Conf. univ. dr. Alexandru Ofrim, Facultatea de Litere, Universitatea din București
• Prof. univ. dr. Antoaneta Olteanu, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti
• Prof. univ. dr. Ovidiu Pecican, Facultatea de Studii Europene, Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca
• Edit Pop, Asociația Ecologic, Destinația de Ecoturism „Eco Maramureș”, Baia Mare, Maramureș
• Gabriela Pop, coordonator „Coconii din Breb”, Breb, Maramureș
• Ioan Pop ”Popicu”, interpret de muzică tradițională, grupul „Iza”, Hoteni, Maramureș
• Dumitru Pop „Tincu”, artist popular, Săpânța, Maramureș
• Vasile Popovici, Fundația Ucrainenilor Huțuli din România, Repedea, Maramureș
• Cornelia și Lupu Rednic, interpreți de muzică populară, București
• Dan Sidău, preot ortodox, Sighetu Marmației, Maramureș
• Marin Slujeru, poet, profesor, Sighetu Marmației, Maramureș
• Cristina Elena Șoloc, realizator de televiziune, TVR1, București
• Vasile Șușca, artist popular, Săcel, Maramureș
• Prof. univ. dr. Marius Turda, Oxford Brookes University, Oxford, Marea Britanie
• Măriuca Verdeș, Asociația Rădăcinilor Străbune, Călinești, Maramureș
• Conf. univ. dr. Ștefan Vișovan, cercetător științific, Baia Mare, Maramureș
• Radu Vlad, coordonator proiecte regionale păduri, WWF – România
• Marius Voinaghi, profesor, Sighetu Marmației, Maramureș 
• Laura Zaharia, arhitect, Asociația „R.O.S.T” Maramureș, Baia Mare, Maramureș

Lista rămâne deschisă. Oricine poate susține această inițiativă. 

https://forms.gle/nDoPzyPdSxB7VgNj9

***

Despre Asociația La Blouse Roumaine IA

Asociația La blouse Roumaine IA a fost fondată în 2016 pentru a sprijini eforturile comunității online La blouse Roumaine de a promova, proteja și valoriza IA, cămașa, portul și textilele tradiționale românești, în context universal și contemporan.

În 2013 comunitatea La blouse roumaine a inițiat Ziua Universală a Iei, pe 24 iunie, odată cu sărbătoarea Sânzienelor și a Sfântului Ioan de vară, conectând români de pe 6 continente, 50 de țări și peste 100 de localități în jurul iei și al patrimoniului cultural. În 2017 Asociația a demarat campania internațională Give Credit ce militează pentru recunoașterea originii culturale și promovarea cooperării etice și sustenabile între artizani și industriile creative globale.

Misiunea Asociației La blouse roumaine IA este de contribui la dezvoltarea și progresul comunităților românești din țară și din afara granițelor, prin prezervarea patrimoniului cultural, revalorizarea cunoașterii tradiționale și stimularea creativității locale și a design-ului cultural.

Mai multe detalii puteți găsi pe www.lablouseroumaine.io.
CONTACT – Andreea Tănăsescu, Președinte Asociația La blouse roumaine IA
[email protected]
+40 736 860 973 

Foto: Teofil Ivanciuc

Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare

Stimate Domnule Ardelean și Domnule/Doamnă Redactor Șef,

Urmare a mesajului dvs. și a publicării în data de 11 februarie 2019 pe site-ul ”Salut, Sighet!” a întrebărilor și îngrijorării cu privire la echipamentele montate la punctul de trecere a frontierei din Sighetul Marmației vă aducem la cunoștință următoarele:
• echipamentele la care faceți referire sunt echipamente care au rolul de detecție a radiațiilor ionizante și de a depista eventuale surse de radiații, transportate ilegal în mijloacele de transport sau în bagajele persoanelor fizice care traversează frontiera de stat a României prin punctul respectiv,
• aceste echipamente nu sunt aparate care emit radiații de tipul radiațiilor X sau gama, nu emit radiații penetrante care să treacă prin corpul persoanelor și să aducă prejudicii sănătății acestora prin interacțiunea cu celulele corpului uman,
• întrucât nu eliberează radiații ionizante care să aducă vreun prejudiciu persoanelor care trec prin punctul de trecere a frontierei, utilizatorul acestora, Poliția de Frontieră din România, nu are informații de natura celor menționate de dumneavoastră pe care să le furnizeze publicului,
• pentru o mai bună și o mai corectă înțelegere considerăm că mesajul ”Atenție! Control Radiații” afișat în preajma echipamentelor respective ar trebui interpretat ca ”Atenție! Control în vederea depistării surselor de radiații”. Vom informa Poliția de Frontieră a României, utilizatorul echipamentelor respective, în acest sens.

