Muzica, un dar divin pentru omenire… pe care Aurelia Vişovan şi Can Çakmur l-au adus din nou la Sighet (autor, Horia Picu)
Imposibil să treci peste aceste zile de muzică clasică fără să-ţi rămână urme acolo, unde numai tu le poţi şti, le poţi simţi şi te poţi bucura c-au fost, aşteptând ca la anul să se întâmple din nou şi să fie la fel de frumos.
De data aceasta nu voi scrie despre concertul la două piane sau la un pian şi patru mâini susţinut de Aurelia şi Can. Cu ajutorul tastaturii laptopului scriu câteva impresii pe care le-am „acumulat” după ce am fost spectator, tăcut şi discret, la lecţiile de virtuozitate interpretativă oferite de cei doi maeştri unor tineri pianişti din mai multe ţări, veniţi aici ca să înveţe, ca să devină.
Tasta scrie întotdeauna litera sau simbolul pentru pe care fabricantul laptopului i-a hărăzit-o. La pian e altceva… Asistând la lecţii, am simţit (nu scriu <auzit>, pentru că recepţia a fost dincolo de ce poate auzul să facă) ce înseamnă să apeşi clapele transmiţându-le starea emoţională a interpretului, poate chiar starea emoţională dorită de autorul partiturii.
La Sighet, fiecare student a cântat una-două piese muzicale. După fiecare piesă, Aurelia sau Can începeau să vorbească cu interpretul. Prima mea surpriză a fost cum pe seama unei interpretări se pot face atâtea comentarii, atâtea îndreptări, atâtea sugestii.
Lecţiile maeştrilor au fost ţinute într-o atmosferă extrem de degajată, de prietenească. Fiecare fragment muzical a fost analizat, comentat şi repetat până când a atins perfecţiunea.
Am văzut ce diferenţă este între a interpreta o partitură muzicală şi a o face cu trăire. Totul contează. Poziţia mâinilor, a spatelui, mişcarea degetelor pe clape, atingerea clapelor, tăria sunetului, persistenţa lui.
Cântatul la pian poate transmite în sala de concert o emoţie, dar aceeaşi atingere a clapelor poate să nu transmită nimic… Sunt sigur că studenţii veniţi la Sighet au simţit diferenţa.
O interpretare poate fi corectă şi atât, dar aceeaşi interpretare poate fi şi corectă şi emoţionantă, purtătoare a unui mesaj. Interpretul trebuie să „intre” în epoca în care a trăit compozitorul. În sala de concert spectatorul e „îndrumat” să simtă personalitatea pianistului, amprenta sa unică asupra partiturii. Aceeaşi piesă muzicală poate fi receptată în mai multe moduri, totul depinzând de „emiţătorul” cu personalitatea lui interpretativă şi de „receptorul” care are un complex de stări sufleteşti de moment şi permanente, de obişnuinţă cu universul fabulos al muzicii clasice
Aurelia şi Can au îndrumat, au corectat unde a fost cazul, mereu calmi, prietenoşi şi înţelegători cu studenţii pe care i-au îndrumat spre desăvârşirea muzicală în acest mijloc de august 2026 la Şcoala de Muzică din oraşul nostru.
În ultimii ani, vara, la Sighetu Marmaţiei ni se confirmă ce zicea filozoful Friedrich Nietzsche: „Fără muzică, viaţa ar fi o greşeală”.
Ştim că muzica e un dar divin, şi mai ştim şi cine ni-l aduce!
Suntem privilegiaţi, oameni buni!…
Foto & text: Horia Picu
Luni, 10 august 2026, la Școala de Muzică din Sighet (sala „Monica Chifor”) a avut loc, în cadrul Sighet International Music Summer (SIMS) 2026, CONCERTUL DE DESCHIDERE , LA DOUĂ PIANE, cu AURELIA VIŞOVAN și CAN ÇAKMUR.
