Sighetul redevine… urban?! (autor, Ion Mariș)

O splendidă surpriză – pentru o parte dintre sigheteni – a constituit-o derularea SIMS –ului (Sighet International Music Summer) și – mai ales –  cele două evenimente de la finalul masterclass-ului: Recitalul celor doi protagoniști principali, prof. univ. dr. Aurelia Vișovan și prof. Can Çakmur (28 iulie 2024) și Recitalul de gală al cursanților (30 iulie 2024).

Ne plângem – uneori pe bună dreptate – că partea urbană a Sighetului este mai puțin vizibilă; putem constata că preponderența activităților/ evenimentelor oficiale pe plan local sunt un mix rural-urban care „respectă” trendul micilor orașe, lipsite de personalitate remarcabilă, lipsite de un brand (oficial sau nu) cu rezonanță istorică. Și totuși există… speranță!

Un public destul de numeros s-a bucurat de virtuozitatea profesorilor de renume internațional (Aurelia Vișovan și Can Çakmur) și, nu în ultimul rând, de talentul și implicarea tinerilor selectați să „domine” pianul.

O selecție riguroasă (făcută prin intermediul organizație clujene ARMONIX) a adus la Sighet un grup de tineri care vor răspândi în lumea largă o altfel de imagine a orașului nostru multisecular. Tinerii prezenți la Sighet ca să-și perfecționeze tehnica pianistică s-au simțit excelent în zona noastră (au avut parte de un program diversificat), au „probat” îmbrăcămintea tradițională maramureșeană, au „testat” bucătăria locală, s-au împrietenit cu gazdele lor  și au cunoscut un oraș și o zonă total inedită pentru unii dintre ei. Au afirmat că și-ar dori să revină la Sighet, că au avut parte de o experiență provocatoare.

Revenind la eterna muzică… clasică și la cei 11 + 2 (elevi ai Școlii de Muzică Sighet) tineri „masterclass-iști”,  nu pot să nu remarc pasiunea și vocația lor pentru un instrument nobil, pianul. Marea majoritate a acestor tineri vor avea – sunt convins – performanțe deosebite, vor deveni celebri, se vor remarca pe plan național și/ sau internațional. Mai cred că această primă ediție SIMS va reașeza Sighetul pe o traiectorie urbană firească, acolo unde cultura, educația muzicală, sunt repere obligatorii pentru o imagine de succes.

Pentru a vă convinge că SIMS-ul s-a finalizat cu o gală vibrantă, în recitalul din 30 iulie 2024 de la Școala de Muzică și Arte Plastice din orașul nostru, vă invit să urmăriți înregistrarea video integrală a „exprimării” lor pianistice:

I-ați urmărit pe tinerii „absolvenți” ai masterclass-ului de la Sighet și compozițiile interpretate (ordinea apariției).

Daniel Dumitrașcu (România) – „Sonata nr. 4”, partea 1, de Sergei Prokofiev;
Cornelia Felber (Germania) – „Intermezzo”, de Johannes Brahms;
Teodor Drăgulănescu (Românis) – „Impromptus op. 142, nr. 1”, de Franz Schubert;
Elise Hills (Regatul Unit al Marii Britanii) – „Bolero op.19”, de Frédéric Chopin;
Adelina Stremțan (Romania) – „Sonata „Pastoral”  nr. 15”, partea 1, de Ludwig van Beethoven;
Luchia Koval (Ucraina) – „Sonatina”, p 1-2, de Maurice Ravel;
Bianca Stănescu (România) – „Studiu op. 42, nr. 2”, de Alexandr Scriabin;
Iarina Mărgărit (România) – „Ani de pelerinaj – Clopotele Genevei”, de Franz Liszt;
Ara Pintican (România) – „Passacaglia”, de Sigismund Toduță;
Pietro Iacopini (Italia)  – „Balada nr. 3”, de Frédéric Chopin;
Jiaming Yao (China/ Germania) – „Fantezie în Si minor”, de Alexandr Scriabin;

Sighetul a vibrat… „clasic”, așa cum l-am cunoscut în urmă nu cu foarte mulți ani! Sighetul trebuie să-și consolideze portofoliul de evenimente cultural – artistice conectate la istoria de aproape șapte secole a orașului nostru.