Având în vedere cele precizate, vă asigurăm de deplina noastră disponibilitate în furnizarea de informații legate de domeniul nostru de activitate.

Cu stimă,
Președinte, Rodin Traicu

Redau mai jos conținutul unui e-mail adresat inspectorului pe Maramureș din cadrul Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, Direcția Supraveghere, Utilizare Radiații Ionizante (DSURI), dl. Ioan Encian.

Mă numesc Ardelean Bogdan și sunt un cetățean care locuiește în zona orașului Sighetu Marmației. Am îndrăznit să vă scriu acest mesaj, deoarece , consider că d-voastră ați putea fi persoana cea mai avizată în a-mi oferi câteva răspunsuri credibile și perfect avizate. Adresa d-voastră de e-mail am luat-o de pe site-ul CNCAN (http://www.cncan.ro/assets/Inspectie-si-Supraveghere/2019/DISTRIBUTIE-INSPECTORI-2019-pt-SITE-CNCAN-1.pdf).

Prin urmare, vă mărturisesc că, asemeni multor concetățeni de-ai mei, obișnuiesc să fac în mod regulat călătorii în țara vecină, Ucraina, pentru mici cumpărături și „tradiționalul” plin la mașină. Așadar, vrând-nevrând, sunt obligat să trec tot de atâtea ori (de două ori la dus și de două ori la întors), prin scanerele din vama Sighetu Marmației, respectiv Solotvino (Slatina) de peste Tisa. Nedumerirea mea este următoarea: cunoaște cineva parametrii tehnici ale acestor instalații și dacă le cunoaște, nu cumva ar trebui să fim informați și noi, simpli cetățeni, care precum oile, trecem fără să ne mai punem prea multe întrebări? Suntem avertizați doar să nu staționăm între acei piloni. În rest, tăcere….

Părerea mea de simplu cetățean cotizant la impozitele acestui stat și cu niscaiva drepturi cetățenești, este că indicat și chiar LEGAL ar fi să existe acolo, în preajma acelor scanere, un panou informativ, pe care să poată fi citite clar, în ambele limbi (română și ucraineană), datele tehnice ale acestor instalații. Și anume: tipul de radiație folosită, intensitatea ei, doza de referință la care se raportează, minimul și maximul admis și, de ce nu, chiar și anumite avertismente medicale, contraindicații și enumerarea posibilelor efecte negative produse de expunerea repetată la aceste radiații (radiație gamma, din ceea ce am găsit ca informație).

Deci, consider că informarea corectă și transparentă a tuturor celor care tranzitează aceste instalații, dar și a celor care le deservesc sau / și celor care își desfășoară activitatea în preajma lor (polițiști de frontieră și vameși), ar putea fi benefică în sensul conștientizării riscurilor la care ne supunem cu sau fără voie/știință.

Prin urmare, acest mesaj îl voi trimite și unei publicații on-line din zonă (”Salut, Sighet!”), pentru a atrage atenția și altor persoane care, asemeni mie, doresc să fie mai bine informate de către cei care sunt responsabili cu aceasta.

Vă mulțumesc pentru răbdarea cu care presupun că ați parcurs mesajul meu și aștept cu deosebită încredere atât răspunsul d-voastră la cele sesizate mai sus, cât și măsurile care se impun a fi luate pentru informarea publică.

P.S. Dacă nu voi primi niciun răspuns, voi continua să mă adresez forurilor și instituțiilor superioare și chiar la nivel UE , deoarece este inadmisibil să acceptăm în tăcere această lipsă crasă de informare.

Bogdan ARDELEAN

Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației, aflat sub directa dumneavoastră subordonare funcționează ca un muzeu regional având ca arie de reprezentare provincia istorică Maramureș.

Sighetul  Marmației este singurul municipiu nereședință de județ ce deține un bogat patrimoniu muzeal, care pe lângă expozițiile de etnografie, istorie, științele naturii are un superb muzeu al satului maramureșean și opt mari obiective muzeale-case muzeu. Astfel deținem la Sighet Casa Dr. Ioan Mihalyi de Apșa, Casa muzeu Elie Wiesel – Muzeul Culturii și Civilizației Evreiești din Maramureș, Casa Ilie Lazăr la Giulești, Casa Kazar în Vadu Izei, Casa Deac Moșu în Bogdan Vodă, Casa Dunca în Ieud, Casa Stan Ioan Pătraș în Săpânța și Casa muzeu școală confesională în Bârsana.