De aceea îmi doresc ca SIGHET INTERNATIONAL MUSIC SUMMER (SIMS) să continue și-n anii următori și – de ce nu? – să devină un brand al Orașului nostru.

Text, foto & video: Ion Mariș




Sighetu Marmației pe harta cursurilor master (autor, Demostene Șofron)

Sighet International Music Summer (SIMS) 2024

În urmă cu aproape un an, 29 septembrie 2023 mai precis, Aurelia Vișovan punea în discuție în alocuțiunea primirii titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Sighetu Marmației, primul curs master pentru tineri pianiști, curs materializat la finele acestei luni iulie 2024 – 27/31 – și nu oricum, ci prin prezența a 13 cursanți din țară și de peste hotare (Ucraina, United Kingdom, Germania, China). Cu o mențiunea care se impune de la sine, aportul Primăriei locale – primar av. Vasile Moldovan – considerabil și de apreciat.

Duminică, 28 iulie 2024, a a vut loc în sala „Monica Chifor” a Școlii de Muzică și Arte Plastice – director prof. Ioan Muntean – recitalul titularilor masterclass-ului, Aurelia VIȘOVAN (prof. univ. dr.  la Universitatea de Muzică Nűrenberg) și Can ÇAKMUR (prof. la Trinity College London), o excelentă călătorie muzicală prin epoci și stiluri diverse și pretențioase prin calitățile tehnico – interpretative cerute. Aurelia Vișovan și Can Çakmur au propus un parcurs muzical pe axa Issac Albéniz – Franz Schubert – Frédéric Chopin, interpretări ridicate la rang de artă. Și iarăși se impune o mențiune, includerea în program a doi compozitori, Albéniz și Schubert, prea puțin incluși în programele de concert din țară.

În seara de 28 iulie 2024, cei doi virtuozi au optat pentru „Piesă pentru pian D 946 în Mi bemol minor” (Can), „Rondo în La major” (Aurelia & Can), „Marș în Do major” (toate de Franz Schubert), „Balada nr. 4 în Fa minor op. 52” de Chopin (Can), „Evocation” și „El puerto” de Albéniz (Aurelia), artă interpretativă în sensul adevărat al cuvântului. Aurelia Vișovan și Can Çakmur sunt și invitați ai Festivalului Internațional Mozart, Cluj – Napoca, noiembrie 2024.

Marți, 30 iulie 2024, ora 19:00, sala „Monica Chifor” găzduiește recitalul cursanților masterclass, mă refer la Luchia Koval (Ucraina), Jiaming Yao (China/ Germania), Bianca Stănescu (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj – Napoca), Iarina Mărgărit (Master Vokal Korrepetition, Universitatea de Muzică Nűrenberg), Teodor Drăgulănescu (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj – Napoca), Daniel Dumitrașcu (Universitatea Națională de Muzică București, Facultatea de interpretare muzicală, clasa prof. dr. Viniciu Moroianu), Adelina Stremțan (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj – Napoca), Ara Pintican (Baia Mare), Pietro Iacopini (Florența, Italia), Elise Hills (Regatul Unit al Marii Britanii), Cornelia Felber (Germania), toți laureați naționali sau/ și internaționali. Sighetul este reprezentat  prin elevii Sara Mihali și Mălina Vida (prof. Iosif Cinthya și prof. Marina Miron).

Invitația de a le onora recitalul de marți, 30 iulie 2024, este făcută!

Demostene ȘOFRON

 

Foto: Ion Mariș




La finalul lunii Iulie: Recitaluri de Pian în cadrul Sighet International Music Summer (SIMS) 2024

Două recitaluri deosebite de pian vor avea loc la sfârșitul lunii iulie 2024 în orașul nostru, în cadrul Sighet International Music Summer (SIMS).

Duminică, 28.07.2024, la ora 19:00, la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice, sala „Monica Chifor”, se va desfășura Recitalul de Pian al profesorilor universitari Aurelia Vișovan și Can Çakmur. În program compoziții de Franz Schubert, Frederic Chopin și Isaac Albeniz.

Marți, 30.07.2024, ora 19:00, tot la  Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice, sala „Monica Chifor” va avea loc al doilea recital, Recitalul de gală, în încheierea masterclass-ului, susținut de participanții la curs, 12 tineri pianiști din diverse țări, pregătiți de cei doi profesori universitari.

Salut, Sighet!