Cu profundă îngrijorare am aflat de intenția de scoatere a Muzeului Maramureșan din spațiul Casei Elie Wiesel, urmând a fi cedată Institutului Național de Studiere a Holocaustului din România ”Elie Wiesel” din București.

Nimeni, niciodată, nu ne-a consultat sau abordat pentru acest transfer atât de păgubos în intenția sa pentru instituția noastră, pentru cultura sigheteană și pentru cetățenii orașului.

După cum se știe Casa muzeu Elie Wiesel – Muzeul Culturii și Civilizației Evreiești din Maramureș a fost deschisă oficial la 29 iulie 2002, în prezența ilustrului fiu al Sighetului, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Domnul Elie Wiesel, ambasadelor SUA și Israel, a președintelui de atunci a României, Domnul Ion Iliescu și a numeroase personalități din țară și din stăinătate.

În anul 2002, Ministerul Culturii și Cultelor, Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor conferă Muzeului Maramureșului din Sighetu Marmației Premiul Tancred Bănățeanu pentru amenajarea expozițională și introducerea în circuitul turistic al Muzeului Culturii și Civilizației Evreiești din Maramureș – Casa Elie Wiesel.

Prin planul tematic și reorganizările din anul 2012, muzeografii instituției noastre au dat casei memoriale un simbol aparte, ce prezintă viața evreilor din Maramureș înainte și după Holocaust, date importante și fotografii despre Elie Wiesel în casa natală, gândurile sale despre sigheteni.

În ultima sa scrisoare adresată Primăriei Sighetu Marmației, Consiliului local, Muzeului și cetățenilor orașului, Elie Wiesel scria: ”Nu vă puteți închipui cât de rău îmi pare că nu pot fi azi alături de dumneavoastră. Muzeul pe care l-ați creat și organizat în casa în care am locuit este de mare importanță. Toți cei care i-au trecut pragul sunt sigur că au simțit atmosfera vremurilor când eu și familia mea încă mai trăiam acolo. Cu toată afecțiunea și recunoștința, Elie Wiesel” (noiembrie 2012).

După decesul în iulie 2016 a ilustrei personalități, conducerea muzeului prin muzeografii de specialitate a luat contact cu fiul acestuia, Domnul Elisha Wiesel, stabilindu-se pentru viitor coordonarea unei acțiuni comune de a face o casă memorială care să includă obiecte, documente, fotografii, diplome ale marelui dispărut.

Menționăm că în toți cei 15 ani de la inaugurarea casei-muzeu, i-au trecut pragul zeci de mii de vizitatori (în 2016 numărul vizitatorilor a depășit 4200, vizitatori cu plată). Până la 1 decembrie 2017 la Muzeul Maramureșan au fost înregistrați 50.000 vizitatori cu plată, fiind unul dintre cele mai vizitate complexe muzeale din România.

La Casa muzeu Elie Wiesel am organizat în toți acești ani sesiuni științifice, simpozioane, întâlniri cu mari personalități (Heidi Fried, Maia Morgerstern etc.) întruniri ale evreilor din Sighet și din diaspora evreiască, făcând din casa-muzeu un loc al toleranței între noi toți, indiferent de naționalitate, religie sau rasă.

Pierderea acestei case simbol al înțelegerii dintre noi va fi percepută ca o separare a memoriei evreilor, a lui Elie Wiesel de ce înseamnă cu adevărat memoria personalității sale la Sighet, casa în care s-a născut și a crescut, strada, parcul central, Grădina Morii, orașul cu farmecul său inegalabil, ”De la Sighet la Oslo” se intitulează un capitol al memoriilor sale. Nu cu mulți ani înaintea sfârșitului revedea mereu Sighetul, locurile amintirii, tot mai pregnant de la o vârstă a sintezei. Eu, colegii mei muzeografi mai tineri, spunem și vorbim tuturor despre acestea. Citiți cartea de impresii și veți găsi ce cred oamenii despre munca noastră.

Vestea pierderii Casei Elie Wiesel de la Muzeul Maramureșan a provocat din prima zi o vie emoție în spațiul public. Comunitatea evreilor sigheteni este alături de noi, afirmând că ”nu dăm nimănui Casa Elie Wiesel, Elie Wiesel este al nostru și casa lui este a noastră, a Sighetului” (Markus Sorin, 12 decembrie 2017). La fel spun și românii ”Casa Wiesel este a Sighetului și așa trebuie să rămână” (Teofil Ivanciuc, 12 decembrie 2017).

Consiliul de administrație și Consiliul științific al Muzeului Maramureșan din Sighetul Marmației m-au mandatat să prezint acest punct de vedere ferm al nostru, de a vă ruga, având puterea de decizie, să nu lăsați separarea Casei Elie Wiesel de instituția noastră. Nu vrem să fim partinici, nu ne implicăm în tabere politice, nu scriem pe facebook despre înțelegeri politice, incompetențe, rele  intenții sau nepăsare.

Argumentul economiilor, al competenței noastre ca specialiști ne jignește și ne dă dreptul la a fi mândri de munca noastră, talentul nostru de muzeografi și înțelegerea pentru lumea din jur și problemele ei.

Sighetul și sighetenii se mândresc cu orașul care este ”capitala culturală a Țării Maramureșului”, ”Orașul muzeelor”. Așa să fie!

Cu tot respectul ce vi-l port tuturor și fiecăruia dintre dumneavoastră,

muzeograf Gheorghe Todinca
director al Muzeului Maramureșan
13 decembrie 2017

Domnule Primar,

Văzând că urmăriți cu interes ceea ce se scrie în publicația “Salut, Sighet!” și că sunteți nemulțumit de ceea ce se scrie aici la adresa dumneavoastră și a instituției pe care o reprezentați, vreau sa vă scriu ceea ce mulți sigheteni gândesc și vorbesc, dar nu au curajul să o spună direct și deschis.

Articolele scrise de mine nu au rolul de a vă defăima și nici de a face acuzații nefondate. Dreptul la libera opinie și la libertatea cuvântului dă curajul oricărui cetățean onest de a semnala lucruri care nu plac și nu contribuie la evoluția orașului. Dumneavoastră, liber și nesilit de nimeni, în timpul campaniei electorale ați făcut niște promisiuni. Chiar dacă lumea nu a crezut în totalitate în ele a sperat că ceva se va mișca în sens pozitiv, că viața cetățenilor care v-au ales se va schimba în bine, că orașul se va trezi la viața pe care a avut-o odată. În nici un caz nu s-au gândit că le va fi mai rău, că indiferența și nepăsarea vor aduce după ele tot ceea ce poate fi mai “poluant” într-un oraș cândva curat, civilizat și muncitor.

Ne omoară gunoaiele din toate părțile. Este praf și mizerie peste tot nu numai în parcul dendrologic, lacul lui Năsui sau maidanul cu bălării și gunoaie de pe strada Plevnei, în plin centru al orașului. Gunoaie sunt peste tot in cartiere, în piață, în piața rușilor și ne sufocă gropile și șanțurile din trotuare.

Nu aveți nici o scuză! Chiar dacă nici parcul, nici lacul și nici maidanul printr-o întâmplare bizară spuneți că nu sunt ale Primăriei, Primăria este instituția care reprezintă orașul și are DATORIA să se ocupe de întreținerea și curățarea lui. Ați văzut cum fac pe străzi curat cei care sunt plătiți pentru asta? Cine îi verifică și cine îi trage la răspundere? Sau responsabilii pieței agro-alimentare unde se vând pantofi, lenjerie intimă și marfă rusească, deși există o altă piață anume făcută pentru astea? Unde sunt că să vadă cum se vinde pe sub mână carne de vițel neverificată și țigări de contrabandă? Ce fel de comerț se practica în piață de către intermediarii pe care nimeni nu îi verifică deși se știe că unii fură la cântar de rup? Până când trebuie sa ne lăsăm mințiți, jefuiți și înșelați? Nici aceste lucruri nu țin de Primărie? Nu avem firme de curățenie, nu avem poliție, nu avem poliție ecologică, nu există controale, nu există amenzi, fiecare face cum îl taie capul?

Și atunci rolul Primăriei care este? Să se tot facă ședințe peste ședințe? Să iasă din “templu” numai la depuneri de coroane și la inaugurări de cuie? Și dacă tot a venit vorba despre acel cui al discordiei nimeni nu v-a spus că nu acolo îi este locul? După cum bine știți, Sighetu – Marmației este considerat punctul zero al Europei pentru că este echidistant între Est și Vest. Faptul că este la extremitatea României putea să fie scos în evidență prin amplasarea lui la una din intrările în oraș sau la punctul vamal de la podul de peste Tisa. DAR ÎN NICI UN CAZ ACOLO. L-ați amplasat tocmai pe singura stradă îngrijită de pe centru, înaintea Memorialului Durerii, care ESTE cu adevărat un lucru serios, făcut cu cap și cu suflet.

Și, ca să nu uit un lucru la fel de important: când veți reabilita Primăria, care e gata să se dezintegreze și nu veți mai avea unde ține ședințe, când veți repara străzile, când veți replanta pomi pe străzile cele mai circulate din oraș, când va fi curat , când se vor repara clădirile de pe centru, când nu vom mai fi un oraș uitat de lume pe care și cuiul în care stă aninat l-a uitat?

Vă adresez dumneavoastră aceste întrebări nu pentru ca să vă “stresez”, ci pentru că vă consider cel mai important om din oraș. O vorbă din bătrâni spune că omul sfințește locul, iar o alta, că ” Să sii mare nu-i mirare/Să sii OM îi lucru mare”.

Poate că scrisoarea mea deschisă va ajunge la „adrisant” și poate că nu v-a supărat atât de tare încât să nu luați măsuri.

NUMA’ BINE, DOMNULE PRIMAR!

Mariana Ona

sursă foto: https://www.facebook.com/djikum/posts/10211506173346306

Asociația Interculturală de Tradiții

31 ianuarie 2017, Sighetu Marmației

Scrisoare deschisă

Urmărind parcursul celor șapte ani ai proiectului “Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”, impresia generală poate să fie – Peter Hurley este un om bogat care își permite să fie voluntar 7 ani și să folosească peste 200.000 de euro din banii lui personali pentru un act cultural. Foarte bine că poate. E strict alegerea lui, nu i-a cerut nimeni!

Această concluzie poate să fie firească, însă situația cere o explicație. Îmi doresc să lămuresc. Nu sunt motivat de câștigul material, însă nu sunt nici filantrop. Ca formare sunt om de afaceri. Am 25 de ani de experiență în marketing, pe teren, punând în joc resursele mele, cu mâinile mele, de regulă în cele mai dure condiții. De 23 de ani nu sunt salariat, ci antreprenor. În ultimii 7 ani sunt un “one-man” agenție de publicitate neplătită, pentru Maramureș, chiar și pentru România, cu mica mea contribuție, cât am putut.

De ce?

Pentru că România are ceva aparte care merită valorificat și nu aruncat la coșul de gunoi, cum s-a întâmplat în toate celelalte țări vestice, inclusiv Irlanda.

Aurul României este tradiția ei rurală. Reprezintă o monedă unică într-o lume din ce în ce mai falită moral. Acesta este motivul pentru care am investit tot timpul, toată energia și toți banii care mi-au trecut pragul casei, în acest demers.

Acest concept – România rurală – este într-o criză din ce în ce mai adâncă. Din punct de vedere economic, dacă era o persoană, ar fi acum la reanimare, în comă. Abia dacă îi mai bate inima.

Vin în fața dumneavoastră acum cu o cerere. Nu pentru mine sau pentru acțiunile mele. Sincer, mă doare în cot de festivalul meu, față de miza uriașă care ne stă în față: soarta ultimei civilizații rurale autentice a Europei, o civilizație a cărei perlă a coroanei se numește Maramureș.

Cuvinte mari. Nu sunt ale mele. Japonezul Miya Kosei consideră Maramureșul ca fiind “centrul ancestral al lumii”! Numai un nebun inconștient ar zice că asta nu are valoare. Socială, culturală, spirituală, dar mai ales, economică.

Pentru mine, nu este important să fiți prezenți în ziua de 9 februarie.

Dar dacă nu ne adunăm, cum vom ajunge la un consens?

Nu vreau banii voștri. Problemele Maramureșului nu pot fi rezolvate cu toți banii din Maramureș. Dar cu binecuvântarea voastră, cu ideile voastre, putem să găsim resursele necesare. În primul rând e vorba de voință. Vrem? Restul, Dumnezeu ne va ajuta.

Cu deosebit respect și considerație,

Peter Hurley

Asociația Interculturală de Tradiții

0744.649.687 / 0766.311.353

[email protected]

www.traditia.ro; www.drumullung.ro

www.facebook.com/DLCV.festival

n.r. În data de 9 februarie 2017, la Sighet (ora 17.00, Sala Transist, Primărie) va avea loc o conferință susținută de Peter Hurley la care sunt invitați reprezentanții factorilor decidenți și ai mediului de afaceri local pentru a identifica posibilități comune de sprijinire a proiectului Drumul Lung spre Cimitirul Vesel.

sursă foto: 1. Festival Săpânța – Andreea Anca
sursă foto: 2. Peter Hurley – Raluca Brodner